Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: deniszelene
Data postării: 18 octombrie 2014
Vizualizări: 3881
Poezii din aceiaşi categorie
Crăciunul
Clopotele sună ... asculți?
Pe uliță, zăpada stralucește ... te uiți?
Farmecul Craciunului te învăluie ... tu simți?
Colindatori cântă ... tu cânți?
Steluțele pe cer stralucesc ... le vezi?
Și universul renaște ... mai vrei alte dovezi?
Soluții
deschizi larg geamul dinspre strada pustie
privești în gol
sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum
neumblat de nimeni
îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră
ca să-ți ascunzi nerăbdarea
adesea aprinzi o lumânare în geam
încercând să îndepărtezi noaptea parșivă
cuibărită-ntre noi
nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană
o iluzie
mai bine ai stinge lumânarea
nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre
de unde-am plecat
păstrează-mi totuși o cupă de dulceață
din cireșe amare
să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Grosso modo
forma mea se schimbă în fiecare zi
după cum răsare Soarele
sau cântă păsările
încerc zădarnic să rămân în mine
în omul de-acum
să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului
memoria mea asimptotică
ancestrală
acea de vânător
de culegător de fructe și scalpuri
sărind din epocă în epocă
din genă în genă
și regăsindu-mă mirat pretutindeni
în tot ce-am fost de-a lungul milioanelor de ani de istorie
adunat la un loc
într-o arhivă a evoluției
digitalizată
inaccesibilă înțelegerii mele
împovărătoare
infiltrându-se insidios
în locurile mele de restriște
în arborele meu genealogic de la Facere
desconspirînd omul cavernelor
canibalul
regele zeu al Egiptului
creștinul din amfiteatrele romane
sfârtecat de leii
gladiatorul nemilos
migratorul sălbatic
maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre
renascentistul îndrăgostit de arte
internautul perplex și extatic
da
forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții
într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente
din mine
care mă înspăimântă
descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur
în măsură să-mi asum viața
n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic
deschis cu mult înainte de naștere…
Crăciunul
Clopotele sună ... asculți?
Pe uliță, zăpada stralucește ... te uiți?
Farmecul Craciunului te învăluie ... tu simți?
Colindatori cântă ... tu cânți?
Steluțele pe cer stralucesc ... le vezi?
Și universul renaște ... mai vrei alte dovezi?
Soluții
deschizi larg geamul dinspre strada pustie
privești în gol
sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum
neumblat de nimeni
îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră
ca să-ți ascunzi nerăbdarea
adesea aprinzi o lumânare în geam
încercând să îndepărtezi noaptea parșivă
cuibărită-ntre noi
nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană
o iluzie
mai bine ai stinge lumânarea
nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre
de unde-am plecat
păstrează-mi totuși o cupă de dulceață
din cireșe amare
să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Grosso modo
forma mea se schimbă în fiecare zi
după cum răsare Soarele
sau cântă păsările
încerc zădarnic să rămân în mine
în omul de-acum
să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului
memoria mea asimptotică
ancestrală
acea de vânător
de culegător de fructe și scalpuri
sărind din epocă în epocă
din genă în genă
și regăsindu-mă mirat pretutindeni
în tot ce-am fost de-a lungul milioanelor de ani de istorie
adunat la un loc
într-o arhivă a evoluției
digitalizată
inaccesibilă înțelegerii mele
împovărătoare
infiltrându-se insidios
în locurile mele de restriște
în arborele meu genealogic de la Facere
desconspirînd omul cavernelor
canibalul
regele zeu al Egiptului
creștinul din amfiteatrele romane
sfârtecat de leii
gladiatorul nemilos
migratorul sălbatic
maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre
renascentistul îndrăgostit de arte
internautul perplex și extatic
da
forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții
într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente
din mine
care mă înspăimântă
descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur
în măsură să-mi asum viața
n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic
deschis cu mult înainte de naștere…
Alte poezii ale autorului
Un nume
Pe palme este un nume de copil,
Trairea mea incet incet se stinge
au mai ramas doar clipe de lumini,
ce globul pamintesc il mai atinge
Sub acelasi cer.
