conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache
Data postării: 18 mai 2023
Vizualizări: 867
Poezii din aceiaşi categorie
Premise
nu cred că există diferențe ireductibile
între oameni și lucruri
florile
ne spunea Nietzsche
au suflete ca și oamenii
în fapt
diferențele
apar din jocul de gleznă al minții
de care nu ne putem lipsi nici unii
nici alții
indiferent cum îi spunem
facem temple mai mari sau mai mici
după cât de mulți sau puțini sunt zeii
pe altarele cărora ne așezăm inimile
diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile
dacă excludem nuanțele
cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin
cât trag la cântar vorbele
acum e aproape imposibil de spus
cine a precedat pe cine
nici nu mai interesează pe nimeni…
Vise în zori
Umblând printre spini
La apus de soare,
Picioarele-s goale
Nimic nu mă doare.
Sângerează în vale
Câmpul cu ciulini.
Caut sămânță
De doruri purtătoare
S-o arunc pe coline
La anul roditoare
De clipe și destine
Fără sentință.
Și adese ori
După ecou alerg
Nu uita sunt călător,
Destinul nu mi-l șterg
Și mă întorc trăitor
De vise în zori.
Bolero
în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste
Vămi
mi-a fost imposibil să plec
să-mi fiu mie însumi
fiecare părticică din sufletul meu
aparține norilor de pe cer
prezenți în toate dimineților mele
răscolite de gânduri
pădurii de brad
cu mirosul ei inconfundabil de cetină
și rășină care ți se lipește de dinți
izvorului tainic
tremurat de inimile peștilor rătăciți
printre lespezi
vântului călător
bunicul îmi spusese cândva
să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni
fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul
spre tine
și să cuceresc Roma
ca Iulius Cezar
nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur
bătrânului Charon
la granița dintre spațiu și timp…
Care este sensul vieții?
Azi trăiesc, și mâine e la fel,
Și fiecare zi e dejà-vu,
Nu se mai poate alfel,
Și parcă sensul e pierdut.
Dar îți vine iar un zâmbet –
Dulce, cald și sclipitor.
Iată, norocosul meu bilet
Spre fericitul viitor.
Acum cunosc eu vieții sensul,
Pe care o trăiesc –
Atât de ușor e răspunsul:
E ceea, ce mă face să zâmbesc.
Strigăt
mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă
a morții
bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri
și-mi refuză bănuțul de aur
ca să trec Styxul
lăsându-mă zombi
nici om
nici înger
un fel de mort viu
strivit între două lumi închise ermetic
dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău
în semn de dragoste
dar nu pot
mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit
în flăcările nimicitoare ale disperării
zdrobește
iubito
porțile vieții ferecate în lanțuri
și vino s-alungi vulturul care-mi sfâșie inima….
Premise
nu cred că există diferențe ireductibile
între oameni și lucruri
florile
ne spunea Nietzsche
au suflete ca și oamenii
în fapt
diferențele
apar din jocul de gleznă al minții
de care nu ne putem lipsi nici unii
nici alții
indiferent cum îi spunem
facem temple mai mari sau mai mici
după cât de mulți sau puțini sunt zeii
pe altarele cărora ne așezăm inimile
diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile
dacă excludem nuanțele
cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin
cât trag la cântar vorbele
acum e aproape imposibil de spus
cine a precedat pe cine
nici nu mai interesează pe nimeni…
Vise în zori
Umblând printre spini
La apus de soare,
Picioarele-s goale
Nimic nu mă doare.
Sângerează în vale
Câmpul cu ciulini.
Caut sămânță
De doruri purtătoare
S-o arunc pe coline
La anul roditoare
De clipe și destine
Fără sentință.
Și adese ori
După ecou alerg
Nu uita sunt călător,
Destinul nu mi-l șterg
Și mă întorc trăitor
De vise în zori.
Bolero
în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste
Vămi
mi-a fost imposibil să plec
să-mi fiu mie însumi
fiecare părticică din sufletul meu
aparține norilor de pe cer
prezenți în toate dimineților mele
răscolite de gânduri
pădurii de brad
cu mirosul ei inconfundabil de cetină
și rășină care ți se lipește de dinți
izvorului tainic
tremurat de inimile peștilor rătăciți
printre lespezi
vântului călător
bunicul îmi spusese cândva
să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni
fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul
spre tine
și să cuceresc Roma
ca Iulius Cezar
nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur
bătrânului Charon
la granița dintre spațiu și timp…
Care este sensul vieții?
Azi trăiesc, și mâine e la fel,
Și fiecare zi e dejà-vu,
Nu se mai poate alfel,
Și parcă sensul e pierdut.
Dar îți vine iar un zâmbet –
Dulce, cald și sclipitor.
Iată, norocosul meu bilet
Spre fericitul viitor.
Acum cunosc eu vieții sensul,
Pe care o trăiesc –
Atât de ușor e răspunsul:
E ceea, ce mă face să zâmbesc.
