Amar
Încerc să scriu, dar mintea mi-e în ceață,
Ceață e și afară și nu mai e verdeață…
Poate încerc să spulber doar o amintire tristă,
Tristă-i și toamna ce a venit în vizită.
Cartierul e din ce în ce mai pustiu
Pustiu e și sufletul meu, dar știu
Că anii trec… și totul dispare…
Oameni, clădiri, sentimente și culoare.
Îmi amintesc de demult, de când eram copii
Copii erau peste tot și aveau jocurile proprii
Nu se gandeau… nicidecum la viitor
Viitoru-i acum și trece-ncet și timpul lor…
E dureros să vezi cum oamenii se schimbă,
Se schimbă mulți în rău și asta mă deprimă…
E un lanț trofic, al oamenilor
Cel mai slab e mâncat de cel puternic, ce popor!
Acum se așterne anotimpul rece,
Rece e și fiorul ce prin vene-mi trece.
Iarna vine în pas grăbit și inevitabil
Inevitabilă-i și schimbarea-nprealabil.
E o aromă amară, este cea de la țigară
Cum dispare fumul, așa tot o să dispară.
Dacă-ți sunt eclipsate toate fericirile
După o viață traită rămân doar amintirile.
Amintirile, la care te gândești
Te uiti la poze și începi să zâmbești
Dar zambetul e palid și parcă te urăști
Că nu te poți întoarce-n timp să le retrăiești.
Așa e viața, când o trăiești în silă,
Așa sunt oamenii, când îi tratezi cu milă,
Deci iubește, dacă vrei să fii iubit
Traiește, nu doar ca să știi că ai trăit!
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Laura Stratulat
Data postării: 14 decembrie 2022
Comentarii: 1
Vizualizări: 740
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Perspective
Înainte de-a arunca cuvinte grele,
Și-a desluși un conflict ce se-ncheie-n rele,
Întreabă-te, oare, cu mintea-ți trează,
Dacă-n fața-ți, un suflet matur se așează.
Căci de-i copil în gânduri și-n simțiri,
Nu-i loc de-nțelepciune, nici de-mpăcări.
Discuția-i un zid, o luptă-n van,
Când perspectiva-i străină, un ocean.
De ce să-ți pierzi vremea, energia,
Într-un război ce n-aduce bucuria?
Mai bine-ți vezi de drum, cu pași senini,
Și-nvață să ierți, să uiți de-acei străini.
Căci maturitatea-i o comoară rară,
Și nu toți o poartă, nu toți o-ncarcă.
Așa că, înainte de-a te-nfuria,
Întreabă-te, oare, cu cine-ai de-a face-acum, aici.
Timpul
Timpule te rog sa nu mai treci
Te grabesti sa pleci pe veci
Nu stiu ce-am facut cu tine,
Te-am pierdut si nu mi-e bine
Tot incerc sa te opresc
(Sa te fac sa intelegi)
Ca enorm eu imi doresc
Sa te-n part cu ce iubesc
Nu te scurge iar din mine
Nu te pierde in multime
Lasi in loc dureri absurde
Stingi un foc cu ganduri sumbre
In miracole si vise
Iara bat la porti inchise
Si tinand la piept destinul
Hai te rog sa-mi stingi suspinul
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Defulare
În mintea mea există mai multă mișcare decât în afara ei
gândul sfidează logica
gravitația
nivelează spațiul și timpul
se deghizează în fel și chip pentru a trece dorința ascunsă
dincolo de vămile sufletului
creează visul eliberator
înăuntru visului
Elena nu mai e o enigmă
ne-am iubit de o mie de ori
într-o mie de constelații din Calea Lactee
fără rost
chiar dacă am dormit ca un prunc
toată noaptea am golit coșul cu dorințe neîmplinite
din catacombele minții
dându-le aripi
iar în zori m-am adunat din resturi în mine
ușor și zglobiu ca un fluture
Epigrame VII
Astronom
Telescop şi-a cumpărat,
Însă nu să cate-n stele,
Ci să vadă de sub pat,
De-a plecat a sa muiere.
Unui astronom
Sus pe cerul înstelat,
Cată întruna cu luneta,
Însă alăturea-i în pat,
Găuri negre îl atrag.
Unui astronom
Astronom vrând să se facă,
Şi-a luat ochean de clasă,
Dar l-a lepădat de îndată,
Văzând gaura de-acasă.
