Noi doi

te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri

te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri

Din liniștea ta am furat ațipirea,

Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,

Vântul și cerul ne știe iubirea,

Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.

Din clipele tale îmi fac adăpost,

Și-mi leg cu speranță visul de tine,

Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,

Iar glasul tău cântă chemări heruvime.

Ești cântec ce curge prin nopți de mister,

Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,

Pășind peste vise, prin umbre de cer,

Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.

În brațele tale se naște un drum,

Din muguri de stele și flori de cuvinte,

Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,

Cerșind nemurirea privirii fierbinte.

Din pulberea serii se țese un vis,

În care iubirea ne poartă prin zare,

Pe tâmple purtăm un timp interzis,

Dar clipele curg ca o dulce chemare.

Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,

Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,

Iubirea ne strânge ca bunul păstor,

Și ne mână ușor printre stele și ape.

Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc

Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești

Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea

Mi-aș dori să primesc scrisori pe ascuns,

Și să ne trimitem reciproc,

Fără să știe nimeni,

Dacă aș ști unde stai.

Mi-aș dori să primești o amintire cu mine,

Să îl porți mereu cu tine și când îți este dor,

Să te gândești mereu la mine.

Mă simt incompletă fără tine

neștiind nimic despre tine,

Dacă ești fericit sau trist,

Și mi-aș dori să ne întâlnim într-o bună zi,

Și în ochi să ne privim, fără să ne plictisim.

Doar vocea ta aș vrea să aud in momentul acesta,

iar chipul tău să îmi apară în vise,

Zâmbetul tău să pot vedea,

și să îți spun îmi lipsești iubirea mea.

De mă vei căuta eu nu o să mă ascund,

Așteptând să faci tu primul pas și să mă descoperi,

Iar inima să bată tare și noi apropiați,

Sărut dulce să simțim în doi.

Mă-ntorc, privesc, nimic nu văd

Dar simt că ești atât de-aproape,

Și parcă mă inviți să merg cu tine

Însă eu fug departe-n noapte.

Nu știu de ce refuz să mă apropii

Când inima îmi bate ca nebuna,

Iar mintea mă trimite către tine

Spunând că tu-mi vei fi stăpâna.

 Ne știm demult, dar, cam atât

Fără a face pasul spre înainte,

Doar am flirtat și ne-am oprit

Fără a ține cont de simțăminte.

Și timpul trece, nu stă pe loc

Iar noi rămânem doar amici,

Ce bine-ar fi să trecem pragul

Și să scăpăm de-a noastre frici.

Simțim că-n noi sunt sentimente

Ce se doresc a fi puse-n-mpreună,

Dar încă ne lipsește cred curajul

De a iubi, a fi iubit și zice...noapte bună!

.............................................

Acum în doi ne consumăm iubirea

Ce încă arde-n noi și merge înainte,

Iar eu o povestesc prin vers cu rimă

Înșiruind pe foi, tot ce-mi aduc aminte!

 Peste mine, peste toate

 Te numești “eternitate”

 Peste gândurile mele

 Tu ești toate cele.

 Atâtea vise călătoare

 Pe poteci nemuritoare

 Tu dragoste, divinitate…

 Te numești “eternitate”.

 Cu toate simțurile mele

 Te simt deghizată-n stele

 Și-acolo iar te-ndrăgostești

 În cer să mă primești.

 Infinitul nu se-abate

 Și cu-a lui naivitate

 Mă disipă gând de dor

 Cu chipul tău nemuritor.

 Iad îmi ești când mult mă doare

 O lume-ntreagă fără soare;

 Rai îmi ești, eternitate

 Să te uit! – Oh! – Nu se poate!

 Te numești “eternitate”!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Tăcere-n ceasuri de nesomn

Când știu că mâine-i niciodată,

Și îmi las o lacrimă însemn

Ce stă de dorul tău și-așteaptă.

Clipește candela o clipă

Prin sfârșitul nostru dureros,

Ca un duh de întuneric și risipă

La trântă cu un om neputincios.

În zadar te regăsesc prin șoapte

Și prin gânduri spuse de nespus,

Acum sunt singur și e noapte

Și toate șoaptele s-au dus. 

Să fim străini e-o nebunie ...

Să iubim în diferite nopți,

Noaptea mea să nu îți știe

Gândul tău de noi ... de-l porți!

Împrejuru-mi vi! ca niciodată…

Și toate se răstesc la mine,

Se strâng în mine și deodată 

Toate ... îmi șoptesc de tine!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Pământule oprește-te, 

să privesc la steaua ei pe cer

o eternitate …

sau măcar o viață.

Și când o da înghețul,

ea să-și trimită lumina să se oglindească

într-un cub de gheață …

în mine!

Să vadă și ea cât de frumoasă este!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )

fragment

Acum… îți sunt o adiere,

Și în noaptea dintre noi

Sunt o frunză ce se cade

Scuturată-n gânduri ploi…

Și tot ce noi am fost cândva

S-a pierdut… în infinit

Rătăciți pe undeva

Cât de mult noi ne-am iubit.

Îți sunt… privirea ta pierdută

Printre gânduri te-ai pierdut

Gândul meu inima-ți cântă

Tot mai gol și mai tăcut.

Îți sunt pe cer un nor, o umbră

Printre razele de soare…

Îți sunt parfum de crizantemă

Ce se scutură… și moare.

Îți sunt un curcubeu în noapte

Desenat pe gura ta…

Colorat cu mii de șoapte

Într-un colț ascuns de stea.

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )

 Unde sunt poeții noștri
 Când corăbii în larg dispar
 Și apare în calea noastră
 Numai umbra unui far?
 
 Unde sunt poeții noștri
 Atunci când visele dispar
 Și răsăritu-i plin de nori
 Cu valuri sparte în zadar?
 
 Oare unde sunt poeții noștri
 Când aleile-s întunecate
 Și zărim prin umbre monștri
 Ce ne-ndeamnă în păcate!?

 Unde sunt poeții noștri

 Ce demult au fost uitați,

 Creionând doi ochi albaștri

 Ne-nțeleși și resemnați.

 Unde sunt poeții noștri
 Când frunzele nu pot zbura
 Iar căderea stelelor
 Strigă-n cer: -Nu mă uita!

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) 

Am clipit

Și tu ai rămas

Fata din trecut

Și m-am mânhnit …

Și într-o clipă am devenit

nenăscut!

Am mai clipit odată

Și ai venit

De undeva din trecut …

Dar unde eu eram cândva,

Tu mă priveai prin timp

nenăscut!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)