Adenalină

totu-i la liber în viața aceasta

ai nevoie de puțină nefericire

îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin  fashion/beauty

raionul  „femei fără inimă”

de exemplu

sau cu fructe de cactus

plătești cu propria-ți viață

desigur

introduci  cardul personal fără limită de credit

în cititorul de așteptări 

și-ți  iei porția ta consistentă de nefericire

la jumătate de preț

(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)

găsești de toate în viața aceasta

de la iluzii în stare latentă

la dragoste

ambalate frumos

nu se dau garanții ca la alte produse

din păcate

uzinele vieții  produc la cele mai înalte standarde

cunoscute

dacă nu crezi

cumperi  încredere

eșecul

de pildă

e garantat din fabricație

a trăi înseamnă să cumperi totul la risc

doar moartea e sigură..

n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult

ca să fiu sincer

îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei

descumpănit

pentru cineva care a văzut și reflectat totul

nu mai există emoție

spirala descrescătoare a vieții

accentuează sentimentul  acela obositor

de déjà vu

lehamitea

unele lucruri revin obositor în prim plan

și se suprapun peste altele

în același spectacol stand-up comedy

de prost gust

jucat prima dată la Facere

cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului

îngenuncheat în el însuși…

Se trezise speriată. Nu era nimic adevărat, mulțimea aceea înfiorătoare, care se repezise asupra ei, dispăruse. Fusese un coșmar. Nu putea scăpa de aceste  zvârcoliri nocive ale minții nicicum, visul devenea repetitiv, obsesiv, prefăcându-i noaptea în țăndări și urmărind-o de-a lungul întregii zile. În ultima lună se confruntase aproape zilnic cu asemenea stări de anxietate, care căpătau dimensiuni exagerate în imaginația sa, de la un sentiment de frică față de o primejdie la fel de neverosimilă și exagerată ca și frica aceasta imaginară, la o senzație apăsătoare de nesiguranță, cum ar fi aceea de complot, de conjurație a oamenilor, în general, având drept finalitate distrugerea ei fizică. Deși mai avea două ore până să-și înceapă programul de lucru, se îmbrăcă la repezeală și se precipită pe scări spre a prinde momentul acela matinal de vânzoleală de la supermaketul din colț, unde obișnuia să-și ia micul dejun. Lucrând și ea într-un supermaket știa cu precizie unde erau amplasate camerele de luat vederi și, mai ales, locurile neacoperite de sistemul de supraveghere, care o fereau de ochii atenți ai agenților de pază. Nici acum nu întâmpinase greutăți . Își savură în liniște, chiar cu o anumită degajare, cotidiana doză de energizant Red Bull, pe care o puse înapoi, în frigider, goală, felia de pâine cu șuncă și nelipsita sticla din plastic cu iaurt grecesc. Ieșise printre zecile de elevi de la liceul de peste drum, care veniseră să-și cumpere covrigi calzi, trecând neobservată, fără să-și achite consumația, așa cum făcea de săptămâni bune. O învățase un fost prieten de-al ei, Igor,IT-ist de meserie, care-i „prelucrase” și cartela de metrou, nemaifiind necesar s-o încarce săptămânal sau lunar și care o mai învățase multe alte „tactici” de supraviețuire.

Ajunsese la serviciu cu jumătate de oră mai devreme. Merse în vestiar să se schimbe, dar nu mai apucă. Sefa de schimb o văzuse și venise după ea.

- Am să-ți comunic o veste proastă! o informă aceasta. De azi nu mai lucrezi aici!

Avem înregistrări cu tine când sustrăgeai un milion de lei vechi din Casă și o sticlă de whisky de la un client! Scrie o cerere de demisie, dacă nu vrei să anunțăm Poliția!

Alexia luă coala de hârtie, fără să comenteze nimic. Își scrise demisia, o semnă și i-o întinse șefei.

- Oricum mă gândeam să plec! Pot să văd și eu înregistrările?

Sefa aprobă din cap și o conduse în biroul său. Imaginile nu erau concludente, cum bănuise, fiindcă procedase ca la carte, dar nu mai conta. Trânti un pumn în fața șefei, părăsind în fugă supermarketul prin ieșirea din spate, pustie la ora aceea. De acolo plecă țintă spre metrou, simțind nevoia să bea ceva, să se facă pulbere.