Examen de angajare secretară
Proba scrisă stă să-nceapă,
Dar o blondă din fundal:
- Voi sări această etapă,
Mă pricep doar la oral...
Corona virusul
M-a atins cu degetul, m-a pipăit,
Şi-am zis că iau Corona negreşit,
Dar până boala o să - mi vină,
Eu, m-am mutat la e în carantină.
Atac de poantă
M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,
Chiar am făcut o mare dramă,
Dar nu a fost atac de cord,
Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.
Atac
M-a insultat c-o vorbă dură,
Şi mă ataca mereu în plen,
Dar i-am pus lacătul la gură,
Când i-am răspuns cu un catren.
Apocalipsa
Toţi se plâng că-i bate Domnul,
Că-i omoară cu “Corona” …
Dar din zori, până-i ia somnul,
Ei petrec doar cu Mamona.
Genetică – epidemia de Corona virus în Italia
Cei mai bravi au fost romanii,
Au creat chiar mari imperii,
Azi s-ascund ca şobolanii,
Le e frică de bacterii.
La terasă în pandemie
O Corona a comandat,
Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,
Vine băiatu’… a strigat,
Şi înspre el a strănutat.
Liniște
Azi e secat în mine imensul lac mundan
În care-am înotat mereu în contrasens,
Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,
În universul meu oniric și intens.
Azi liniștea mă poartă pe sub soare;
Învăț să tac, să fiu și să ascult.
Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,
Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.
Perspective
Înainte de-a arunca cuvinte grele,
Și-a desluși un conflict ce se-ncheie-n rele,
Întreabă-te, oare, cu mintea-ți trează,
Dacă-n fața-ți, un suflet matur se așează.
Căci de-i copil în gânduri și-n simțiri,
Nu-i loc de-nțelepciune, nici de-mpăcări.
Discuția-i un zid, o luptă-n van,
Când perspectiva-i străină, un ocean.
De ce să-ți pierzi vremea, energia,
Într-un război ce n-aduce bucuria?
Mai bine-ți vezi de drum, cu pași senini,
Și-nvață să ierți, să uiți de-acei străini.
Căci maturitatea-i o comoară rară,
Și nu toți o poartă, nu toți o-ncarcă.
Așa că, înainte de-a te-nfuria,
Întreabă-te, oare, cu cine-ai de-a face-acum, aici.
Timpul
Timpule te rog sa nu mai treci
Te grabesti sa pleci pe veci
Nu stiu ce-am facut cu tine,
Te-am pierdut si nu mi-e bine
Tot incerc sa te opresc
(Sa te fac sa intelegi)
Ca enorm eu imi doresc
Sa te-n part cu ce iubesc
Nu te scurge iar din mine
Nu te pierde in multime
Lasi in loc dureri absurde
Stingi un foc cu ganduri sumbre
In miracole si vise
Iara bat la porti inchise
Si tinand la piept destinul
Hai te rog sa-mi stingi suspinul
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Defulare
În mintea mea există mai multă mișcare decât în afara ei
gândul sfidează logica
gravitația
nivelează spațiul și timpul
se deghizează în fel și chip pentru a trece dorința ascunsă
dincolo de vămile sufletului
creează visul eliberator
înăuntru visului
Elena nu mai e o enigmă
ne-am iubit de o mie de ori
într-o mie de constelații din Calea Lactee
fără rost
chiar dacă am dormit ca un prunc
toată noaptea am golit coșul cu dorințe neîmplinite
din catacombele minții
dându-le aripi
iar în zori m-am adunat din resturi în mine
ușor și zglobiu ca un fluture
Epigrame VII
Astronom
Telescop şi-a cumpărat,
Însă nu să cate-n stele,
Ci să vadă de sub pat,
De-a plecat a sa muiere.
Unui astronom
Sus pe cerul înstelat,
Cată întruna cu luneta,
Însă alăturea-i în pat,
Găuri negre îl atrag.
Unui astronom
Astronom vrând să se facă,
Şi-a luat ochean de clasă,
Dar l-a lepădat de îndată,
Văzând gaura de-acasă.
Examen de angajare secretară
Proba scrisă stă să-nceapă,
Dar o blondă din fundal:
- Voi sări această etapă,
Mă pricep doar la oral...
