Viata

Imagine your life being an elevator.

It goes up nice and neat

But at any point it can fall down to your feet.

And then… you cant go up , you try and try, but just can’t seem to make it work

You open the doors,you step outside…

You try to look for a way up

You see stairs think its hard

But you know its the right path

You start walking up the stairs

Slowly and steady

You get tired

You stop breathing, you start panicking

What if you never go up all the way?

You collapse right away..

After a while you get up, decide its not time to just give up

You start going up again

Not stopping till you reach the end

You realize it was hard but you did it again

You stopped you thought about how it could go wrong

But you never truly just gave up

So you did it

You now can see all the levels

All the stages you’ve been through

But it doesn’t matter if you got hurt or sad

You made it on the top

Its finally your time.

My eyes saw her

In a field, up in the sky.

A lovely lily amongst roses.

An adonis amongst stars.

Through my eyes she is a treasure,

With her beautiful petals,

With her beautiful glimmer.

I see through her imperfections and doubts.

A lovely lily she is,

Swinging across sea.

A broken star she is,

Watching over me.

A beautiful soul she has,

Shining through the night.

With her petals roaming around,

She’s a beautiful flower, no doubt.

A shining star,

You’ll see her shine miles away, from afar.

You’ll see her when you look up at the sky,

You’ll know its her by her blime.

In a field ,

You’ll se her beauty standing neatly,

Yet so chaotic and disturbing.

You’ll notice her colors, the lots she has, you’ll say she’s pretty, then she’ll blush.

Through my eyes she’s not just a flower,

She is indeed the power you need to survive.

Through my eyes she’s not just a star,

She is an inspiration , a scar left from a cut.

A flower she is, different standing in the field, so perfect she is.

A star she is, shinnier floating in the sky,so vibrant she is.

The flower that caught my eye.

The star who stole my mind.

Her beauty is no where else to be found.

Her mind surely brighter than ours.

Inca le poarta

De parca nu ar fi o povara

Inca le are.

Stranse la mana

De parca ieri si le-a legat la încheietura .

Inca o port,

Fara probleme.

Ca o sfoara stransa .

Simt ca e parte din mine,

Iar ziua in care am legat-o pare a fi acum mi de zile.

Le purtam amandoi,

Suntem legati, noi doi

Cu sfori legate strans , 

La incheieturi.

Fac parte din noi.

Ca o ganteră ne echilibram,

Sforile ni le asezam,

Sa stea cat mai strans la mana,

Sa nu dam drumul,

Sa nu lasam acea legatura.

Sforile, 

Le-am legat odata,

Si acum pare ca nu le vom da jos niciodata.

Tinem drept mana,

Ca nu cumva sa cada lin legatura.

Sa nu cumva sa o pierdem.

Traim vieti separate,

Dezlegate, insa stranse si albastre.

Nu am uitat, cel putin eu,

Insa si tu o porti si iti e greu.

Nu uitam ci continuam, sa strangem mai tare.

Mi-am lasat amprenta.

Prin cuvinte,culori,colaje

Care au avut mii si mmii de pasaje si de muze,

Nciuna insa eu.

M-am murdarit de sentimente,

Lacrimi putrezite,

Epitete compuse

Si melodii robuste.

Am vazut o fata..

Frumos conturata,

Parul neted de satin

Ochii blanzi colorati subtil.

Am vazut-o si am zis:

“Poate nu imi e menit sa fiu si eu pictata asa frumos.”

Asa ca am decis,ca dac tot nu o sa fiu,muză a cuiva,

Voi compune eu,melodii in versuri

Sau explozii colorate pe matesuri.

N-oi fi eu o muza a cuiva,

Dar am fost lumina mea,,

Cand mi-a fost viata necunoscut.

Am dansat cu mine prin mii de cuvinte neintelese…ale nimanui.

Voi continua sa fiu,

Muza nimanui,Caci doar asa..

Poate..

Voi crea si eu la randul meu…

Minuni.

O stea cazuta am vazut

Si de o data te am recunoscut

Ai cazut la mine in brate

Si ai crezut ca sufar dupa ale tale calde imbratisari

Ai cazut din cer, ca un inger exilat

Mi ai cazut in cale ca un mar stricat

Te ai apropiat incet de solul arzator

Te ai apropiat de mine crezand ca  imi va fi dor

O stea cazuta am vazut

Isi urma destinul

N am crezut ca te am avut

Dar in final eu ti am avut chinul

Am cazut

Eu sunt steaua cazatoare

Puneti o dorinta

Caci nu ti voi sta in cale

Ce frumoasa este luna

Nu i asa?

Ma vei dorii intr-una

Dar voi pleca

Al meu suflet satinat

L ai lasat plin de toxine

Mi as dori sa fi uitat

Ca ai pus mana pe mine

My friend irina

She smiles

She’s ok

She encourages

She dreams

She is always there for me

She gives a hug im all ok

She says she’s fine,they’ll believe the lie

But i see behind that fake smile

That fake “im fine” that she usually says

From a mile i can see her tears imprinted on her face

From a mile i can see the scars on her tired forearms

She says she’s fine

But she hurts herself,with words and blades

With pills and fake affirmations about herself

I try to help,i try to smile,just for her

Not anybody else

I see her puffy eyes when everyone just says good bye

I stay by her side all the time,hopping she will open up

But im just there

A burden on her back

She says she doesn’t mind that

But she has a lot on her beautiful mind

My friend irina

She cries

She screams

She cuts

She dreams

I wasn’t there when she tried to take her life

But i was there when her heart broke into millions of pieces

I gathered them all in one

Replaced it with all i had

Hopping she ‘ll go back

To being fine and all that

My friend irina

Everyone just sees a girl

With eyes and lips and thighs

I see a strong women fighting for her life

With tired brown eyes,like the hot chocolate on a chilly  night

With her curly hair like the waves of the ocean on a breezy night

With her broken smile that she gives me when im not alright

With the clothes she wears to cover up her past

A girl like her you’ll never find

She’s unique and kind

Broken at the same time

Trying to glue her back

Im losing her  just like that

Everyone just says she’s fine

But i see behind all that

They found out about her past

The scars on her arms

That’s all they see

Her past

Her “mistakes”

