Cântec de iubire

C-un râset cald aduci în inimi foc,
surâsul tău o lume ține-n loc
și ceru-ntreg e-n ochii tăi căprui
când tu iubirii zâmbet doar îi spui.

Sclipiri de-argint sub pleoape-s vii,
născute-n vise fără chiar să știi,
în albe nopți aș vrea să-ți fur
săruturi mii și mii iubiri să-ți jur.

În părul tău etern aș vrea să pun
mănunchi de clipe ce mereu apun
și alte clipe ce din timp culeg
să-ți fie-n plete dorul ce îl leg.

Din șoapta gurii mele-n zori de zi
un farmec de viori să pot trezi,
răspunsul dulce-al primei îndoieli
din vorbe reci ce nu au rânduieli.

Iubiri trecute ce mi-au stat în drum
fuioare curg ca umbrele de fum,
te vreau, te-aștept, îți sunt sortit
căci ochii tăi căprui au înverzit.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Craciunas Silviu poezii.online Cântec de iubire

Data postării: 8 iulie 2020

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 2369

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Stropi de poeme

Am pus cuvintele
frunze între ani,
le-am călcat în picioare,
loc pentru mai multe,
azi părăsesc
ucenicia neterminată,
curgând din poemele voastre,
o las altora care au mai îndrăznit,
eu nu voi mai fi fost
un început lipsit de speranţă,
alte cuvinte trăiesc aşteptarea
ecourilor născute să fie
versuri hrănite cu mine,
aş pune punct, dar
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici,
las rimele să cadă
din degete desfrunzite de ritm,
în altă poezie cuvintele se cer
oblojite cu frumos,
nu este un crez,
doar o evadare veşnică
în închisoarea mişcătoare
a gândurilor.



În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme,
aşa cum au fost odată.

Mai mult...

Floare de nufăr

Ţi-ai pus petale în clipire
când zorii zilei îi supui,
cu roua vieţii în privire
eşti vis hoinar al orişicui.



De sunt bolnav de-a ta fiinţă,
în trupul tău aș  vrea să pier,
din cupa ta să iau căinţă,
prin albul pur să par mister.



Când vântul frânge o dorinţă
din gânduri vechi prin care zbor,
din şir de lacrimi dă-mi sentinţă
să-ți fac din vorbe un covor.

 

E somnul zilei prins în ceaţă,
pe lacul tău mă simt stingher,
iubesc un nufăr plin de viaţă,
iubesc al florilor mister.



În umbre vin spre maluri urme
de flori întinse peste lac
sclipiri de cer iubiri să scurme
prin dorul meu mereu sărac.

 

 

De la Claude Monet - Metropolitan Museum of Art, CC BY-SA 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8947762

Mai mult...

Albastru

Dorinţa te cheamă, iubire albastră,
în poarta iertării o umbră sihastră
aşteaptă fiorul în prag de-nserare
sărutul de-atunci rătăcit pe cărare.

 

Eşti visul născut din arcada iubirii,
un vals petrecut pe vioara simţirii,
privirea şi trupul, arcuşul şi struna,


în geamăt de stele mirată stă luna.

Albastră e calea spre pleoapa lăsată
pe ochiu-ncărcat cu tăcere-ncarnată,
din cerul scăldat cu azurul privirii
vorbesc doar scântei în viforniţa firii.

 

Albastrul aşteaptă regina din visuri,
să fii mântuirea-n ascunse hăţişuri
ce inima-mi ţintuie făr’ de scăpare,
adu-mi paradisul să-mi fie cântare.

 

Aşterne-ţi privirea pe trupu-mi vioară
să-mi fremete coarda lăsată să moară,
răsfiră-ţi sărutul din plânsul sălbatic
prin toamna născută de timpul apatic.

 

       E albul din iarnă-n albastrele doruri
       în noaptea-nfrăţită cu sfintele coruri,
       aşteaptă o umbră poemul să-l spună
       iubirii albastre trecând prin furtună.

 

       În poarta iertării stăm mână în mână,
       sunt zorii aproape, albastru se-ngână,
       visat-am albastru în ziua întâia,
       albastre sunt doruri ce trec nemurirea.

 

Mai mult...

Mărturisire de plagiat

Şi nu mă ştiţi de azi, de ieri,
trecut-au multe primăveri
de când aleargă vorba mea,
de când sorbiţi ce nu se bea.

Cuvinte ştiu să le înmoi
în mintea prinsă de nevoi,
din suflet pot să scot fiori,
cum cred că ştiţi, arareori.

Am plâns cu mintea de copil,
convingător sau juvenil,
credeam mereu că am talent,
să spuneţi voi, este prezent?

Când scriu pe muzică de Bach,
prin inimi semăn numai crah,
stârnesc furtună făr’ de vânt,
presar chiar lacrimi în cuvânt.


Trăiesc cu gânduri de prisos,
le prind cu-o lacrimă frumos
şi, fără să mă simt stingher,
le dau zâmbind prin cartier.

Vă ştiu în suflete curaţi,
eu cer acum să mă iertaţi,
căci iscodind în alte vieţi
am plagiat numai tristeţi.

Mai mult...

Început de toamnă

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.

Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.

Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.

Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.

Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.

Mai mult...

Bătrână țară

Bătrână țară

Pe umeri porți Carpații ca povară,
bătrână țară multimilenară,
e greu dar munții cerul  ți-l închină
și uiți că omul ce-ai crescut ți-e vină

Din creste ape curg și-ți dau putere,
bătrână țară  cu trecutul ca avere,
povestea ta în lume iute-o poartă
așa cum alții ți-au înscris în soartă.

