Ea.
Îmi aduce bucurie, mă face să zâmbesc,
Toate gândurile rele, să le opresc.
Ori cu râs sau plâns,
În adâncul inimii, ea mi-a pătruns.
M-a învățat ce e iubirea,
Mi-a arătat ce e fericirea,
M-a salvat de la moarte,
De durere m-a dus de parte.
Aşadar şi prin urmare,
Îți sunt mai mult decât recunoscătoare,
Un zâmbet pe față mereu mi-ai pus,
Toate rele le-ai distrus.
Te iubesc fără sfârşit,
Şi pun pariu că te-ai înroşit.
Lăsând gluma la o parte,
Tu chiar ai ceva aparte.
Categoria: Dedicaţii
Toate poeziile autorului: Neculăeşi Denisa
Data postării: 24 februarie
Vizualizări: 158
Poezii din aceiaşi categorie
Scrsoare de 1 iunie!
Copile drag ,când ai crescut?...
Te-am îngrijit ca pe cea mai dragă floare ,
Tu mi-ai adus,lumina și zâmbetul pe față
Atunci când îmi era greu,rămasă fără de speranță.
Dar anii au trecut, le-am trecut pe toate
Avându-te alături și-n visele de noapte.
Acum tu eși Om mare ,și mă mândresc cu tine,
Poate fi o mamă,mai fericită ca mine?
E 1 iunie sărbătoarea tuturor copiilor
Iar tu ești copilul meu minunat.
Te felicit copile și-ți urez pe mai departe :
Rămâi ,Om bun ,de poți fă în lume
Doar frumoase fapte!...
In amintire...
S-a stins o stea in adierea noptii.
El a plecat..dar a ramas cu noi.
Ii simt in suflet eu tacerea,
E fericit...ca dinapoi.
Eu stiu..e sus..si-acum - Zimbeste!
Si doar o liniste mortala
A inundat tacerea mamei...
Acum e sus...straina capitala.
Ating trecutul.
Am incercat sa ma prefac ca uit,
aceasta este chiar in mine
Am incercat sa-l ard,sa-l rup,
trecutul tot trecut ramine.
Si poate mine poate azi,
mai indoelnic eu voi scrie
doar ca aceasta as putea sa sterg
insa trecutul tot trecut ramine.
Si voi rostogoli un an
sa nu se ruineze timpul,
Sa stiti ca eu rabdare am
Dar nu mai vreau
trecutul sama friga.
Am incercat sa ma prefac ca uit
Trecutul sa uitat spre mine
Eu ochii i-am inchis spunind
E timpul ca sa-l scot din mine.
Ție...
Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?
Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.
Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.
N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.
Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.
Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.
Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.
Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță
Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.
rusine
pacat ca vei ramane dezamagita cand vei afla,
ca in toata durerea mea,
numai pe tine te voi cauta.
cand ranile-mi curg mai tare,
si parca nu mai am suflare,
ma voi tara rusinata,
ca sa fiu imbratisata.
cand noaptea nu pot adormi,
la tine ma voi gandi.
cand gandirea ma ineaca,
mereu voi fi salvata
ma scufund fara sa vad,
vederea mi-e blocata de tot.
lupti cu mine parte-n parte,
de viata ta sper ca nu te desparte
Amintirea
Amintirea ce nu moare
Și te doare foarte tare
Viața ta a fost cu totul
Vocea ce arată scopul
Muzica-ți trezește dorul
Sufletul îi simte golul
Locurile îi spun lipsa
Lucrurile își știu casa
Mintea își tot amintește
Iar cu greu tot mai trăiește
Dup-acea iubire mare
Când încrederea dispare
Pozele șterse care-au fost
Făcute-n bine ieșit prost
Haine prin suflet uzate
Prin foc și apă purtate
Călătorii ce-s statice
În care-am fost nemaiplecând
Dureri atât de tragice
Din care-am plecat râzând
Timpul de neprețuit
Emoții de negrăit
Furie de neînvins
Iubire de neatins
Integritate ca niciuna
Repetat mereu întruna
Tras de neoprit nicicând
Binele purtat de vânt
Plimbări de neparcurs din nou
Lecții ce mai au ecou
Momente de nevorbit
Durere de neoprit
Forme bine cunoscute
Vorbe bine amintite
Privire întipărită
Iubire închipuită
Manipulare clară
Speranță neclară
Iubire îngropată
Și milă înghețată
Ruperea sufletului
Negăsirea scopului
Haos în tot ce există
Și fundalul minții tristă
Scrsoare de 1 iunie!
