Ea.
Îmi aduce bucurie, mă face să zâmbesc,
Toate gândurile rele, să le opresc.
Ori cu râs sau plâns,
În adâncul inimii, ea mi-a pătruns.
M-a învățat ce e iubirea,
Mi-a arătat ce e fericirea,
M-a salvat de la moarte,
De durere m-a dus de parte.
Aşadar şi prin urmare,
Îți sunt mai mult decât recunoscătoare,
Un zâmbet pe față mereu mi-ai pus,
Toate rele le-ai distrus.
Te iubesc fără sfârşit,
Şi pun pariu că te-ai înroşit.
Lăsând gluma la o parte,
Tu chiar ai ceva aparte.
Category: Poems dedicated
All author's poems: Neculăeşi Denisa
Date of posting: 24 февраля
Views: 172
Poems in the same category
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Ultimul sunet cu prietenii mei
E 31 mai, ora 08:17
Stăteam în dosul școlii la careul școlar.
Eu puțin am întârziat la ultimul sunet,
Mama unui copil îmi pune lenta școală cu numele meu.
Trecem printre rândul de elevi
Și după stăm cam vreo două ore
în soare,care ne topește.
Vorbesc elevii, profesoarele ,după directoarea
după finisarea careului plecăm în clasă
și ne luăm venetele noastre.
Diriginta plângând cu lacrimi pe față
Îsi ia bun rămas,
de la copii care pleacă din școală.
și după eu cu Mihaela și cu Constantin
prietenii mei plecăm la primărie, într-un parc.
facem o mie de poze pentru amintire,
Zâmbind ne uităm la pozele care s-au primit,
Și după plecăm acasă.
De foarte multe ori,
Îmi aduc aminte.
Cât de bine a fost la ultimul sunet,
Cu prietenii mei dragi Mihaela și Constantin.
Dedicație prietenilor mei Mihaela R,și Constantin M(sfârșit clasei a 9)
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
Poezia este scrisă pe 18.09.2024
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Tot
Mi e dor de noptiile in care nu te lasam in pace
De zilele in care ne jucam
Mi e dor de copilaria mea alaturi de tine
Si de jocurile inventate de mine
Lumea noasta mica, care se simtea speciala
Lumea in care am trait pana am intrat la scoala
O lume de vis in care m as intoarce daca as putea
O lume in care evolutia nu exista
Lumea mea..
Lumea noastra
Dintr o camera de joaca a devenit palatul nostru plin de amintiri frumoase pe care acum se pune praful
In care acum stau momentele fericite ascunse in tablouri, carti si videoclipuri haioase
Sora ta Erika mult asteptata
Care nu te lăsa niciodată sa dormi singura
Care iti respira in ceafa in fiecare seara de dragul tau
O singura schimbare a durat pana cand tot ce a fost doar un vis a fost inlaturat din rutina noastra
O decizie mai bună pentru al nostru viitor, pentru noi palate de cristal in loc de cele din musama construite de bunicii noștri
Pentru o viata mai ușoară care ne a ingreunat pe toti si pentru sacrificiile imense ce ne au adus la limita traiului.
Niciun vers, niciun citat nu poate exprima
Durerea din inima mea cand ma uit in camera mea, palatul nostru dărâmat, renovat si dezbinat de momentele vietii noastre
Nicio carte nu poate exprima iubirea din inima mea pentru tine.
O de as putea sa iti ofer, tot ce ti ai dorit vreodata. Dar nici asa nu iti pot arata cat de mult imi lipsește perioada in care am crescut împreună. Nu iti pot arata cat de mult regret fiecare lumare stinsa de rasuflarea mea orbita de amuzamentul copilăriei care incet s a transformat in chin
O de as putea sa adun toate cuvintele! Tot ce inseamna iubire, si sa fac o poezie, dar nici asa n as putea exprima cat de mult tin la tine…
Pentru mine ai fost tot, mama, tata, sora, prietena. Pentru mine o eternitate impreuna e prea putin timp, ai fost tot ce am avut mai bun, si nu iti pot explica cat de mult ma durea cand puneai pe altcineva deasupra mea
Pentru mine tu esti tot, si mereu a fost asa…
Te iubesc din toata inima
Draga ta Irina
Stele eterne
Voi, cântãri nemuritoare
Voi, iubiţi şi scumpi eroi,
Crai ai razelor de soare,
Dar şi-ai veşnicelor ploi!
Voi, ce-aţi dus povara vremii
Pe ai voştri umeri laţi
Apărând, deopotrivă,
Unchi, nepoţi, surori şi fraţi,
Voi, eterne baricade,
Ridicate pentru noi,
Lovituri primind adesea
Şi-mproşcare cu noroi,
Falnicul, eternul sceptru
E pe-al vostru vrednic piept,
Pus de mărturie celui
Ce se crede înţelept.
Voi veţi fi pe totdeauna
Semne vrednice pe drum,
Pentru cei departe-n vreme,
Cât şi pentru cei de-acum!
Dor înăbușit
Scumpa şi frumoasa mea,
Te iubesc! Ştii bine...
Şi ţi-aş spune, de-aş putea,
Cã mi-e dor de tine!
