As vrea sa fiu fluture

O stea s-a stins,

Dar necuprins de frumoasa a fost a ei strălucire..

Și tot așa,când se stinge-o iubire 

Lumina ei ramane inchisa-n amintire...

O stea s-a stins,s-a stins și-o iubire,

Ca o ploaie de vara,ca un cânt de chitara,

Ca un val zbuciumat,ca un vis ne-mplinit,

Ca un zambet in noapte,ca un foc părăsit,

Ca o lacrimă tristă,ca un crin ofilit....

Nu cred in îngeri,nu cred in stele,

Sunt prizonier al vieții,

Obligat să simt și să mor..

Dumnezeu nu poate fi crud,

Așadar,zilele curg infernal,

In zare,umbra negrului final..

Dumnezeu poate fi doar imparțial,

Așadar,nu sper la salvare,

Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.

De ce raiul?

Pacea neființei e la fel de dulce.

Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,

Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,

Cu o secundă după,in rai,

Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,

Ca un somn fara vise..

Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,

Nu sper la rasplata de apoi,

Trubadur trist,ce știe că viața

E un fum ce se risipește..

Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,

Viața e o cruce,ce paradox,

O port pe spiritul meu de ateu..

Unde ești tu,Zeu?,

Sa iei suferința,nonsensul și spaima..

Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,

E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,

Dar sunt obligat să ajung la ea,

O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..

Nu te vad,dar acum știu că citești😊

Timpul tau e prețios

Și mă gândesc ce să-ți spun..

Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,

Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?

Despre prinți și prințese?

Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?

Ce să-ți spun?

Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,

Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..

Ai grija de el.

De poți,învinge moartea cu iubirea.

Ce să-ți spun?

Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ

Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale

Când ești bun?

Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?

Ce să-ți spun?

Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,

Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..

In noaptea adâncă

Un înger negru coboară,soptindu-mi:

Tu știi?,timpul zboară...

Și pleoapa-mi se zbate,

Tresar-al meu suflet,

M-agat de lumina vieții,

Cu sete aștept a dimineții speranța,

Mi-e frig și mi-e frica,

A morții aripa in zare se-arata,

Pun mantia speranței pe mine,

Mi-e bine,mi-e bine,

Acuș răsăritul iar vine

Si-alung-a apusului neagra pata..

Când întâlnesti un om frumos,

Tresari,si-ti bate inima mai tare,

Cuvintele-i te învelesc

Precum o mantie țesută

Din feerice,aurii raze de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,

Cuvântul lui atât de cald

E un culcuș in care te simți 

Ferit de-a lumii nepăsare..

Un lucru uita,doar,să-ți spună el.

Că inima-i,prin felul cum te vede,

E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..

Că gândul lui nu e născut de-al tau

Ci de-al lui suflet minunat și mare..

Când întâlnesti un om frumos

Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,

Ca de-un albastru val de mare,

Ca de un magic rasarit de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei

Păstrează pentru el un loc,

Astfel,el ramânând in neuitare...

Cred într-o singură viața,

De aceea privesc cerul,și marea,

Lăcrimez in această dimineață,

Tresar ascultând melodia clipei,

Dansez pe ritmul fericirii că sunt 

Și al tristeții că nu voi mai fi..

Cred într-o singură viața,

Și o iubesc cu disperare,

Deși uneori obosesc trăind,

Dar e minunat a iubi,

A fi iubit,a simți frumos,

Mi-e frig uneori de temeri ,

Dar îmi deschid aripile și zbor 

Deoarece cred într-o singură viața..

E dimineața?Îmi șterg lacrima și zâmbesc:

Trăiesc..,și deja mi-e dor de clipa de azi..

Am luat un tren ce merge nicăieri 

Dintr-o gară încă nefăcută,

M-am urcat mâine, voi ajunge ieri

Din călătoria ne-ncepută.

Sus, o poetă cu ochi arămii,

Urmare simplă - ne-am îndrăgostit

Și ne-am mutat să spunem poezii 

Beți și goi, în vagonul de iubit.

Orbiți de-amor și surzi de recitat

Ne-a prins controlul fără de bilet,

Eram două sonete într-un pat,

Ude, ritmate și oftând încet.

