Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: Neculăeşi Denisa
Data postării: 31 ianuarie
Vizualizări: 212
Poezii din aceiaşi categorie
Unde imi esti tu, dulce nectar?
Inima-mi bate greu, ca un tocsin de plumb,
Răsunând în suflet numai un gol adânc.
Ochii mi se scaldă numai în amar,
Unde-mi ești tu...dulce nectar?
Pribegesc prin lume în vals de noapte,
Pe muzica sumbră cu note din morminte,
Dar de unde te iau, găsesc doar calvar…
Unde-mi ești tu...dulce nectar?
De mult am crezut că-mi ești o taină,
Ce zilele, viața, ochii, sufletul îmi luminează,
Dar în beznă, frig și schingiuite zac,
Unde-mi ești tu...dulce nectar?
Privesc din lojă, în camera mortuară,
Cum emoțiile inexistente încep să apară.
Nu mă mai căutați, acum sunt singur, așadar,
Aici îmi erai tu... dulcele al meu nectar…
Din pacate totul trece
Din pacate doar durerea
Poate fi mai sus ca visul
Din pacate doar tacerea
Poate sa aduca scrisul
Din pacate doar privirea
Poate lacrimi ca sa nasca
Din pacate numai gindul
Poate mintea s-o raneasca
Din pacate numai viata
Nu mai poate fi usoara
Din pacate doar cuvintul
Linistea o mai omoara
Din pacate tot ce este
Undeva s-a inceput
Din pacate totul trece
Dar nimic nu ai facut
Din pacate tot ce-i nou
Miine vechi deacum va fi
Din pacate doar parintii
Ramin parinti pin vor muri
Din pacate inca sunt
Dar nu mult voi fi cu voi
Din pacate timpul trece
Si nu se-ntoarce inapoi
Din pacate numai pretuim
Timpul care numai trece
Din pacate sa oprit
S-ati admire corpul rece
O lacrimă de venin
În ochii tăi s-a stins o stea,
Iar eu, orb, te caut prin scrum,
Pe buze-ți moartea tremura
Ca un blestem rostit pe drum.
Iubirea – umbră, fum, delir,
Sau poate doar un gând,
În care mori fără să știi
Că te-ai născut în gol, în vânt.
Dar spune-mi tu, ce e iubirea?
Un vis murind, o amintire?
Sau doar un zeu ce-și uită firea
Și moare-n noi de nemurire?
Tratament
De durere am iar acuze,
Nu mai pot sa te astept.
Toarna-mi otrava in iluzie,
Omoara-mi angina din piept,
Pune-mi ganduri in perfuzie,
Al suferintei vechi adept,
Lovitura-n cap, contuzie,
Strambul drum sa mi-l indrept,
Invartindu-se orb in confuzie,
Omul prost, facut destept,
Internat aici, fara concluzie,
Caz inchis in piept inept,
Iubire-adanca, fa-mi transfuzie,
Pentru viata, caligrafic, da-mi precept,
Cu-n sarut in agonie,
Lasa-ma in groapa incet.
A plecat tata..
A plecat tata-n taină, fără veste, într-o zi,
Lăsând în urmă dor și amintirile lui vii,
O tăcere grea s-a lăsat peste noi,
Parcă totul e altfel, nimic nu-i ca-napoi.
Prea brusc s-a stins lumina în pragul său drag,
Prea repede s-a rupt al vieții fir frag,
N-am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc,
Nici să-i mulțumesc pentru tot ce primesc.
Îl caut în vis, în tăceri și-n amintiri,
În serile lungi și-n vechi amăgiri,
Îl simt printre lacrimi, în suflet, ascuns,
Ca o flacără vie ce n-a fost de-ajuns.
Unde ești, tată, de ce-ai plecat așa,
Lăsând în urmă doar umbra ta?
În inimă port durerea, dar și-al tău chip,
Și-n gânduri mă-ntorc la al nostru timp.
Rămâi cu mine-n suflet, călăuză mereu,
Chiar dacă-ai plecat spre cerul tău,
Căci iubirea ta, tată, în mine va fii,
Și-așa îți voi păstra amintirea vie-n fiecare zi.
Ouija
Te gandeam prin abis,goliciune
suavă a neantului.
Fara început,fără sfârșit,doar din cuprins.
Stafia ta părea sa persiste
contra timpului,
Intrupare pământească păreai sa fi atins!
Stateam pe loc dar mintea nu-mi
cunoaște hotare,
Si nici oglinda nu ma mai privea pe mine!
Gandurile ma purtau pana la
sfintele altare,
Unde cladeam imperii din
a dragostei ruine.
