Obicei

Mă trezii și văzui în oglindă,

O pată ca o urmă de pantof închisă–

Pe chipul meu; o durere aprinsă,

Stătu în transă, parcă amorțită...

Pe arșița acoperită de duhoare,

Singură nu respiră, ci moare,

Aplecată cu mâna-ntinsă la picioare,

Se prefăcu-ntr-un junghi tot mai mare.

Deranjat de chinul ce-l îndură,

Mă grăbii spre găleata cu untură,

Și-o vărsai pe toată, cu repezeală-n gură,

Să-i redau pe loc privirea ei cea pură.

Din dorința salvării morții cu-a mea față,

Din perete, lama mă cutremură de-ndată,

Și privii spre singura oglindă atârnată,

Și văzui o față distrusă și pătată.

Mă sacrificai în suflet pentr-un bine,

Ca să cadă cioburi mii și mii pe mine,

Tăieturi pe față-mi mai creară,

Dureri și-o strigare cam amară.

Când în locul umbrei din sticla rară,

Sângele-mi dădu parcă din nou să sară,

Crăpă și rama de p-acel perete,

Să n-aibă cine-o plânge după sete.

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Illusionen

Du bist so alt, wie du sein willst,

Sie haben die lockigen Haare, die Sie schon immer bewundert haben und die nie kräuseln.

Du hast eine Wand voller Gemälde in deinem Zimmer,

Du hast das heißeste Telefonmodell,

Du hast einen besten Freund, er wird dich nie im Stich lassen, zumindest nicht wissentlich,

Du hast das leckerste Frühstück (Pfannkuchen mit Nutella),

Sie haben den besten Schrittzähler, den Sie herunterladen können.

Du hast das schnellste Fahrrad, damit erreichst du Fălticeni in nur 15 Minuten,

Sie haben die geradeste Nase, Sie brauchen keine Nasenkorrektur mehr,

Du hast die geradesten Zähne, weder zu weit hinten noch zu weit,

Du erhältst immer die genaueste Wertschätzung der Menschen um dich herum (es gibt keine dreiste Lüge mehr, sie werden dich nicht kennen, entweder weil es ihnen egal ist, sie es nicht brauchen, oder weil du alles in dir behältst und willst Um wie die starke Frau zu wirken, hör auf, dich zu vermännnlichen, um der Menschen willen, denen es egal ist, wer auch immer sie sind.

Du hast die reinsten Absichten, nicht nur das, du weißt auch, wie du sie zeigen kannst,

Du hast die glänzendsten Gelnägel,

Du hast die meisten Lilatöne in deinem Kleiderschrank,

Sie haben die umfassendste Playlist mit Gedichten von George Bacovia, die nacheinander rezitiert werden.

Du hast so viele Freunde, wie du gerne hättest, also zwei, die ehrlichen, mit denen du ein Leben lang in Kontakt bleibst, der Rest sind nur Menschen, die etwas von dir wollen, sie benutzen dich, sie vermissen dich nicht eine Gelegenheit, wenn sie dich sehen,

Sie haben die beste Möglichkeit, Pommes Frites zuzubereiten, wie McDonald's in Ihrer Nähe.

Du hast jedes Mal das beste Styling, wenn du dich schick machst,

Sie haben die ganze Zeit Harmonie, nichts weicht von dem ab, was Sie ursprünglich wollten, nicht die geringste Abweichung,

Du hast die verständnisvollsten Leute (aber du musst alles erklären, warum ist der Himmel blau?, warum atmest du?), aber das kommt in unserem Gedicht nicht vor,

Du hast die besten Erklärungen, nur du weißt, wie du sie so schön gemacht hast, niemand wird verwirrt, jeder liebt dich besonders dafür,

