Resemnare

de-afară aud cum iarna își scoate rochia albă de mireasă

încheind ultimul vals vienez în aplauze furtunoase

adresate deopotrivă și mirelui

vântul         

primăvara geloasă adună ghiocei

și magnolii

mai încolo

așergând desculță după o mângâiere de soare

poetul se uită critic la ele din spatele ferestrelor înghețate

în timp ce îndeasă tutunul cu miros de mentă și vanilie

în pipă

„nebunele dracului”

luând încă un gât de șampanie din sticla cu susur de viperă

„și viața asta este ca anotimpurile anului”

se gândește mușcând din mușticul de abanos

ca din sfârcul voluptos al Serenei

„ în brațele cui o mai fi acum la sfârșit de iarnă”

îi vine în minte

dar își alungă încruntat gândul

 

ducă-se...


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Resemnare

Date of posting: 2 февраля 2019

Timp de citire: ~1 min.

Views: 2278

Log in and comment!

Other poems by the author

Dreapta

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

 

Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie

(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)

când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie

își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele

 

În fapt, au luat de la femei cochetăria,

nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost

de-a strecura în forme ura și dizarmonia,

și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost

 

nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță

pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,

prin două puncte aflate la distanță,

nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una   

 

mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,

în orice parte ar fi plasat acum

nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă

la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…

More ...

Non troppo

dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră

 

n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede

 

probabil că o fac instinctiv

ca floarea soarelui

o fi și din cauza ferestrelor înalte

care îmbrățșează aproape erotic lumina

o fi și din cauza umbrei

a mușchilor de pe stâncile sufletului

a gheizerelor dispărute

.

e greu de spus

.

uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic

scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții

și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord

care-și dau sufletele întunericului

.

de nicăieri apar corbii

coioții

urșii polari

atrași de duhoarea liniștii

.

în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți

prin care fluieră vântul

.

destul de trist

.

nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas

într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi

dacă mă-ntrebi

.

dar nu-i imposibil

.

astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri

toți lupii din lume

și n-am putut să-mi opresc lacrimile

din calea inimii…

More ...

Dureri ascunse

Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări

cu aripile frânte,

crezusem că era o suferință ca toate altele,

nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste

sau din prea puțină,

dimpotrivă,

suferința te întărește,

o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea

că a pierdut cerul,

când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea Pământului

nu mai ai de ales,

din clipa aceea aparții Cosmosului,

fără aripi o păsăre  moare de inimă rea

într-un ultim și cutremurător cântec,

Simfonia întâia pentru vioară și inimă a Cerului,

pe care o ascultăm cu toții, dar nu o înțelegem,

este, de fapt, un Marș triumfal al păsărilor cu aripile frânte,

precedat de aceeași Uvertură tragică în re minor

nesemnată de nimeni...

More ...

Limitări

un om cade din neatenție de  la etajul zece

sinucidere

urlă ziarele

nefericitul e procuror sau a fost

asistenta de la Urgență  își șterge transpirația de pe frunte

după ptruzeci și cinci de minute de resuscitare

îl declară mort

Doamne, cât curaj îți trebuie să tragi o ultimă concluzie despre viață

murmură un discipol al lui Socrate

din mulțimea adunată pe margini

de pomană o iei

de pomană o dai

cui îi pasă

mai  încolo un om al străzii juisează în văzul lumii

lua-v-ar dracu de curve

un câine se târâie  pe strada cu o căpățână de cal în gură

moartea cailor bucuria câinilor

femeile-și scuipă consternate în sâni

atingerea flegmei  e ca mâna lacomă a amantului peste pubis

ca un orgasm

un bătrân își surpinde tânăra soție cu iubitul în pat

și face infarct

cei doi îndrăgostiți nici nu observă

deasupra sicriului groparul aruncă o lopată de pământ

Dumnezeu să-l ierte

pe masă de operație chirurgul face o incizie în pieptul unui bețiv
care țipă și se trezește din euforie
fii blestemat

doctore

cu bisturiul tău de rahat

de nu ți-ar muri mulți înainte

omul cu haina neagră răpește copiii pentru organe sau prostituție
procurorii, polițiștii, judecătorii

ridică din umeri
și-au luat impozitul pe tăcere și inacțiune
este foarte dificil să-l întorci pe cel decedat din groapă
și mai dificil este să-l faci să vorbească

 „Autoritatea de lucru a judecat” este ca „Omerta” italiană
fără drept de apel ...