Strigăt
mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă
a morții
bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri
și-mi refuză bănuțul de aur
ca să trec Styxul
lăsându-mă zombi
nici om
nici înger
un fel de mort viu
strivit între două lumi închise ermetic
dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău
în semn de dragoste
dar nu pot
mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit
în flăcările nimicitoare ale disperării
zdrobește
iubito
porțile vieții ferecate în lanțuri
și vino s-alungi vulturul care-mi sfâșie inima….
Alte poezii ale autorului
flux de poeme naani /54
plictiseli de lună nouă
virusul mutant
tulbură apele-
stingher printre zvonuri
zboruri deasupra zidurilor circulare/1
zeul
sub mâlul absențelor,
tânjește după o zi cu soare...
coasa privirii-nfometată
seceră
tot albastrul cerului
brăzdat de păsări gâlâgioase.
zboruri
deasupra zidurilor de piatră-
largi ecrane, pe care se reflectă
zâmbetele și scălâmbăielile comedianților,
aducându-ne aminte de
călăreții celui de-al noulea semn.
printre coloane de fum și foc,
rămășițe din adăposturile subterane,
țipete de copii,
spaime
și pașii-nlânțuiți ai doctorlui husan abu safyya
cutremură orizontul.
pe un schelet de dorințe
își face cuib
un conflict spiritual.
răutatea nu are-ascunzătoare perfectă:
e un vulcan activ, distrugător.
doar inima hrănită cu lumină și pace
e un adăpost stabil.
crochiu liric/4
briza
mănă departe
puful de salcie
apele-n clocot,
soarele se zbate,
puișorii de rață
anevoie se disting.
stări/1
dimineață
de sfârșit de noiembrie,
ceva mai senină,
aduce-n casă miresme de pini.
o adiere tandră
de ondulații cromatice
atinge tăcerea.
chiar dacă,
prin
animația străzii
n-am chef de nimic,
simt sufletul lin și zâmbesc....
amintiri /2
sub o mască binevoitoare,
răutatea
se rostogolește prin hățișurile istoriei,
călcând, asemenea buldozerului,
peste făclii și case.
gândul ucigător de oameni-
înfometat,
se cuibărește-n inimă,
întunecând mintea
cu mii de argumente.
cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?
peste tot,
strigăte de groază.
sângele
bărbaților,
femeilor,
copiilor români
nu-nduplecă cruzimea.
in satele:
mihai bravu,
nușfălău
treznea,
ip
doar crucile din lemn mai vorbesc
printre lacrimi.
crochiu liric/9
câmpul
plin de mușețel înflorit-
ca o aducere aminte
de prima-mbrățișare
plutind
pe undele unui vechi cântec
buruiana de leac...
flux de poeme naani /54
plictiseli de lună nouă
virusul mutant
tulbură apele-
stingher printre zvonuri
zboruri deasupra zidurilor circulare/1
zeul
sub mâlul absențelor,
tânjește după o zi cu soare...
coasa privirii-nfometată
seceră
tot albastrul cerului
brăzdat de păsări gâlâgioase.
zboruri
deasupra zidurilor de piatră-
largi ecrane, pe care se reflectă
zâmbetele și scălâmbăielile comedianților,
aducându-ne aminte de
călăreții celui de-al noulea semn.
printre coloane de fum și foc,
rămășițe din adăposturile subterane,
țipete de copii,
spaime
și pașii-nlânțuiți ai doctorlui husan abu safyya
cutremură orizontul.
pe un schelet de dorințe
își face cuib
un conflict spiritual.
răutatea nu are-ascunzătoare perfectă:
e un vulcan activ, distrugător.
doar inima hrănită cu lumină și pace
e un adăpost stabil.
crochiu liric/4
briza
mănă departe
puful de salcie
apele-n clocot,
soarele se zbate,
puișorii de rață
anevoie se disting.
stări/1
dimineață
de sfârșit de noiembrie,
ceva mai senină,
aduce-n casă miresme de pini.
o adiere tandră
de ondulații cromatice
atinge tăcerea.
chiar dacă,
prin
animația străzii
n-am chef de nimic,
simt sufletul lin și zâmbesc....
amintiri /2
sub o mască binevoitoare,
răutatea
se rostogolește prin hățișurile istoriei,
călcând, asemenea buldozerului,
peste făclii și case.
gândul ucigător de oameni-
înfometat,
se cuibărește-n inimă,
întunecând mintea
cu mii de argumente.
cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?
peste tot,
strigăte de groază.
sângele
bărbaților,
femeilor,
copiilor români
nu-nduplecă cruzimea.
in satele:
mihai bravu,
nușfălău
treznea,
ip
doar crucile din lemn mai vorbesc
printre lacrimi.
crochiu liric/9
câmpul
plin de mușețel înflorit-
ca o aducere aminte
de prima-mbrățișare
plutind
pe undele unui vechi cântec
buruiana de leac...