Nașul era cunoscător de vers

Și ne-a iertat, cu scuze de intrat,

Absenți de tot, noi am sărit din mers 

Uitând că era tren accelerat. 

Și am murit fără să știm măcar,

Iubindu-ne în plus și fără stop,

Concluzionând din moarte iar și iar:

Iubirea-i mare doar fără de scop!

Vrei să ne-ntâlnim

Pe-un colț de stea

Și să ne lăsăm

De raza lunii mângâiați?

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Sau poate-ai vrea să ne-ntâlnim

Pe-un țărm de mare

Și să ne lăsăm

De valuri sărutați,

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Hai, spune-mi,

Vrei să ne mai amăgim și azi?

Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață

Zboară petalele ucise-n roșu-aprins

Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă

Pornind o iarnă de-un albastru necuprins

Seduce oarbă strălucirea pe retină

Distanța crește alergând spre interzis

Cortina zidurilor mute mă deprimă

Curge albastru deformânduse încins

Sălbatic dorul înflorește în grâdină

Inima bate agitânduse desprins

Ies amintirile-ascuțite pe tulpină

Înțeapă sufletul târându-l în abis

Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină

Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins

Alimentând zilele false cu rutină

Se-neacă nopțile în freamătul nestins

Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină

Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins

Rămân prefață pe o pagină străină

Visele zboară contemplând un paradis

La ușă bate viitorul în surdină

Prezentul fuge declarându-se învins

Trecutul plânge refuzând să îi deschidă

Timpul albastru chinuindu-se respins

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil tu nu crezi nimic din tot ce spun. 

Dar, dacă nu-i așa, te rog explică-mi tu, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și cum ar putea, oare, să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB

Semnificația iubirii pentru mine?

O sublimă operă de artă pură, nexplicabilă în cuvinte de a omenirii infinită înviorare.

O operă unicat, fără de o copie posibil existentă în lume căci e creată  însăși de creator.

O muză ce ne inspiră cu înflorirea eternității, un paradis al inimilor artiste ce își tatueze pe suflet poezii compuse chiar de ei cu mare dor.

Cu dor s-o întâlnească și să îmbrățișeze speranța ei

În alții arde cu splendoare, dar în a mea inimă goală arde doar cu dor de " veșmintele ei "fâțarnice cu mimarea sa nerelistică.

Și știu că cu toți o așteptați, dar v-ati gândit vreodată că așteptați în zadar?

Căci iubirea nu se cerșește, nu se așteaptă, ea se trăiește.

Ea își face preznența singură de la sine la momentul potrivit.

De aceea să nu vă lăsați amăgiți căci când o forțați se va întruchipa doar într-o iluzie. Vrând iubirea cu orice preț, uităm că noi suntem de fapt prețul, iar dacă vreodată ai trăit" o iubire ipocrită" nu uita ca a fost doar o întâmplare, iar iubirea adevărată merită orice deceniu de așteptare.

Și mulți călători pe acestă lume ne vor iubi, dar nu toți vor rămâne, căci atunci când "iubirea vieții" noastre ne părăsește vine una eternă ce ne va defini, cu sfârșitul unei grații a rodului iubirii. Iar chipurile ne vor fii pictate pe pânza paradisului, pe arpiile iubirii.

Cu adevărat doar atunci vom fi binecuvântați și biruiți de iubire.

Mai știi nopțile

când Luna lacului-i zâmbea 

cu calm seral își oglindea

a ei rece față-n apa sa?

sau zilele 

când Soarele abia ce răsărea 

în marea vastă își vărsa 

un roșu-aprins ce ne-nroșea?

Mai stii oare

când vara ploile cântau 

în grave octave de ne trezeau

din vise în vise ne regăseau?

Mai știi oare

acele Luni, acei Sori și-acele ploi,

cum lucrau împreună doar pentru noi

şi-n clipele-acelea eram amundoi?

sau, cum să o spun mai firesc?

eram doar noi doi

cu fetele-aprinse

aprinși de emoții și goi!

Marius Ene, August, Polonia