Spate in spate,eu prin trup
si tu prin suflet!
Ne trimitem scrisori prin
al timpului labirint.
Gandurile-ți dulci nu mai îmi
sunt deloc secrete,
Ce eclipsa rece,a inimii negre alint!
Am rămas cu întrebare si caut
tactica in răspuns,
Intalnire a doua lumi sa fie
oare in plus?
Captiva in sentimente si un nou
concept indus,
Orizontul e o lege si verticalul e opus?
Atâtea sa îți spun,prin ce
timpuri m-am născut!
Da-mi de crezare nu cunosc
ale mele rădăcini.
Trecutul e o amintire lunga ce
cheie mi-a făcut.
Refugiul meu in poezie,
nu în al nopții rugăciuni.
Cutia pandorei am deschis si
ți-am citit scrisoarea.
Vorbim stiluri diferite prin hieroglife
așa moderne.
Nu eram cu zâna,ma delectam
cu vrăjitoarea!
Leacul singuratatii e dulce,
secretul vieții eterne.
Ne vom întâlnii la hotarele
existentei umane!
Ma vei recunoaște printre rânduri
tot mai stranii.
Ma găsești prin ale întunericului savane!
Focul te va calauzi printre
suvitele-mi arămii.
Unde imi esti tu, dulce nectar?
Inima-mi bate greu, ca un tocsin de plumb,
Răsunând în suflet numai un gol adânc.
Ochii mi se scaldă numai în amar,
Unde-mi ești tu...dulce nectar?
Pribegesc prin lume în vals de noapte,
Pe muzica sumbră cu note din morminte,
Dar de unde te iau, găsesc doar calvar…
Unde-mi ești tu...dulce nectar?
De mult am crezut că-mi ești o taină,
Ce zilele, viața, ochii, sufletul îmi luminează,
Dar în beznă, frig și schingiuite zac,
Unde-mi ești tu...dulce nectar?
Privesc din lojă, în camera mortuară,
Cum emoțiile inexistente încep să apară.
Nu mă mai căutați, acum sunt singur, așadar,
Aici îmi erai tu... dulcele al meu nectar…
Din pacate totul trece
Din pacate doar durerea
Poate fi mai sus ca visul
Din pacate doar tacerea
Poate sa aduca scrisul
Din pacate doar privirea
Poate lacrimi ca sa nasca
Din pacate numai gindul
Poate mintea s-o raneasca
Din pacate numai viata
Nu mai poate fi usoara
Din pacate doar cuvintul
Linistea o mai omoara
Din pacate tot ce este
Undeva s-a inceput
Din pacate totul trece
Dar nimic nu ai facut
Din pacate tot ce-i nou
Miine vechi deacum va fi
Din pacate doar parintii
Ramin parinti pin vor muri
Din pacate inca sunt
Dar nu mult voi fi cu voi
Din pacate timpul trece
Si nu se-ntoarce inapoi
Din pacate numai pretuim
Timpul care numai trece
Din pacate sa oprit
S-ati admire corpul rece
O lacrimă de venin
În ochii tăi s-a stins o stea,
Iar eu, orb, te caut prin scrum,
Pe buze-ți moartea tremura
Ca un blestem rostit pe drum.
Iubirea – umbră, fum, delir,
Sau poate doar un gând,
În care mori fără să știi
Că te-ai născut în gol, în vânt.
Dar spune-mi tu, ce e iubirea?
Un vis murind, o amintire?
Sau doar un zeu ce-și uită firea
Și moare-n noi de nemurire?
Tratament
De durere am iar acuze,
Nu mai pot sa te astept.
Toarna-mi otrava in iluzie,
Omoara-mi angina din piept,
Pune-mi ganduri in perfuzie,
Al suferintei vechi adept,
Lovitura-n cap, contuzie,
Strambul drum sa mi-l indrept,
Invartindu-se orb in confuzie,
Omul prost, facut destept,
Internat aici, fara concluzie,
Caz inchis in piept inept,
Iubire-adanca, fa-mi transfuzie,
Pentru viata, caligrafic, da-mi precept,
Cu-n sarut in agonie,
Lasa-ma in groapa incet.
A plecat tata..
A plecat tata-n taină, fără veste, într-o zi,
Lăsând în urmă dor și amintirile lui vii,
O tăcere grea s-a lăsat peste noi,
Parcă totul e altfel, nimic nu-i ca-napoi.
Prea brusc s-a stins lumina în pragul său drag,
Prea repede s-a rupt al vieții fir frag,
N-am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc,
Nici să-i mulțumesc pentru tot ce primesc.
