Mama

Când Fericirea Atinge Cerul 🌌✨

Într-o seară țesută din stele,

Cu cerul plin de sclipici,

Fericirea a venit ușor,

Ca un basm spus pe furiș.

Pașii ei aveau lumină caldă,

Ochi ce străluceau de dor și culoare,

Atingea inimile noastre,

Ca raze ce cad din soare.

Visele se făceau aripi albe

Și dansau printre nori de catifea,

Emoțiile, mii de scântei,

Aprindeau cerul în inima mea.

Totul era magie pură,

Un univers mic și aprins —

Unde iubirea nu doare,

Ci face sufletul să atingă cerul.

frugal îți iau sarutul

sa nu l rusin tăcutul

fuge in apoiuri 

venele ti fac suvoiuri 

cade limba intr o parte

de al tau glas se tot desparte

parul l tii ascuns in noduri

manuscrisul tii in poduri

talpile le tin, cu capul

ghemuite, stau ferite

sangeriu, lihnit saracul

roade pagini necitite

cum ar fi sa fim din nou,la fel ce eram odata

fericiti ne sarutam,neinteresandu te de alta fata

te iubeam atat de tare,incat nimic n avea  scapare

dar intr o noapte oarecare,tu m ai uitat la departare

nu stiu daca ma mai iubesti,sper ca voi alfa vreodata

in radioul meu,suna piesa ta preferata

ce mai vremuri,asa frumoase

dorul de tine,mai rau ca pielea ta de matase

asa dulce tu erai,incat incet ma sarutai

amintirile noastre,vor ramane ascunse n noi pan la ultimul trifoi

cum ar fi?

sa ne iubim din nou?

la fel ca n prima zi?

pana ultimul din noi,se va rataci

Am revenit să sufăr în tăcere...

Să scriu despre iubire nu mi face plăcere, 

Nici sa ma-ndragostesc de o persoana ocupata,

Dar asta e o situație mult prea complicata.

Nu ma asteptam sa simt ce simt acum;

Dar din păcate nu pășim pe același drum.

El cu iubirea vieții lui de mână, 

Eu în continuare așteptând sa mi scrie noapte bună.

El nu observa dar comportamentul lui ma doare;

Semnele lui m au făcut confuza tare.

E nehotărât, dar zice ca o iubește pe ea,

Dar și eu l as vrea în viata mea.

Stau întinsă, supărată, ca de fiecare dată,

Ca de cinci sute unsprezece zile încoace,

Norii încep să tacă,

Și orașul nu mă lasă în pace.

Străzile își amintesc vocea ta, fața ta, mânia ta,

Chiar și bucuria ta,

Zac toată amagită,

Simțindu-ți lipsa nestingherită.

Ai plecat din viața mea brusc,

N-ai lăsat nimic ascuns,

Doar o simplă întrebare,

Ce a rămas fără răspuns.

Cinci sute unsprezece zile,

Pentru tine, o neînsemnătate,

Pentru mine, o eternitate

În care mă întreb zilnic,

Dacă este realitate.

Când avem un pahar din cristal, farfurii din porțelan, un nou telefon sau mașina mult visată avem grijă de ele. Suntem atenți la cum le așezăm, cum le spălăm, folosim cele mai bune produse, astfel încât sa nu sufere nici cea mai mica zgârietura. Da, ăsta este cruntul adevăr, prioritizam din ce în ce mai mult materialismul, uitând un aspect... S-a gândit cineva vreodată cum arată o inimă frântă, o inimă dezamăgită, pusă la pământ și călcată în picioare, uneori chiar de cei ce-ti promiteau eternul si-ti jurau iubire.. s-a gândit cineva? Se întreabă cineva oare, cum arata o inimă în mii de cioburi, o inimă ce cu greu își aduna puterile pentru a-și continua traseul cu dragoste? Ei bine, nu! Nimeni nu o face, am ajuns să superficializam atât de mult fericirea, încât sa ,,pari" fericit e la modă.. zâmbim doar în poze, dar și acela e controlat, pentru ca ,,trebuie sa dea bine", credem ca tăria este redata de cat de rece, distant, neimplicat în trăirile celuilalt poți fi. În a nu-ți arata sentimentele și fără a-ți permite să fii vulnerabil, uitând ca de fapt asta înseamnă să simți cu adevărate, asta înseamnă să-ți trăiești emoțiile, asta înseamnă sa fii puternic, chiar plângând uneori pentru a te elibera de tot ce ai adunat în tine.. Și as putea scrie un poem despre milioanele de cioburi ce merg pe strada cu un chip fericit, dar la ce folos când nici poezia nu se mai citește, arătând în ochii unora ca a fi prea ,,siropos".
De ce nu avem grijă de inimile noastre și ale celor din jur asa cum avem să nu zgariem mașina? De ce nu protejăm sufletul persoanei iubite așa cum ne protejăm telefonul de ploaie? De ce nu avem grija sa oferim iubire și atenție la timp, cum fugim atunci când ni se descarca bateria telefonului..? De ce nu verificăm mai des dacă suntem fericiți sau dacă partenerul de viata este fericit asa cum ne verificăm telefonul sau aplicațiile social media? De ce ni se scurge iubirea din ochi, tânjind o viață după ea, dar distrugând-o când o avem? De ce e așa nedrept uneori, oferind atât de mult cuiva având încredere, crezând ca nu vom fi dezamatigi, iar la final sa fim zdrobiți?
Doar credința în mai bine și dragostea ne mai poate salva, dar se fuge de ea cum greu ne-am putea imagina. 

Sper să zâmbim și să iubim mai mult viața, adorând dragostea pura, iubind inima..și sa folosim mai mult lucrurile, nu ființele!

Gânduri bune!