More ...

Cântec de flaut

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

 

și ne îngroapă în giulgiuri

 

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur îți tremură și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a lunii

înfiptă ca o suliță a lui Ahile

în inima cerului

visul din noi devine tot mai alb

orbitor

ne pierdem în argintul fluid al zăpezii

ca într-un clinchet inefabil de clopoțel

n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb

și de liniște

într-un gând

bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți

în mijlocul iernii

noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți

zgribulind

spre luna lui Marte…

More ...

Neclintire

țărâna prin care-ai călcat s-a-ntărit ca un cadavru

 

locul de-acolo e mort

 

nici firul de iarbă nu mai răzbește prin crusta aceea violacee

spre negru

a pământului

așezată ca o platoșă la capul soldatului necunoscut

nici oamenii nu mai trec

copacii și-au asmuțit și ei crengile uscate spre cer

precum niște morți îngopați în picioare

calotele glaciare dinăuntru-mi

alunecă-ncet-încet  înspre maluri

aud pașii albi ai iernii arctice călcând peste nisipurile portocalii ale sufletului

aripile bufnițelor rașchetând norii

deșertul timpului se contopește cu linia orizontului infinit

țurțuri imenși îmi atârnă de inimă

așteptând…

More ...

Poems in the same category

In fiecare zi

În fiecare zi, în lumea mea cu grijă,

Gândurile dansează, o veșnică călătorie.

Sub soarele blând al unei zile obișnuite,

Pășesc cu hotărâre, pe drumul făcut cu grijă.

 

Glicemia, un cifru ce bate la ușă,

O ecoare discretă, voce a sănătății noastre.

În inima mea, ca un cântec ce zboară,

Gânduri împletite, îmi țes o poveste deschisă.

 

La micul dejun, când ziua prinde culoare,

Fructe și cereale, un început cu soare.

Insulină și zâmbet, în combinație fină,

Pentru a începe ziua, în armonie și lumină.

 

Prânzul aduce bucate colorate,

Legume proaspete și arome adunate.

Gândul la glicemie, o umbră blândă,

Îmi călăuzește pașii, într-o lume sănătoasă și tandră.

 

La cină, sub stele, gândurile se așează,

Proteine sănătoase, așezate cu grijă.

Monitorizez drumul, cu pași măsurați,

Glicemia, o prietenă veșnică, îmbrăcată în raze.

 

Și când se lasă seara, în liniștea serii,

Gândurile mele, o lanternă ce luminează.

Reflectând asupra zilei, a alegerilor mele,

Păstrez controlul, ca un călător ce veghează.

 

În vise și odihnă, mă regăsesc pe mine,

Cu gândurile blânde, sub cerul senin.

Controlul glicemiei, o grijă înțeleaptă,

În fiecare zi, în dansul vieții mele curată.

 

Deci, în gândurile mele, zâmbetul se aprinde,

Cu pași măsurați, încrederea crește în mine.

Glicemia sub control, un partener de drum,

 În fiecare zi, spre o sănătate plină de har și fum.

More ...

