De ce?

Pe cine să mai așteptăm

Să scriem iar o poveste?

Pe cine să mai împăcăm

Când nu ne mai dă de veste?

Timpul parcă se oprește

Când în gânduri iar pășește,

Inima încet mai bate –

Vrei s-o vezi, dar e departe.

Vrei să știi de ce nu-i bine,

C-ai dat tot… dar prea puține.

Vrei să știi ce-a fost lumină,

Și ce-a ars, rămânând vină.

Privirea ei, ochii albaștri

Parca cerul îmi zâmbea

Si șopteau mereu într-una

Nu ma uita, nu ma uita

O zi trecea, alta venea

Focul, mai tare ardea

Și povesteau și își spuneau

Nu ma uita, nu ma uita

Ea perfectă, el nu prea

Avea vicii ce-l oprea

Insa focul nu înceta

Ea îl uita, el aștepta

Ani insa au trecut

N-a fost asa cum au vrut

Ea sa dus, el n-a stiut

Ca îl uita, dar aștepta

Vremea lor a și apus

Nimic nu-și mai aveau de spus

Ea fericită, el nu prea

Ea îl uitase, el murea

Te-am pierdut, te-am pierdut și m-a durut

Dacă îmi ziceai, sigur as fi priceput

Dar ai ales sa minți

Ai ales sa minți și ma durut

Erai acel ceva, ce de sus eu am cerut

Dacă spuneai, orice as fi făcut

Dar ai ales sa minți

Ai ales sa minți și m-a durut

Am crezut ca vom fi bine, am crezut ca v-om fi doi

Insa drumul nu e pentru amândoi

Ai mințit, ai mințit nu ți-a păsat

Ai ales sa minți, când eu inima ți-am dat

A fost, dar nu era prezentă,

A fost, dar nu era atentă.

Că-ncepusem s-o iubesc,

Și nici gând s-o părăsesc.

I-aș mai pune o-ntrebare,

Căci mă doare tare, tare.

Ea, în suflet, adâncește

O rană ce nu se-oprește.

Numele, nu o să-l uit,

Căci în el mult am crezut.

Că va fi mereu cu mine,

Și la rău, dar și la bine.

Răul iarăși a învins,

„Nu pleca” — atât am zis.

Demonii din nou mă prind,

Mă ridic, dar nu știu când.

Strig azi tare, cu durere,

Sufletul iubire cere.

Inima încet mai bate,

Însă tu ești iar departe.

Ești departe și nu vezi,

Ești departe — nu mă crezi.

Ești departe și nu-ți pasă

C-ai lăsat iubirea arsă.

Prețul, simt că l-am plătit,

Te-aș fi vrut, dar n-a ieșit.

Și, deși eu n-am greșit ,

Tot sunt cel ce-a suferit.

Acuma tăcerea mi-e răspuns

Într-un ecou, tăcut ascuns

Am iubit și am pierdut

Dar din durere, m-am născut

ALCOOL ȘI TUTUN 

Momente de pierzare 

Poți sa fi tu cel mai bun 

Te pierzi pe drum frățioare 

De la joaca ajunge viuciu 

Plătești cu anii un sacrificiu 

Pe care poți să-l lași deoparte 

N-ai nevoie stai departe 

De familie te îndepărtezi 

Pe prietenii tu îi crezi 

Ca vor fi mereu cu tine 

Si la rău dar și la bine 

Sună foarte bine oferta 

Insa stai să-mi iau agenda 

Sa ma uit cine-i in spate 

După 12 ani jumate 

De petrecerii, veselii 

De prostii și măgarii 

Chiar ei, prietenii-s departe 

Au fugit cu lașitate 

Când probleme au apărut 

Și lângă mine i-aș fi vrut 

Azi îmi port singurătatea 

Insa poate vine partea 

Când sa fiu poate mai bine 

Dar fără "prieteniii" că-s ruine 

Câmpuri verzi cu iarbă deasă,

Nu mai știm, că-s cimentate.

