Agonie
Trăiesc pentru că nu pot să mor
Stau și sufăr, nu cer ajutor,
Mă cuprinde ușor teama
Tot ce văd e disperarea;
Poate într-o altă viață,
O să încerc de dimineață
Să mă schimb câte puțin,
Sper că în bine, nu venin;
Totuși nu cred că are rost
Să creez un spectacol anost,
Nu ar veni nimeni să privească
O fată singură, pe fața ei o mască;
Peste câțiva ani sigur va fi bine,
Singura speranță care încă vine,
Timpul trece, eu sunt neschimbată
Stau într-un colț, rămân nemișcată;
Alături de frică mă cuprinde un fior
Trăiesc pentru că nu pot să mor.
Poems in the same category
Gindul indepartat
Departe de mine gindul
Aproape gindul de voi,
Voi cerne cuvinte nepline
In liniste fara razboi.
Privire torentiala
mincini sculptate in vis
Voi vreti sa atingeti luna
Dar cerul deja sa stins.
Si sa strecurat multimea
Gaseste doar umbra ta,
Departe de mine gindul
Eu totusi voi astepta.
Nimic nu e veșnic
Nimic nu e veșnic,
Nici eu,nici tu.
Nimic nu e veșnic,
Nici oamenii.
Nimic nu e veșnic,
Nici cartea.
Nimic nu e veșnic,
Nici lumea.
Autor Zamurca Alina 🌷
Ajută-mă
Ajută-mă dându-mi cuvinte
În clipa dangătului de sinceritate
Fii ființa care mă cunoaște
De vrei să arăți că mă știi în toate.
Alege ce-aș vrea să îmi cânte
Harpa, la ora înserării liniștite
Nu-mi mai vorbi șoptind cuvinte
Din gândurile uneori împrumutate.
Și lasă albul alb fără de pete
Vreau numai florile să fie colorate
Din gândurile ce-s sortite
Ajută-mă sa-mă slobod de noi ispite.
Eliberare
Sunt,simt,traiesc
Privesc spre cerul noptii
Poate primesc cate -un raspuns
De-al lunii soapte involburate,
In ploi de stele pasuita .
Cuvinte curg grabit prin minte
Si tot alerg spre ele
Sa pot sa prind un adevar
Ce poate m-ar salva
Sa nu mai ratacesc la nesfarsit
Prin firul vietii ravasit
As vrea...
Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis
As vrea ...
Sa ma trezeasca intr-un paradis
Dansand parca cu norii
Si razele de soare
Intreaga mea fiinta
Sa sufle a usurare .
Dreapta
Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare
ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,
în care numai cercul preferă curba neascultătoare
și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct
Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie
(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)
când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie
își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele
În fapt, au luat de la femei cochetăria,
nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost
de-a strecura în forme ura și dizarmonia,
și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost
nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță
pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,
prin două puncte aflate la distanță,
nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una
mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,
în orice parte ar fi plasat acum
nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă
la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…
Gindul indepartat
Departe de mine gindul
Aproape gindul de voi,
Voi cerne cuvinte nepline
In liniste fara razboi.
Privire torentiala
mincini sculptate in vis
Voi vreti sa atingeti luna
Dar cerul deja sa stins.
Si sa strecurat multimea
Gaseste doar umbra ta,
Departe de mine gindul
Eu totusi voi astepta.
Nimic nu e veșnic
Nimic nu e veșnic,
Nici eu,nici tu.
Nimic nu e veșnic,
Nici oamenii.
Nimic nu e veșnic,
Nici cartea.
Nimic nu e veșnic,
Nici lumea.
Autor Zamurca Alina 🌷
Ajută-mă
Ajută-mă dându-mi cuvinte
În clipa dangătului de sinceritate
Fii ființa care mă cunoaște
De vrei să arăți că mă știi în toate.
Alege ce-aș vrea să îmi cânte
Harpa, la ora înserării liniștite
Nu-mi mai vorbi șoptind cuvinte
Din gândurile uneori împrumutate.
Și lasă albul alb fără de pete
Vreau numai florile să fie colorate
Din gândurile ce-s sortite
Ajută-mă sa-mă slobod de noi ispite.
Eliberare
Sunt,simt,traiesc
Privesc spre cerul noptii
Poate primesc cate -un raspuns
De-al lunii soapte involburate,
In ploi de stele pasuita .
Cuvinte curg grabit prin minte
Si tot alerg spre ele
Sa pot sa prind un adevar
Ce poate m-ar salva
Sa nu mai ratacesc la nesfarsit
Prin firul vietii ravasit
As vrea...
Seninul diminetii sa ma cuprinda in vis
As vrea ...
Sa ma trezeasca intr-un paradis
Dansand parca cu norii
Si razele de soare
Intreaga mea fiinta
Sa sufle a usurare .