Copile drag ,când ai crescut?...
Te-am îngrijit ca pe cea mai dragă floare ,
Tu mi-ai adus,lumina și zâmbetul pe față
Atunci când îmi era greu,rămasă fără de speranță.
Dar anii au trecut, le-am trecut pe toate
Avându-te alături și-n visele de noapte.
Acum tu eși Om mare ,și mă mândresc cu tine,
Poate fi o mamă,mai fericită ca mine?
E 1 iunie sărbătoarea tuturor copiilor
Iar tu ești copilul meu minunat.
Te felicit copile și-ți urez pe mai departe :
Rămâi ,Om bun ,de poți fă în lume
Doar frumoase fapte!...
In amintire...
S-a stins o stea in adierea noptii.
El a plecat..dar a ramas cu noi.
Ii simt in suflet eu tacerea,
E fericit...ca dinapoi.
Eu stiu..e sus..si-acum - Zimbeste!
Si doar o liniste mortala
A inundat tacerea mamei...
Acum e sus...straina capitala.
Ating trecutul.
Am incercat sa ma prefac ca uit,
aceasta este chiar in mine
Am incercat sa-l ard,sa-l rup,
trecutul tot trecut ramine.
Si poate mine poate azi,
mai indoelnic eu voi scrie
doar ca aceasta as putea sa sterg
insa trecutul tot trecut ramine.
Si voi rostogoli un an
sa nu se ruineze timpul,
Sa stiti ca eu rabdare am
Dar nu mai vreau
trecutul sama friga.
Am incercat sa ma prefac ca uit
Trecutul sa uitat spre mine
Eu ochii i-am inchis spunind
E timpul ca sa-l scot din mine.
Ție...
Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?
Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.
Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.
N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.
Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.
Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.
Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.
Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță
Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.
rusine
pacat ca vei ramane dezamagita cand vei afla,
ca in toata durerea mea,
numai pe tine te voi cauta.
cand ranile-mi curg mai tare,
si parca nu mai am suflare,
ma voi tara rusinata,
ca sa fiu imbratisata.
cand noaptea nu pot adormi,
la tine ma voi gandi.
cand gandirea ma ineaca,
mereu voi fi salvata
ma scufund fara sa vad,
vederea mi-e blocata de tot.
lupti cu mine parte-n parte,
de viata ta sper ca nu te desparte
Amintirea
Amintirea ce nu moare
Și te doare foarte tare
Viața ta a fost cu totul
Vocea ce arată scopul
Muzica-ți trezește dorul
Sufletul îi simte golul
Locurile îi spun lipsa
Lucrurile își știu casa
Mintea își tot amintește
Iar cu greu tot mai trăiește
Dup-acea iubire mare
Când încrederea dispare
Pozele șterse care-au fost
Făcute-n bine ieșit prost
Haine prin suflet uzate
Prin foc și apă purtate
Călătorii ce-s statice
În care-am fost nemaiplecând
Dureri atât de tragice
Din care-am plecat râzând
Timpul de neprețuit
Emoții de negrăit
Furie de neînvins
Iubire de neatins
Integritate ca niciuna
Repetat mereu întruna
Tras de neoprit nicicând
Binele purtat de vânt
Plimbări de neparcurs din nou
Lecții ce mai au ecou
Momente de nevorbit
Durere de neoprit
Forme bine cunoscute
Vorbe bine amintite
Privire întipărită
Iubire închipuită
Manipulare clară
Speranță neclară
Iubire îngropată
Și milă înghețată
Ruperea sufletului
Negăsirea scopului
Haos în tot ce există
Și fundalul minții tristă
Alte poezii ale autorului
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.