1  

As vrea

Cit de mult as vrea si poate,

voi cersi nereusind

sa strabat si zi si noapte

daca si ar fi fiind.

 

O privire printre pagini

un cuvint inflaminzit

stiu ca este prea departe,

totusi eu am reusit.


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: deniszelene poezii.online As vrea

Data postării: 18 octombrie 2014

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 4782

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Un nume

Pe palme este un nume de copil,

Trairea mea incet incet se stinge

au mai ramas doar clipe de lumini,

ce globul pamintesc il mai atinge

Mai mult...

Strainul

Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.

Mai mult...

Soapte.

Am scuturat rugina de pe timp

Voi rastruna aceste amintiri desarte.

Ce mult as vrea sa mai ramin aici

Dar nu rezist samai traesc cu soapte.

 

Dece sama prefac? dece sa mint?

acum voi ruina aceste ginduri,

Sa zboare numai scrumul ce plapind

Sa scuture rugina de pe rinduri.

Mai mult...

Gindul

Sunt strain pe linga toate

Si batrin pe liga toti

Ruginind timpul se zbate

Multe zile fara nopti.

Ca saracul printre spice

calca gindul amintind

Ca sa nu ating pamintul

Si sa nu ramin flamind.

 

 

 

Mai mult...

Gindul indepartat

Departe de mine gindul

Aproape gindul de voi,

Voi cerne cuvinte nepline

In liniste fara razboi.

 

Privire torentiala

mincini sculptate in vis

Voi vreti sa atingeti luna

Dar cerul deja sa stins.

 

Si sa strecurat multimea

Gaseste doar umbra ta,

Departe de mine gindul

Eu totusi voi astepta.

 

 

 

 

Mai mult...

Credea

Ea credea ca rupe clipe,

dar zmulgea ceva din timp

cu tristetea invelita,

si cu gindul impletit.

 

Unde mai striga cu soapte,

unde culegea din frig

asteptarile desarte

mai lasat imbatrinit.

 

Ea credea ca este piatra,

aruncind-o ridicind

dar o inima desarta

intre cer si un pamint.

 

Tot credea si poate crede

ea asa si a ramas,

cu rupturi tristete,clipe

fara timp ce are pas.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ți -aduc o floare

Ți -aduc o floare, azi, când nu mai știi
Cum ochii mei te caută, pustii
Si-n palme strâng comori de suferință
Ce-mi scapă, printre gene-n, neștiință.

Ți -aduc o floare, azi, când frunza zboară
În toamna care bântuie afară
Si-n sunetele ce le-aud mă port cu gândul
E amintirea mea, ori bate vântul?

Ți -aduc o floare, azi, când curge neaua,
Când se împarte -n milioane steaua.
Aștept lumina ce-o să nască -n zori
Să -ți citesc iar scrisoarea, de mai multe ori.

Ți -aduc o floare azi, când nu mai știi,
Când la chemare nu te-întorci să vii
Si tot ce ai lăsat e doar un gând -
O floare așezată pe mormânt.

Mai mult...

Din adâncuri

o rază de lumină ricoșează dintr-un ciob de oglindă
nimeni nu știe să-și explice lumina altfel decât ca pe-o iluzie
o iluzie este și timpul

fratele ei geamăn

mai leneș
sau cerul
o altă necunoscută inexplicabilă a ochiului nostru omenesc
în această dimineață, o rază de soare traversase geamul
și trecuse din ochii tăi în ochii cerșetorului de pâine

nelipsit dintre noi
transformându-l într-o magnolie purpurie
într-un copac al vieții
nu voi înțelege niciodată cum o rază de lumină care vine din Calea Lactee
printre milioane de ani tereștri și obstacole

se sparge ca un pahar de cristal la cea mai mică atingere

de irisuri

.

incompresibil...

Mai mult...

Când ai fost „TU” ?

Când ai avut curajul ultima oară să fii tu?

