O sa ma uiti
O să mă uiti ....O să mă uiti
Cum spui că ai uitat pe mulți
Dar nu mă supăr
Că și uitarea-i scrisă de legile omenești
Sau poate ochii tăi o să-și urmeze o cale
Topindu-se ca un ecou în zare
Și poate o să-ți cadă două-trei lacrimi reci de călătoare
Deci nu-ți cer jurăminte , soptite printre sărutări
Nu cer să-mi spui nimic din ce ai spus și la alții
Nu-ți cer iubire pătimașă
Jurată noaptea cu lacrimi stivite pe cămașă
Nu vreau un pat pătat de margarete sau esență grea de brad
Dar care mai incă poartă mirosul unui alt bărbat
Eu vreau să imi spui , ce altora nu ai spus nicicând
Mai vreau in gând si-n suflet sa-mpletești
Din vorbe și-amăgiri și din greșeli
Șirul iubirilor ce poate nu pier
Să-mi scrii în suflet
Iubirea ta la care încă sper.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 4 iunie 2024
Vizualizări: 545
Poezii din aceiaşi categorie
Tu și eu
Tu și eu împreună,
Ce idee minunată !
Tu și eu ca o cunună
De cer legată
Mi-am dorit atât de mult
Să fim împreună
Șoaptele să îți ascult
Sub clar de lună.
Tu și eu, un tot
Am vrut să sper, să pot
Dar a fost doar o iluzie
Dureroasă concluzie !
Mă hrănesc cu amintiri
Și dezamăgiri
Durere, parfum de regrete
Nu mai sper la iubiri perfecte...
Tu și eu ar fi fost minunat,
Dacă nu ai fi plecat
Las timpul să trecă
Și mă întreb cum ar fi fost dacă...
Suspin rece și avid
Suspin rece și avid în suflet port un dor rigid
Și-o inimă tremurândă cu tăcerea mi-o ucid
Câte cuvinte nespuse ard în privirea ochilor mei însetați
Îmi este dor chiar și de cea mai infimă părticică de nefericire, căci în momentele când sufletele noastre se împleteau, timpul însuși era doar o mărturie a tristeții noastre efemere
Mi-e dor de firmamentul înstelat și de întregul cosmos din adâncul ochilor tăi, care alcătuia un univers vast și sublim, în care fiecare stea strălucea ca o amintire eternă a iubirii noastre imense
Albaștri ca furtuna înăbușită ce danseaza în sufletul meu plin de tunete, asa zbier-n gol ele cum și lacrimile pusti se năpustesc asupra alor mei obraji
Plâng pentru tot ce am trăit cu atât dor caci dragostea înflăcărată îmi curge prin vene
Mi-aș dori să pot readuce timpul în zorii săi, să împletesc cu tine razele aurii ale soarelui în fraze de amor, dar timpul, ca un călător efemer, refuză să-și întoarcă pașii. Trecutul, încărcat de povara sa, este o amintire prea adâncă și prea dureroasă pentru a fi uitată, iar umbra sa persistă în adâncurile inimii mele ca o melodie străveche, ce mângâie cu durerea sa
Iar eu doar poposesc aici amuțind între sfera dintre trecut și prezent, pierzându-mă cu firea de parcă îmi vine să-mi smulg sufletul din piept
Căci dorul de tine îmi umple gândurile, dar nu și inima
Freamătul din mine
In freamatul liniștii mele
Imi ascund sufletul rătăcitor
Aici răul imi e bine,
Si binele-i nimicitor.
Mi-s ochii de aramă
Privirea, senină ca un cer
Mi-e inima în ramă
Nutrind simțiri de înger.
Timpu-mi tremură-n secunde,
Tot cuprinsul arde ca un gând
Ce-n adâncuri i se tot ascunde
Un infinit plin de cuvânt.
Si-aici ma pierd cel mai frumos
Caci din durerea-mi nesfârșită
Se strânge tot Universul
Între vis si-naltul cerul.
Și de mă voi pierde in cuvinte
Lasă-mă să te găsesc
Aievea să-ți aduci aminte
Ca tot te-am scris...din ce iubesc.
Pentru "50..au preț redus!
