Ești rana închisă în inima mea

Rănile mele sunt flori ce nu mor,

Petale de foc ce ard în decor.

Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,

Dar cântă în mine, cu voce brutală.

În suflet se scurg ca un râu fără mal,

Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.

Din durerea ce arde, un sens se arată,

Un drum ce renaște din inima spartă.

Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,

Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.

Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,

Povestea ce-ncape în mii de lulele.

Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,

Că-n viață renasc doar cei care se frâng.

Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,

Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.

Lipsa iubirii schimbă semeni,

Nu uneori, de obicei,

Și ai să vezi că de asemeni

Îi schimbă și prezența ei.

Deci ia aminte, că iubirea,

Când vine sau când e departe,

Îți poate schimba omenirea,

Ca un destin, un fel de carte.

Par o copilă, uneori,

Cu vise-n păr, cu flori în zori,

Dar port pe umeri, nevăzut,

Un dor adânc, un gând tăcut.

Par o copilă, uneori,

Cu râsul prins în vis și flori,

Dar port pe umeri, zi de zi,

Povara unor amintiri.

Mă bucur încă de ce-i mic,

De vânt, de ploaie, de un chic,

Dar viața-n taină mi-a lăsat

Și lacrimi ce m-au încercat.

Încerc să râd, să nu mă frâng,

Să cred că-n mine-i foc adânc,

Că orice vânt ar vrea să bată,

Eu tot rămân… mereu întreagă.

Nu uita să-mi scrii din când,

Chiar și-n șoapte, chiar și-n gând,

Căci sub cerul fără vină,

Dorul tace-n lună plină.

Dacă stelele s-aprind,

Eu prin rânduri te cuprind,

Și de noroc ne va fi scris,

Ne-om regăsi în vis nescris.

Printre slove rătăcite,

Lasă-mi visele-mpărțite,

Spune-mi tot ce nu se spune,

Spune dorului pe  nume.

Căci de stai departe, știi,

Mă hrănesc doar din hârtii,

Din cuvinte, din povești,

Din ce-ai fost și încă ești.

Mi-a încolțit în piept lumina,

Și-n suflet mi-a crescut un ram.

Rămân aici, căci e divină

Această pace ce o am.

Aștept să vină primăvara

Cu flori pe gânduri și pe drum,

Să-mi șteargă dorul și povara,

Să-mi umple viața cu parfum.

Să văd cum vântul lin adie,

Cum mugurii se fac culori,

Să simt că totul reînvie,

Că-n mine iarăși cresc fiori.

Și-n clipa asta liniștită,

Eu las trecutul undeva,

Căci primăvara-i răsărită

Și vreau s-o simt, să pot trăi în ea.

Să nu te temi, căci eu veghez,

Din umbre dorul ți-l păstrez,

Și dacă viața-i doar un vis,

În el rămân, de neînvins.

Mă tem eu pentru pașii tăi,

Să nu te pierzi pe drumuri grei,

Dar chiar de noaptea-i fără stea,

În vis mă cheamă, voi veghea.

Și dacă zorii-s prea străini,

De mine-n gând să te alini,

Căci nici tăcerea nu desparte

Ce sufletul pe veci împarte.

Te port cu mine ca pe-o lipsă grea,
ce nu se vindecă, ci mă așază;
în fiecare pas e urma ta,
ca un cuvânt pe care nu-l mai scapă gura, dar mă arde.

Mi-e dor nu ca de-o rană ce se-nchide,
ci ca de aerul ce nu ajunge;
trăiesc atent, să nu se vadă
cât de adânc prezența ta mă frânge.

În nopți târzii, când totul pare drept,

chem numele-ți încet, fără chemare;
nu vreau să vii, vreau doar să știu că ești,
cum știe inima de sânge: doare.

Și dacă lumea mi-ar lua pe rând
tot ce-am numit vreodată alinare,
rămâi tu , dorul meu constant și sfânt,
neostoit, ca foamea care știe să mă țină-n stare.

Colind pe-o rază de iubire

Ce duce sigur la inima ta,

Te rog oferă-mi șansa vieții

Să pot iubi, nu doar visa

Mereu tu îmi apari în vis

Dar fugi când mă trezesc,

Și deodată trist mă simt

Că nu convig să te opresc

Te văd pe stradă singurică

De cum se face dimineața,

Curaj nu am să îți vorbesc

Și doar salut și-mi întorc fața

Tu ești prințesa mea din vis

Și nu doar o nălucă imaginară,

De care cred că mă îndrăgostesc

Și iată te visez, seară de seară

Nu știu cum să intr-un vorbă

Să-i zic ce simt eu pentru ea,

Iar de-mi va accepta dorința

Voi spune c-am atins o stea

......................

Așa a început idila noastră

Și este una fericită, nemuritoare,

Demult prințesa visului îmi este

Soție și iubita mea...sub soare!

A mea dulce soțioară 

Culege strașnic flori alese, parfumate ,

Ochii îi sunt ațintiți 

Spre cele ce-i sunt folositoare.

Mintea ei se eliberează 

De tot stresul și agitarea 

Când se plimbă prin natură.

Precum culege cele ale trupului atent,

Așa și cele ale sufletului le caută.

Se încântă viața ei cu ardoare.

My love, once mine but slipping away

Without you near, I lose my way

My dear D, I loved you so

I was the flower, you were my glow

If life had never torn us apart

I’d die with you again, heart to heart

If I could turn back time’s embrace

I’d choose you still, my heart knows its place

My dear D, I try to forget

But how erase the love I met?

My nights are full of dreams of you

And days of longing grow fewer too

So many thoughts weigh down my soul

My eyes won’t let your eyes grow cold

I locked my heart with a heavy key

But only you can set it free

I want you to know how strong I feel

How you made my smile real

No one has done what you’ve done before

Beneath the stars, kiss me once more

I’d forget all the bitter in my life’s song

To tell the world I’ve been yours all along

My dear D, I still yearn for your embrace

To hold you at night on the motor’s grace

To hold me close, to whisper you care

To look at me with that loving stare

Your brown eyes melting into my green

Lost in my clumsy arms unseen

But it’s a dream I cannot touch

Our fire fades, though I miss it so much

Time drives us farther, yet one truth stays

My dear D, you’re in my heart always

Am iubit doar o dată
Și am urât de mii de ori,
Într-o noapte înverșunată
Ți-am dăruit aceste flori.

Atingerea ta cea lină
Mi-a făcut mintea să zboare
Și cu tot cu ea,
Inima parcă a prins picioare.

Ți-aș dărui luna de pe cer
La ce mult te iubes,
Și cu tot cu ea,
Raiul cel ceresc.

Un farmec în apus de noapte,

Sclipește amplu-n a ta pleoapă

Și amețit de moarte șoapte,

Un sentiment uitat dezgroapă.

O clipă-n care luna plină,

Se stinge într-un ritm generic,

Ca omorât de nicotină,

Să te sărut în întuneric.

Captiv în vis de realitate,

Iar urmăresc al tău atu:

Vreau să cuprind tot universul,

Căci universul meu ești tu.

Un farmec în apus de noapte,

Te face să îți pierzi privirea,

Inconștientă iar de fapte,

Te amețește-ncet iubirea.

Ne pierdem în săruturi ample,

Udați de-a cerurilor apă,

Căci noi suntem cuprinși acuma

De sentimentul ce dezgroapă.