Când ai avut curajul ultima oară să spui nu?

Când ai zâmbit?

Când ai trăit?

Când ai iubit?

Când te-ai iubit?

Când ai spus vreau să tindă totul către un măreț infinit?

Ultimul zâmbet în oglindă pe care ți l-ai dăruit?

Cât timp s-a scurs de la ultimul cuvânt blând șoptit?

 

Poate nu-ți mai aduci aminte,

Dar știi bine, sufletul, nu te minte!

Îți cere să fii bine, să nu mai uiți de tine, 

Să-nveți să-ți oferi clipe,

Momente sau frânturi,

Din tot ce poți altora,

Să fii și să rămâi!

 

Mai mult...

Requiem

Vântul timpului trecut
suflă praful pe morminte,
alungând, ca o năluc,
roiul visurilor pierdute.

 

Iar pământul stingherit
tot mai tare strânge-n coaste
pe toți cei ce au pribegit
pe ale vieții valuri vaste.

 

Ca și mine, vinetici,
au trecut și ei prin viață,
adunând, ca niște furnici,
fărămiturile de speranță.

 

Au iubit și au suferit,
ca și mine, călătorul;
doar că vremea i-a istovit,
lăsându-le doar dorul.

Mai mult...

Aforisme I – G. Trofin

 

Nu zdruncina liniștitea pietrelor dacă nu îți duci drumul până la capăt. 

 

Gândurile rele ascut cuțitele. 

 

Lumina ne îmbrățișează prin umbră. 

 

Iubirea uneori e ca un tribunal — ne judecă blând, ne condamnă greu;

 

Într-un cerc vicios π = 0

 

Raza unui cerc vicios poate fi mai mare decât diametrul.

 

Veșnicia este clipa care refuză să treacă.

 

Moartea nu vine, ea așteaptă dintotdeauna.

 

Pe drumul greșit, umbra ne precede pașii.

 

Nu cere pomului roade primăvara. 

 

În singurătate nu uita de tine.

 

Nu sta in furtună dacă nu ai rădăcini adânci.

 

Omul nevrednic caută întotdeauna sfârșitul.

 

Dumnezeu tace și în tăcerea lui se află totul.

 

Sfârșitul e începutul nevăzut.

 

Infinitul încape într-o privire atunci când iubești. 

 

Trupul este temnița sufletului. 

 

Adevărul îl porți ca pe o rană ascunsă.

 

A găsi din întâmplare… e cadoul unei căutări pe care ai abandonat-o.

 

În abis te ridici spre tine însuți.

 

În tăcerea de după ceartă ne rănesc privirile.

 

Rădăcina timpului este cordonul ombilical. 

 

Cunoașterea crește pe rădăcina necunoscutului.

 

Moartea e viața care se întoarce acasă.

 

Evoluția desenelor rupestre s-a încheiat cu o literă

 

Dumnezeu locuiește în întrebările fără răspuns.

 

Ne întoarcem mereu din drumuri pe care nu le-am făcut.

 

În abis ne privim cel mai limpede chipul.

 

Infinitul se ascunde în ceea ce e prea mic să vedem.

 

Sufletul e un cer pe care trupul îl întunecă.

 

Cine se caută pe sine se pierde.

 

Moartea e singura poartă care duce la viață.

 

Ce este mai aproape de noi e cel mai departe de înțelegere.

 

Uneori chiar și întunericul poate crea umbre.

 

Adevărul nu are chip dar poartă mii de măști.

 

Cine iubește, acceptă să fie rănit.

 

Nimicul e plin de ceea ce nu putem cuprinde.

 

Timpul nu curge — noi înotăm în el.

 

O întrebare bună scufundă toate răspunsurile.

 

Singurătatea ne leagă mai strâns decât iubirea.

 

Adevărul se destramă în momentul în care încercăm să croim minciuni.

 

Fiecare clipă poartă greutatea veșniciei.

 

Ne apropiem, fugind unul de altul.