Cândva n-am să mai fiu cu tine
Pentru că-mi voi sfârși călătoria
Până atunci încerc să mă conving
Că pe pământ mi-am făcut datoria
E doar așa o vorbă aruncată
Că voi pleca în altă galaxie,
Și precaut cum știu că sunt
Ieri, am contactat o agenție
Cu multe scuze m-au informat
Că au bilete doar pentru dus,
Și dacă pot plăti bani în avans
Pentru anul " 50 au preț redus
Am rezervat biletul pentru dus
Și n-am mai stat să mă gândesc,
Dar mi-am permis o întrebare?
Există opțiunea să-l prelungesc?
O voce blândă în fundal am auzit
Care m-a tulburat în mod nespus,
Precum că ei ar fi o simplă agenție
Iar rezervări se fac la ordin..doar de Sus!
Umbra ta în mine.
Te caut în tăceri ce dor,
În pași ce nu mai vin spre mine,
O lume-ntreagă ne-a fost contra,
Dar n-a știut ce-i rău sau bine.
Cu mâinile mi-ai scris pe piele
Povești ce nu s-au mai sfârșit,
Dar lumea nu ne-a vrut la soare,
Și ne-a-ncuiat în întuneric etern.
Ai plecat… și n-ai întors privirea,
Doar vântul ți-a păstrat mirosul,
Eu încă port în sân tăcerea,
În care ți-am rostit frumosul.
Și doare să iubesc atât,
Când tu n-o mai simți deloc.
Mă sting în tine zi de zi,
Dar tu te-ai dus, încet, pe loc.
Am ars ca două stele oprite
Pe cerul care nu ne-a vrut aprinse,
Dar n-am regret… doar răni deschise
Și scrisori către tine — nescrise.
Cândva, poate în altă viață,
Ne vom ține iar de mână,
Fără teamă, fără vină,
Fără condamnare.
Dar până-atunci, în fiecare gând,
În fiecare “de ce?” ce mă frânge,
Te port, iubirea mea din gheață,
Și doare să iubesc atât, când tu n-o mai simți deloc.
Mai am..
Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,
Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.
Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,
Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.
Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,
Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.
Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,
Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.
Mai am acei cercei de diamant,
Ce-i spun urechii atât de deprimant.
Tu uita-l,fata,pe acel om,
Pe care-acum îl simți în fiece atom.
Mai am acea cana deprimata,
Ce are pe ea un băiat și-o fata,
Care se iubeau cândva atât de mult,
Și care azi mai au doar acel tumult.
Mai am acea carte mica și plăpândă,
Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,
Și care suferă atât de simplu și intens,
Din cauza unui gol imens.
Mai am acele poze fericite,
Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,
Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens
Și mă gandesc doar l-acel nou consens.
Mai am al tău tricou albastru,
Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.
Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,
Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.
Tu și eu
Tu și eu împreună,
Ce idee minunată !
Tu și eu ca o cunună
De cer legată
Mi-am dorit atât de mult
Să fim împreună
Șoaptele să îți ascult
Sub clar de lună.
Tu și eu, un tot
Am vrut să sper, să pot
Dar a fost doar o iluzie
Dureroasă concluzie !
Mă hrănesc cu amintiri
Și dezamăgiri
Durere, parfum de regrete
Nu mai sper la iubiri perfecte...
Tu și eu ar fi fost minunat,
Dacă nu ai fi plecat
Las timpul să trecă
Și mă întreb cum ar fi fost dacă...
Suspin rece și avid
Suspin rece și avid în suflet port un dor rigid
Și-o inimă tremurândă cu tăcerea mi-o ucid
Câte cuvinte nespuse ard în privirea ochilor mei însetați
Îmi este dor chiar și de cea mai infimă părticică de nefericire, căci în momentele când sufletele noastre se împleteau, timpul însuși era doar o mărturie a tristeții noastre efemere
Mi-e dor de firmamentul înstelat și de întregul cosmos din adâncul ochilor tăi, care alcătuia un univers vast și sublim, în care fiecare stea strălucea ca o amintire eternă a iubirii noastre imense
Albaștri ca furtuna înăbușită ce danseaza în sufletul meu plin de tunete, asa zbier-n gol ele cum și lacrimile pusti se năpustesc asupra alor mei obraji
Plâng pentru tot ce am trăit cu atât dor caci dragostea înflăcărată îmi curge prin vene
Mi-aș dori să pot readuce timpul în zorii săi, să împletesc cu tine razele aurii ale soarelui în fraze de amor, dar timpul, ca un călător efemer, refuză să-și întoarcă pașii. Trecutul, încărcat de povara sa, este o amintire prea adâncă și prea dureroasă pentru a fi uitată, iar umbra sa persistă în adâncurile inimii mele ca o melodie străveche, ce mângâie cu durerea sa
Iar eu doar poposesc aici amuțind între sfera dintre trecut și prezent, pierzându-mă cu firea de parcă îmi vine să-mi smulg sufletul din piept
Căci dorul de tine îmi umple gândurile, dar nu și inima
Freamătul din mine
In freamatul liniștii mele
Imi ascund sufletul rătăcitor
Aici răul imi e bine,
Si binele-i nimicitor.
