Imboldul vieții

Destinul croiește cu stelele de pe cer, mantia strălucitoare a unei vieți și feeria pe care o aduce fiecare noapte cu lună plină.

Viața încearcă să-ți dăruiască căldura Soarelui, rezistența Pământului și veșnicia naturii.

Bătăile inimii reușesc să creeze fericirea vieții într-o deplină sănătate precum și cele mai frumoase clipe trăite.

Visele și visurile să fie așa cum firul ierbii răsare din pământ și crește  verde, așa din sfera vieții să se înmulțească bogăția sufletească și bucuria unei existențe pure și cea specifică a înfăptuirii "lucrurilor mărunte".

Lumina Soarelui aplecată peste ființele pământului, dăruiește un strop auriu din seva tinereții, parfumul purpuriu al așteptării serilor tandre și a bucuriei anilor ce îi așteptăm să înflorească, bogăția tipsiei cerești și apa din cupa de cleștar a vieții în care înmuguresc idealuri, principii, caractere.

Dacă în drumul destinat de soartă, întâlnești neșansa, suferința și amarul, le poți învinge și stinge cu setea de împlinire, fericire și bucuria vieții.

În filozofia rândurilor scrise se întâlnesc idei ce izvoresc din căldura sufletului, sinceritatea gândului și noblețea clipelor pe care le petrecem în viețile noastre și care sunt efemere momente în Univers.

Universul ne-a dăruit fiecăruia câte un buchet încununând sănătate, bucurii, realizări, liniște sufletească, înțelepciune și putere dar    ne-a pus și la încercări pe care le întâlnim permanent.

Așa cum scrisul este sursa vieții de supraviețuire în Univers, așa și gândul către nobile sentimente permite ființei să aspire la momente plăcute, clipe de neuitat și la fericire.

Pana muiată în cerneala Universului să scrie în viață despre veșnicia și strălucirea diamantului, despre parfumul florilor din prispa casei, despre gustul dulce al vinului binecuvântat în ziua Botezului, despre imaginea feerică a poveștilor spuse la gura sobei strămoșești și despre căi minunate ale destinului care să fie urmate cu încredere în sine, iar înțelepciunea să fie mantia pe care să o purtăm mereu. Să pecetluiască măreția și magia vieții iar muzica sufletească să acompanieze armonia dragostei, boboc ce înflorește pentru fiecare și pe care trebuie să o ocrotim și să o păstrăm în tezaurul sufletului.

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

Frumos este gândul

Cu care îmbrățișezi cuvântul.

Vioaie ți-e privirea

Cu care cuprinzi marea.

Caldă și dulce-i vorbirea

Cu care destăinui iubirea.

Inima gingaș tresaltă

La amintiri de altădată.

Freamăt e-n suflet acum

Ca frunza-n plopul din drum.

Bucuria risipită-n culori

Preia nuanța mată din nori.

Visuri, dorințe-s cuplate

Principii și gânduri curate.

Destinul din nou se amuză

Și nu-ți acordă o scuză.

Ți-e pură și vie credința

În care-ngenunchiezi umilința.

Albastrul superb al speranței

Te-ndepărtează de chinul căinței.

Sărutul unei palme

Este un gest gingaș,

O mângâiere din basme

Ca un zbor de fluturaș.

O amprentă a suflării

Ce-n inimă sălășluiește,

Ținând ritmul încântării

Ce din gânduri izvorește.

Calm, cald, pur și pudic

Este sentimentul trăirii,

Dând inimii sunetul ritmic

Și-nobilind clipa însuflețirii.

Te intimidează cu glas rânjit

O lume ce nu ți-a înțeles

Neputința dorului tău cel îndârjit

Și al tău principiu este smuls.

Dar răsărind din buchetul de fete

Fecioara cu obraji ca de bujor,

Și cu împlinirile sale complete,

Poate totul în viață va deveni ușor.

Și-atuncea rânjetul zăcut

De pe-a lor buze se va duce,

Și s-or așterne într-un tăcut

Uimiți, ne mai având ce zice.

Iară fecioara, în faptul serii

Ca o copilă sub clar de lună,

Își va accepta clipa trecerii

Încuvințând un dor sub pază bună.

Încă o duminică cu draperiile trase,
Mormanul de haine începe să miroase.
Pe jos, mi-am aruncat masca,
plină de zâmbete false.

Lângă mine în pat, întinsă,
A mea singurătate, stă muta
S-a așezat lângă peretele rece și umed,
Încercând să mă încălzească și nu poate.