 

Răul e oglinda neputinței noastre ascunse.

 

Dorința ne trădează mai mult decât frica.

 

Nu există bucurie mai mare decât să stai la umbra copacului plantat de tine.

 

Singurătatea este efectul unei prăbușiri. 

 

Sufletul tace, dar de fapt strigă mai tare decât trupul.

 

Ne naștem într-un univers care ne ignoră existența.

 

Întrebarea corectă este mai grea decât răspunsul.

 

În fiecare despărțire trăiește un început nevăzut.

 

Cerul se deschide doar pentru cei care nu cred că există.

 

Moartea nu ne ia, ne readuce la ceea ce am fost dintotdeauna.

 

Frica ne forțează să iubim doar cu jumătate de inimă.

 

Mereu existăm în oglinda altuia.

 

Gândul care nu trezește nu ne aparține.

 

Libertatea e paradoxul de a alege ceea ce te închide.

 

Infinitul este începutul lui Dumnezeu. 

 

Cunoașterea absolută e lipsa de a mai întreba.

 

Sufletul nu se ascunde de ceilalți, ci numai de tine.

 

Singurul cadou nepăcut pe care il poți face trupului este o oglindă. 

 

În absența sensului, fiecare alegere devine sacră.

 

Tăcerea are cea mai bogată memorie.

 

Viitorul există doar pentru cei care nu-l înțeleg.

 

Singurătatea în doi e mai reală decât comuniunea în mulțime.

 

Spiritul se ridică din cadavrul timpului.

 

Gândul rău nu vine niciodată singur.

 

Liniștea e mai zgomotoasă decât toate strigătele lumii.

 

Noi nu privim lumea; lumea ne privește prin noi.

 

Eternitatea nu are timp; noi suntem cei care o măsurăm.

 

Nu chema toamna dacă plângi când frunzele cad.

 

Nu scutura umbrele trecutului dacă te-ai îndepărtat complet de lumina prezentului.

 

Nu tulbura adâncul apei dacă nu ai curaj să te scufunzi până la fund.

 

Nu deschide porțile tăcerii dacă ai nevoie de ajutor.

 

Nu răscoli cenușa amintirilor dacă nu ai ars complet. 

 

Nu te înhăma la căruța celui care folosește biciul.

 

În zadar plantezi pomi dacă nu-ți plac roadele lor.

 

Într-o zi toridă umbra fără o cană de apă nu e suficientă. 

 

Învață să dai din aripi înainte de a-ți crește penele.

 

Uneori trebuie să îți vezi în oglindă și spatele. 

 

Vei putea prețui puterea cuvintelor numai atunci când nu le vei mai auzi.

 

Schimbă cursul râului dacă ai casa pe malul său.

 

În oglinda lumii chipul tău să nu se reflecte.

 

Nu privi amurgul numai cu ochii ci cu toată ființa. 

 

Nu privi amurgul ca pe un sfârșit ci ca pe un nou început. 

 

Dacă ți-e frică de noapte nu dormi. 

 

Nu privi abisul altuia de pe muntele tău. 

 

Nu distruge temelii care au rezistat secole dacă nu poți înălța ceva mai puternic.

 

Nu striga în pădure dacă te sperie ecoul.

 

Nu mișca piatra de pe marginea prăpastiei. 

 

Plantează copaci pe margini de prăpăstii.

 

Când te afli într-un grup nu disprețui singurătatea. 

 

Poți intra în singurătatea altuia doar venind și tu din singurătate. 

 

 Nu privi stelele dacă ești orgolios.

Mai mult...

✨ Poem

Te-ai pierdut pe drumuri înalte,

Văd că oriunde mergi, bucăți din tine lași

Celelalte iubiri vor aștepta să tresalte,

Prinzându-le după multe frângeri de inimă;

Ei rănindu-te, te-ndepărtezi cu mici pași

Ne-am lăsat să ne vindecăm prin lumina minimă.



Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