Corona virusul
M-a atins cu degetul, m-a pipăit,
Şi-am zis că iau Corona negreşit,
Dar până boala o să - mi vină,
Eu, m-am mutat la e în carantină.
Atac de poantă
M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,
Chiar am făcut o mare dramă,
Dar nu a fost atac de cord,
Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.
Atac
M-a insultat c-o vorbă dură,
Şi mă ataca mereu în plen,
Dar i-am pus lacătul la gură,
Când i-am răspuns cu un catren.
Apocalipsa
Toţi se plâng că-i bate Domnul,
Că-i omoară cu “Corona” …
Dar din zori, până-i ia somnul,
Ei petrec doar cu Mamona.
Genetică – epidemia de Corona virus în Italia
Cei mai bravi au fost romanii,
Au creat chiar mari imperii,
Azi s-ascund ca şobolanii,
Le e frică de bacterii.
La terasă în pandemie
O Corona a comandat,
Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,
Vine băiatu’… a strigat,
Şi înspre el a strănutat.
Liniște
Azi e secat în mine imensul lac mundan
În care-am înotat mereu în contrasens,
Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,
În universul meu oniric și intens.
Azi liniștea mă poartă pe sub soare;
Învăț să tac, să fiu și să ascult.
Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,
Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.
Alte poezii ale autorului
Fără retină
Omul e sensibil de când a apărut pe lume, și dobândește multe slăbiciuni ce încet o să-l sugrume. De când am început să cunosc și să-nțeleg natura umană, am înțeles că el și-o neagă cu desăvârșire, ceea ce înseamnă că fericirea stă departe de el, cu totul, întrucât nu-și poate îndeplini sau înțelege scopul. Visând să atingă luna, să caute și-acolo fericire, se agită-ntruna, fără să capete acea sclipire, care să-l facă mai ușor să înțeleagă, că fericirea-i unde nu o caută niciodată. Cum de multe ori ceea ce cauți se ascunde la vedere, dorința de a zâmbi, și entuziasmul de a fi, și slăbiciunea de-a iubi, și frumusețea de-a privi, la cum se joacă doi copii, sau cum soarele-ți va zâmbi, și-ți va spune „noapte bună”, și culori, și clar de lună, și-apoi stelele se-adună, după, greierii răsună și vântul adie-ntruna, chiar și frunzele-mpreună, dansează și luna meditează. Și cum să înțeleagă omul, că toate astea-s niște daruri…. Cum să-l faci să vadă cerul…când are acoperiș și geamuri…E greu să înțelegi viața, când fugi și refuzi s-o privești…. E greu să găsești fericirea, când ești închis... și n-o primești
Doar atunci
Nu mi-e dor de tine.
Știi bine.
Am zile bune și zile mai puțin bune,
Dar nu mă gândesc prea des la tine...
Nu-mi fac rău având așteptări inutile
Și nu-mi amintesc, căci am amintiri senile.
Nu mi-e dor de tine, nici măcar o secundă.
Exceptând atunci când ziua e trecută...
Și-n noapte în gând îmi apari grăbită
Să-mi cuprinzi mintea cea stingherită.
Dar în rest, sunt eu cu mine, liniștită,
În lumea mea fericită și nemărginită
Plină de nimicul ei și o lipsă
Se-acoperă emoțiile ca o eclipsă.
Dar nu mi-e dor și nu prea te țin în minte
Decât într-un moment în care soarele-i fierbinte,
Doar atunci... lumina lui sublimă
Te fură și te-aduce la mine-n inimă.
Tot timpul infinit, efemer, relativ
Cum să trăiești, de obicei, pare intuitiv
Uitarea... reacție de apărare
Iubirea... îți pune semne de-ntrebare
Dar eu nu mai încerc să îmi răspund
Nu mă mai gândesc atât de profund
Căci acum... mă gândesc doar la mine
Și adevărul e că nu-mi mai e dor de tine...
În afară de nopțile în care stelele-s pe cer
Și-atunci prin fantezii, îmi ești pasager
Ajungi departe și uneori aproape
Când simt că mă atingi, și am fiori pe spate.
Dar liniștea-mi e soră și stă cu mine-aici
Și-n fiecare zi, mă scutește de frici
Ploaia... e liniștea mea preferată
Strop cu strop, aștept timpul să treacă.