Îl caut în vis, în tăceri și-n amintiri,
În serile lungi și-n vechi amăgiri,
Îl simt printre lacrimi, în suflet, ascuns,
Ca o flacără vie ce n-a fost de-ajuns.
Unde ești, tată, de ce-ai plecat așa,
Lăsând în urmă doar umbra ta?
În inimă port durerea, dar și-al tău chip,
Și-n gânduri mă-ntorc la al nostru timp.
Rămâi cu mine-n suflet, călăuză mereu,
Chiar dacă-ai plecat spre cerul tău,
Căci iubirea ta, tată, în mine va fii,
Și-așa îți voi păstra amintirea vie-n fiecare zi.
Ouija
Te gandeam prin abis,goliciune
suavă a neantului.
Fara început,fără sfârșit,doar din cuprins.
Stafia ta părea sa persiste
contra timpului,
Intrupare pământească păreai sa fi atins!
Stateam pe loc dar mintea nu-mi
cunoaște hotare,
Si nici oglinda nu ma mai privea pe mine!
Gandurile ma purtau pana la
sfintele altare,
Unde cladeam imperii din
a dragostei ruine.
Spate in spate,eu prin trup
si tu prin suflet!
Ne trimitem scrisori prin
al timpului labirint.
Gandurile-ți dulci nu mai îmi
sunt deloc secrete,
Ce eclipsa rece,a inimii negre alint!
Am rămas cu întrebare si caut
tactica in răspuns,
Intalnire a doua lumi sa fie
oare in plus?
Captiva in sentimente si un nou
concept indus,
Orizontul e o lege si verticalul e opus?
Atâtea sa îți spun,prin ce
timpuri m-am născut!
Da-mi de crezare nu cunosc
ale mele rădăcini.
Trecutul e o amintire lunga ce
cheie mi-a făcut.
Refugiul meu in poezie,
nu în al nopții rugăciuni.
Cutia pandorei am deschis si
ți-am citit scrisoarea.
Vorbim stiluri diferite prin hieroglife
așa moderne.
Nu eram cu zâna,ma delectam
cu vrăjitoarea!
Leacul singuratatii e dulce,
secretul vieții eterne.
Ne vom întâlnii la hotarele
existentei umane!
Ma vei recunoaște printre rânduri
tot mai stranii.
Ma găsești prin ale întunericului savane!
Focul te va calauzi printre
suvitele-mi arămii.
Alte poezii ale autorului
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Ea.
Îmi aduce bucurie, mă face să zâmbesc,
Toate gândurile rele, să le opresc.
Ori cu râs sau plâns,
În adâncul inimii, ea mi-a pătruns.
M-a învățat ce e iubirea,
Mi-a arătat ce e fericirea,
M-a salvat de la moarte,
De durere m-a dus de parte.
Aşadar şi prin urmare,
Îți sunt mai mult decât recunoscătoare,
Un zâmbet pe față mereu mi-ai pus,
Toate rele le-ai distrus.
Te iubesc fără sfârşit,
Şi pun pariu că te-ai înroşit.
Lăsând gluma la o parte,
Tu chiar ai ceva aparte.
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Ea.
Îmi aduce bucurie, mă face să zâmbesc,
Toate gândurile rele, să le opresc.
Ori cu râs sau plâns,
În adâncul inimii, ea mi-a pătruns.
M-a învățat ce e iubirea,
Mi-a arătat ce e fericirea,
M-a salvat de la moarte,
De durere m-a dus de parte.
Aşadar şi prin urmare,
Îți sunt mai mult decât recunoscătoare,
Un zâmbet pe față mereu mi-ai pus,
Toate rele le-ai distrus.
Te iubesc fără sfârşit,
Şi pun pariu că te-ai înroşit.
Lăsând gluma la o parte,
Tu chiar ai ceva aparte.
Îți mulțumesc.
La bine şi la greu,
Acolo este ea mereu.
Cu un suflet bun şi glume stupide,
Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.
Zilnic pun un zâmbet datorită ei,
Lacrimile mi le omoară,
Sufletul mi-l înseninează
Zilele mi le luminează.
Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.
Speranță
O durere constantă, ce nu mai dispare,
Mi-a luat sufletul doar cu o răsuflare.
Stau şi mă gândesc,
Oare de ce nu mă mai obosesc?
De ce nu mă mai obosesc?
Să pun un zâmbet pe față,
Să mă bucur de viață,
Să ma uit la apus plină de speranță.
Plină de speranță, că va fi bine,
Că la un moment dat,
Lacrimile mi se vor îneca,
Amintirile vor muri,
Iar totul se va sfârşi.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.