Autorul carmen.muntenita
Total
2 creaţiiCreaţii aleatorii :)
În orașul nostru
Iubind când reci, albastre mări
încă-și învață rostul,
din mintea mea zâmbetul tău
luminează întreg orașul nostru.
Luminează și stâlpi, și clădiri,
și copaci… iar privind pe fereastră,
mi-ar fi plăcut să fiu un gând de-al tău,
să pot să trag cu urechea în mintea ta frumoasă.
Dar nu ca să aud ce gândești,
ci ca să-mi astâmpăr dorul imens de tine,
mituind simultan și ochiul tău stâng, și ochiul tău drept,
să se prefacă că nu s-au întâlnit cu mine.
Să mă așez pe fruntea ta și să privesc la tot ce privești tu,
să fiu un gând pierdut care, în sfârșit, și-a găsit adăpostul,
când, fără să știi, peste umbre
ai adus lumina în orașul nostru.
Și, cum sunt fericită la tine pe frunte,
nu vreau să mă mai gândesc la timpul pe care aș vrea să-l zdrobesc.
Mai bine îmi caut curajul, pășind pe sub lună,
într-o zi să pot să-ți spun cât de mult sufletul și inima mea
te iubesc!
Știai..
Stiai ca te iubeam
Si voiam sa fii al meu
Stiai ca te doream
Atat de tare.
Stiai ca tot ce voiam
Era sa te simt aproape.
Stiai ca te plangeam
Imi curgeai pe obraji
Erai lacrimi fierbinti
Trebuia sa strang din dinti.
Sa arat ca nu ma doare
Ca a trecut ce a fost
Asa cum mortii nu invie.
Dar toate au un cost.
Acum ,ca te-am iubit odata
Platesc cu dobanda ,
Fericirea ce mi-a fost data
Si acum ,de parca nici n-am fost
Am acceptat pacatul
Si ,incetul cu incetul
Am devenit monstrul pe care ,jur
Ca l-am iubit candva ,nu de mult.
Acum ma uit imprejur
Nu mai recunosc nimic
Nu mai nici e cum a fost
Nu e nici cum va fi.
Renașterea
Într-o seară plină de nuanțe
a apărut un vis plin de speranțe,
Dar, roata vieții se întoarce
ca și un câine ce mânancă oase.
Oamenii se-n bolnăvesc si mor,
cu mințile in nori.
Draga lume neprețuită,
De ce mi-ai luat lumea in spită?
Ma gandesc si mă mai uit
Tu dragă lume iubitoare,
ce ai pățit?
Noi suntem Romani, pardon, Români
(Ediția Sicrii de Sticlă cu Trupuri de Abajur)
În țara-n care râsul ține loc de pâine,
Și gluma tristă-ți cade greu în minte,
Românul zice: „Nu murim de foame,
Murim de râs, că-i gratis... până la taxe!”
Avem asfalt cât să-ți rupi două glezne,
Și autostrăzi doar măsurate-n promisiuni mărețe,
Pensionaru’ face yoga la cozi de medicamente,
Iar tinerii „evoluează” doar prin rente.
La spital iei bon, apoi un parastas,
Doctorii fug că jurământu-i doar un pas.
Pe hârtie-i sacru, în real business pur,
Te vindecă mai bine-un gurist dintr-un „live tour”.
Dar stăm drepți, chiar și cu burta goală,
Și facem haz cât mai avem o fală.
Suntem români —și asta nu-i o scuză,
E doar un titlu... într-o comedie confuză.
Război și durere!
Ceva frumos aș spune pentru voi
Acum pe seară, l-apus de soare,
Dar cum să scrii când e război
Chiar la hotare și lumea moare.
Deschid tv-ul, moartea o văd
Pe sticlă arătată prin filmare,
Nu, nu este film și doar prăpăd
Și peste tot e plânset și teroare.
Vreau să-l închid să schimb canalul
Nu mai suport să văd să simt așa durere,
Pe voi eu vă implor să fluierați finalul
Și nu uitați că Dumnezeu v-a dat putere.
Puterea El v-a dat-o să faceți bine
Nu să ucideți ființe nevinovate,
Așa că încetați s-aveți inimi haine
Fiți înțelepți și faceți zi din noapte.
Vă adunați și discutați încontinuu
Dar nu să ne feriți de foc și arme,
Și să decideți care dintre voi e primu',
Și toți s-aveți portretul pus în rame.
Pe noi, voi credeți că ne păcăliți
Și moartea o lăsați să ne adune,
Dar nu uitați că veți fi pedepsiți
Pentru ce ați făcut în astă lume.
Așa că evitați pedeapsa Divină
Și puneți capăt acestui război,
Nu spuneți că alții poartă vină
Ne mor copiii, făra-veni 'napoi!
În fond, suntem doar pași de lumină
La început mergem fără să știm,
Că fiecare pas desenează o hartă.
Ne avântăm în visuri și sclipiri,
Și parcă am vrea să cucerim lumea toată.
Creștem, din greșeli învățăm,
Uneori, se-n-tâmplă să și clacăm,
Ne comparăm pe noi, cu cei de ieri
Ne alinăm durerile-n tăceri,
Ducem pe umeri grele poveri,
Simțim că rămânem fără puteri,
Ascultăm critici, insulte, păreri,
Ne pierdem gândurile printre atâtea veri
Fiind ai sufletului prizonieri.
Mergem în viață, rătăcim prin ploi,
Așteptăm soarele, după orice război,
Căutăm mereu calea spre a noastră țintă,
Și ajungem să ne afundăm în propria suferință.
Auzim mereu, "trebuie să devii",
"Dacă nu ești așa, cu mine nu ai ce vorbi",
"Vreau de la tine, asta, asta și asta"
Dar cine mai întreabă ce vrei tu să fii?
Și crești încet, învățând să te schimbi,
Să porți măști străine, să nu te mai temi,
Să fii ceea ce lumea așteaptă să fii,
Dai uitării uneori, cine-ai vrut să devii.
Mergi înainte, pe drumul ce l-ai ales,
Uiți cine ești și încă n-ai înțeles,
Că lumea nu e a ta, e doar o iluzie
Și intri în stare continuă de confuzie.
În fiecare zi mai lași câte-un „eu”
Pe marginea unui drum foarte greu,
Te cauți prin glasuri ce-ți spun cine ești,
Și uiți că, în fond, tu alegi cine crești.
Unii oameni, cu tine merg o perioadă
Apoi coboară la prima și o iau pe altă stradă.
Rămâi cu amintirea, și cu locul lor gol,
Auzind prin șoapte stinsul lor ecou.
Și te-n-trebi "de ce?", dar nu ai răspuns,
Un glonț simți că-n inimă ți-a pătruns.
Dar adevărul e că nu există motiv
Ci mergi înainte, deși drumul e ostil,
Fâcându-ți în tăcere un singur legământ:
Să nu te oprești din drum, chiar dacă mergi plângând.
Și cauți printre umbre un rost al existenței,
Un sens ascuns în haosul acestei lumi imense.
Dar poate că nu e scris să înțelegem tot ce trăim,
Ci doar să lăsăm lumină în locurile unde venim.
În fond, suntem doar pași de lumină pe drumuri ce nu ne aparțin.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Yin-Yang
anca_nistor
25 octombrie
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 octombrie
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 octombrie
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 octombrie
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 octombrie
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 octombrie
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 octombrie
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 octombrie
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 octombrie
Superb!!!