Judecata

Toamna iarăşi a venit,

Printre inimi spulberate,

Frunze aruncând pe toate

Un petec tăinuit.

Şi privesc cerul târziu,

Printre crengile dezgolite,

Mă gândesc la cum e Raiu'

Fără durere şi suspine.

Mă uit la cee-n jur,

Prizonieri în sfera noastra,

Iphone-ul e la modă acum,

Iar cărţile, doar o fantasmă.

Astăzi, ca niciodată,

Sufletul e mai deschis.

Nu te mai aștept la poartă,

Nici să te mai văd în vis.

Am înțeles, pentru totdeauna,

Viața ne-a dat alt destin.

Tu rămâi, așteaptă o alta,

Să te scape de-al tău chin.

Ești ca împărțirea la zero,

Suflet nedefinit.

A mea inimă te rog iart-o,

Fericirea și-a găsit.

Născută din pământ și apă,

Copilul Lui Dumnezeu,

Curat, sufletul meu,

Supus să cadă în groapă.

Păcatele din neam în neam

Ce mă urmăresc din umbră,

Simfonie sumbră,

Cu ele inima-mi hrăneam.

Aș fi vrut să fiu secundă,

Să fiu o clipă pe pământ,

Sau o adiere de vânt

Care-n trestii să se ascundă.

Îndrăznesc să cred în toate

Și în câte nu există,

Eu, simplă artistă,

Cu mii de vise întunecate.

N-ai vrea tu să vii să-mi spui,

Că prin ochii tăi căprui,

Se-mpletesc în zarea serii

Doruri vechi și visuri noi?

N-ai vrea tu să-mi lași pe buze

Dulcea ta adiere,

Ca să simt, printre iluzii,

Cum iubirea ta mă cere?

N-ai vrea tu să-mi fii poveste,

Scrisă-n stele, fără teamă,

Unde timpul nu mai este,

Și doar dorul ne mai cheamă?

N-ai vrea tu să vii, să-mi spui,

Fără șoapte, fără frică,

Că-ntr-o lume de străini,

Doar iubirea ne ridică?

N-ai vrea tu să-mi fii lumină,

Când în umbre mă cobor,

Să-mi presari pe-a mea retină

Străluciri ce ard ușor?

N-ai vrea tu să-mi fii aproape,

Când tăceri mă prind din zbor,

Să-mi alungi tristeți și șoapte,

Să-mi fii cântec și fior?

N-ai vrea tu să fim de-a pururi,

Doi pereți dintr-un castel,

Unde timpul stă pe gânduri,

Și iubirea ne e țel?

Voi iubi, cândva, din nou,

Va semăna cu tine, poate,

Glasul tău, subtil ecou,

Te regăsesc în tot și-n toate.

Mi-ai fost dor atâtea nopți,

Mi-ai fost dor atâtea veri,

Te-am pierdut în alte vieți

Când priveam spre nicăieri.

Voi iubi, cândva, din nou,

Sub stele mii și paznici aștri,

Mereu în umbră, un ecou,

Dragostea mea, cu ochi albaștri.

Nu cunosc fericire de muritor,

O frunză-n vânt, un scriitor, 

Mă ofilesc cu timpul şi apar iar, 

Nimic din jur nu-mi pare familiar.

Acum sunt trup ce-n valul vântului, 

Ce-n bătaia ceasului și a trecutului, 

Trece prin timpuri ce n-au formă, 

Simt cum existenta mi se curmă.

Nici fericirea, nici durerea, 

Nici dezgustul, nici plăcerea, 

Nu descriu nemurirea în totalitate, 

Sumar de sentimente în intensitate.

Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc, 

Și cu sufletul sper să mă găsesc, 

Viața eternă e coşmar şi fantezie, 

Trăiesc și renasc prin poezie...

Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.

Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.

De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?

Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.

Iubesc fulgii de nea,

Atât de puri,

Ei cad tacuti,

Acoperind întinsul tot,

Și inima-mi,cu albul lor.

Privesc dansul lor,

Feeric,lin,ușor,

Și mă întorc în timp-

Sunt iar copil,

Am aripi albe,zbor..

Iubesc fulgii de nea,

De-aș fi putut,

As fi ales sa fiu un fulg..

Sa mă topesc tăcut,

Fara durere,

Privind întinsul alb,

Destinul meu frumos

De-a bucura ființe efemere,

Cu suflete zbatandu-se,

Cu lacrimi grele...

Iubesc fulgii de nea,

Și-as vrea ca sufletele noastre

Să aibă albul lor,

Să treacă frumos,sublim,

Prin viață aceasta,

Sa se topească lin,

Fara durere,fara chin,

Cântând frumoasa simfonie

A minunatului lor destin..

excusez mes erreurs dans le poème,

Je ne sais pas comment faire autrement.

pour exprimer mes pensées.

Je suis désolé,

pour les mots de la chaîne,

assemblés à la hâte.

lis le poème à ta manière

que.

Je l'ai écrit pour toi.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 23.10.2024

amagitoare priveliste de iarna

in teritoriul hispanic sontacai fara cal

fara scutier,fara lance-umbra de vis

sau idee a scriitorului poate

(in pana de idei deocamdata)

pana si dulcineea e moarta

(sau nenascuta)

au incercat multi sa ma descifreze

in van cautarile lor

Le iesea mai mereu aceleasi cuvinte

vis,vise,poetul de vis

Iar eu le zambeam calp 

stiind ca dupa o viata de om

am ajuns doar alfabet al limbii

Miguel Cervantes des Don Quijote

Vad ca fugi agale

Dupa bani si bunuri materiale

Stiu ca te simti coplesit

De tot ce vezi in mod subit

Stiu ca simti ca nu mai faci fata

Dar te rog...vino acasa!

Vad ca esti intristat

Si de frici acaparat

Stiu ca nu e usor

Si parca nu vezi un viitor

Stiu ca sufletul iti e pustiu

Si viata gri-argintiu

Vino la Mine,stiu ca esti impovarat

Dar sincer iti spun ca esti iertat!

Ai sansa de salvare

Caci Eu umblu pe mare!

Chiar de treci prin ape involburate

La mal tot Eu te voi scoate

Stiu ca simti te simti gol

Doar ca trebuie pacatului sa-i faci un ocol

Poate pare imposibil

Dar Eu,fac totul posibil!

Eu iti dau puterea bivolului 

Si tineretea soimului

Te-am ales,caci esti copilul Meu

Iar Eu al tau Dumnezeu!

Nu te teme caci sunt cu tine

Ai incredere caci va fi bine!

Tot Eu te intaresc

Si tot Eu pe carari drepte te povatuiesc

Caci sunt Domnul Dumnezeul tau

Care a biruit vesnicul rau!

Nu te ingrijora caci Eu tin in mana tot

Nu te descuraja ci zi: ,,eu pot''

Ti-am vazut lacrimile amare

Stiu ca te doare...

Suflete drag!

Bea din izvorul vietii dulceag

Eu sunt Apa vietii

Ce izvoraste in zorii diminetii

Copilul Meu...

Ti-am vazut intregul greu

Intareste-te,imbarbateaza-te

Si nu mai fugi dupa altele

Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele

începând cu unu

care era chiar el

toate celelalte numere începeau de la doi

și se supuneau principiilor matematice de bază

adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii

unu însă făcea excepție de la regulă

nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți

orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start

fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur

prin moarte el a rămas tot unu

o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor

cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi

iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic

cred

capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer

nici dansul nocturn al melcilor

matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe

nu face nimic

într-o astfel de relație unu rămâne tot unu

sau una

Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie

nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...