Amar

You drive me crazy

...with your lips

...with your voice

...with your eyes

...with your look

...with everything you are

...with everything you do

Cause everything i have in my head for now is you.

Sărut.

Sărut marea, sărut pământul, sărut trunchiul copacului uscat și trupul tău firav si parfumat.

Mă îmbată.

Mă îmbată savoarea sărată, mă îmbată suflarea creată, aroma trăirii și dorința privirii.

Ascult.

Ascult undele agitației, liniștea profunzimii, ascult bucuria și tristețea, și suflarea ta ușoară la urechea mea.

Privesc.

Privesc orizontul etern, cum cerul și pământul se iubesc și cum în ochii mei se contopesc, într-un infinit de gânduri și sentimente tulburi.

Privesc umil și efemer în fața ta, și mă las să cad în circuitul vieții.

Slujesc cerul, dar am ales epuizarea tinereții.

Am ales slăbiciunea, să fiu vulnerabilă în ochii tăi,

Să mă dezbrac de orice apărare…

Ți-am oferit un mănunchi de chei,

Ce mă deschid din cap până-n picioare.

Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.

Aș vrea să fiu o coarda de chitară…

Sa-mi mângâi corpul cu-ale tale mâini…

Să tremur în acordurile tale iară

Să mă compar cu o notă muzicală.

Aș vrea să fiu o clapă de pian…

Să-ți simt de fiecare dată apăsarea…

Să fim în armonie-ntrun ocean,

Cu sunete ce nimicesc uitarea.

Aș vrea să fiu precum o cheie sol

Să fiu acolo la fiecare început de melodie

Să pot să stau cu tine să ascult

Să te iubesc apoi în armonie.

Aș vrea să fii cu mine, aici, pe portativ,

Împreună vom fi noi, doar muzică

Sa fim într-un dans lung și creativ

Care la nesfârșit se tot repetă.

Nu mi-e dor de tine.
Știi bine.
Am zile bune și zile mai puțin bune,
Dar nu mă gândesc prea des la tine...
Nu-mi fac rău având așteptări inutile
Și nu-mi amintesc, căci am amintiri senile.
Nu mi-e dor de tine, nici măcar o secundă.
Exceptând atunci când ziua e trecută...
Și-n noapte în gând îmi apari grăbită
Să-mi cuprinzi mintea cea stingherită.
Dar în rest, sunt eu cu mine, liniștită,
În lumea mea fericită și nemărginită
Plină de nimicul ei și o lipsă
Se-acoperă emoțiile ca o eclipsă.
Dar nu mi-e dor și nu prea te țin în minte
Decât într-un moment în care soarele-i fierbinte,
Doar atunci... lumina lui sublimă
Te fură și te-aduce la mine-n inimă.
Tot timpul infinit, efemer, relativ
Cum să trăiești, de obicei, pare intuitiv
Uitarea... reacție de apărare
Iubirea... îți pune semne de-ntrebare
Dar eu nu mai încerc să îmi răspund
Nu mă mai gândesc atât de profund
Căci acum... mă gândesc doar la mine
Și adevărul e că nu-mi mai e dor de tine...
În afară de nopțile în care stelele-s pe cer
Și-atunci prin fantezii, îmi ești pasager
Ajungi departe și uneori aproape
Când simt că mă atingi, și am fiori pe spate.
Dar liniștea-mi e soră și stă cu mine-aici
Și-n fiecare zi, mă scutește de frici
Ploaia... e liniștea mea preferată
Strop cu strop, aștept timpul să treacă.
Și realizez câte-am uitat, și nu mi-e dor, știi bine,
Decât în zilele în care... mă gândesc la tine.
Atunci când respir, și inima îmi bate
Atunci când stau în pat, întinsă,pe spate
Atunci când pe cer sunt nori, sau e soare
Atunci când există, vapoare, pe mare.
În zilele când o pasăre zboară pe cer
Sau când pământul e lovit de un fulger,
În nopțile în care, luna, e rotundă
Sau în cele în care bufnițele cântă.
Atât cât există apus și răsărit
Sau cât orizontul, este infinit
Cât oamenii, vor exista pe stradă
Și cât ploaia nu se va opri să cadă,
Cât în lume, va exista câte-o furtună,
Și mai ales...
Mereu când am să mă uit la lună.

Plimbări nocturne mă trezesc
Caut răspunsuri ce mă neliniștesc
Te caut în minte, și sper să-mi răspunzi
Căci timpul e scurt, și noi muribunzi.
Am lupte în cap ce mă bântuie-ntruna
Lupte, ce dor, și sunt dulci, mi-e tot una,
Când tu ești subiectul furtunii din minte,
E un gănd bun sau nu, tot la fel se simte.
Am trageri spre infinit, și infinitu-i spre sfârșit
În iubire timpul e relativ, sentimentul, facultativ,
Îmi trece prin sânge gândul final...
Nu vreau să te pierd, e un gând banal.
Dar timpul e relativ, sentimentul facultativ,
Pot să te am, și pot să nu...
Asta nu știu eu, dar poate știi tu.
Dar nu vreau să te pierd, e un gand banal
Te am în minte, lângă un sentiment primar.

