Răsturnare de zicale

Oare unde mai esti?

Oare unde te-ai dus?

De te-aș ști undeva,

Ți-aș fi zori și apus.

Oare unde-ai plecat?

Oare ce ai simțit?

În ce tărâm fermecat,

Să te caut smintit?

În ce doruri trăiești,

În ce suspin lăcrimezi,

Oare unde mai ești,

Și de ce nu mă vezi?

Oare te voi găsi,

Sub un cer neumblat?

Oare cum e o zi,

Fără chin și oftat?

Oare unde te-ai dus?

Urma nu-ți văd,

Ochiul meu a apus,

Și în mine-i prăpăd.

Oare unde-ai ajuns?

Pe ce drum te-ai pierdut?

Nicăieri nu-i răspuns,

Doar urme de lut...

Un fulger ostenit trăieşte în mine,

Sunt sufletul golului şi inima nimicului,

Chiar şi să mor îmi este ruşine,

Căci m-am scăldat în apele misticului.

În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,

Sunt stârv şi vulcan totodată,

Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,

Să fiu şters, ca să rămân o pată.

Sunt intervalul dintre bătăile inimii,

Călău al timpului şi paznic al infinitului,

Spun poveşti de groază fie-mii,

Iar ea crede în nebunia tăticului.

Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,

Mă simt o fiinţă fără chip,

Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,

Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.

Cu întunericul ce în mine zace,

Aş putea acoperi soarele pe vecie,

Răutatea mea ar putea fi război ori pace,

Şi-ar instala peste bucurii sclavie.

Înroşesc universul cu flăcările mele,

Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,

Sunt demon în rai şi înger în stele,

Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.

Sângele mă străbate în curenţi arzători,

Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,

Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,

Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.

Am nefericirea de a nu fi nefericit,

Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,

Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,

Şi invoc lumini din cele mai sumbre …

Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,

Departe de mine şi aproape de depărtări,

Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,

Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.

Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,

Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,

Căci în cel ce a fost un om neiubit,

Se naşte acum, poetic, iubirea …

Pe umeri mi-au crescut păsări de ceară,

Le simt cum se topesc când chem dimineața,

Și-n fiecare picur al lor se strecoară,

Lumina din steaua ce mi-a dat viața.

Mă scurg prin oglinda dintre sânge și lut,

Căutând printre vene un mic adăpost,

Dar timpul, bătrân, cu-n ochi absolut,

Îmi arată că sunt născut cu un rost.

Sub pasul rămas, se aude pământul,

Ca o inimă veche ce-și numără anii,

Și din ceruri, încet, curge Cuvântul,

Un sunet al morții ce se adapă din cranii.

Pe tâmple mi se adună în cercuri cenușa,

Și tot ce-am iubit se preface în nori,

Las morții deschise fereastra și ușa,

Dar ea îmi trimite, doar tăceri și fiori.

Sub pleoape un râu fără margini se frânge,

Din lacrimi de plumb și seri de nesomn,

Iar trupul se zbate, apoi se răsfrânge,

În lumina venită din întâiul atom…

Mă dau rotund la vorbe prin vecini,

De parcă-aș fi vreun măr în floare,

Dar când mă-ntorc sunt numai spini,

Pe care îi înfig în razele de soare.

Pe masă stă ulciorul fără vin,

Și-n curte latră timpul, câine orb,

Nu pot să dorm și patu-n brațe-l țin,

Iar măduva din oase încet mi-o sorb.

Îmi pregătesc iluzii în zațul din ibric,

Le fierb încet, să pară mai gustoase,

Și le servesc la dame pe nimic,

Apoi le-alung pe cele mai frumoase.

Mă mint frumos privindu-mă-n ferestre,

Că tot ce-am dat s-a dus pe lucruri bune,

Și-ntr-un exces de zel dau foc la zestre,

Apoi mă culc visându-mă  născut în iesle.

Îmi pun întunecimi peste obraji,

Să nu roșesc când mă sărută luna,

Iar umbra mi-e mai lungă c-un etaj,

Și parcă ating și stelele cu mâna.

Azi dacă-o fi vreo fată să mă vrea,

Să nu mă ceară-ntreg, că nu mai sunt,

Sunt doar un rest uitat de-o iarnă grea,

O pată de zăpadă pe-un munte de pământ.

În noapte timpul curge greu,

Prin ore reci, prin trupul meu,

Și luna-i al meu ochi sticlos,

Ce-apusul astăzi mi l-a scos.

Sub gene triste, lacrimi cad,

Ca două boabe de smarald,

De gânduri care mă topesc,

De doruri ce mă mistuiesc.

Și iarăși stau și te aștept,

Sub teii care plâng în piept,

Să-ți văd privirea, să te chem,

Din scrum să-nvie-un dulce semn.

Și-mbrac tăcerea în culori,

Plângând iubirea până-n zori,

Când teii înfloresc din nou,

Ca într-un trist și vechi tablou.