Sub acelasi cer te nasti
sub acelasi cer te stingi
tu incerci ceva sa lasi,
dar nu reusesti sa stringi.
Cind pamintul te va trage
stii ca poti sa te ridici,
insa timpul te impinge
sub acelasi cer te stingi
Vei lasa numai petale
pe o margine de drum
tu le string dar totusi doare
parca anii iti aduni.
Sub acelasi cer traeste
pretueste orice zi
Chiar si daca te vei stinge
Tu in inimi vei trai.
moarte
Sa nu mai poti clipi din ochi
sa nu mai stii,azi este soare?
sa nu vorbesti cu cei mai dragi
sau sa nu pui o intrebare.
Nu poti iubi,nu poti uri,
nu stii ce este asteptarea
nu poti cuprinde si zimbi
nu poti striga si plinge tare.
Sa nu revii,sau sa nu pleci
sa nu mai simti chiar daca doare.
Sate framinte un cuvint
sau sate rogi pentru rabdare.
Nu mai exista amintiri,
nu mai exista nostalgie
Si esti ferit de retrairi
dar ocolit esti de traire,
Asa deveni orice om
Si se topeste orice viata
Si nimeni nu ar spune vreau sa mor
Aici se intelege vesnicia noastra.
Rezumatul vietii
Pasesc pe inima cu mintea,
si ura este chiar nimic
iubirea este mai flaminda
dar trece ca un anotimp.
Si nu exista asteptare
ci este numai timp pierdut
si daca astazi omul moare
sa stii ca viata na vurut.
Strainul
Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.
Prin razboi
Zile lungi infometate
si prin geam un somn tirziu
linistea este departe
nici nu simt daca sunt viu.
Gustul pinii o poveste
apa este doar un vis
rind pe rind primim doar gloante
astai tot ce e permis
Incarcat cu plins si jale
ma trezeste nencetat
strigatele tot mai rare
a batrinelor din sat.
Supravetuind pe margini
nu ramine niciun gind
tot trecutul e pe pagini
iar sfirsitul in pamint.
Un nume
Pe palme este un nume de copil,
Trairea mea incet incet se stinge
au mai ramas doar clipe de lumini,
ce globul pamintesc il mai atinge
Sub acelasi cer.
Sub acelasi cer te nasti
sub acelasi cer te stingi
tu incerci ceva sa lasi,
dar nu reusesti sa stringi.
Cind pamintul te va trage
stii ca poti sa te ridici,
insa timpul te impinge
sub acelasi cer te stingi
Vei lasa numai petale
pe o margine de drum
tu le string dar totusi doare
parca anii iti aduni.
Sub acelasi cer traeste
pretueste orice zi
Chiar si daca te vei stinge
Tu in inimi vei trai.
moarte
Sa nu mai poti clipi din ochi
sa nu mai stii,azi este soare?
sa nu vorbesti cu cei mai dragi
sau sa nu pui o intrebare.
Nu poti iubi,nu poti uri,
nu stii ce este asteptarea
nu poti cuprinde si zimbi
nu poti striga si plinge tare.
Sa nu revii,sau sa nu pleci
sa nu mai simti chiar daca doare.
Sate framinte un cuvint
sau sate rogi pentru rabdare.
Nu mai exista amintiri,
nu mai exista nostalgie
Si esti ferit de retrairi
dar ocolit esti de traire,
Asa deveni orice om
Si se topeste orice viata
Si nimeni nu ar spune vreau sa mor
Aici se intelege vesnicia noastra.
Rezumatul vietii
Pasesc pe inima cu mintea,
si ura este chiar nimic
iubirea este mai flaminda
dar trece ca un anotimp.
Si nu exista asteptare
ci este numai timp pierdut
si daca astazi omul moare
sa stii ca viata na vurut.
Strainul
Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.
Prin razboi
Zile lungi infometate
si prin geam un somn tirziu
linistea este departe
nici nu simt daca sunt viu.
Gustul pinii o poveste
apa este doar un vis
rind pe rind primim doar gloante
astai tot ce e permis
Incarcat cu plins si jale
ma trezeste nencetat
strigatele tot mai rare
a batrinelor din sat.
Supravetuind pe margini
nu ramine niciun gind
tot trecutul e pe pagini
iar sfirsitul in pamint.