Brazi înalți, păduri semețe,

Azi sunt vreascuri răsfirate.

Cântul pasării-n verandă

nimeni nu îl mai ascultă.

Vorba noastră este-n cască,

Față-n față gura-i mută.

Nopțile devin povoare.

Gânduri strânse-n zeci de dune.

Că nici azi nu trece bine,

Și în minte-l ai pe mâine.

Ieri adulți rugau poznașii

Nopțile să intre-n casă.

Azi poznașii sunt adulții

Ce pe drum părintii lasă.

Bunul simț este prostie

iar prostia-i beneficiu.

Cei ce trag trăiesc mai jalnic

decât cei fără serviciu.

Toți nervoși, conduc spre moarte,

Că și graba-i un păcat.

Unii pier bătuți de soartă,

Pe când alții, de asfalt.

Casele-s pline și totuși pustii,

Parcuri colorate fără de copii,

Cerul e albastru cu nuanțe de gri,

Inimi muribunde ce ieri erau vi...

Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,

Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.

poetul trăise doar în mintea lui
de la naștere
într-o zi se gândise să iasă de sub opresiunea gândului
spera să întâlnească o femeie în carne și oase
(până atunci nu cunoscuse decât femei virtuale!)
dar îi era frică
mama lui își devorase soțul
pe tatăl său,
ca o văduvă neagră
la fel, bunica, mătușa Clarisse, toate femeile din familie
își devoraseră soții
cum să-și asume singur un astfel de risc, știind toate acestea
dar viața, viața își cerea drepturile
și în timp ce el își dădea sufletul în brațele soției sale devoratoare
nu reușea decât să-și smulgă unghiile din carne, cu dinții

scrisese ea în jurnal lângă o lacrimă...

șoarece

flămând prădător

trecând de la o lume la alta

fură aripile vulpii zburătoare-

mâncând anafura simbolizează răul

misterios orfic

liliacul

Sunt lucruri care seamănă perfect,

Imagine simetrică a materiei în contur.

Aceasta apare în viață cât mai discret,

Și este însușită de soartă banal și imatur.

Pornim în căutări de sentimente

Pe calea hărăzită de destin.

Ne întâmpină în N momente

Și doar o parte din ele ne susțin.

Adie un miros de noiembrie și vin

Miros ce ocoleste-al meu pahar

Privesc pe geam poate revii

Dar nu...mi-e așteptarea în zadar.

Gandurile imi zboară spre trecut

Abia ce sufletul îmi linistisem 

Si toate tainele au renăscut 

Si-au început sa împletească vise.

Din doru-mi ce îl port de-un an

Iarasi se nasc versuri spre infinit 

E-atata foșnet pe străzi de lume

Doar tu ești pe-o hartie de citit.

Atat de-adanc te port in suflet

Și-atat de mult te simt in sinea mea

Că mă cuprinde-un simt de teamă 

Că nicicând din el ... nu vei pleca.

Mi te ascund printre cuvinte dulci

Si te strecor în pagini ce te invocă 

Cu fiecare rand tot mai aproape-mi ești 

Si-n suflet iarăși simțurile se revoltă.. 

Idealismul mereu apare o utopie.

Principiile-s mereu marginalizate.

Valoarea este ținută sub călcâie,

Cinstea, bunul simț sunt avertizate.

De ce sunt create pe pământ

Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.

De ce slăvim iubirea-n cânt

Iar ura și necinstea-n huiduieli.

De ce sunt suflete ce se frământă

Și-ncearcă lumea să o îndrepte.

De ce sunt unii care înfruntă

Și nămolesc idei de bine, fapte.

De ce viața este o ecuație

Prin care se descoperă-n final,

Necunoscutele puse-n fracție

De un destin ce l-anceput pare banal.

De ce ființele sunt efemere

Și numai Universul este infinit.

De ce ne înduioșăm doar la durere

Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.

Sunt gânduri sub semnul întrebării,

Sentimente în balanța sorții,

Fapte la îndemâna cugetării,

Reperele vieții la tăișul judecății.