Intră pe peron dezorientată. Sute de oameni așteptă tăcuți să apară garnitura de tren. Printre aceștia o zări pe Valeria, femeia care i-l răpise pe Igor, IT-istul. Vorbea la telefon foarte  aproape de marginea peronului. „Dacă vrei să scapi de cineva, îi spusese cândva Igor, aștepți să apară garnitura de tren în stație și-i dai brânci! Oamenii nu prea sunt atenți în asemenea momente, așa că nu riști nimic. Mai greu e să te păzești de camere, dar există ac și de cojocul lor!”Se apropiase la mai puțin de un metru de ea, îi puse mâinile pe spate și-i făcu vânt. În mod curios, femeia nu numai că nu căzu, dar se ținu bine pe picioare, ca o handbalistă în semicerc, apoi fandă la dreapta și-o rupse speriată la fugă. Socul fusese la fel de mare și pentru Alexia, care nu se așteptase la așa ceva, fiind nevoită, la rându-i, s-o ștergă din loc. Nu se oprise din mers până la supermarketul din apropierea locuinței sale, unde dăduse pe gât două Red Bull-uri.„ Tot răul e înspre bine!”, se gândi ea. Valeria îi va spune cu siguranță lui Igor ce pățise, iar Igor își va da seama cine era în spatele acțiunii și, poate, o va căuta într-o bună zi. Nu era genul lui să stea lângă o femeie mai mult de un an. Important, până la urmă, era că-i trimisese un mesaj!

De la supermarket dădu o raită până acasă, ca să-și schimbe hainele, după care reveni la metrou. Admosfera de acolo nu se schimbase deloc,Valeria nu reclamase întâmplarea la Poliție, mulțumindu-se, pesemne, că scăpase cu viața, iar la știri nu se făcuse nicio referire la incident. Telefonul sună ascuțit, intrând în vibrații, și răspunse.

- Alo, da!

- Salut! auzi vocea inconfundabilă a lui Igor.Uitasem de tine! Convenisem să ne vedem fiecare d-ale noastre! Ce dracu`ți-a venit cu Valeria?

- N-am s-o iert niciodată că s-a băgat între noi!

- Nu-i cam târziu? Si apoi, trebuia să mă întrebi și pe mine!

- Voi bărbații sunteți niște proști!

- Da, cunosc placa! Numai că eu nu mă mai întorc la tine!

-?!

- Pentru binele tău, continuă el, te previn că Valeria a depus plângere la Poliție!

Probabil că acum te căută, așa că ai grijă ce faci! Nu conta pe faptul că ești sărită de pe fix, asta nu te ajută prea mult... dacă repeți schema! Tot la pușcărie ajungi! Hai, pa!

Închise enervată la maxim. „ Dobitocul! scrâșni ea printre dinți. Las că ți-o coc eu și ție!”

În clipa următoare o zări pe fosta ei șefă de la supermarket,„doamna Pusi”, cum îi spunea tot personalul, așteptând sosirea garniturii de metro și având o vânătaie urâtă în jurul ochiului drept, de la pumnul pe care i-l administrase cu câteva ore înainte. Trecu în viteză pe lângă dânsa și o lovi din mers cu șoldul. De data aceasta nu mai ratase. „ Doamna Pusi”, care era și destul de corpolentă se prăbuși între șine cu un țipăt înfundat, pe care nu-l auzi nimeni din cauza gălăgiei și a garniturii de tren, oprite intempestiv.

Fără să stea prea mult pe gânduri, Alexia ieși din stația de metrou și se urcă într-un taxi până la stația dinainte. Voia să treacă pe acolo și să afle dacă „grăsanca” murise. Observă repede că peronul era plin de polițiști și jandarmi, care legitimau în stânga și în dreapta, ca și când ar fi căutat pe cineva. Își trase un șal albastru peste cap, reușind să se strecoare printre oameni și era pregătită să urce în garnitura care se apropia. La un moment dat simți pe cineva în spatele ei, apoi o mână puternică de bărbat înfiptă în șale, care o împingea inexorabil înaintea trenului. Nu apucase nici măcar să țipe, reușise doar să întoarcă o fracțiune de secundă capul și să recunoască fața batjocoritoare a lui Igor.

- Ai pus-o, fraiero!

de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,

în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor  junghiuri,

(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)

cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.

dacă durerea este țipătul organului bolnav

ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,

cu unghiul nu-i atât de grav,

reflectă doar distanța fixă dintre două drepte

când o femeie se rezumă la un singur obiect,

eliminând din jur obiectele confuze,

avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,

altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze

nu mai vorbim când laturile ei comune,

(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)

se întâlnesc cumva  într-o comuniune …

și când apare pe ascuns un unghi adiacent

întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,

alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,

așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri

și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...

orgolioși

narcisiști

ipocriți

trăim duplicitar sub o imagine falsă

într-o zi ne-am privit întâmplător în oglinzile dinăuntru sufletelor noastre

și ne-am înspăimântat

nu mai eram cei care ne văzusem până atunci în banalele oglinzi de sticlă din holuri

vitrine

din alte locuri

cum era posibil să fim în același timp și unii și alții

ne-am întrebat între noi

dar n-am știut ce să ne răspundem

ba chiar am râs ascultându-ne

descoperindu-ne

dându-ne jos măștile

ăștia suntem

niște actori de mâna a doua

distribuiți aleatoriu într-o piesă de teatru absurd

după același scenariu

pe aceași scenă cu decoruri ieșite din uz

cu aceleași lumini și umbre jalnice

locuiți de aceleași vise uzate la maxim

trăind second hand

într-o viață stoarsă ca o lămâie

de alții…

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

Preţuieşte fiecare clipã,

Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!

