Motivație
Nu plânge azi pentru ce a fost ieri
Inundă-te de zâmbet și curaj
Fii pozitiv și nu înceta să speri
Înlătură din suflet acel bandaj
Privește viața ca pe un cadou
Și nu uita să mulțumești lui Dumnezeu
Căci te-a trimis pe acest pământ
Să aduci bucurie,nu să te simți înfrânt
Uităm care ne e rostul pe pământ
Azi ești aici,mâine poate-n mormânt
Nu pierde timpul fiind supărat
Căci viața trece și totul poate fi uitat.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Luiza Juverdeanu
#dinviață
Data postării: 14 iulie 2024
Vizualizări: 383
Poezii din aceiaşi categorie
Amurg
Chitara trist suspină
Al vieții melodie
Eu nu pircep această simfonie
Si mă ascund de o lume întreagă.
M-ași pierde în niște ochi sălbateci
Ce caută să mă înțeleagă
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
transfigurare 1/9
deja ninge...
licori amăgitoare
pansează
vechile răni.
până la prima stație,
viespea de mare-i
blocată-ntre
uși.
Nouăsprezece ani
Mi-a luat nouăsprezece ani să îmi dau seama că viața nu are sens și nu a avut niciodată .Toate au fost numai iluzii .Dar cel mai rău e că atunci încă puteam să mă pierd în ele .
Acum nici asta nu mai pot
Mi-a luat nouăsprezece ani să îmi dau seama că până și părinți te lasă singur atunci când îți e greu .Ce frumoase erau zilele în care credeam că mereu va fi o persoana langa mine .Dar cel mai rău e că crezând asta, aveam puterea sa înaintez .Iluzia îmi dădea putere .
Acum nici asta nu îmi mai da
Mi-a luat nouaspreze ani să realizez că nu merită să îți încrezi sentimentele în nimeni, pentru că asta e cea mai mare slăbiciune. Ce frumoase erau zilele in care credeam că să iubești pe cineva îți dă putere .Dar cel mai rău e că acele erau cele mai frumoase momente .
Acum nu mai am parte de ele
Mi-a luat nouăsprezece ani să îmi dau seama că iluzia este cea care ne ține în viață. Ce frumos este să o metamorfozezi în alte sentimente și să te încrezi în ele. În realitate, fie că ne dăm seama sau nu ,toate au o mască, iar în interiorul ei se afla adevărul. Iluzia este cea mai frumoasa mască. Iar cel mai rău e sa o porți și să crezi că îți stă bine cu ea .De fapt, asta e cea mai mare iluzie
.........................................
Sper că la douăzeci de ani să realizez că aceste măști au avut ceva de ascuns .Iar de nu ,îmi doresc să mă pierd din nou în ele .
disensiuni/2
înțepătoare
parfumuri de salvie
domolesc pornirile....
de un violet aprins e
orizontul;
÷
bat clopotele
bisericii de pe dealul Cetății,
Radule,
bat clopotele,
sa-alunge norii negrii
îmbibați de frustrări,
neatinși de
loialitate
Politica
În vremuri trecute, antebelice, politica românească strălucea,
Cu speranțe și idei, o țară nouă se ivise pe scenă.
Alegeri și discursuri, în palate și pe străzi,
Oameni visau la democrație, la zile mai senine și frumoase clipe.
Dar umbre se adunau, precum nori pe cerul înstelat,
Politica își croia drum, uneori cu pași ezitanți, alteori hotărâți.
Partide se nășteau, se coalizau sau se descompuneau,
Cuvinte, promisiuni, uneori în zeflemea, alteori cu har.
Ca și-ntr-un dans al ideilor, s-au desfășurat dezbateri,
Fiecare grupare își susținea cauza cu pasiune și măiestrie.
Dar, precum vântul aduce schimbări în pădurea de gânduri,
Politica românească înainte de război, nu era lipsită de răsturnări.
Puterea se lupta cu opoziția, iar tărâmul era fragil,
Un echilibru fin între voința poporului și deciziile de rang înalt.