Sie haben die besten Geburtstagstorten in Norwegen,

Du hast die besten Stifte, sie gehen nie kaputt,

Du hast das beste Paar Schuhe, auch für lateinamerikanische Tänze,

Sie haben die interessantesten Raumdekorationsideen,

Sie haben die höchste Präzision, wenn Sie einem Freund die Haare schneiden (Sie können sich kaum selbst schneiden),

Du hast die lustigsten Vorlieben, wenn es um Musik geht,

Du hast ein musikalisches Gehör, weißt aber überhaupt nicht, wie man es nutzt,

Du hast den extravagantesten Geschmack, wenn es um Nagellack geht, nur Neonfarben gefallen dir,

Du hast die schönsten Maßstäbe, du näherst dich ihnen nie, weil sie schön sind,

Du hast die besten Spiegel, durch sie kannst du alles sehen, jede Fliege, die reingekommen ist,

Du hast jederzeit und überall den größten Verdienst,

Sie haben die beste Fähigkeit, Ereignisse zu verstehen, welcher Art sie auch sein mögen.

Du hast die angenehmste Stimme,

Du hast die sanfteste Berührung,

Du hast die wohlriechendsten Düfte, du bist eine Frühlingsfee,

Du hast das strahlendste Lächeln, du ziehst alle Blicke auf dich, auch wenn du keine Aufmerksamkeit magst,

Sie haben den besten Rasenmäher, schneiden jeden Faden auf die gleiche Länge,

Du hast das beste Gespür für Dinge, vor allem für die Menge. Wenn ein Freund vorbeikommt und du Limonade trinken möchtest, achte darauf, dass ihr beide die gleiche Menge Saft in eurem Glas habt.

Du verstehst die Probleme der Menschen am besten, nimmst die Logik und das, was logisch erreichbar ist, nicht das, was jeder will. Seien Sie ehrlich, auch Sie wollten in diesem Leben viele schöne Schmetterlinge, aber sie sind nicht in Ihre Richtung geflogen, sondern nur Dinge, die Sie tun sprang zum Fangen und verletzte dich nur,

Du hast die beste Fähigkeit, in die Herzen der Menschen zu schauen, Wunden zu heilen, in dieser Hinsicht bist du sogar ein Psychologe,

Sie haben den schönsten Anstand in Verhalten und Verhalten,

Sie haben die richtigsten und besten Argumente,

Sie haben die seltsamsten Vorlieben, wenn es um die Fernsehsender geht, die Sie sehen.

Sie haben die traurigsten Erinnerungen, aber Sie haben es geschafft, das, was auf den ersten Blick zu wenig schien, zu vervielfachen, um diese Tipps in etwas Konstruktives umzuwandeln,

Du hattest die süßesten Bankkollegen,

Er gab dir immer die Übungen, von denen du nicht wusstest, wie man sie macht,

Du hast die berührendsten Wörter im Vokabular,

Sie haben die besten Pinzetten, Nagelknipser,

Du hast die schönsten Wünsche in dir, nicht nur du wärst der Nutznießer,

Du hast die großzügigsten Gedanken,

Du hast die moralisierendste und wohlklingendste Stimme deines Gewissens,

Sie haben die Kraft/Weisheit, aufzugeben, wenn Sie erkennen, dass Sie keinen Grund haben, weiterzumachen.

Du hast die Möglichkeit, den Menschen allein durch deine bloße Anwesenheit ein gutes Gefühl zu geben, wenn du in ihrer Nähe bist, haben sie keine weißen Haare mehr, sie sind glücklicher, sie scheinen nicht einmal mehr Falten zu haben,

Du hast in jeder Hinsicht versucht, eine bessere Version deiner selbst zu werden, das Ziel erreicht, du kannst dich entspannen, die Stimme des Gewissens war hart zu dir, weil es nur dein Wohl wollte, es ist wie die Stimme eines Elternteils, der dich nicht zwingt, nur sagt er, dass es besser wäre, weil er an dich denkt und sich immer noch um dich kümmert.

