Sfârșitul

Încuie ușa,aruncă cheia,

Privește mi ochii înc odata,

Arata mi ca nu s eu de vină

Și șterge mi lacrima scăpată..

Sa îmi ții mâna,să mi spui ca ma doresti,

Sa nu ma lasi sa plec de tot.

Sa tragi de timp,sa mi spui ca ma iubesti

Sa mi i au ramas bun,sa nu ma urmaresti.

Iti sarut mana,tu mi da i inelul

Imi cer iertare..,iti sterg rimelul..

Sunt vinovat ca nu te am rasfatat mai mult

Ca ti am lasat amintiri prea furmoase de pierdut

Si cat as incerca,timpul nu ne a sincronizat,

Tot ce am cladit impreuna,astazi s a daramat.

...

Ma vrei acasă si imi dau seama

Esti pentru mine prea frumoasă

Nici nu te sun sa evit drama

Tu esti ”acasă”.

Pentru baiatul pe care l am iubit,
Iar după care am suferit,
Vreau sa ți spun ca m am uimit,
De ce oare te am iubit?

Oare ochi tai închiși,
M au atras în ascunzisi,
Doar pentru ca te ai uimit,
Pentru un suflet înnegrit.

Privesc luna, îmi zâmbește,

Încercând să mă atragă 

Spre cerul lin ce însoțește 

O lume îmbelșugată.

Închid ochii, mă gândesc 

La iubirea pierdută a noastră.

Înspre lună eu pășesc 

Uitându-mi trupul la fereastră.

Ajung sus, tu mă privești 

Cu un buchet de flori în mână,

Așteptând să întâlnești 

O prea frumoasă zână.

Mă întreb dacă eu sunt oare

Acea zână-ntruchipată

Într-o floare protectoare

Ce-ți va dărui iubirea toată.

Te ating, te uiți în gol,

Ne-ntâlnindu-mi moarta privire 

Ce speră că un miracol

Se va ivi ca o strălucire.

Ochii mei goi îi întâlnești,

Atingându-mi părul, mângâindu-l

Reușești să mă privești,

Golul inimii acoperindu-l.

Îți surâd, încep să plâng

Când încet, încet dispari.

Trandafirii eu îi strâng 

În timp ce tu, domol, tresari.

O mână fină mă cuprinde,

Încălzindu-mi sufletul pustiu 

Care ține încă la tine,

Necăjit și sângeriu.

Cobor treptat, deschizându-mi ochii,

Oh, lună! Mă contempli din nou,

Dar zâmbetul e acum al morții,

Suferind într-un tablou.

Îmi simt lacrimile ochilor

Transformându-se în gheață 

Unde-i lumea visurilor,

Pierdută acolo în ceață?

Îți caut încă zâmbetul 

Pierdut în amintire

Dar uite, îmi pierd sufletul

Într-un vis de fantezie.

Scânteia e fãcutã ca sã zboare,

Iar omul, ca sã simtã suferinţa;

Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,

Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!

Ne doare orice clipã care trece,

Ne dor şi despãrţirile amare!...

Chiar cerul este fãrã de culoare,

Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!

Se duc copii, la vârstã timpurie,

Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,

Care trãit-au vremuri dificile,

Îndeplinindu-şi sfânta datorie.

Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,

Înmiresmând amarul despãrţirii,

C-au înţeles c-aşa e datul firii:

Sunt parte din durerea omeneascã!

Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,

Din stratul gras şi umed, din grãdinã,

A fost tãiat, fãrã a fi de vinã

Şi-şi dã acuma, ultima suflare...

La catafalc, se-adunã lume multã

În straie negre, triste, în tãcere;

Doar plânsete se-aud în încãpere...

Şi pare cã şi Cerul le ascultã.

                          ☆

Încet, în vatrã, focul se destramã,

Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;

La geamul care dã înspre grãdinã,

Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...

îți place parul meu buclat

îl adori, asa ai soptit

ultima oara cand te am privit

ultima oara cand te am avut

ultima oara cand te am simtit

într un colt din camera, pe podea

stau si ma întreb oare

a cui a fost vina

a mea ca ti am crezut in vorbe

a ta ca mi ai dat aparente false

Îmi este greu sa plec, încă caut alinare si știu

ca în brațe la tine nimic nu doare

doar ca brațele tale nu le mai simt,

este o distanta intre noi si ma întreb..

Ce te ține pe loc.. oare eu am gresit?

Ah,tu,care mi-ai fost iubire,

Pasiune,dragoste, speranță...

Ai dispărut,dar fără știre 

Și-ai luat și cheful meu de viață 

În visele mele din noapte,

Ești mai frumoasă ca oricând 

Parcă aud mereu dulci șoapte 

Și-adorm cu chipul tău în gând.

Somnul acum e mai plăcut,

E cheia mea spre fericire...

Nu știu...oare ce mi-ai făcut?

Să mi doresc a ta nemurire...

Irina, eşti floarea cea din zori,

Cu ochi senini și dulci fiori.

Când zâmbești totul prinde viață,

Tu esti raza mea blândă,

cea de dimineață!