Cu drag, Gabriela!😊

Eu sunt mamă,sunt blândă și iubitoare,

Pentru a-mi ocroti copiii,devin luptătoare 

Și ca să îi știu bine și în siguranță,

La orice pericol, pentru ei,fac față.

M-aș pune în fața unui glonț ca să îi ocrotesc,

Eu sunt mamă,zi și noapte am să îi păzesc.

Dacă nu vor să mă asculte,când le dau povață,

Devin puțin și mai dură, să le fie bine-n viață.

Părinții,sunt ființe ca niște icoane vii,

Fac mereu sacrificii, pentru ai lor copii.

Iar copiii,sunt daruri binecuvântate,

Cu inimioarele cele mai curate!

Cine o să te iubească mai mult pe acest pământ?

Cine o să îți ia apărarea cănd vii acasă plângând?

Cine o să te ajute și o să te înțeleagă?

Dacă nu mama ta cea dragă.

Când pe cineva aud rostind acest nume

Nu mă mai gândesc la altceva pe această lume,

Doar la faptul de câte ori s-a chinuit 

Căt și-a dat sufletul,a luptat și-a muncit

Toată viața ei m-a răbdat 

Toată viața ei ce mi-am dorit mi-a dat

Și oricâ ar fi suferit 

Un zâmbet pe fața ei am tot găsit

Puterea ei supremă și mângâierea fină

E înger păzitor ce-n brațe o să te țină

Și o să te ajute și o să te călăuzească

Și cu ochi blânzi ea o să te privească

Și vorbe dulci ea o să-ți spună

Ce vin din suflet,din inima ei bună

Când  îi spuneam ceva și ea se bucura,

Când îi spuneam ceva,ea mă ajuta

Odată că era s-o pierd mi-a fost teamă

Acel suflet care mă înțelege și la ea mă cheamă

De atunci am înțeles 

Că mama,e un cuvânt ales

Acel zâmbet suav,acel râs haios

Acel suflet bun și melodios

Empatia,fericirea

Răbdarea și iubirea

Toate acestea de la tine mamă le-am învățat,

De la tine mamă sunt mândră că le-am luat.

Aș da orice să fi fericită

Și să nu te mai văd niciodată mâhnită

Unica fiinţă Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

Of...Mama mea cu ochii blânzi

Un foc profund în mine-aprinzi.

Mă tem că vei îmbătrâni?

Că într-o zi nu vei mai fi.

Mergi doar pe unde vrei 

Și știu că ai alte idei,

Dar vreau să-ți dăruiesc

Un simplu te iubesc...

Aștepți să mă căiesc ,

Să nu mă-npotmolesc.

Am să-ți cer ceva

Ce nu vei observa. 

Știu c-am greșit mereu,

Dar uneori e greu 

Și vreau să-ți cer acum

Iertare oarecum. 

Doar tu știi tot despre mine ,

Mereu mă vei susține ,

Pentru asta-ți mulțumesc 

Și copilul tău eu mă numesc. 

Ai încercat, te-ai străduit 

Pentru-n viitor mai strălucit

Și-ai salvat viețile noastre 

Trecând pe mările albastre.

M-a nascut si ma crecut

A ris sia plins cind a putut

Primii pasi cu ea eu iam facut

Cu mama mea cea draga

M-a  invatat de toate-n viata

Si ma certat cind nam stiut

Si-am plins .dar numam suparat

Pe mama mea cea draga

E mama si e numai una

Ce mult o pretuesc

Caci ea tot timpu linga mine

SI TARE O IUBESC

Iar daca eu team suparat

Iertare vreau sat cer 

Si-as vrea sa stii mamica mea 

Ca eu te iubesc

 

Iata omule povata, 

Timpul cautand balanta,

Innainte sa ajungi, un drum s-a gatit arand; 

Caci patut de-ai fii avut, oricum nu ai fii stiut.

Iata cu lin leganat, cineva te-a alintat, 

In cantari de adormire, cu  dragoste si iubire.

Era vreme cand omatul se inclestea-ntra-alte parti,

Iar tu ocrotit in brate nu stiai ce-i al omat.

Printre scanduri, scandurele, scartaitul de nuiele,

Si un aer de lemn tare, casa tie spre alintare.

Uriasul drag si iute, iti canta, muncea, spala,

Scutecul de ti-l schimba. 

Iata timpul a trecut si te-ai regasit adult.

Ai primit un strop de punte, 

Un curaj venit din munte. 

Un munte tacut si tare,

te-a crescut, ti-a dat mancare.

Ce pret,  intra intre noi?, 

Gasindu-ne cu totul goi

Goi de alinarea fetei uitand mereu de binete.

Mama, cea cu totul Mare, 

Te-a leganat pe picioare,

Dormind târziu in noapte 

Ca sa-ti daruiasca lapte. 

Piept avand de nestemate, 

Pentru ca sa ai de toate.

Ce vremuri or mai fii fost ? 

Poate gandesti fara rost?, 

Si raspunzi neantrebat? :

Mama de ce m-ai chemat?

Eu sunt bine si mi-e cald.

Am făcut totul cu drag, 

Imi este gandul la tine, 

Sper ca si tu sa fii bine...

Iar raspunsul, spune totul, 

Incalzeste iarasi locul :

Iata dragule ti-oi spune, ma simt singura pe lume,

Ai plecat departe, leganandu-ti al tau nume.

Te trezesti de dimineata si gandesti spre a ta viata,

Ai uitat de tot de mine, te-ai vandut de tot  la lume.

Cand copii ti-au venit, ai muncit si te-ai trudit,

Nu te mai gandi la mine, caci eu aiceaa sunt bine,

Leganand te-am leganat, 

Pe genunchi te-am alintat, 

Sa fii tare dragul meu,

Sa te ajute Dumnezeu