Iată că salcâmul a mai prins o primăvară,

Ce frumuseți se mai cultivară!

Parfum de pace, parfum de amor,

Timpul se îmbracă, doar cu umor.

Totuși, din nou, s-a aprins un conflict,

Râuri de sânge, al lumii delict.

A început războiul, nimic nou sub soare,

Genogidul înveșmântează, timpul-n culoare...

Iată, că erau, în fața salcâmului,

Iosif și Maria, zburau pe cerul țărmului,

Doar căsătoriți, de câteva zile,

În lume, s-au dus rezervele de mile...

Iosif că vrea sau nu, la oaste!

Săbiile de lacrimi se puneau pe coaste.

Vai și amar, lacrimile curățau salcâmul,

Moralitatea și-a cam pierdut tărâmul.

,,O să fie bine'', aceasta grăiau,

De dor, inimile chiorăiau.

,,Ne vom revedea'', aceasta grăiau,

Spre multe direcții, și șovăiau.

Acum, acum îmi revendic rândul,

Vrei să îmi expun atât de mult gândul,

Iosif a plecat, e drept,

Sunt al adevărului adept.

Măi să fie, totul atât de repede,

Ce grațios, ca niște lepede,

Distracția este în focul cel aprins,

Tot acolo Iosif este... prins!

Aha, o zi deosebită!

Cu durere împodobită.

O vreme interesantă,

O durere... tentantă.

Oameni țipă de durere,

Deși nu li s-a cerut vreo părere,

Unii zic de mama, tata, frați, bunici,

Fel de vise mari și mici.

Pe cer plouă cu gloanțe,

S-a dus a umbrelor speranțe,

Râuri de sânge, cascade de lacrimi,

Glasuri împodobite, cu patimi.

Ai zice că este o zi de naștere,

Soartă fără de cunoaștere,

Totul este o macabră surpriză,

Pentru omenire, doar o altă repriză.

Voi continua chiar eu acum,

Imediat după? Oarecum...

Tare bine îți voi continua ideea,

Stilu meu, prieten cu orhideea.

Sălbatica ironie a acestei vieți,

Durerea înveșmântată în scaieți.

Alt oraș, șters de pe lume,

Altă pagină, în late morții volume.

Totuși iată un singurel soldat,

De la moarte a primit un ,,mat".

Ține la piept strâns o rochiță,

Plângând după a lui fetiță.

Acel oraș, ras de pe pământ,

El știa bine acel așezământ.

Cândva dânsul viețuia acolo,

Amintirile... bântuie dincolo.

Fiica lui, lumină sa,

Ce dureri mai încasa!

A pierdut familie, casă, masă,

De viață... nu-i mai pasă.

Iată că în zori se aprinde lată bătălie,

Moartea, se așternă ca o pălărie.

Soldatul, se duce în față,

Moartea, se răsfață...

Singur, neînarmat,

De moarte s-a apropiat.

Imediat a fost străpuns,

Cu sângele a fost el uns.

Bine, bine, hai cu stiloul!

Voi continua acum tabloul.

Căci după multe, multe bătălii,

Dumitrel, clar, unul din viile stafii.

Tare greu să nu-l observe,

Imaginea începea să se conserve,

În mod clar, era cam nebun,

Ce vorbea...hai să nu mai spun...

Știuca invidioasă la ce dinți avea,

Cu acel zâmbet... el zăbovea...

Toți știau de acea piatră ascuțită,

Cara a născută o ființă cam... sluțită...

Dinți de animal, nimic altceva,

Spre cele drăcești, ce clar privea!

Cu acel zâmbet permanent...

,,Poate mușcă, fii atent!"

Ce a pățit, sau ce a văzut,

Doar aici era el mut.

Nu a spus ce, se vedea că doare,

Și încet, Dumitrel moare.

A dispărut, după o bătălie,

,,Cui îi pasă? Clar nu mie!"