am văzut de departe cum femeia se prăbușește cu fața-n  nisip

aproape de valuri

nu mai era nimeni pe plaja la ora aceea

singur am întors-o

i-am  făcut respirație gură la gură

i-am scos sutienul și am presat-o cu podul palmei pe piept

cum învățasem la un curs de prim ajutor

în clasa a zecea… umană

pe-un manechin din plastic

eram disperat că uitasem telefonul mobil în hotel

și nu puteam suna la „urgențe”

mă rugam la toți sfinții și dumnezeii din cer

să nu moară

.

zadarnic

.

unul din noi pierduse lupta cu viața

.

nu mai avea niciun rost să sun la 112

mă gândem în timp ce călcam de două ori într-un loc

și aruncam la fiecare pas câte o privire în urmă

era chiar riscant

cineva ar fi pus o mulțime de întrebări incomode

la care eu n-aș fi găsit prea multe răspunsuri

.

cine era

de ce eu

chestii din astea

.

”doar n-o să mă lași tocmai acum”

îmi strigă femeia căzută-n nisip

 și se ridică-n picioare

„ te-am amăgit”

.

de necrezut

.

rămăsesem țintuit de stupoare ca un cui într-o scândură

.

a doua zi m-am trezit într-un pat de spital

era încă noapte

o femeie liliputan îmi înfigea un ac de seringă  în braț

iar alta răsturna peste mine

un coș cu gândaci și păianjeni

.

„mai bine lăsați-l să numere nasturi”

reverberă un glas cavernos din înalturi…

Cuvintul scris,in zid zidit

Cuvintul scris,potrivnic risipirii

Cuvintul scris in marginea umbrei.

In partea dinspre soare, visin

In partea dinspre umbra, nuc

Nehotarit,vintul,amesteca gustul

Racoreste,din stinga

Usuca,din drepta.

Ingenunchiat de soare

Impovarat de carti

Astept inserarea

Noaptea,la vremea potrivita

Un cutit ascutit ca cel de nerostit

Taie tigara

Carafa,plina cu-n rosu greu

Asteapta

Cerul,e plin de stele

Dumnezeu, mă rog la tine, Doamne,

Să fiu cu acest băiat pe veci.

Îmi imaginezi cu el o mie:

Cum stau cu el în pat, 

îmbrățișați, cum că deja avem familie

și o mică copie de-al lui, un frumos băiat.

Îmi imaginez cum nu putem unul fără celălalt

Și cum mă ia în brațe mereu când vine-acasă.

Mă văd dansând cu el atât de relaxat

Auzindu-l spunând cât sunt de frumoasă.

Îmi imaginez în nopțile în care nu pot să adorm

Cum mă ține lângă el strâns și obrajii mi-i sărută

și cum orice gând de-al meu îl ascultă, 

Ajutându-mă intr-un final să am somn.

Mi-l imaginez cum cu al nostru copil se joacă

și că îl privește într-atât de frumos,

Cum nu poate un moment fără noi să îl petreacă,

Căci suntem pentru el un lucru atât de prețios.

Mă rog la tine, Doamne, ca aceste gânduri să devină realitate, 

Să privesc în spate la cele scrise

Și să spun că s-au împlinit toate.

Cum sufletele au ajuns

Doar niste piese la apus,

Fără vreun motiv anume 

Doar epave și ruine. 

De mult uitate 

Rupte parca de realitate 

Luate ca atare, 

Niște ființe fara scrupule ca la început.

Ne-am lăsat ca oameni 

Călcați în picioare 

De trăiri, de sentimente 

Poate oarbe, ascunse peste mii și mii de fețe.

Am lăsat sufletul călcat în picioare

Ne-am înrăit fără să doară, 

Ne-am rupt bucăți din el

Din nou și din nou ca să doară.

Destine am rupt,

Vise am spulberat

Am vrut să lăsăm egoul de ne egalat. 

Orgoliul ce rupe speranțe 

A prins mai mult ca niciodată o așa amploare, 

Peste promisiuni și poate...

Peste tot ce a mai rămas viu, in oameni.

Vorbe!

De când mă știu mult n-am vorbit

și mai ales făr' niciun rost,

Am stat în banca mea și-am învățat

...de la deștept și de la prost.

Mama mi-a spus...ascultă ce zice

fiecare și ia ce ți se pare a fi bun,

Și niciodată nu pune etichetă...că

unu-i înțelept și celălalt nebun.

Când gura o deschizi...ai grijă vorba

nu se mai întoarce,

Și mult are de câștigat...cel ce limba

și-o strunește și tace.

O vorbă din popor ne zice...tăcerea

e de aur când nimic nu ai a spune,

Așa că tu învață, de la viață,..ce-i rău

și ce e bine și stop ispitei pune.

Dar, nici mut nu fi când știi că ai

dreptate și pe nedrept ești acuzat,

Le spune verde-n față...unde-au

greșit, mințit și te-au lezat.

Gându-mi închei...spunându-vă

ce mult îmi place,

De Omul drept, ce mult nu vorbește,

tace și bine face.

Tăcerea noastră răsună tare,
În fiecare pas făcut pe drum,
Cuvintele au murit de mult,
Iar timpul doar ne poartă prin fum.