She overthinks over stupid airheads

About everything she has

She changed

She changed a lot

Into good into bad

People don’t care

They don’t see her for who she is but only for her mistakes

They judge

They laugh

They make “funny” jokes about all that

They say things they should  not

I try to erase everything they said

But its set in her mind

The words are making her go mad

I try to change her mind

Before she takes what she has

I try to stay calm,when im freaking out

I try to say its fine when she freaks out

I say it will be alright

But all she does is say “im fine”

You’re not

You’re sad,and mad

Happy and glad

You tend to be there for everyone when you’re falling apart

My friend irina

She says she’s fine

She says she won’t do it again

She makes promises to herself the others might brake

She stays true to her mind but lies to her heart

Im here for her but she is not here with me

Im here for her but she disappears

She takes refuge in her mind

Thinking its safer that real life

Im trying to wake her up

Im trying to make her stay

Im stealing her bad thoughts away

Hoping it will make a change

But they multiply by the day

Making her want to go away

What should i do

Say goodbye or fight for her life

I tend to smile all the time

When people are around

So they thing she is better now

But when there’s only the two of us

The bridges fall down

She tells me her worries but not fully

She tells me i didn’t do anything but the truth is ,it’s all my fault

Hopefully she will be fine

She will win this battle with her mind

I’ll be the shoulder that she can cry on but also the soldier fighting for her  life

I’ll be there

With my whole mind

I’ll be right there behind

Always ready to fight back

Im here

I’ll always be here

My friend irina

She smiles but if i don’t do anything i will lose her like she lost her mind,i won’t let that happen ,i will be on watch all the time

Don’t worry

We’ll fight together

For the rest of my life

That’s my friend Irina

She is truly the best

That’s why

She has to stay

Zilele trec, se scurg în nisip.

Lipsit de timp, dispar în ruine.

Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit

Și ca mă mint, singur pe mine…

Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu

Dorința-i copac, cuvântu-i funie

Efuzez cenușiu, respirând în sicriu

N-am scris de mult, foaia-i pustie…

Frica-i un punct și mă-npinge să pic

Dar ce e la fund, turme în costume?

Când am auzit că dragostea-i mit

Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!

Sunt un om izolat, aruncat în mulțime

Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;

Un abandonat, în efluvii străine

Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.

Și dacă plec, vor risipi stele din cer?

Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?

Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?

Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?

orășel înfoiat

printre câmpii de ape;

strada principală-i inghițită de

ciocul mirosurilor înțepătoare

de vinuri.

casele, pitite după garduri,

tulburate-s numai

de șuieratul trenurilor rapide.

gara-i pustie,

ecoul unor pași grăbiți

punctează bătăile timpului.

în urmă,

geamantane deschise, saci de dormit,

cărucioare goale....

Am auzit ca sunt plăcut

însă niciodata lucid

doar ca al doilea zicea

ești mai deștept decât inima

ca nimeni nu știe

de al doilea de mine

ce te ghidează sa arați lumii

falsul din tine

ii prostesti și ii câștigi

iar ei cred ca tot nu ești lucid

profiți și devii onorabil

caci ei cred ca esti nimic

însă esti cel mai lucid

așa ai ajuns sa nu te naști

ci sa mori

ca din moment ce ai murit

poți reînvia ,

dar niciodată murind

       Poate stârnesc curiozitatea: cum se simte un om, care-și simte sfârșitul aproape ?

Ce idei îi trece prin minte, ce regrete are, mai are dorințe ?Mai poartă cuiva ură, dușmănie ?

Nu știu ce gândesc alții, dar eu regret mult că părinților mei le-am acordat puțin timp, am stat 

rar de vorbă și le-am dat puțin ajutor. Asta regret cel mai mult. Copiilor mei, am vrut să le dau și 

inima dacă le făcea trebuință, dar le-am dat multă tristețe, o copilărie nefericită, care i-a afectat

și asta încă mă doare. Datotită lor am o bătrânețe liniștită, ei se înțeleg, cu mine sunt protectori,

respectoși, ce-mi mai pot dori?

      Da, regret că o să plec în neființă, viața pe Pământ e scurtă, cere eforturi până prinzi rădăcini

și neantul te ia de lângă ce ai înjghebat sau construit, pentru totdeauna....

     Da, ma-am atașat de lucruri, de gospodărie și ceva doare, că totul rămâne în urmă, în părăsire,

înstrăinate.

     Cât suntem în putere, putem gândi, că totui trecător, să lăsăm răutatea...ducă-se în pustiu mai 

avem timp să cultivăm omenia, iubirea,bunacuviință, să nu plecăm cu regrete

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile  inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama  stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități  în stare vegetativă poți  trezi

lupii hămesiți  ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile  terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi  creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

este adevărat

că numerele negative

nu sunt simpatice

totuși

ele sunt necesare

în rostuirea vieții

intenția

poate schimba sensul

poate porni motorul voinței.