Acum, privind în trecut, putem găsi învățăminte,
Cum să construim, cum să evoluăm, să ne amintim de speranțe.
Politica românească, precum un roman bine scris,
Își desfășura trama în umbre și lumini, în bucurii și riscuri.
Astăzi, în oglinda vremurilor moderne, privind cu grijă spre ieri,
Încă ne întrebăm și visăm la o politică care să aducă un viitor mai fericit și mai drept.
Amurg
Chitara trist suspină
Al vieții melodie
Eu nu pircep această simfonie
Si mă ascund de o lume întreagă.
M-ași pierde în niște ochi sălbateci
Ce caută să mă înțeleagă
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
transfigurare 1/9
deja ninge...
licori amăgitoare
pansează
vechile răni.
până la prima stație,
viespea de mare-i
blocată-ntre
uși.
Nouăsprezece ani
Mi-a luat nouăsprezece ani să îmi dau seama că viața nu are sens și nu a avut niciodată .Toate au fost numai iluzii .Dar cel mai rău e că atunci încă puteam să mă pierd în ele .
Acum nici asta nu mai pot
Mi-a luat nouăsprezece ani să îmi dau seama că până și părinți te lasă singur atunci când îți e greu .Ce frumoase erau zilele în care credeam că mereu va fi o persoana langa mine .Dar cel mai rău e că crezând asta, aveam puterea sa înaintez .Iluzia îmi dădea putere .
Acum nici asta nu îmi mai da
Mi-a luat nouaspreze ani să realizez că nu merită să îți încrezi sentimentele în nimeni, pentru că asta e cea mai mare slăbiciune. Ce frumoase erau zilele in care credeam că să iubești pe cineva îți dă putere .Dar cel mai rău e că acele erau cele mai frumoase momente .
Acum nu mai am parte de ele
Mi-a luat nouăsprezece ani să îmi dau seama că iluzia este cea care ne ține în viață. Ce frumos este să o metamorfozezi în alte sentimente și să te încrezi în ele. În realitate, fie că ne dăm seama sau nu ,toate au o mască, iar în interiorul ei se afla adevărul. Iluzia este cea mai frumoasa mască. Iar cel mai rău e sa o porți și să crezi că îți stă bine cu ea .De fapt, asta e cea mai mare iluzie
.........................................
Sper că la douăzeci de ani să realizez că aceste măști au avut ceva de ascuns .Iar de nu ,îmi doresc să mă pierd din nou în ele .
disensiuni/2
înțepătoare
parfumuri de salvie
domolesc pornirile....
de un violet aprins e
orizontul;
÷
bat clopotele
bisericii de pe dealul Cetății,
Radule,
bat clopotele,
sa-alunge norii negrii
îmbibați de frustrări,
neatinși de
loialitate
Politica
În vremuri trecute, antebelice, politica românească strălucea,
Cu speranțe și idei, o țară nouă se ivise pe scenă.
Alegeri și discursuri, în palate și pe străzi,
Oameni visau la democrație, la zile mai senine și frumoase clipe.
Dar umbre se adunau, precum nori pe cerul înstelat,
Politica își croia drum, uneori cu pași ezitanți, alteori hotărâți.
Partide se nășteau, se coalizau sau se descompuneau,
Cuvinte, promisiuni, uneori în zeflemea, alteori cu har.
Ca și-ntr-un dans al ideilor, s-au desfășurat dezbateri,
Fiecare grupare își susținea cauza cu pasiune și măiestrie.
Dar, precum vântul aduce schimbări în pădurea de gânduri,
Politica românească înainte de război, nu era lipsită de răsturnări.
Puterea se lupta cu opoziția, iar tărâmul era fragil,
Un echilibru fin între voința poporului și deciziile de rang înalt.
Acum, privind în trecut, putem găsi învățăminte,
Cum să construim, cum să evoluăm, să ne amintim de speranțe.
Politica românească, precum un roman bine scris,
Își desfășura trama în umbre și lumini, în bucurii și riscuri.