Așa ar spune unii, nu doar cineva,

Totuși reputația, nu se degreva.

Dinții animalici, ochii ăia morți,

Așa nu aveai cu să le suporți,

Dar acum, fiind dispărut,

Frica, vai ce a crescut!

Gândul că s-ar putea întoarce,

Din mormânt el oare...toarce?

Mort sau viu, nu mai contează,

Tot frică, el plantează.

Acum preiau eu stiloul,

Deci voi continua tabloul.

Are și elemente frumoase,

Adânc legate de oase.

Iată, salcâmul a prins vara,

Înflorind cu timpul sfoara,

Iată, a așteptat un pic,

Încălzit al vremii spic.

Un anume domn caporal,

Deținea un ridicat moral.

Avea și dânsul o soție dragă, 

Care pentru dânsul ea se roagă.

Cu binecuvântarea Celui de sus,

Câte poezii a mai compus.

Ce delicatețe și farmec mai avea,

Clar! Dumnezeu îl blagoslovea.

,,Ce mai face parfumatul meu zăhărel?

Întreabă nevrednicul... sărățel"

Acesta este doar un mic exemplu,

Din rime a clătit un falnic templu.

,,Pătimea gândul pentru tine,

Floare plină de mireasmă,

Ducea lupte bizantine!

Ațintit spre o fantasmă"

Și a mai continuat scrisoarea,

Că altfel nu-l lăsa onoarea.

Apoi s-au iscat discuții epistolare,

Hai să fie le fac mai clare:

-,, Îndrăznesc să cuprind un corp ceresc?!

O onoare mult prea mare.

Tu ești dulce eu sunt sare!

Soarta eu îmi amătesc..."

-,, Ce spui acolo draga mea?

Cât aș vrea să te strâng la piept,

Pe tine eterică mea stea!

Vina mea, eu să mă iert?"

-,, Gândul la tine este dulce,

Dulce ispită usturătoare!

Ce fumuri seducătoare,

Inima nu vrea să se culce..."

-,, Parfumul meu grăitor,

Mirosul ați simți nu pot!

Viitor șovăitor,

Pentru tine sunt eu mort?"

-,, Unde ești iubirea mea?

Zăhărel pe amărel,

Sump mărgăritărel,

Conștiința te numea."

-,,Unde ești tu, gând de basm?

Încă mă uimesc, ești reală!

Ființă boreală, care nu știe de marasm!

Totuși fără tine, simt o amăreală."

-,, Mă bucur lumină lină,

Rază pură...

Prețioasă gură,

De mărgăritare plină."

-,,Eh, mă flatezi fecioară a lunii,

Elegantă, jovială,

Iubitoarea rugăciunii,

Strălucire fluvială."

-,, Flacără strălucitoare,

Stătător pe apă cristalină,

Gândul la tine mă alină,

Haină de sărbătoare."

-,, Doamna mea, când nu te auzeam, nu te vedeam,

Gândul meu, se neliniștea,

Totuși în gând te includeam,

Providența, despre tine povestea."

-,, Soțul meu, iubirea mea,

Voi rămâne înțeleaptă,

Femeia ta așteaptă,

Iubirea nu-mi va cădea!"

Destul zahăr, destul foc,

Hai marș din al meu loc!

Vrei să spun și eu gânduri,

Trebuie împinse-n rânduri.

Un soldat ar putea spune:

,, Adevărul să răsune!"

A și compus o poezie,

Interesați? Hai fie:

,,De ce bați strălucitor soare?

Săracele mele picioare...

De ce ești rea măi omenire?

Ah...durerii încremenire..."

Măi și ar mai continua,

Ce?! Păi nu insinua!

Adevăr văzut cu ochii,

Vai...ale morții rochii...

Iată, salcâmul a prins toamna,

Ce mai stă acolo doamna,

Gândurile se tot răcesc,

Prostia îi ceva drăcesc!