Dreapta
Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare
ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,
în care numai cercul preferă curba neascultătoare
și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct
Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie
(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)
când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie
își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele
În fapt, au luat de la femei cochetăria,
nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost
de-a strecura în forme ura și dizarmonia,
și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost
nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță
pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,
prin două puncte aflate la distanță,
nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una
mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,
în orice parte ar fi plasat acum
nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă
la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…
Other poems by the author
Durere interstelară
Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe
Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?
Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,
Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.
Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,
Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;
Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul
În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?
Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet
Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,
În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet
Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.
Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,
Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;
Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,
Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.
Săracul băiat...
Văd un copil de tristețe înecat,
Ascuns într-un colț întunecat
Cu mâinile pe urechi și fără vlagă,
Îngenunchiat de frică, se roagă:
”Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
Fă-l să-și oprească tortura;
Las-o pe mama să fie fericită
Nu vreau s-o mai văd rănită.”
Tatăl lui i-a mângâiat mama prea tare,
Lovită din toate părțile, fără iertare
Cade la rândul ei pe podeaua rece,
Nu mai poate striga, a rămas fără voce;
Nimeni nu îi va salva oricât s-au rugat,
Monștrii există oriunde, nu doar sub pat.
Și așa povestea celor două suflete s-a încheiat,
Văzându-și mama moartă, săracul băiat...
Spațiu instabil
Nu mă ține de mână, dulce este visul în care mă aflu;
Camera în care sunt e prea întunecată, rămân fără suflu,
Aud din nou acele gânduri care nu-mi dau pace, urlu.
Mă scufund.
Realitatea se luptă cu idealul, eu doar privesc și zac,
Vorbele tale sunt prea dulci, ești otravă fără leac;
Spectatorul propriei povești, nu mai pot să mă prefac.
Salvează-mă,
Apa din lacul lacrimilor se revarsă pe fața mea fără oprire,
Mă înec, cerul e un albastru închis, nu există nemurire;
Nu există salvare pentru mine, poate doar pentru iubire...
Te rog
Durere interstelară
Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe
Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?
Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,
Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.
Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,
Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;
Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul
În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?
Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet
Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,
În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet
Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.
Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,
Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;
Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,
Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.
Săracul băiat...
Văd un copil de tristețe înecat,
Ascuns într-un colț întunecat
Cu mâinile pe urechi și fără vlagă,
Îngenunchiat de frică, se roagă:
”Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
Fă-l să-și oprească tortura;
Las-o pe mama să fie fericită
Nu vreau s-o mai văd rănită.”
Tatăl lui i-a mângâiat mama prea tare,
Lovită din toate părțile, fără iertare
Cade la rândul ei pe podeaua rece,
Nu mai poate striga, a rămas fără voce;
Nimeni nu îi va salva oricât s-au rugat,
Monștrii există oriunde, nu doar sub pat.
Și așa povestea celor două suflete s-a încheiat,
Văzându-și mama moartă, săracul băiat...
Spațiu instabil
Nu mă ține de mână, dulce este visul în care mă aflu;
Camera în care sunt e prea întunecată, rămân fără suflu,
Aud din nou acele gânduri care nu-mi dau pace, urlu.
Mă scufund.
Realitatea se luptă cu idealul, eu doar privesc și zac,
Vorbele tale sunt prea dulci, ești otravă fără leac;
Spectatorul propriei povești, nu mai pot să mă prefac.
Salvează-mă,
Apa din lacul lacrimilor se revarsă pe fața mea fără oprire,
Mă înec, cerul e un albastru închis, nu există nemurire;
Nu există salvare pentru mine, poate doar pentru iubire...
Te rog
Durere interstelară
Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe
Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?
Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,
Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.
Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,
Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;
Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul
În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?
Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet
Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,
În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet
Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.
Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,
Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;
Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,
Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.
Săracul băiat...
Văd un copil de tristețe înecat,
Ascuns într-un colț întunecat
Cu mâinile pe urechi și fără vlagă,
Îngenunchiat de frică, se roagă:
”Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
Fă-l să-și oprească tortura;
Las-o pe mama să fie fericită
Nu vreau s-o mai văd rănită.”
Tatăl lui i-a mângâiat mama prea tare,
Lovită din toate părțile, fără iertare
Cade la rândul ei pe podeaua rece,
Nu mai poate striga, a rămas fără voce;
Nimeni nu îi va salva oricât s-au rugat,
Monștrii există oriunde, nu doar sub pat.
Și așa povestea celor două suflete s-a încheiat,
Văzându-și mama moartă, săracul băiat...
Spațiu instabil
Nu mă ține de mână, dulce este visul în care mă aflu;
Camera în care sunt e prea întunecată, rămân fără suflu,
Aud din nou acele gânduri care nu-mi dau pace, urlu.
Mă scufund.
Realitatea se luptă cu idealul, eu doar privesc și zac,
Vorbele tale sunt prea dulci, ești otravă fără leac;
Spectatorul propriei povești, nu mai pot să mă prefac.
Salvează-mă,
Apa din lacul lacrimilor se revarsă pe fața mea fără oprire,
Mă înec, cerul e un albastru închis, nu există nemurire;
Nu există salvare pentru mine, poate doar pentru iubire...
Te rog