Și-n frunza lor tot mă scufund,

Cu chipul tău mereu în gând,

Și-mi freamătă amoru-n piept,

De-atâta dor și chin nedrept.

Și-n umbra nopții mă cobor,

Pe drumul vechi, căutător,

Dar teii parcă-mi spun încet,

Că timpul s-a pierdut discret.

Dar tot visez sub cerul clar,

Purtând în suflet un altar,

Cu teii martori, plini de dor,

La chipul tău nemuritor.

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

Scălat în ploaia de petale ,

Mă ascund în nisipul toamnei ,

Ca sub o plapumă moale 

Și în urmă înfloresc mici stropi de lumină ,

În care sufletul îș va usca trupul ,

Eu sau poate altcineva , sau poate noi toți 

Vom scrie povestea adevărată a universului .

astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine

am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere

care

de fapt

sunt oameni

dar aici funcţionează regula de trei simple

în care un om se înmulţeşte cu o sută

apoi se împarte la treisprezece

iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om

la ceva

îi dai mai întâi valoare de număr

păstrând regula virgulei

pentru că toate numerele încep de la zero

iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă

îmi explică aprodul

zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,

înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece

în timp ce treisprezece virgulă zero

rămâne tot treisprezece

o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele

depinde şi cine pune virgula, zic

fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct

care poate deveni virgulă, râde aprodul

dar asta ţine de alinierea planetelor

de felul în care mişti d-ta lucrurile

întâmpinările

nu e destul să vrei,

trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece

în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,

iar zece numărul variabilelor

a celor care te îndrumă pe calea virgulei

aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,

nu-i prea mult pentru o amendă? întreb

nu

amendă sau crimă e totuna

dosarele astea se mai încurcă

se mai amestecă

până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi

bea Grigore aghiasmă

şi atunci ce-i de făcut?

simplu

să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri

în care primele trei se înmulţesc cu o sută

iar următoarele zece

se împart la treisprezece şi-o virgulă…

Toamna, se desfășoară așa cum ea știe,

Poate fi frumoasă, sau firavă ca un fulg de păpădie,

Simțirea și gândul sunt funii de liane, ce ne susțin,

Sunt prietenii și familia din care provin.

Un zâmbet, o întrebare ne fac contenporani,

Vă invit la o adunare,ce-o port doar în gând,

La comemorarea acelor- La mulți ani-

Vremea trece, anii zboară...oare pot să-i mai prind?

Dar ziua de azi 

E sărbătoare,

Mă bucur de lumină

Mă încălzesc la soare,

Cei dragi, sunt lângă mine

Cum să nu-mi fie bine?

acum e prea târziu să mă ascund

după metafore

( de ce-aș face-o tocmai acum?)

cine se înhamă de bunovoie

la jugul cuvântului

trăiește deja în metaforă

respiră metafora

nu-i nicio rușine să-ți crească aripi în locul picioarelor

( se întâmplă de când lumea în Galopagos!)

flapsuri

un fel de aripioare mai mici

în locul mâinilor

atrofiate de evoluție

( uneori evoluția înseamnă și pierdere asumată

ca la ruletă!)

în această lume a zborului virtual

nu există turnuri de control

care să dirijeze traficul infernal al metaforelor

nu există coliziuni între gânduri

catastrofe aeriene

regretul meu este că în timp ce metafora

înflorește într-o lume fascinantă a visului

eu mă usuc în acest înveliș prozaic

al cărnii…

       Poate stârnesc curiozitatea: cum se simte un om, care-și simte sfârșitul aproape ?

Ce idei îi trece prin minte, ce regrete are, mai are dorințe ?Mai poartă cuiva ură, dușmănie ?

Nu știu ce gândesc alții, dar eu regret mult că părinților mei le-am acordat puțin timp, am stat 

rar de vorbă și le-am dat puțin ajutor. Asta regret cel mai mult. Copiilor mei, am vrut să le dau și 

inima dacă le făcea trebuință, dar le-am dat multă tristețe, o copilărie nefericită, care i-a afectat

și asta încă mă doare. Datotită lor am o bătrânețe liniștită, ei se înțeleg, cu mine sunt protectori,

respectoși, ce-mi mai pot dori?

      Da, regret că o să plec în neființă, viața pe Pământ e scurtă, cere eforturi până prinzi rădăcini

și neantul te ia de lângă ce ai înjghebat sau construit, pentru totdeauna....

     Da, ma-am atașat de lucruri, de gospodărie și ceva doare, că totul rămâne în urmă, în părăsire,

înstrăinate.

     Cât suntem în putere, putem gândi, că totui trecător, să lăsăm răutatea...ducă-se în pustiu mai 

avem timp să cultivăm omenia, iubirea,bunacuviință, să nu plecăm cu regrete

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.