Apăsare

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

îmi este îndeajuns cât am        

nici nu mai contează că mi-am pierdut toate visele

într-o vreme când nu aveam destui bani să le cumpăr

negustorii zgârciți au rămas cu visele mele de atunci pe tarabă

( niște antichități fabuloase

ca toate antichitățile de altfel

pe care însă nu le mai vrea nimeni!)

acum mi le oferă tot ei la preț redus

sau pe gratis

urăsc aceste zile negre de vineri

pe acești necrofagi siniștrii

care-mi dezgroapă în fiecare an

în noiembrie

toate scheletele ascunse-n dulapurile prăfuite ale minții…

 

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mașina de înfiletat șuruburi zace în același sertar

nici nu mai știu de când

nu mai am șuruburi sau piulițe slăbite

cum s-ar putea crede

în viața mea toate șuruburile sunt strânse la maxim

paharele de șampanie nu s-au spart la cutremur

dar  nici nu-mi folosesc la nimic

așa cum nu-mi mai folosesc porțelanurile de Bohemia

mobilierul de epocă Ludovic al XV-lea

sau covoarele arăbești lucrate de mână

relicve care mi-au precedat visele neîmplinite

iubitele nenăscute

speranțele fără acoperire…

 

nu

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mi-am pierdut demult obișnuința de a rătăci

printre nisipurile mișcătoare ale minții

mi-am pierdut încrederea în oameni și lucruri

 în biblii

cum să-mi mai asum răspunderea pentru viitorul luminos al lumii

când mă înspăimântă ideia de a trece strada

de a spune bună dimineața unei femei singure

sau părinților

care mi-au dat viața

și care poartă răspunderea pentru copilăria mea lipsită de griji

cum spun ei

în necunoștință de cauză….    

 

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

în care nu se  întâlnește niciodată cererea cu oferta

mi-am făcut iluzii cât pentru două vieți

crezând că nu mi-ar ajunge una

am lăsat Soarele să răsară în fiecare dimineață

din cenușa durerii

degustând veninul  letal al viperei negre

am hălăduit prin codrii pustii și umbroși ai speranței

la un loc cu lupii și urșii

nu-i drept ca un om să nu știe ce-i rezervă soarta

să nu poată smulge din hoitul acesta căzut pe marginea drumului

halca lui de carne în sânge...

More ...

Vedenii

pare aiurea să simți că nu ești singur

 

pe lume

 

între tine și lucrurile abstracte din jur cineva a tras o line dreaptă

peste care nu poți să treci

degeaba râzi când îți bei cafeaua de dimineață

distanța rămâne aceeași

ca orizontul

îți poți trimite doar visul înaine

piciorul însă se afundă inexorabil în timp

la jumătatea drumului

e un loc în care nu crește nici iarba

nu zboară nici păsările

nu urlă nici lupii

toți au câte-o linie dreaptă de demarcație între ei

care face orice întâlnire imposibilă

pe deasupra mai este și a naibii de frig

de departe vezi cum crapă pietrele

cu Soarele refugiat în punctul cel mai înalt

al zilei

și nu ți-ai dori să fii acolo niciând…

More ...

𝗡𝗘𝗩𝗢𝗜𝗔 𝗗𝗘 𝗦𝗜𝗡𝗧𝗢𝗡𝗜𝗘

Evoluția unui om nu se produce sub asediul criticii cronice, care erodează stima de sine și blochează inițiativa, ci în spațiul în care efortul și viziunea îi sunt recunoscute. Acolo unde parteneriatul este redus la un bilanț de sarcini și profit, iar prioritățile se mută către validarea exterioară în detrimentul intimității și al unității, spiritul stagnează sub o rutină care omite nevoile umane fundamentale. Nu se poate pretinde optimism sau creativitate de la cel tratat ca un simplu instrument de achiziție, căruia îi este negată nevoia de apreciere și susținere morală. Succesul este relativ și nu trebuie să reprezinte o demonstrație în fața așteptărilor lumii, ci un echilibru regăsit prin discreție, viziuni comune și bucurii simple. Adevărata împlinire apare doar atunci când un om este prețuit pentru cine și ce este, nu pentru cât produce — fiindcă a trăi cu adevărat înseamnă a construi conform propriei identități alături de cineva care hrănește dorința de a fi viu, uman, care crede în tine și vede certitudinea că un om, oricât de puternic, are nevoie să fie văzut și susținut, nu doar evaluat pentru capacitatea de a aduna.
 