Astăzi, în oglinda vremurilor moderne, privind cu grijă spre ieri,
Încă ne întrebăm și visăm la o politică care să aducă un viitor mai fericit și mai drept.
Alte poezii ale autorului
Farmecul ei
Târziu în noapte ai apărut
M-ai mângâiat pe gene
Și am simțit că m-am pierdut
Sub stelele viclene
Nici norii nu se apropiau
De a ta lumină vie
Căci stelele te înconjurau
Cumva făcând magie
Și printre crengile de brazi
Strecori a ta lumină
Căci strălucirea ce o posezi
E a ta,mândră lună.
Dorință
Să mă iubești cum nimeni nu o face
Și să mă ții în brațe strâns
Să mă săruți cu buzele-ți calde
Și inima nicicând să nu mi-o frângi...
Să mă atingi doar cu vorbe frumoase
Și glasul tău să îmi rămână în minte
Să te ador mereu e tot ce vreau
Din șoapte să mă auzi doar tu iubite.
Să-mi fii mereu o mângâiere
Când sufletul îmi e bucăți
Să nu mă lași când nu mai am putere
Și să te pierzi mereu în ochii verzi...
Farmecul ei
Târziu în noapte ai apărut
M-ai mângâiat pe gene
Și am simțit că m-am pierdut
Sub stelele viclene
Nici norii nu se apropiau
De a ta lumină vie
Căci stelele te înconjurau
Cumva făcând magie
Și printre crengile de brazi
Strecori a ta lumină
Căci strălucirea ce o posezi
E a ta,mândră lună.
Dorință
Să mă iubești cum nimeni nu o face
Și să mă ții în brațe strâns
Să mă săruți cu buzele-ți calde
Și inima nicicând să nu mi-o frângi...
Să mă atingi doar cu vorbe frumoase
Și glasul tău să îmi rămână în minte
Să te ador mereu e tot ce vreau
Din șoapte să mă auzi doar tu iubite.
Să-mi fii mereu o mângâiere
Când sufletul îmi e bucăți
Să nu mă lași când nu mai am putere
Și să te pierzi mereu în ochii verzi...
Farmecul ei
Târziu în noapte ai apărut
M-ai mângâiat pe gene
Și am simțit că m-am pierdut
Sub stelele viclene
Nici norii nu se apropiau
De a ta lumină vie
Căci stelele te înconjurau
Cumva făcând magie
Și printre crengile de brazi
Strecori a ta lumină
Căci strălucirea ce o posezi
E a ta,mândră lună.
Dorință
Să mă iubești cum nimeni nu o face
Și să mă ții în brațe strâns
Să mă săruți cu buzele-ți calde
Și inima nicicând să nu mi-o frângi...
Să mă atingi doar cu vorbe frumoase
Și glasul tău să îmi rămână în minte
Să te ador mereu e tot ce vreau
Din șoapte să mă auzi doar tu iubite.
Să-mi fii mereu o mângâiere
Când sufletul îmi e bucăți
Să nu mă lași când nu mai am putere
Și să te pierzi mereu în ochii verzi...
Farmecul ei
Târziu în noapte ai apărut
M-ai mângâiat pe gene
Și am simțit că m-am pierdut
Sub stelele viclene
Nici norii nu se apropiau
De a ta lumină vie
Căci stelele te înconjurau
Cumva făcând magie
Și printre crengile de brazi
Strecori a ta lumină
Căci strălucirea ce o posezi
E a ta,mândră lună.
Dorință
Să mă iubești cum nimeni nu o face
Și să mă ții în brațe strâns
Să mă săruți cu buzele-ți calde
Și inima nicicând să nu mi-o frângi...
Să mă atingi doar cu vorbe frumoase
Și glasul tău să îmi rămână în minte
Să te ador mereu e tot ce vreau
Din șoapte să mă auzi doar tu iubite.
Să-mi fii mereu o mângâiere
Când sufletul îmi e bucăți
Să nu mă lași când nu mai am putere
Și să te pierzi mereu în ochii verzi...