Tu mi-ai fost, de la-nceput
Grijã şi speranţã
Şi-al meu gând n-a conţinut
"Ultima instanţã".
Mã ajunge-un dor cumplit,
De nici n-ai idee!
Însã, asta ţi-e sortit:
Eşti şi tu femeie.
Domnu-aduce, dacã vrea,
Vremea potrivitã;
Pân-atuncea, draga mea,
Sã fii fericitã!
~ Nepoatei noastre dragi. ~
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Ultimul sunet cu prietenii mei
E 31 mai, ora 08:17
Stăteam în dosul școlii la careul școlar.
Eu puțin am întârziat la ultimul sunet,
Mama unui copil îmi pune lenta școală cu numele meu.
Trecem printre rândul de elevi
Și după stăm cam vreo două ore
în soare,care ne topește.
Vorbesc elevii, profesoarele ,după directoarea
după finisarea careului plecăm în clasă
și ne luăm venetele noastre.
Diriginta plângând cu lacrimi pe față
Îsi ia bun rămas,
de la copii care pleacă din școală.
și după eu cu Mihaela și cu Constantin
prietenii mei plecăm la primărie, într-un parc.
facem o mie de poze pentru amintire,
Zâmbind ne uităm la pozele care s-au primit,
Și după plecăm acasă.
De foarte multe ori,
Îmi aduc aminte.
Cât de bine a fost la ultimul sunet,
Cu prietenii mei dragi Mihaela și Constantin.
Dedicație prietenilor mei Mihaela R,și Constantin M(sfârșit clasei a 9)
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
Poezia este scrisă pe 18.09.2024
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Tot
Mi e dor de noptiile in care nu te lasam in pace
De zilele in care ne jucam
Mi e dor de copilaria mea alaturi de tine
Si de jocurile inventate de mine
Lumea noasta mica, care se simtea speciala
Lumea in care am trait pana am intrat la scoala
O lume de vis in care m as intoarce daca as putea
O lume in care evolutia nu exista
Lumea mea..
Lumea noastra
Dintr o camera de joaca a devenit palatul nostru plin de amintiri frumoase pe care acum se pune praful
In care acum stau momentele fericite ascunse in tablouri, carti si videoclipuri haioase
Sora ta Erika mult asteptata
Care nu te lăsa niciodată sa dormi singura
Care iti respira in ceafa in fiecare seara de dragul tau
O singura schimbare a durat pana cand tot ce a fost doar un vis a fost inlaturat din rutina noastra
O decizie mai bună pentru al nostru viitor, pentru noi palate de cristal in loc de cele din musama construite de bunicii noștri
Pentru o viata mai ușoară care ne a ingreunat pe toti si pentru sacrificiile imense ce ne au adus la limita traiului.
Niciun vers, niciun citat nu poate exprima
Durerea din inima mea cand ma uit in camera mea, palatul nostru dărâmat, renovat si dezbinat de momentele vietii noastre
Nicio carte nu poate exprima iubirea din inima mea pentru tine.
O de as putea sa iti ofer, tot ce ti ai dorit vreodata. Dar nici asa nu iti pot arata cat de mult imi lipsește perioada in care am crescut împreună. Nu iti pot arata cat de mult regret fiecare lumare stinsa de rasuflarea mea orbita de amuzamentul copilăriei care incet s a transformat in chin
O de as putea sa adun toate cuvintele! Tot ce inseamna iubire, si sa fac o poezie, dar nici asa n as putea exprima cat de mult tin la tine…
Pentru mine ai fost tot, mama, tata, sora, prietena. Pentru mine o eternitate impreuna e prea putin timp, ai fost tot ce am avut mai bun, si nu iti pot explica cat de mult ma durea cand puneai pe altcineva deasupra mea
Pentru mine tu esti tot, si mereu a fost asa…
Te iubesc din toata inima
Draga ta Irina
Stele eterne
Voi, cântãri nemuritoare
Voi, iubiţi şi scumpi eroi,
Crai ai razelor de soare,
Dar şi-ai veşnicelor ploi!
Voi, ce-aţi dus povara vremii
Pe ai voştri umeri laţi
Apărând, deopotrivă,
Unchi, nepoţi, surori şi fraţi,
Voi, eterne baricade,
Ridicate pentru noi,
Lovituri primind adesea
Şi-mproşcare cu noroi,
Falnicul, eternul sceptru
E pe-al vostru vrednic piept,
Pus de mărturie celui
Ce se crede înţelept.
Voi veţi fi pe totdeauna
Semne vrednice pe drum,
Pentru cei departe-n vreme,
Cât şi pentru cei de-acum!
Dor înăbușit
Scumpa şi frumoasa mea,
Te iubesc! Ştii bine...
Şi ţi-aş spune, de-aş putea,
Cã mi-e dor de tine!
Tu mi-ai fost, de la-nceput
Grijã şi speranţã
Şi-al meu gând n-a conţinut
"Ultima instanţã".
Mã ajunge-un dor cumplit,
De nici n-ai idee!
Însã, asta ţi-e sortit:
Eşti şi tu femeie.
Domnu-aduce, dacã vrea,
Vremea potrivitã;
Pân-atuncea, draga mea,
Sã fii fericitã!
~ Nepoatei noastre dragi. ~
Other poems by the author
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.