Cu trupul tău păduri hrănești să-ți fie,
bătrână țară ce visezi la veșnicie,
ecou de doine ce în ierni să cânte
cum frunze vara știu să te încânte.

Când păsări seara-n cuiburi se alină,
bătrână țară de cântare plină,
te rogi ca dor de tine să le prindă,
un dor nestins de cuibul de sub grindă.

memorabilia - family notebook

w-poesis magazine

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Glastra

De-aş fi pământ în glastră

Şi tu a mea floare,

Te-aş ţine ca în palmă,

Cu săruri şi cu soare.

 

Aş fi atent cu tine,

Să ai tot ce-ţi doreşti,

Ţi-aş da apa din mine,

Să nu te ofileşti.

 

Am sta sus la fereastră,

Să poţi fii admirată,

În rochia din petale

Şi frunze-nveşmântată.

 

Te-aş îndemna întruna,

La cât de dulce eşti,

În vizită la tine,

Albine să primeşti.

 

Te-aş apăra desigur

De gâzele mai mari,

De mitocana muscă

Şi trântorii hoinari.

 

Am fi ca o regină

Şi un cavaler de lut,

Ţi-aş da pe rădăcină,

Teluricul sărut.

 

Şi ai deveni o mamă

Şi eu aş fi un tată,

Pe lângă noi în glastră

Cu un boboc de fată.

 

Şi ne-am petrece viaţa,

Pământ şi două fire,

Tot în parfum de floare,

În tihnă şi iubire.

 

De s-ar mira oricine,

Trecând pe la fereastră,

Atâta fericire

Să vadă într-o...glastră!

Mai mult...

Iubire magica

Nu vreau nimic 

Decât bratele tale 

În fiecare vis 

Doar tu ma alini.

Nu vreau nimic 

Decât sa te simt

Sa fi acum și aici

Mereu și pentru totdeauna.

Ești tot ce vreau 

Nu pot descrie iubirea 

Când sunt cu tine 

E Magie.

Natura ne surâde 

Cu culorile ei schimbătoare 

Dar noi una suntem

În orice loc pe veci.

Dacă tu nu ai fi

Iubirea ar rugini

Încearcă sa exiști 

La mine în suflet mereu.

Tânjind a primavara 

Tu ghiocel eu tulpină

Tu verde eu maro 

E Magie , e iubire. 

 

Mai mult...

Entwined Echoes

Fervor-filled soul mirrors,
All alone in the Eden garden,
Between green barriers,
Rosebud whispers eaten.

Beneath the moon's entwined gaze,
In clandestine dances, desires unfurl,
Skin on skin, igniting blaze,
As passion's tempest swirl.

Breaths mingling, hearts ablaze,
Each touch a wildfire, burning bright,
In this secret place, our bodies graze,
Lost in the symphony of the night.

Whispers become moans, soft and sweet,
Echoes of ecstasy in the still air,
Lust's crescendo, a rhythmic beat,
As we surrender to the primal flair.

Mai mult...

Mina mea stinga  

Mina mea stinga ,arsa de soare

Aproape ca o gheara

Mina mea stinga, in asteptare

Mingiind hectare din pielea ta

Asteptind ploaia

Adunind picaturile printre linii

Coborind racoarea

Mina mea stinga, trufasa

Lucioasa

Mina mea stinga ,care tine arcul

Care tresare cind pleaca sageata

Mina mea stinga ,care indreapta calul

Aproape verde,mirosind a fin

Mina mea stinga, care hraneste ciinele

Deseori indeamnat spre singe

Mina mea stinga

Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul

Mina mea stinga 

Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta

Mai mult...

Sâmbăta

Poate-o fi sâmbătă, o zi ca oricare,
dar tu ți-ai croit din gândul meu o fugă la Marea Neagră,
unde valurile-mi șoptesc numele tău
pe fiecare plajă, pe fiecare stâncă.

Te-ai cuibărit ca un ecou stingher, pe-o plajă uitată de zei,
sub pleoapa soarelui ce-mi pictează chipul tău –
ești cea mai frumoasă întâmplare,
și-n albastrul ochilor mei
îți port pașii goi, pe nisipul fierbinte al sufletului meu.

Și poate că sâmbăta s-a topit în noi,
la umbra unui dor fără hotar,
în valuri ce sfâșie, ostenite, țărmul
și-n spuma ce se preface în rugă.
Căci eu am naufragiat prin inima ta,
iar tu ești marea ce-mi sapă abisul gândului neîncetat –
o mare nestăvilită,
fără de sfârșit…
Și mă las purtat așa de valul dorului tău
și te cuprind,
fără busolă,
fără teamă,
sub bolta unui sentiment ce îmi risipește
toate punctele cardinale.

Și poate că nu mai e sâmbătă, nici ieri, nici mâine –
doar noi, două naufragii ce se caută
pe harta unui vis sfărâmat de atâtea valuri.

Rămâi tu, ca un cântec în larg,
și vino iar, din zare,
să-mi fii țărm,
când marea din mine
se frânge.

Mai mult...

INIMA MEA

Inimioară îmi zice 

Și-s plină de sânge

Sunt rană ,flacără și foc 

Sunt toate acestea la un loc.

Iubesc ,sștept,mă zbat ,mă înfurii

Doresc ,te chem și te blestem,

Sunt caldă ,plină și bogată 

Îndrăgostită-s de o-fată

Cu suflet de vrăjitoare.

Nici nu știe c-o iubesc

Nici nu știe că-am murit

Ca un soare în asfințit

Blestemând pe-un vechi altar 

C-am iubit-o în zadar.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