Memorie sistată

M-am întors atât de târziu din mine

încât pereții nu mă mai recunoșteau.

În apartament mirosea a frig stătut și a metal ud,

ca într-o sală unde cineva tocmai pierduse pe cineva

și nimeni n-avea curajul să acopere oglinda.

 

Mi-am lăsat hainele pe jos.

Din ele curgea noaptea.

 

Aveam cenușă sub unghii,

nu din incendii...

din toate lucrurile pe care le-am atins prea tare:

o fotografie,

gâtul ei,

ultimul „rămâi”.

 

Știi ce nu spune nimeni despre iad?

Că nu arde.

Iadul conservă perfect.

 

Ține viu fiecare detaliu

ca pe un dinte de lapte într-un pahar:

cum tremura vocea mamei când mințea că va fi bine,

cum lumina din baie rămânea aprinsă noaptea

ca să nu mă sinucid în întuneric,

cum învățasem să dorm fără să respir adânc,

de frică să nu doară mai mult.

 

Ani întregi am vorbit singur.

Dar nu cu mine.

Cu versiunile mele care n-au supraviețuit.

 

Uneori le auzeam prin pereți.

Copilul care încă mai credea în oameni.

Bărbatul care voia să fie iubit fără să fie salvat.

Cel care într-o noapte a pus lama jos

doar fiindcă afară ningea prea frumos

ca să lase lumea fără el.

 

Pe acela îl plâng cel mai des.

 

Acum merg drept.

Râd când trebuie.

Țin contact vizual.

Par vindecat.

 

Dar uneori, la 4 dimineața,

mă ridic din pat convins

că cineva a murit în camera cealaltă.

Și stau cu mâna pe clanță minute întregi,

transpirând,

fiindcă o parte din mine știe:

 

dacă deschid,

o să mă găsesc acolo

așa cum eram înainte să învăț

că oamenii pot iubi exact cât să nu te lase viu.

 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Ganduri Anonime poezii.online Memorie sistată

Data postării: 12 mai

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 226

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Prafrazare

Urasc când visez frumos: că iubirea mă atinge, că fericirea mă privește sau cum sufletul se simte împlinit.

Fiindcă mă face să mă simt mai viu, iar eu, sunt doar o carcasă goală ce ține o umbră, care cândva se numea suflet.

 

Mai mult...

Destinație

Plecam din locuri din care nici nu am știut că există,

ca după să ne pierdem la o răscruce de drum,

unde fiecare cale promite un adevăr,

dar minciuna ne cuprinde cu dor nebun

 

Ne oprim, rătăcim,

căutăm semne pe cer sau pe pământ,

iar pașii noștri devin întrebări

pe care nimeni nu le mai ascultă.

 

Și poate că drumul nu trebuie ales,

Lasat la voia sorții 

Ratacirea asta m-ar face in sfârșit

 

Rudă cu toți morții 

 

Mai mult...

Gânduri

Am strâns atât de tare ștreangul greu și rece,

Că ochii mei, în lacrimi, mă rugau să plece,

Plângeau de milă chipului pierdut în fum,

Ca doi străjeri ai morții rătăciți pe drum.

 

Iar inima, bătând încet și speriată,

Mă întreba în noapte, slabă și uitată:

„Unde te duci? Ce abis te cheamă iar?

De ce-ți prefaci viața în cavou și jar?”

 

Și camera tăcea ca o biserică pustie,

Cu umbre lungi crescând pe zid poerdute,

Iar luna, spânzurată palidă-n tavan,

Părea un ochi bolnav al unui Dumnezeu bătrân și van.

 

Atunci am înțeles... cu groaza unui sfânt...

Că omul moare întâi încet, pe dinlăuntru, frânt,

Și-abia apoi își lasă trupul greu să cadă…

Ca frunza unui pom uitat de iad în stradă.

Mai mult...

Întrebări elementare

O, inimă! Sicriu cu fluturi arși și ceară rece,

De ce-ți săruți durerea când timpul vrea să plece?

De ce te bei ca vinul păstrat în cripte reci,

Când fiecare noapte îți pune spini pe veci?

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Amară-i frunza de nuc

Singur vin singur mă duc 

Amară i frunza de nuc 

Singur tac singur trăiesc 

Și tot singur mă gândesc 

 

Unde-i lumina orbească 

Casa sa mi-o ocrotească 

Unde-i viața-adevarată

Care o trăiam odată 

 

Oare ce simte un om

Ce nu-i singur ca și-un pom

Că eu singur și pustiu 

Așa sunt așa mă știu 

Mai mult...

fulguiri//5

zgomotul de război

perturbă

seninătatea unui vis de iarnă.

 

împăratul de la miazăzi

salută pe-omologul său

de la miazănoapte.

 

din sfintel cărți

ale bocitoarelor,

corul

intonează imnul

tăcerii.

 

 

Mai mult...

"Tata"

Poate-n altă viață m-ai fi strâns la piept mereu,

M-ai fi mângâiat pe frunte, alungând orice greu.

Poate-n altă viață m-ai fi iubit neîncetat,

Fără vorbe aruncate, fără dor nemângâiat.

 

Poate-n altă viață ai fi spus: "Sunt lângă tine",

Și i-ai fi fost sprijin mamei, cum era firesc să fie.

Poate-n altă viață m-ai fi luat de mânuță,

Să mă duci la grădiniță

 

Poate-n altă viață ai fi fost darul dorit,

Nu un vis împrăștiat, nu un drum părăginit.

Poate-n altă viață nu făceai promisiuni,

Nici nu-mi umpleai sufletul doar cu amăgiri și minciuni.

 

Poate-n altă viață ai fi fost când te-am strigat,

Nu doar umbră într-un colț, un ecou întunecat.

Poate-n altă viață nu aș fi ajuns să știu

Cum e să urăsc bărbații, cum e dorul cenușiu.

 

Poate-n altă viață mi-ai fi spus că mă iubești,

Că mă vezi, că-ți pasă, că de mine te mândrești.

Poate-atunci ai fi fost tată, nu un nume risipit,

Poate-n altă viață...

dar în asta ai greșit.

Mai mult...

My forgotten dreams

I sit in my bed every night,

Wondering “when did i ever do something right?”

Then, a thought corsses my mind.

“You did great, you did just fine.”

I sit there through the whole night,

In silence thinking“is this all i can do in life?”

 

I had dreams, and hopes.

I wanted to dance, i hopped,

I would be a star, shining on the stage,

A bird, free of its cage.

Flying on the way, to succes

I hoped to reach one day.

 

Im here now,no dance no bird.

Just me with my portraits of hope.

I just paint, my sadness my dreams,

Thiking “wow, is this really me?”.

It is,actually.

 

I used to wish for one day to make friends,

I used to socialize, it was great.

I wanted to have a group of friends,

A group i thought never had an end.

 

I have friends, but like the word says, evey single one has an end within it.

They go, they pass by when they please,

But im always left hanging on seen.

Im left wondering and hoping, for them to finaly answer my texts.

Full of love and respect.

All i get in the end, is just a thank you, next.

 

All these thoughts and truths cross my mind,

When i lay in my bed,with my eyes coevered,blind.

Mai mult...

Pentru ce ?

De ce nu te vezi pe tine?
Cea de azi ,nu cea de ieri,
Sau alaltăieri,nu cea de maine,
Sau de poimâine..

De ce te minti mereu?
Si cu vorbe dulci te amagesti?
De ce mereu te necăjești,
Iar cu vorbe dulci te aburesti?

Mai mult...

Corul făpturilor cerești

 În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii 

Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare 

 

Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii

Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