Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Denisa Pad
Data postării: 8 august 2022
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 998
Poezii din aceiaşi categorie
conversații tăcute/3
monologuri la
bifurcația străzilor;
pinteni din aur,
sceptre cu pietre prețioase,
buzdugane din argint
sunt pierdute prin verdele strălucitor
al mătăsii.
timpul
aniversează uitarea,
comemorează sfârșitul
de secol.
nimeni nu-i întristat de
ofilirea crinilor,
cineva
oftează numai
după
stele.
Iluzii
Într-o mare de tristețe
Vezi doar un strop de speranță,
Împrejuru-ți triste fețe
Disperate se agață
De minciuni și de iluzii
De un rai închipuit,
Râd în hotote nerozii
Când te-nchini la chip cioplit!
Se ridică marii trântori
Să le dea la toți povețe
Stau plebeii rânduri-rânduri
Taina vieții s-o învețe!
Bucuria și necazul
La un loc par a se strânge,
Tristețea la braț cu hazul
Stau acum ca frați de sânge.
Simfonia neputinței
Astăzi imn ne-a devenit,
Cântăm oda biruinței
Umilind pe cel lovit!
(A.C. - Iași)
Cutiuta
Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,
Ea,cutiuța prăfuită,
Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!
Dar oamenii nu au răbdare,
Nu vad dincolo de aparente.
Unii o îndepărtează ironic și rece
Dar nu-i așa?,totul trece..
Și durerea,și lacrima,
Speranța se transforma-n consolare,
Și uneori,când cade care-o raza de soare
Ceva straluce in interiorul cutiutei,
Că un diamant ascuns.
Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci
Pe langa cutiuța prăfuită,
Ploaia o spala cu picurii ei.
Acum e frumoasa.
Oamenii o vad și vor s-o deschidă.
Prea târziu,un lacăt greu o închide,
Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,
Diamantul din ea e acolo,
Și totuși,pentru ei el nu mai exista..
Bună dimineaţa!
De când noaptea încet se crapă,
Şi ziua îşi prinde viaţa,
O forfotă mare se-arată …
Bună dimineaţa!
Scoate capul roşiatic,
Soarele s-alunge ceaţa,
Se trezeşte un lunatic,
Bună dimineaţa!
Trece un roi de albinuţe,
Din flori să strângă dulceaţa,
Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,
Bună dimineaţa!
Iese în grabă o gospodină,
Merge să îşi facă piaţa,
Şi-i urează o vecină,
Bună dimineaţa!
Iese turma într-un ropot,
Să pască verdeaţa,
Doi batali îşi dau din clopot,
Bună dimineaţa!
Se ciocnesc doi slabi de fire,
Însă unul sparge gheaţa,
Şi îi zice din privire,
Bună dimineaţa!
Oricine tu vei fi,
Citeşte şi te adună,
Şi îţi urez în fiecare zi,
O dimineaţă bună.
stihuri diamantine //5
ștejar
gârbovit însângerat
lăcrimând rememorând cugetând
la jocul de copii-
luptând răscumpărând dăruind
jertfelnic luminos
altar
zboruri deasupra zidurilor circulare/3
frica de moarte
e un factor generator de cercuri concentrice-
o piatră aruncată-n
apele unui fluviu ce coboară-n
hăul cascadei.
primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n
fața minciunii.
din el purcede un altul mai viguros,
hrănit cu sofismele ignoranței,
definind astfel șantajul.
sămânța lașității a-ncolțit-
un fel de reflex condiționat,
ce năpădește totul.
" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"
a conchis Nicolae Steinhardt.
conversații tăcute/3
monologuri la
bifurcația străzilor;
pinteni din aur,
sceptre cu pietre prețioase,
buzdugane din argint
sunt pierdute prin verdele strălucitor
al mătăsii.
timpul
aniversează uitarea,
comemorează sfârșitul
de secol.
nimeni nu-i întristat de
ofilirea crinilor,
cineva
oftează numai
după
stele.
Iluzii
Într-o mare de tristețe
Vezi doar un strop de speranță,
Împrejuru-ți triste fețe
Disperate se agață
De minciuni și de iluzii
De un rai închipuit,
Râd în hotote nerozii
Când te-nchini la chip cioplit!
Se ridică marii trântori
Să le dea la toți povețe
Stau plebeii rânduri-rânduri
Taina vieții s-o învețe!
Bucuria și necazul
La un loc par a se strânge,
Tristețea la braț cu hazul
Stau acum ca frați de sânge.
Simfonia neputinței
Astăzi imn ne-a devenit,
Cântăm oda biruinței
Umilind pe cel lovit!
(A.C. - Iași)
Cutiuta
Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,
Ea,cutiuța prăfuită,
Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!
Dar oamenii nu au răbdare,
Nu vad dincolo de aparente.
Unii o îndepărtează ironic și rece
Dar nu-i așa?,totul trece..
Și durerea,și lacrima,
Speranța se transforma-n consolare,
Și uneori,când cade care-o raza de soare
Ceva straluce in interiorul cutiutei,
Că un diamant ascuns.
Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci
Pe langa cutiuța prăfuită,
Ploaia o spala cu picurii ei.
Acum e frumoasa.
Oamenii o vad și vor s-o deschidă.
Prea târziu,un lacăt greu o închide,
Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,
Diamantul din ea e acolo,
Și totuși,pentru ei el nu mai exista..
Bună dimineaţa!
De când noaptea încet se crapă,
Şi ziua îşi prinde viaţa,
O forfotă mare se-arată …
Bună dimineaţa!
Scoate capul roşiatic,
Soarele s-alunge ceaţa,
Se trezeşte un lunatic,
Bună dimineaţa!
Trece un roi de albinuţe,
Din flori să strângă dulceaţa,
Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,
Bună dimineaţa!
Iese în grabă o gospodină,
Merge să îşi facă piaţa,
Şi-i urează o vecină,
Bună dimineaţa!
Iese turma într-un ropot,
Să pască verdeaţa,
Doi batali îşi dau din clopot,
Bună dimineaţa!
Se ciocnesc doi slabi de fire,
Însă unul sparge gheaţa,
Şi îi zice din privire,
Bună dimineaţa!
Oricine tu vei fi,
Citeşte şi te adună,
Şi îţi urez în fiecare zi,
O dimineaţă bună.
stihuri diamantine //5
ștejar
gârbovit însângerat
lăcrimând rememorând cugetând
la jocul de copii-
luptând răscumpărând dăruind
jertfelnic luminos
altar
zboruri deasupra zidurilor circulare/3
frica de moarte
e un factor generator de cercuri concentrice-
o piatră aruncată-n
apele unui fluviu ce coboară-n
hăul cascadei.
primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n
fața minciunii.
din el purcede un altul mai viguros,
hrănit cu sofismele ignoranței,
definind astfel șantajul.
sămânța lașității a-ncolțit-
un fel de reflex condiționat,
ce năpădește totul.
" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"
a conchis Nicolae Steinhardt.
Alte poezii ale autorului
Spune-mi
Spune-mi iubita mea
Cum ai vrea să mă usuce,
ani lumină
de vuiete și ploi?
Cum ai vrea să mă spele,
deșerturile
stăpâne pe-al meu trup?
Iubit-o, tu doar spune-mi cum
și ia-mă și mă udă
și-apoi,
ia-mă-n al tău sân,
iubit-o...
Portret
Mâinile-mi cad
peste umerii tăi lăsați
de frumusețea ce o poartă.
Deasupra era un portret.
Linii ferme, ondulate
ce joacă fel de fel de feste
mâinilor mele rușinate.
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Obicei
Cum să mă numesc?
Nu-mi amintesc
dar aș veni dac-ai chema o ploaie.
Cum să mă numesc?
Cum ai vrea?
Cum mi-ar plăcea?
Să mă numesc mândrie
judecată
răutate?
Sau doar ele să mă cheme?
Aș veni
dac-ai chema o ploaie.
Aș străpunge uscatul,
uscatul cel de nestrăpuns
aș uda pământul și
ți-aș uda sufletul
dacă m-ai chema.
Ce mi-e iubirea?
Atingeri-atingeri
ce-mi sunt ele
când ziua și noaptea nu se întâlnesc
ci doar se îmbrățișează
la ore, aproape fixe?
Unul peste altul
soarele și luna nu se întâlnesc
și nu se ating.
Ce le e atingerea,
atunci când se privesc?
Răspunsul așteaptă la început.
La început și la sfârșit
Între stele
apus și răsărit.
Spune-mi
Spune-mi iubita mea
Cum ai vrea să mă usuce,
ani lumină
de vuiete și ploi?
Cum ai vrea să mă spele,
deșerturile
stăpâne pe-al meu trup?
Iubit-o, tu doar spune-mi cum
și ia-mă și mă udă
și-apoi,
ia-mă-n al tău sân,
iubit-o...
Portret
Mâinile-mi cad
peste umerii tăi lăsați
de frumusețea ce o poartă.
Deasupra era un portret.
Linii ferme, ondulate
ce joacă fel de fel de feste
mâinilor mele rușinate.
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Obicei
Cum să mă numesc?
Nu-mi amintesc
dar aș veni dac-ai chema o ploaie.
Cum să mă numesc?
Cum ai vrea?
Cum mi-ar plăcea?
Să mă numesc mândrie
judecată
răutate?
Sau doar ele să mă cheme?
Aș veni
dac-ai chema o ploaie.
Aș străpunge uscatul,
uscatul cel de nestrăpuns
aș uda pământul și
ți-aș uda sufletul
dacă m-ai chema.
Ce mi-e iubirea?
Atingeri-atingeri
ce-mi sunt ele
când ziua și noaptea nu se întâlnesc
ci doar se îmbrățișează
la ore, aproape fixe?
Unul peste altul
soarele și luna nu se întâlnesc
și nu se ating.
Ce le e atingerea,
atunci când se privesc?
Răspunsul așteaptă la început.
La început și la sfârșit
Între stele
apus și răsărit.