Irina, eşti un val de gânduri clare,

Ea în marea timpului nu dispare.

Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,

Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!

Ești o șoaptă-n univers,

Un nor pierdut în stele,

ce își caută un sens.

Țeși vise în aerul tăcut,

Şi lași cerul gol, de necrezut!

Ești o carte nesfârșită,

Cu pagini scrise-n stele liniştită.

Porți în tine răspunsuri ce nu mor,

Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!

Irina fata fericită

Cu zâmbetul cald

Şi privirea rece.

Privesc la stele

Cu gândul ca te voi vedea printre ele

Cobor în deal și în vale

cu gând că te voi regăsi în zori

Orice speranță orice dor

Doar un strigăt de dor

Doar o clipă pentru noi

Doar o eternitate pentru noi ...

Oh nu-mi lua vederea ,

Că în zadar suspin și plâng 

Încerc să-ți uit privirea 

Și vreau în brațe să te strâng .

Să te strâng așa de tare ,

Să nu te lași să pleci 

Și să nu dai uitare 

Să nu mă lași pe veci .

Devin cuprinsă de rugină 

Cu tot cu a mea tărie, 

Și acum ești lumină 

Întâlnindu-mă-n câmpie .

Atâtea inimi sparte ,

Râzi că un băiețandru 

Te văd tot mai departe 

Dar la fel de tandru .

Tu îi dai vieții contur 

Și cred c-așa-i mai bine ,

Te rog doar să te uiți în jur 

Ca să mă vezi pe mine.

S-a cam făcut răcoare 

Și te-am visat murind 

Lacrimile-s ape curgătoare ,

Văzându-mă trăind .

Tot mă gândesc la tine ,

Eu știu că n-a trecut 

Și vreau să se termine 

Ceva ce nu am vrut .

Iar într-o zi de toamnă 

Curând în viitor 

Sufletul o să adoarmă,

Și nu-mi va fi ușor .

Uită-te la visele noastre ,

Știu multe sunt cam rele 

Plimbându-ne pe mările albastre 

Privind cerul cu multe stele .

Odată te-am văzut 

Distrus și plin de sânge ,

Dar te iubesc la infinit 

Și inima îmi plânge .

Îmi ești defectă

Cu toate pălăvrăgiile tale

Nu ești deloc atentă

Pe unde s-o iei, pe care cale…

Mă enervezi,e-un toxic amurg

Dar îmi ești viață

La fiecare ceartă lacrimi îmi curg

Lacrimi șiroaie îmi curg pe față.

Vai,Doamne , dar te iubesc

Și chiar și defectele tale ar vrea

Să le deosebesc.

Să-mi schimbe starea…

Când râzi,mi se topește sufletul

Simt că suntem doar noi

Și așa voi deveni poetul

Care te va scrie în mii și mii de foi…

Capul mi-e umplut de tine

Și buzele mele încă îți simt gustul

Își fac apariția întrebările străine

Am să-ți mai ating vreodată trupul?..

Voi mai fi la fel chiar dacă viața

îi va da o șansă vocii interioare ?

Voi mai trece eu vreodată ceața

care-mi stă la picioare ?

Atâtea întrebări fără răspuns

Tot ce știu e că te admir

Te admir că încă nu m-ai străpuns

Că încă nu m-ai trimis în “cimitir”.

E vară , dar tu nu ești cu mine 

Mă topesc de dor în al meu bloc

Sufletul îmi aparține iubirii divine 

Dar tu n-ai simțit asta deloc...

Ascult ce-mi simte inima...

Capul mi-e aplecat în jos 

Și regretu-mi este aproape 

Mă uit la tine... Pari nervos 

Vor ochii mei să mă dezgroape? 

E tot ce pot exprima...

Aș vrea să ne întâlnim diseară 

Să-mi privesc amoru'-n ochii tăi 

Să văd cum timpul zboară 

Cum noi o luăm pe diferite căi. 

Și așa mă ia spaima...

"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .

N-are niciun sens,

nu știu de unde e provenit ,

dar m-a schimbat intens. 

Oare chiar gândesc?

Oare...oare chiar așa am fost creat?

Dacă a mea minte vede ce privesc 

și simte cum am fost vegheat.

Poate-s doar gânduri 

sau poate nu-s nici atât.

Toate se așează în rânduri,

încât mă fac să mă simt hotărât.

Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?

Nu tot ce zboară se mănâncă.

Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii

care pe oameni îi aruncă....

Oh...Doamne ce miros îmbietor 

Ne-a învăluit cabina de tren 

Un voal mângâietor,

Un motiv de a scrie un catren...

Stau cu ochii pe tavan 

Și-aștept să treacă timpul ,

Mă uit cum urcă câte-un bețivan 

Ce repede mai trece anotimpul...

Mă simt sedusă de valuri

De marea cea îndepărtată ,

Aștept să trec de dealuri 

S-ajung pe partea cealaltă...

Haide cu mine, haide amândoi 

Să ne simțim și noi odată bine ,

Haide cu-al tău spirit vioi 

Să ne facă sufletele pline...