Mai mult, armonia depinde de efortul fiecăruia de a rămâne o prezență care contează pentru celălalt, înțelegând că a-ți păsa de felul în care te prezinți este esențial pentru a menține vie dorința, nu pentru a o lăsa să se stingă sub pretextul obișnuinței sau al priorităților externe. Neglijența de sine nu este justificată de grija pentru alții și nu aduce decât îndepărtare. Nu poate exista un parteneriat real acolo unde capacitatea de analiză și opiniile unuia sunt minimalizate, iar dezacordul este etichetat drept lipsă de viziune în favoarea unei voințe unilaterale. O cale parcursă împreună rămâne autentică doar atunci când se bazează pe consultare și pe încrederea că și celălalt are discernământul de a evalua corectitudinea unei direcții, evitând ca ignorarea perspectivei partenerului să se transforme în sursă de tensiune și îndepărtare.
 
În definitiv, un astfel de parteneriat nu trebuie confundat cu un mediu profesional axat strict pe eficiență, venituri și performanță. Dincolo de asigurarea unor resurse substanțiale și sustenabile, un cămin are nevoie de hrană emoțională și de acea latură umană care prețuiește bucuria de a fi și de a experimenta frumosul. Viața necesită și o formă de artă în trăire, un spațiu în care sensul nu se rezumă la pragmatismul unei noi achiziții, ci la capacitatea de a vedea și de a cultiva valorile care rămân atunci când cifrele încetează să mai fie singura măsură a reușitei.
 
Evoluția autentică ar fi posibilă pentru mult mai mulți dacă s-ar depăși bariera psihologică a luptei pentru dreptate, înlocuind-o cu dorința de a învăța reciproc. Este o iluzie toxică să crezi că nu ai nimic de schimbat la tine și să te proiectezi ca fiind perfect, considerând că celălalt te ține pe loc, deși acesta îți oferă întreaga libertate de a te dezvolta individual. A face ce vrei pentru tine este un drept, însă a face ce vrei la nivel de decizii în parteneriat, fără consultare, este o eroare care devine parte a prăbușirii unei evoluții frumoase. Această atitudine ignoră faptul că ambii au fragilități emoționale de gestionat, iar convingerea că unul este superior în timp ce celălalt reprezintă un impediment transformă relația într-un tribunal al criticilor distructive.
 
Marius Ene, Februarie 2026, Brasov
More ...

Poem

Suntem pe-o bancă în filmul meu,

Sufletul înghețat îl aștern 

Făcutu-m-ai să mor încet fără tine,

Acum suntem pe-o bancă îmbătați de amărăciune, 

Și-mi zici că sunt o nebună 

Dar știu nu puteai să nu o zici nici în glumă,

Ochii ți-s lucioși, ai mei ca o cafea intubată în sifon,

Ce-i mai rău cu tine,e mai bine fără tine 

Toxicul din tine m-a rănit, nu știu  dar pari mulțumit..

More ...

Doamne, cât de frumos era îngerul!

e greu de spus de unde a căzut îngerul

(se poate presupune că se prăbușise din cer!)

cert este că era acolo

în mijlocul drumului

întins pe caldarâm

nemișcat

salvatorii îi îndepărtaseră hainele albe

dar îngerul nu avea corp ca oamenii

sub haine nu exista nimic

cum să resuscitezi pe cineva care nu există

se întrebau cu toții

și cineva a sunat la 112

„trimiteți o ambulanță să ridice un înger!”

” mai repetă o dată!” ceru telefonista

și omul repetă încă o dată

iar telefonista-i închise telefonul în nas

”lua-v-ar dracu` de derbedei!”

mai sunaseră și alții

apoi apăruse Poliția

Pompierii

Smurd-ul

Raed Arafat

și-n  timp ce heruvimul dezbrăcat

își dădea sufletul

nevăzut de nimeni

lumea adunată pe margini  se mira cât de frumos era îngerul

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