Mi-s ochii de aramă
Privirea, senină ca un cer
Mi-e inima în ramă
Nutrind simțiri de înger.
Timpu-mi tremură-n secunde,
Tot cuprinsul arde ca un gând
Ce-n adâncuri i se tot ascunde
Un infinit plin de cuvânt.
Si-aici ma pierd cel mai frumos
Caci din durerea-mi nesfârșită
Se strânge tot Universul
Între vis si-naltul cerul.
Și de mă voi pierde in cuvinte
Lasă-mă să te găsesc
Aievea să-ți aduci aminte
Ca tot te-am scris...din ce iubesc.
Pentru "50..au preț redus!
Cândva n-am să mai fiu cu tine
Pentru că-mi voi sfârși călătoria
Până atunci încerc să mă conving
Că pe pământ mi-am făcut datoria
E doar așa o vorbă aruncată
Că voi pleca în altă galaxie,
Și precaut cum știu că sunt
Ieri, am contactat o agenție
Cu multe scuze m-au informat
Că au bilete doar pentru dus,
Și dacă pot plăti bani în avans
Pentru anul " 50 au preț redus
Am rezervat biletul pentru dus
Și n-am mai stat să mă gândesc,
Dar mi-am permis o întrebare?
Există opțiunea să-l prelungesc?
O voce blândă în fundal am auzit
Care m-a tulburat în mod nespus,
Precum că ei ar fi o simplă agenție
Iar rezervări se fac la ordin..doar de Sus!
Umbra ta în mine.
Te caut în tăceri ce dor,
În pași ce nu mai vin spre mine,
O lume-ntreagă ne-a fost contra,
Dar n-a știut ce-i rău sau bine.
Cu mâinile mi-ai scris pe piele
Povești ce nu s-au mai sfârșit,
Dar lumea nu ne-a vrut la soare,
Și ne-a-ncuiat în întuneric etern.
Ai plecat… și n-ai întors privirea,
Doar vântul ți-a păstrat mirosul,
Eu încă port în sân tăcerea,
În care ți-am rostit frumosul.
Și doare să iubesc atât,
Când tu n-o mai simți deloc.
Mă sting în tine zi de zi,
Dar tu te-ai dus, încet, pe loc.
Am ars ca două stele oprite
Pe cerul care nu ne-a vrut aprinse,
Dar n-am regret… doar răni deschise
Și scrisori către tine — nescrise.
Cândva, poate în altă viață,
Ne vom ține iar de mână,
Fără teamă, fără vină,
Fără condamnare.
Dar până-atunci, în fiecare gând,
În fiecare “de ce?” ce mă frânge,
Te port, iubirea mea din gheață,
Și doare să iubesc atât, când tu n-o mai simți deloc.
Mai am..
Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,
Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.
Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,
Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.
Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,
Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.
Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,
Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.
Mai am acei cercei de diamant,
Ce-i spun urechii atât de deprimant.
Tu uita-l,fata,pe acel om,
Pe care-acum îl simți în fiece atom.
Mai am acea cana deprimata,
Ce are pe ea un băiat și-o fata,
Care se iubeau cândva atât de mult,
Și care azi mai au doar acel tumult.
Mai am acea carte mica și plăpândă,
Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,
Și care suferă atât de simplu și intens,
Din cauza unui gol imens.
Mai am acele poze fericite,
Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,
Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens
Și mă gandesc doar l-acel nou consens.
Mai am al tău tricou albastru,
Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.
Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,
Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.
Alte poezii ale autorului
Cruzime nebuna
Si mai ranit, am suferit
Mai ranit cu toata cruzimea ta
Sangele curgea de unde putea
Eu pe jos numai puteam respira
Dar ai mai dat inca un glonț
Glonțul a fost terminal
Ma-m terminat într-o clipă
Ma-m stins chiar la tine in ochi
Dar tu râdeai ca un nebun ce erai
,, Când spun amor ,,
Când spun amor , eu spun iubire ,
Când spun iubire , spun amor ,
Și-n fericita potrivire
Găsesc mereu , același dor ..