Și realizez câte-am uitat, și nu mi-e dor, știi bine,
Decât în zilele în care... mă gândesc la tine.
Atunci când respir, și inima îmi bate
Atunci când stau în pat, întinsă,pe spate
Atunci când pe cer sunt nori, sau e soare
Atunci când există, vapoare, pe mare.
În zilele când o pasăre zboară pe cer
Sau când pământul e lovit de un fulger,
În nopțile în care, luna, e rotundă
Sau în cele în care bufnițele cântă.
Atât cât există apus și răsărit
Sau cât orizontul, este infinit
Cât oamenii, vor exista pe stradă
Și cât ploaia nu se va opri să cadă,
Cât în lume, va exista câte-o furtună,
Și mai ales...
Mereu când am să mă uit la lună.
Vulnerabil
Sărut.
Sărut marea, sărut pământul, sărut trunchiul copacului uscat și trupul tău firav si parfumat.
Mă îmbată.
Mă îmbată savoarea sărată, mă îmbată suflarea creată, aroma trăirii și dorința privirii.
Ascult.
Ascult undele agitației, liniștea profunzimii, ascult bucuria și tristețea, și suflarea ta ușoară la urechea mea.
Privesc.
Privesc orizontul etern, cum cerul și pământul se iubesc și cum în ochii mei se contopesc, într-un infinit de gânduri și sentimente tulburi.
Privesc umil și efemer în fața ta, și mă las să cad în circuitul vieții.
Slujesc cerul, dar am ales epuizarea tinereții.
Am ales slăbiciunea, să fiu vulnerabilă în ochii tăi,
Să mă dezbrac de orice apărare…
Ți-am oferit un mănunchi de chei,
Ce mă deschid din cap până-n picioare.
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Weak
You drive me crazy
...with your lips
...with your voice
...with your eyes
...with your look
...with everything you are
...with everything you do
Cause everything i have in my head for now is you.
Doar un gând
Plimbări nocturne mă trezesc
Caut răspunsuri ce mă neliniștesc
Te caut în minte, și sper să-mi răspunzi
Căci timpul e scurt, și noi muribunzi.
Am lupte în cap ce mă bântuie-ntruna
Lupte, ce dor, și sunt dulci, mi-e tot una,
Când tu ești subiectul furtunii din minte,
E un gănd bun sau nu, tot la fel se simte.
Am trageri spre infinit, și infinitu-i spre sfârșit
În iubire timpul e relativ, sentimentul, facultativ,
Îmi trece prin sânge gândul final...
Nu vreau să te pierd, e un gând banal.
Dar timpul e relativ, sentimentul facultativ,
Pot să te am, și pot să nu...
Asta nu știu eu, dar poate știi tu.
Dar nu vreau să te pierd, e un gand banal
Te am în minte, lângă un sentiment primar.
Fără retină
Omul e sensibil de când a apărut pe lume, și dobândește multe slăbiciuni ce încet o să-l sugrume. De când am început să cunosc și să-nțeleg natura umană, am înțeles că el și-o neagă cu desăvârșire, ceea ce înseamnă că fericirea stă departe de el, cu totul, întrucât nu-și poate îndeplini sau înțelege scopul. Visând să atingă luna, să caute și-acolo fericire, se agită-ntruna, fără să capete acea sclipire, care să-l facă mai ușor să înțeleagă, că fericirea-i unde nu o caută niciodată. Cum de multe ori ceea ce cauți se ascunde la vedere, dorința de a zâmbi, și entuziasmul de a fi, și slăbiciunea de-a iubi, și frumusețea de-a privi, la cum se joacă doi copii, sau cum soarele-ți va zâmbi, și-ți va spune „noapte bună”, și culori, și clar de lună, și-apoi stelele se-adună, după, greierii răsună și vântul adie-ntruna, chiar și frunzele-mpreună, dansează și luna meditează. Și cum să înțeleagă omul, că toate astea-s niște daruri…. Cum să-l faci să vadă cerul…când are acoperiș și geamuri…E greu să înțelegi viața, când fugi și refuzi s-o privești…. E greu să găsești fericirea, când ești închis... și n-o primești
Doar atunci
Nu mi-e dor de tine.
Știi bine.
Am zile bune și zile mai puțin bune,
Dar nu mă gândesc prea des la tine...