Tâmpiți, proști, tâmpiți!

Binele îl risipiți!

Vai, vai de minciunile voastre,

Ce spuneți? ,,Ale păcii astre"?!

Voi furați onorarea noastră,

Păi așa, ,,ce mai anoastă"

Nini cu aveți așa ceva,

Aveți bani, ,,deci altceva".

Fiarelor, Ipocriților,

Ucigașii Sfinților,

Tot voi mereu să vă băgați?

Pacea tot voi o stricați.

Hiene nenorocite!

Vai de legile pocite!

Oricum tot voi le dați,

Tot voi... posedați...

Țările ,,mici" le jupuiți,

Ce urmează, doar voi știți.

Doar voi să știți ce-i binele,

Genogiduri...cu miile!

Și nu doar alții, de voi...,, uitați",

Cum adică vă mirați?!

Să vedem istoria cu adevărul desfăcut!

Ah...și pe-acolo ați trecut...

Da, da, voi să aveți dreptate,

Al vostru e cuțitul înfipt-n spate!

Nu vă pasă de suferință...

Diavolească conferință!

Moralitatea o exterminați,

Spre rău totul înclinați,

Bunul gust, bună gândire,

,,Totul spre păcătuire!"

De Hristos nu vreți să auziți,

Voi, ai prostiei paraziți!

Diavolul este prostia,

Voi vă dați nu nebunia.

Oricum, veți fi risipiți,

De moarte oricum, vă alipiți.

Oricum tot pentru nimic,

Vreți voi ,, încă un pic".

Poate lumea o smintiți,

Tot de moarte vă alipiți,

Acum, nu este ,,atunci",

,,Atunci" vor fi sorțile adânci.

Tot ce este ridicat de răutate, 

Tot în foc vor fi mutate!

Să vă lumineze Dumnezeu!

Fără El, vă va fi greu...

O să preiau eu de aici,

Cu câteva rime mai mici,

Un preot se afla pe front,

Avea multe rime-n cont.

Totuși speranța a cam plecat,

Bucuria...a secat,

Totul para fără ieșire,

Vai...ce copleșire!

Iată, salcâmul a prins iarna,

Așteptarea a întărit și marna.

Totul mort și înghețat,

Un moment...cam nuanțat...

Totuși, unii oameni displăceau răul,

Răsuna, al bucuriei zurgălăul,

Nimeni nu mai voia să lupte,

,,Destul cu familiile rupte!"

Părintele Claudiu scria poezii,

Număr de adevăruri, mii și mii.

Eu, o să dau doar un exemplu,

Până și eu tind să contemplu:

,,Sunt aici,

Priveliști mici,

Sunt acolo,

Priveliștea-i încolo.

Mereu fug și tot alerg,

Fără să știu de ce merg.

Clar are o denumire,

Cum apare, o uimire.

Poartă denumirea de viață,

Mara vânzătoarea la piață,

Bună și nenorocită,

E și acolo un pic de mită.

Totuși eu îi râd în față!

Căci deși îmi este greață,

Peste ea tot o să trec,

Și spre cer tot mă petrec"

Minune dumnezeiască!

Cel rău a rămas mască.

Războiul, s-a terminat!

Lumea, s-a luminat!

Cum? Nimeni nu știe...

Dacă afli, spune și mie!

Da, nu m-am putut abține,

Rimele mele, cam puține.

Am venit cam... neanunțat,

Totuși conflictul s-a sfărâmat.

Acum te rog, spune mai departe,

Insinuările, hai fă-le sparte!

Oh, dar mulțumesc frumos,

Totul se termină cam...pufos...

Un soldat se duce acasă,

Fuge! Să nu întârzie la masă.

Este chiar sărbătoarea Învierii!

Se aprinde lumina serii.

Altă pagină, alt volum,

Pentru unii, un zulum.

Iată salcâmul a prins primăvara plină,

Vremea, oferă o mângâiere lină.

