Gindul

Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt, 
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...

Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.

Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...

Nu știu cum e mai bine

Să plâng că-mbătrânesc,

Sau poate să mă bucur

Lângă femeia ce-o iubesc

Nu știu cum pot să-i iert

Pe cei ce mi-au greșit,

Și cum să-i dau uitării

Pe toți ce m-au rănit

Nu știu dacă e cineva

Îndreptățit să judece,

Pe cel ce piatra o ridică

Dar nu vrea să o arunce

Nu știu de-i calea dreaptă

Pe care azi pășesc,

Sau poate sensul duce

Greșit..și-am să plătesc

Nu știu unde e adevăr

Și unde e minciună,

Naiv am fost în viață

Crezând că lumea-i bună

Nu știu ce e prietenia

Și care  sunt amicii mei,

Că ajutor când am cerut

Doar spate am văzut la ei

Nu știu ce-i bine-n lumea asta

Și cum să nu fac rău în ea,

Mă rog la Domnul să nu-mi ia

Speranța, nădejdea și dragostea

........................

Dar știu că suntem muritori

Și nu vom moșteni pământul,

Nimic din ce avem nu vom lua

Cu noi, la drum..spre Sfântul!

Uneori, când în noapte tăcerea

Canta trist că un clopot greu

Mă rog vieții să îmi lase placerea

Sa simt pulsul vieții,mereu.

Uneori, când se stinge un suflet

Și te- ntrebi: Ce sunt Doamne, eu?

Doar prin inimi poți învinge durerea,

Prin glasuri vii, ca un curcubeu.

Nu-mi pune etichete, căci nu-s doar un nume,

Nu-s o culoare, un loc sau un fum.

Eu sunt cântecul ce sparge tăcerea,

Sunt tușul ce-n umbră transformă durerea.

Cu mâini ce desenează lumile mele,

Cu vorbe ce ard și înalță altare,

Cu inima-n versuri, în sunet, în stele,

Eu sunt mai mult decât vezi la hotare.

Din altă rădăcină mi-e țesut destinul,

Nu sunt româncă, dar port același dor,

Și-n inima mea nu stă doar străinul,

Ci-o lume întreagă de vis și fior.

Nu-mi frânge aripile cu prejudecăți,

Căci în mine e foc, e putere de-a crea,

Sunt o poveste, un vis, un altar de speranțe,

O voce ce strigă: „Nu mă judeca!”

Sunt talentul ce cere doar să fie văzut,

Sunt ființa ce vrea să dăruiască lumii glas,

Nu mă opri, nu-mi întoarce privirea tăcut,

Căci sunt mai mult decât un vechi impas.

De ce să-mi iei dreptul de-a mă defini?

De ce să-mi pui un zid între mine și lume?

Vreau să fiu eu – să creez, să iubesc, să trăiesc,

Să fiu liberă, vie, mai mult decât un nume.

Ingerul meu cazut, eu te vedem cel mai frumos de pe pamant!

Plapand si -ademenitor te ai apropiat de mine

Cat de frumos eu te vedeam

Si cat de sincer mi am deschis inima catre tine!

Ca mai apoi cu gheare ascutite sa ma ataci!

Cat ti a placut sa dai cu mine de pamant

Si cu venin sa ma saruti

De inima mi in piept mi - a stat

Si intru totul  m-a paralizat,

Dar nu ti a fost de-ajuns oricum

Caci in picioare m ai calcat

Si te ai jucat

Si - apoi m ai aruncat in negru

In care tot mai mult m am scufundat.

Ingerul meu cazut, cu vocea ta -ispita,

Tu m ai vanat  si mi ai vorbit desarte

Si ai asteptat sa pic ca mai apoi sa ma strivesti

Cu vorbe reci , ucigatoare -ai continuat sa ma lovesti

Fara sa ti pese nici macar in pic.

Cat de mult m a schilodit

Iubindu te pe tine…

Ingerul meu cazut, tu m ai ucis cu nepasarea ta

Si chiar cu satisfacție as spune …

Privirea ta batjocoritoare

M a aruncat in valuri mari cu spume!

Cu pofta-ai ras in urma,

Cu dispret!

Ce mult m am departat de mine

Iubindu-te pe tine…

Ingerul meu cazut, cu ce anume ti-am gresit

Ca te am iubit mai mult decat eu ma iubesc pe mine?

orgolioși

narcisiști

ipocriți

trăim duplicitar sub o imagine falsă

într-o zi ne-am privit întâmplător în oglinzile dinăuntru sufletelor noastre

și ne-am înspăimântat

nu mai eram cei care ne văzusem până atunci în banalele oglinzi de sticlă din holuri

vitrine

din alte locuri

cum era posibil să fim în același timp și unii și alții

ne-am întrebat între noi

dar n-am știut ce să ne răspundem

ba chiar am râs ascultându-ne

descoperindu-ne

dându-ne jos măștile

ăștia suntem

niște actori de mâna a doua

distribuiți aleatoriu într-o piesă de teatru absurd

după același scenariu

pe aceași scenă cu decoruri ieșite din uz

cu aceleași lumini și umbre jalnice

locuiți de aceleași vise uzate la maxim

trăind second hand

într-o viață stoarsă ca o lămâie

de alții…

Pe palme este un nume de copil,

Trairea mea incet incet se stinge

au mai ramas doar clipe de lumini,

ce globul pamintesc il mai atinge

Rece trece

tu nu intelegi ca poate sate lege,

ia te trezeste si nu te adoarme

iti tremura si gindul dar si carnea.

Te sapa te zideste,te doboara

chiar si ruinele nu inceteza

sa mai doara.

Apasa si te ineaca in punoi

apoi iti tine rana in noroi,

tu intelegi ca poti sate dezlegi

ramii cu frica singur tu alegi.

Pasesc pe inima cu mintea,

si ura este chiar nimic

iubirea este mai flaminda

dar trece ca un anotimp.

Si nu exista asteptare

ci este numai timp pierdut

si daca astazi omul moare

sa stii ca viata na  vurut.

Ea credea ca rupe clipe,

dar zmulgea ceva din timp

cu tristetea invelita,

si cu gindul impletit.

Unde mai striga cu soapte,

unde culegea din frig

asteptarile desarte

mai lasat imbatrinit.

Ea credea ca este piatra,

aruncind-o ridicind

dar o inima desarta

intre cer si un pamint.

Tot credea si poate crede

ea asa si a ramas,

cu rupturi tristete,clipe

fara timp ce are pas.

Sa nu mai poti clipi din ochi

sa nu mai stii,azi este soare?

sa nu vorbesti cu cei mai dragi

sau sa nu pui o intrebare.

Nu poti iubi,nu poti uri,

nu stii ce este asteptarea

nu poti cuprinde si zimbi

nu poti striga si plinge tare.

Sa nu revii,sau sa nu pleci

sa nu mai simti chiar daca doare.

Sate framinte un cuvint

sau sate rogi pentru rabdare.

Nu mai exista amintiri,

nu mai exista nostalgie

Si esti ferit de retrairi

dar ocolit esti de traire,

Asa deveni orice om

Si se topeste orice viata

Si nimeni nu ar spune vreau sa mor

Aici se intelege vesnicia noastra.

Ma leagana tacerea

se scutura un vis

si cineva il plinge

dar este deja stins

aduna zile multe

arunca multe nopti

dece iti este frica

doar tu stii ca nu poti

si totusi prin durere

nu incetezi sa inoti

Te leagana tacerea

Incearca sa  sa mai poti.