În fiecare noapte, încerc s-o îmbrățișez.
Dar când o simt, mă doare, mi-e frică,
Ea mă învăluie și mă adoarme,
Mă strânge cu putere în coșmarurile mele,
Ironic mă încălzește.
Și-ii simt blândă mângâiere atunci când mă trezește.

Sunt dimineți în care, dansăm împreună
Și când mi-e dor de oameni,
Ea, îmi spune că-s nebună
Să-mi fie dor de fluturi ,
Să-mi fie de natură ,
Îmi șoptește la ureche.
De soare și de luna,

De cântecul poieni În care ai alergat
Chiar și de mărăcinii care te-au înțepat
De calul tău cel alb și de pârâul rece
De florile albastre pe care le împleteai
De timpul ăla-n care,tu nu oboseai
Și-mi cânta, atunci când sufăr
De iubiri efemere.
Îmi cântă încetișor
A inimi melodie
Și atunci, eu uit de dor.

Tu esti o bucata de suflet

Eu caut o bucata de carne

TU

TU ESTI O BUCATA DE SUFLET

EU CAUT O BUCATA DE CARNE

As saruta ochii ei la infinit ca apoi

Sa spuna ei despre suflet

Pe buzele ei as imprima sarutul meu

Ca sufletul ei sa spuna

Apoi da pe oriunde pe trupul ei va fi sarutul meu

Iar daca raspuns nu voi primi

Despre suflet Insemna ca Tu esti o bucata de carne

Eu caut o bucata de suflet

Poate nu știu să iubesc sau să ofer

Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit

Cum să ofer o întreagă iubire , când eu

Nu sunt decât pe jumate

Ce caut aici ? când toți sunt în același timp

Dar eu nu simt că aparțin lumii

Diferit de creațiile naturii

Care știu să iubească și sunt iubiți

Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins

Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată

Dar pe mine nu, doar mă sufocă

Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate

Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit

Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești

Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc

Somnul din care nu mă voi mai trezii

Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….

Simt că primăvara trezește 

Seva din inima mea 

Vreau să-mi caut cărarea,

Unde, vara trecută te-am așteotat

In foșnet de frunze, te-am sărutat.

Ghioceii, se înalță voioși către soare 

Vin și eu pe cunoscuta-mi  cărare

Iarna, sufletul mi-a fost mâhnit 

Deși te-am căutat, tu n-ai venit 

Pe ramururi cresc din nou frunze și flori 

Iubirea mea doar la tine visează 

Soarele-mi zâmbește printre nori,

Și din nou iubirea-mi e trează.

Când o durere-apasă

Ajungi să nu-ți mai pese

Ai ciutura uscată

Fântâna stă să sece

Noianul de probleme

Le-ascunzi sperând să plece

Lăsând de azi pe mâine

Uitând că timpul trece

Se-adună nepăsare

Te minte gol speranța

Mirajul amăgirii

Mușcând din tine viața

Dorind să uiți de toate

Te paște nebunie

Depresie, desigur

În suflet astenie

Cu inima uscată

Arzând în așteptare

Nimic nu mai contează

Umblând fără culoare

Decorul te ascunde

Pictând o nepăsare

Vibrează egoismul

Din coarde ancestrale

Curg rănile deschise

Prezentul se îndoaie

Confuzele iluzii

Te scutură de ploaie

Privirile-n absență

Aruncă-n cer șuvoaie

Trăgând pripit concluzii

Cari zilele greoaie

Destinul te condamnă

Luminile sunt umbre

Nici soare nu răsare

Tăcerea se ascute

De tine nu-ți mai pasă

Nu-i nimeni să te-asculte

Cât om rămâne oare

Strigând spre ziduri mute?

Mă doare amintirea ta

Şi clipe ce-au rămas departe

Unde eram doar tu şi eu

Acum o lume ne desparte

Ne intilnim iar desparţind-une

Citind durere-n ochii reci

Ma mai priveşti cu disperare

Ne zicind nimic iar mă petreci

Mii greu să mai privesc in urmă

Dar timpul trece şi iar trece

Am uitat sărutul tău la gust

Şi am lăsat dragoatea să plece

Acum doar amintirea ta traieşte

Te caut dar nu vreau să te găsesc

Mii frică să privesc in ochii tăi

Mii frică iar să te rănesc

Atitea amintiri rămase-n urmă

Dar doar cu ele acum şi mai trăiesc

Îmi vine greu să mai spun asta

Dar ce naş face tot la tine ma gîndesc

Va trece timpul inainte

Şi cîndva voi zice c-am iubit

Am iubit cum alţii iubesc o viaţă

Dar străini am devenit