Nu face din clipe o risipã;

Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,

Cât eşti încã viu, printre cei vii!

Fiecare clipã, datã ţie,

Trasã de pe-al timpului mosor,

E-un condei ce zi şi noapte scrie,

Este şi arvunã, şi simbrie,

Pentru care eşti rãspunzãtor!

Clipã peste clipã, se adunã

Ca ghirlande dese şi subţiri;

Şi-aşezate astfel, împreunã,

Strâng şi împletesc într-o cununã

Triste sau duioase amintiri...

locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ

de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist

acesta e riscul sau șansa

nu știu

întrebarea e cine contemplă pe cine

din acest „lieu saint d'absence et de présent”

preexistent

care a însemnat la un moment dat

coagularea luminii într-un fulger încremenit

o schimbare sacrală la față

și atunci înțelegi că tu ești cel privit

nu cel care privește

un câine care își reprezintă prototipul celest după chip

contemplă alt câine după asemănare

de aici de unde privesc lumea

la o palmă de cer

ochiul ambiguu întâlnește gândul etern

într-un nod energetic al umbrei

.

obiectul sacral

desigur

o premerge…

sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi

nu poți opri ploaia să plângă în hohote

vântul să bată

căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul

puiul galben să iasă din ou

ridicăm de fiecare dată din umeri

copleșiți

nu suntem decât niște figuranți amărâți

actori în aceeași piesă de teatru absurd

a lui Bekett

alături de inși tarați biologic

alienați

abulici

antieroi

clovni ridicoli

evoluând în același plan al disperării

al obsesiei

așa încât nu-ți mai rămâne decât puțin loc

să te spânzuri...

Culeg din noapte fragmente de vise,

Realitatea se contopește

cu luminile-i stinse.

Memoria imi joaca feste si

ma agat de amintiri,

Piese de puzzle își

caută potriviri.

Alarma suna in ora

cruda si târzie,

Uit subtil de siropoasa-mi

fantezie.

Ma trezesc in iad,

imi fac si o harta!

Nu ma opun la ce îmi 

rezerva soarta.

Lumina e acra si vreau

sa plec departe,

Licoarea de aseară vrea sa-mi

facă parte.

Oglinda îmi zâmbește cu

tente necrofile,

Apocalipsa e aproape dându-mi

semne subtile.

Aduc mesaje de dincolo

de toate!

Suntem înzestrați cu

întunecate arte.

Magia e lichida si curge

prin sentimente,

Gestul faureste viitoarele

momente!

Se recoltează iubirea oficial,

dramatic.

Moartea nu va fi ceva zadarnic!

Domnita suavă,demoni

ți se alătura!

Fiind prea sus nimic nu

te mai satura.

Rugaciunea e între barele viitorului,

Influenta puternica pe

timpul postului!

E ușor sa crezi si sa

nu cercetezi,

Soarta crucifixului sa o cedezi.

Arbore cu fiecare-i

creanga originala,

Pomul cu leacuri pentru

orice boala.

Se da de veste,se caută zeița!

Sa fie cu castel si tot

ce e de fiță!

Чтобы не плакать, я смеялась,

В лице ни капельки души.

Ведь если б я не притворялась,

Все в миг бы стали мне чужи.

Им не хватило бы платков,

Чтоб мои слезы удержать.

И не нашли бы они слов

О том, что важно мне желать.

Они не стали бы терпеть,

Ходить по колкому стеклу.

В конце концов начнут жалеть,

Что провалились в эту мглу.

Я им поэтому шутила,

Лишь бы улыбка оставалась.

Лишь бы не знали, как все было.

Чтобы не плакать, я смеялась

Чтобы не создавать лишних проблем

Просто игриво улыбалась

Делала вид что все у меня ок.

Stinge lumina,am obosit de atâta îngrijorare pentru omul iubit,

Stinge lumina,suferința adâncă m-a rănit,

Stinge lumina,dezamăgirile mă dor,

Stinge lumina,sensul vieții nu l-am găsit,

Stinge lumina,mi-e frig de tristețe,

Stinge lumina,durerea mea e vie,

Stinge,Doamne,lumina,

Și lasă-mă să dorm în veșnicie..