Sufletele, au înflorit.

Teroarea, s-a cam oprit.

,,Cum putem, atât de repede,

Grațios, ca niște lepede,

Trece peste tragedii,

Îmbrăcați în comedii?"

Oh sufet drag,

Oare te ai gândit 

La cât de efemer este omul ? 

O clipă efervescentă 

O adiere de vânt 

O viață de om ... 

Totuși... doar atât ? 

Când văd zâmbete,

Lumină și iubire .

Și toate par infinite 

Până și o amintire 

Care de alinare este atinsă 

Mereu te bucură 

Zâmbetul înflorește 

Când o clipa ți ai amintit 

De ce a fost cândva . 

Însă îți spun și te rog , 

Crează și simte 

Du-te și învață ceva nou

Descoperă și alege 

Să stai în credință

Când o decizie ai luat 

Grijile lasă-le la mine ! 

De vrei tine-mă de mana 

Încet am să pornim .

Tu în lume să trăiești,

Visul să nu-l uiți ! 

Căci pe drumul ales 

Lin am să te duc 

De încredere ai 

Să lași totul și 

Doar să mergi liniștit.

De-aș ști să nu mai mor în viață,

Căci am murit de atâtea ori,

M-aș transforma în praf de stele,

Să fiu pe veci nemuritor.

M-aș transforma în întuneric,

Să nu mai văd nici umbra mea,

Iar ochii mei să fie luna

Ce luminează noaptea grea.

M-aș preschimba în apă pură

Să curg la vale din izvor,

Să mă sărut cu marea în zori

Și apoi să mă ridic la nori.

Grăunte de nisip m-aș face,

Ca vântul să mă poarte-n zbor,

Și la final eternitatea

Să mă transforme iar în om.

În astă lume, într-un chip,
Toate-s castele de nisip.
Le spală valurile mării
Sau, le distrug moștenitorii...

Uitând viața s-o trăim,
Tot construim șiconstruim,
Mormane tot mai mari de fleacuri,
Cu scopul să dureze veacuri

Făr a ne trece doar, prin minte,
Că au creat și-alții-nainte
Sperând că va avea vr-un rost.
S-au șters, întocmai cum n-au fost.

Poate, chiar astă poezie,
Altcineva a fost s-o scrie,
Chiar cu identice cuvinte,
Cu multe veacuri înainte.

Dar pasul timpului, cel greu
A șters-o. Am simțit-o eu.
O pun acuma pe hârtie,
De-nvățătură să ne fie.

Vre-o minte să o lumineze,
Vr-un suflet să-l însenineze
Și-un "filozof" sau, vr-un "erou",
Va șterge-o în curând, din nou...

.....hhh h 

Spune-mi iubita mea
Cum ai vrea să mă usuce,
ani lumină 
de vuiete și ploi?
Cum ai vrea să mă spele,
deșerturile
stăpâne pe-al meu trup?
Iubit-o, tu doar spune-mi cum
și ia-mă și mă udă
și-apoi,
ia-mă-n al tău sân,
iubit-o...

Mâinile-mi cad
peste umerii tăi lăsați
de frumusețea ce o poartă.
Deasupra era un portret.
Linii ferme, ondulate
ce joacă fel de fel de feste
mâinilor mele rușinate.

E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.

Nicio zi nu e grea când ai ce spune din suflet și nicio zi nu e ușoară când tot ce spui din suflet nu e.

Tulburarea obsesivă
a atingerii unor suprafețe
nepersonificate,
gândind la ele
despre cum ar fi să le acopere o briză,
mă duce cu gândul la gânduri
obsesive de altfel,
ale unui peisaj pictat de către ai mei ochi
-verzi, dar nu-i știe nimeni-
Sau poate că îi știe
o întreagă lume,
dacă lumea mea s-ar rezuma
la un peisaj.
Pictat de către doi ochi-
verzi.