Când spun iubire , spun dorință ,
Iar când dorință spun , mi-e dor
De minunata consecință
A unei clipe de amor .
Când spun acestea , ca un cântec
Răsună glasul meu , ușor ,
Vibrând în suflet și în pântec
Romanța dulcelui amor ..
Atunci , sărut a pozei gură ,
Și-n fericirea cea de vis
Renaște-o clipă din natură ,
Duetul nostru interzis ..
Stefan Kaurek
Distanța
Distanța ne desparte
Provoacă doar durere
Pe timp de zi sau noapte
Să nu mai am putere
Cu gîndul doar la tine
Și ochii înlăcrimați
Cu lipsa de iubire
Și mii de nervi stricați
Distanța ne desparte
Și vreau acum la tine
Acum cîtă dreptate
Că-mi este dor de tine .
S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Ma intrebati in liniste dece?
Ca ati lovit de repetate ori cu insistenta.
Dar eu ma scufundam tot mai adinc,
Si de la asta rautatea voastra creste.
Voi numai eri erati un simplu bebelus,
Un copilas ce dragalas zimbeste,
Dar azi deja sunteti un monstru lung
Ce calca in Picioare ce traeste.
Ati despicat o inima de om
Ce bate in acelasi timp cu a voastra
Dar fapta va ramine ca un pom
Ce va aduce dupa sine roade.
Brăila
Mă plimbai pe străzile Brăilei de multe ori, le-am străbătut la pas, și cu fiece plimbare am descoperit câ te ceva. Brăila, un oraș alinat de briza răcoroasă a Dunării, fluviul superb, care este precum sufletul orașului. Aici, oamenii simt diverse situații precum valurile Dunării, și fiecare val reușește să răzbească, și să încânte privirea, impresionând cu armonia sa.
Aici, fiecare om are o poveste bătrânească de spus. Tradițiile diferitelor comunități nu s-au pierdut, ci au fost conservate cu multă grijă de pasionalii brăileni. Portul, acum căzut în dizgrație, cândva a fost inima orașului, care a putut să devină ce este astăzi cu ajutorul său. Brăila, un oraș cu multe etnii, provenite din diverse colțuri ale Europei, este un oraș al armoniei între popoare și cultură.
Clădirile sale, monumente arhitectonice, îmbină modernul cu vechiul. Poți vedea case din ani '20, stând alături de clădiri noi. Și totul se îmbină într-un grațios dans dintre epoci, un dans care nu are cum să nu îți stârnească interesul și admirația.
Bisericile numeroase ale Brăilei conservă, alături de muzeu și clădiri celebre, istoria unei așezări vechi, cu o poveste îndelungată în spate. Nimeni nu ar putea bănui câte comori culturale se pot ascunde în spatele unor fațade, acoperișuri, uneori chiar ruine. Totul este o combinație între oeiental și occidental, cu amprenta locală.
Locuitorii, primitori, îți oferă totul. Nimeni nu este o mai bună călăuză decât un brăilean care a crescut și a iubit în acest oraș, ce se leagănă în ritmul Dunării.
De aceea, dragi cititori, Brăila este unică. Căci înseamnă o combinație între natură și omenire, un mixt ce a reușit. Și, tocmai de aceea, vă invit să vizitați orașul, cu drumurile sale vechi, natură minunată, dar și locuitori buni, diferiți doar prin cultură, dar nu și prin umanitate.
AUTOR: S.E.M.
(inițialele mele)
Tatăl vostru
Tatălui vostru, de aici, pe pământ,
Cinstiți-i numele său,
Ascultaţi vorba sa,
Bucuraţi-vă în casa sa,
Ca un copil, toată viaţa.
Pâinea pe care v-o pune pe masă,
Cea, cu multă trudă muncită,
Să vă fie mereu mai gustoasă,
Decât orice ospăț, decât orice ispită.
Plângeţi pentru lacrima sa,
Iertaţi-l atunci când nu mai poate,
Şi fericiți-vă împreună, în toate.
Amin!