Nu-mi fac rău având așteptări inutile
Și nu-mi amintesc, căci am amintiri senile.
Nu mi-e dor de tine, nici măcar o secundă.
Exceptând atunci când ziua e trecută...
Și-n noapte în gând îmi apari grăbită
Să-mi cuprinzi mintea cea stingherită.
Dar în rest, sunt eu cu mine, liniștită,
În lumea mea fericită și nemărginită
Plină de nimicul ei și o lipsă
Se-acoperă emoțiile ca o eclipsă.
Dar nu mi-e dor și nu prea te țin în minte
Decât într-un moment în care soarele-i fierbinte,
Doar atunci... lumina lui sublimă
Te fură și te-aduce la mine-n inimă.
Tot timpul infinit, efemer, relativ
Cum să trăiești, de obicei, pare intuitiv
Uitarea... reacție de apărare
Iubirea... îți pune semne de-ntrebare
Dar eu nu mai încerc să îmi răspund
Nu mă mai gândesc atât de profund
Căci acum... mă gândesc doar la mine
Și adevărul e că nu-mi mai e dor de tine...
În afară de nopțile în care stelele-s pe cer
Și-atunci prin fantezii, îmi ești pasager
Ajungi departe și uneori aproape
Când simt că mă atingi, și am fiori pe spate.
Dar liniștea-mi e soră și stă cu mine-aici
Și-n fiecare zi, mă scutește de frici
Ploaia... e liniștea mea preferată
Strop cu strop, aștept timpul să treacă.
Și realizez câte-am uitat, și nu mi-e dor, știi bine,
Decât în zilele în care... mă gândesc la tine.
Atunci când respir, și inima îmi bate
Atunci când stau în pat, întinsă,pe spate
Atunci când pe cer sunt nori, sau e soare
Atunci când există, vapoare, pe mare.
În zilele când o pasăre zboară pe cer
Sau când pământul e lovit de un fulger,
În nopțile în care, luna, e rotundă
Sau în cele în care bufnițele cântă.
Atât cât există apus și răsărit
Sau cât orizontul, este infinit
Cât oamenii, vor exista pe stradă
Și cât ploaia nu se va opri să cadă,
Cât în lume, va exista câte-o furtună,
Și mai ales...
Mereu când am să mă uit la lună.
Vulnerabil
Sărut.
Sărut marea, sărut pământul, sărut trunchiul copacului uscat și trupul tău firav si parfumat.
Mă îmbată.
Mă îmbată savoarea sărată, mă îmbată suflarea creată, aroma trăirii și dorința privirii.
Ascult.
Ascult undele agitației, liniștea profunzimii, ascult bucuria și tristețea, și suflarea ta ușoară la urechea mea.
Privesc.
Privesc orizontul etern, cum cerul și pământul se iubesc și cum în ochii mei se contopesc, într-un infinit de gânduri și sentimente tulburi.
Privesc umil și efemer în fața ta, și mă las să cad în circuitul vieții.
Slujesc cerul, dar am ales epuizarea tinereții.
Am ales slăbiciunea, să fiu vulnerabilă în ochii tăi,
Să mă dezbrac de orice apărare…
Ți-am oferit un mănunchi de chei,
Ce mă deschid din cap până-n picioare.
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Weak
You drive me crazy
...with your lips
...with your voice
...with your eyes
...with your look
...with everything you are
...with everything you do
Cause everything i have in my head for now is you.
Doar un gând
Plimbări nocturne mă trezesc
Caut răspunsuri ce mă neliniștesc
Te caut în minte, și sper să-mi răspunzi
Căci timpul e scurt, și noi muribunzi.
Am lupte în cap ce mă bântuie-ntruna
Lupte, ce dor, și sunt dulci, mi-e tot una,
Când tu ești subiectul furtunii din minte,
E un gănd bun sau nu, tot la fel se simte.
Am trageri spre infinit, și infinitu-i spre sfârșit
În iubire timpul e relativ, sentimentul, facultativ,
Îmi trece prin sânge gândul final...
Nu vreau să te pierd, e un gând banal.
Dar timpul e relativ, sentimentul facultativ,
Pot să te am, și pot să nu...
Asta nu știu eu, dar poate știi tu.
Dar nu vreau să te pierd, e un gand banal
Te am în minte, lângă un sentiment primar.
Anișoara Iordache