Femeia din oglindă

Te țin în suflet ca pe-o taină 

Și te îmbrățișez in noapte pe ascuns

Retrăiesc ce n-a mai fost odată, 

Tot ce-a rămas mister de nepătruns...

Mă îmbrac în vise, mă spăl în ploi

Timpul a decis... nimic nu dă înapoi .

Cu gândul mă-ntorc la al nostru sfârșit

Și-l rescriu visând, până la răsărit.

M-agăț de dor, de vis, de soartă 

De timpul ce ne trece, de lacrimi și tăceri ,

Să uit durerea ce în suflet apasă 

C-am rămas... unul de altul, stingheri...

Te port fără să spun la nimeni, 

lubirea este în mine şi este un răspuns,

Te pot iubi cu ambele destine,

Când inima vorbește și este de ajuns.

Te pot simti fără să fim în doi, 

Ca un alint al vremii care vine, 

Și pot iubi cât pentru amândoi, 

În liniște, când n-o înțelege nimeni.

Te am fără să fii cu mine, 

În poezie e locul cel mai sfânt .

Si fiecare vers il îndrept către tine,

Cu dor ce arde în fiecare zi mai mult.

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,

Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară 

Și gândul nu vrea să asculte de mine...

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că asta-i ultima noapte când visez la tine,

Când gândurile imi zburdă într-o doară 

Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că îmi ești ultimul fum de țigară 

Când de-al meu vis mă îndepărtez...

Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc. 

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că-i ultima dată, când în versuri te scriu

Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară 

Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...

Tin minte cum mi-ai spus..."mă fascinezi!"

Când un clip cântând la chitară ți-am trimis

Țin minte cum vinul... degetele mi le plimba pe corzi,

Azi cand ating chitara, doar plânge, de dorul vinului promis...

Țin minte totul... sunt ale mele dulci amintiri

Presărate cu cele mai pure și fine simțiri 

Amintiri ce nasc dor... de tine neînțeles 

Dor ce mă face... speranțe să nutresc...

Țin minte ... cum vinul în pahar imi plutea

Ca un cântec ce nu se voia sfârșit 

Stelele și luna în noapte părul imi mângâiau 

Și mă purtau pe aripi de dor in al viselor labirint...

A fost frumos... a fost ca niciodată 

Dar n-am să mai implor vreodată

Să-mi dai un semn oricât de mic

...s-a terminat n-a mai rămas nimic...

Poți să stai liniștit, am obosit...

Mă voi gândi la tine în fiecare anotimp

Pentru tot restul vieții mele

Prin vise voi călători în timp

Unde gândurile-mi pot umbla rebele...

Poate te-oi regasi printre ele...

Și aripi imi vor crește inc-o dată 

Si voi zbura căutând a stelelor lumină 

Sperând povestea cu "a fost odată"

Cu finalul blanc ca o foaie velină...

Să ti-o amintești si tu când... Luna va fi plină...

Dorul de tine mi vine în valuri

In dimineața asta par sa ma înece

Imi beau cafeaua fierbinte fără zahăr

Afara-i soare. Dar e atât de rece!

Și-mi închid ochii-n fața lui

Și mi te văd pe tine

Si-i șoptesc ce mult mi-aş dori

Să te trezești în gând cu mine.

Să-mi dai un semn oricât de mic

Dorul de tine sa-mi aline.

Ca-I simt in mine cronic

Cum tot îți aparține.

E-o zi în care dorul ma doboară

Simt ca nu mai pot îndura absența ta

Mi-ar fi de-ajuns sắ-ti aud vocea

Să-mi alunge din ochi suferința.

Și azi trăiesc sa-mi fie dor de tine

Nu simti, nu știi, nu vezi

Cum amintirile adie-n mine

Când doar aș vrea...sa te îmbrățisez.

S-au strâns în mine atâtea speranțe înfrânte,

Gânduri cărora nici n-aș ști să le dau

nume, 

Lacrimi neplânse la vremea lor

Și azi s-au dezlănțuit... provocând in suflet furtună.

De-aș ști cum, mi-aș smulge inima, s-o spăl de tine

Să-i spun că nu ai fost nicicând, că a visat,

Să nu mai bată-n ritm de amintire 

Să nu te mai aștepte... că ești demult plecat.