Cruzime nebuna
Si mai ranit, am suferit
Mai ranit cu toata cruzimea ta
Sangele curgea de unde putea
Eu pe jos numai puteam respira
Dar ai mai dat inca un glonț
Glonțul a fost terminal
Ma-m terminat într-o clipă
Ma-m stins chiar la tine in ochi
Dar tu râdeai ca un nebun ce erai
,, Când spun amor ,,
Când spun amor , eu spun iubire ,
Când spun iubire , spun amor ,
Și-n fericita potrivire
Găsesc mereu , același dor ..
Când spun iubire , spun dorință ,
Iar când dorință spun , mi-e dor
De minunata consecință
A unei clipe de amor .
Când spun acestea , ca un cântec
Răsună glasul meu , ușor ,
Vibrând în suflet și în pântec
Romanța dulcelui amor ..
Atunci , sărut a pozei gură ,
Și-n fericirea cea de vis
Renaște-o clipă din natură ,
Duetul nostru interzis ..
Stefan Kaurek
Distanța
Distanța ne desparte
Provoacă doar durere
Pe timp de zi sau noapte
Să nu mai am putere
Cu gîndul doar la tine
Și ochii înlăcrimați
Cu lipsa de iubire
Și mii de nervi stricați
Distanța ne desparte
Și vreau acum la tine
Acum cîtă dreptate
Că-mi este dor de tine .
S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Ma intrebati in liniste dece?
Ca ati lovit de repetate ori cu insistenta.
Dar eu ma scufundam tot mai adinc,
Si de la asta rautatea voastra creste.
Voi numai eri erati un simplu bebelus,
Un copilas ce dragalas zimbeste,
Dar azi deja sunteti un monstru lung
Ce calca in Picioare ce traeste.
Ati despicat o inima de om
Ce bate in acelasi timp cu a voastra
Dar fapta va ramine ca un pom
Ce va aduce dupa sine roade.
Brăila
Mă plimbai pe străzile Brăilei de multe ori, le-am străbătut la pas, și cu fiece plimbare am descoperit câ te ceva. Brăila, un oraș alinat de briza răcoroasă a Dunării, fluviul superb, care este precum sufletul orașului. Aici, oamenii simt diverse situații precum valurile Dunării, și fiecare val reușește să răzbească, și să încânte privirea, impresionând cu armonia sa.
Aici, fiecare om are o poveste bătrânească de spus. Tradițiile diferitelor comunități nu s-au pierdut, ci au fost conservate cu multă grijă de pasionalii brăileni. Portul, acum căzut în dizgrație, cândva a fost inima orașului, care a putut să devină ce este astăzi cu ajutorul său. Brăila, un oraș cu multe etnii, provenite din diverse colțuri ale Europei, este un oraș al armoniei între popoare și cultură.
Clădirile sale, monumente arhitectonice, îmbină modernul cu vechiul. Poți vedea case din ani '20, stând alături de clădiri noi. Și totul se îmbină într-un grațios dans dintre epoci, un dans care nu are cum să nu îți stârnească interesul și admirația.
Bisericile numeroase ale Brăilei conservă, alături de muzeu și clădiri celebre, istoria unei așezări vechi, cu o poveste îndelungată în spate. Nimeni nu ar putea bănui câte comori culturale se pot ascunde în spatele unor fațade, acoperișuri, uneori chiar ruine. Totul este o combinație între oeiental și occidental, cu amprenta locală.
Locuitorii, primitori, îți oferă totul. Nimeni nu este o mai bună călăuză decât un brăilean care a crescut și a iubit în acest oraș, ce se leagănă în ritmul Dunării.
De aceea, dragi cititori, Brăila este unică. Căci înseamnă o combinație între natură și omenire, un mixt ce a reușit. Și, tocmai de aceea, vă invit să vizitați orașul, cu drumurile sale vechi, natură minunată, dar și locuitori buni, diferiți doar prin cultură, dar nu și prin umanitate.
AUTOR: S.E.M.
(inițialele mele)
Tatăl vostru
Tatălui vostru, de aici, pe pământ,
Cinstiți-i numele său,
Ascultaţi vorba sa,
Bucuraţi-vă în casa sa,
Ca un copil, toată viaţa.
Pâinea pe care v-o pune pe masă,
Cea, cu multă trudă muncită,
Să vă fie mereu mai gustoasă,
Decât orice ospăț, decât orice ispită.
Plângeţi pentru lacrima sa,
Iertaţi-l atunci când nu mai poate,
Şi fericiți-vă împreună, în toate.
Amin!