De-aș ști cum, mi-aș învăța sufletul să uite

Cum e să simtă pașii tăi ce nu mai vin, 

Să uite cât de mult a îndurat seară de seară 

Lipsa ta și-a dulcelui tău vin...

Poate-ntr-o zi, fără să știu când și cum

N-am să te mai simt în tot ce tace, în zadar...

Dar azi, încă te uit, puțin câte puțin, 

Cu fiecare vers... ce umple al meu pahar..

Mi-e dor de tine pe bucăți,

Ca de-o hartă ruptă-n două.

Mi-e dor de vocea ta vioaie,

Mi-e dor de tine când plouă.

Mi-e dor de ochii tăi ca marea,

Când din cer rămân doar ruine

Și ploaia te aduce-n gânduri la mine.

Mi-e dor de pleoapa ta stângă,

Cea care cade prima-n vis.

Ba nu, mi-e dor de cea dreaptă mai tare,

Ba nu, de ochiul încă deschis,

Ultima fereastră-a zilei

Când cerul s-a stins.

M-am hotărât: mi-e dor de pleoapele tale-amândouă,

Mi-e dor de prima picătură de ploaie care te-a atins.

Vreau să te văd când plouă, cât ești de frumoasă,

Cu părul ud, spunându-mi povești.

Vino măcar cu gândul lângă mine,

Să te imaginez așa cum ești.

Când norii se-aprind de lumină,

Ploaia mea senină.

Să stai în brațele mele,

Cu ochii pe jumătate-nchiși,

Iar pe obraji să-ți desenez

Cu buzele mele un vis.

Un vis în care ai trecut pe la mine

Când ploaia curgea pentru tine.

Să te văd cum mai ești…

Și ca pământul după furtună 

Chipul  să mi se-nmoaie

Când, înghețată de frig,

Te-ai adăpostit la mine-n suflet, de ploaie.

Parc-aș vrea să-ți spun ceva,

Dar din răsputeri mă abțin

Ca pentru tine, dragostea mea

Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.

Și cât de mult mi-ar fi plăcut,   

Odată să te fi avut;

Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,

Cu al tău dulce sărut blând.

Aș fi dorit, un vis să am,

Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;

Lumina feței tale să reflecte în ele

Dorința de tine care astăzi piere.

Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire

Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.

Mă văd fericită alături de al tău braț

M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie

Mi se pare ireal.

Îmi alungi până și amarul fierii mele

Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi

Mă faci să nu mai știu ce e real

Mă pierd în jurul a mii de stele

Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:

“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.

Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”

N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine

Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe

Să mă spun , să-ți spun suspinele

Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat

De spus cuvintele de nespus…

Te văd ades în visurile mele
Şi mintea mea spre tine fuge uneori
Dar reuşesc să şterg rapid orice-amintire
Pentru că... De ce să-mi fie şi mai mult dor?

Ce hoaţă eşti tu, iubire
Dai tot, ca mai apoi să iei şi ce n-ai dat
Şi-l faci pe om să creadă-n veşnicia
Simţămintelor ce i le-ai provocat.

Şi timpu-mi este-acum complice
Şi mă învaţă ca să şterg din minte tot
Ce-mi poate într-o zi întoarce capul
Spre munţii din trecut, şi să mă-npiedice să-ntreb: "Mai pot?"

Totul a început în vis.

Nu te cunoșteam încă.

Dar...

a făcut timpul o pauză 

și privirile noastre s-au îmbrățișat 

într-o infinitate de emoții.

Poate din altă viață te cunoașteam.

Am descoperit în calmul timid al ochilor tăi 

o viață, poate, trăită deja.

O viață în care viața mea

era și viața ta.

... și atunci am știut 

că în acea clipă infinită,

pe care timpul a strâns-o sub pleoapele tale,

că inima mea te-a recunoscut.

Atat de frumos

Si nici macar al meu

Dar ce importanta mai are

Cand eu te am in vise mereu..

Si ma uimesc cum raman fara aer

La gandul ca te as putea intalni

Si iar m am rascolit….

Mi a dat putere insa

Emoția…

Pentru mine nu s a schimbat nimic!