Octombrie de George Topârceanu în spaniolă

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Me encanta París

Cada vez que miro hacia abajo

en esta ciudad eterna

Ya sean azules o grises, sean sus cielos

Ya sean fuertes sus vítores

o si suaves sean sus lágrimas

Cada vez me doy más cuenta de que

Me encanta París en primavera.

Me encanta París en otoño.

Me encanta París en invierno cuando llueve

Me encanta París en verano cuando chisporrotea.

Amo París en cada momento.

Cada momento del año

Amo París, ¿por qué oh, por qué amo París?

porque mi amor esta cerca

Me encanta París en primavera.

Me encanta París en otoño.

Me encanta París en invierno cuando llueve

Me encanta París en verano cuando chisporrotea.

Amo París en cada momento.

Cada momento del año

Amo París, ¿por qué oh, por qué amo París?

Porque mi amor está cerca.

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Lesson about the cube

A piece of stone is taken,

he carves with a chisel of blood,

shines with Homer's eye,

it is scraped with rays

until the cube comes out perfectly.

After that they kiss the cube countless times

with your mouth, with the mouth of others

and especially with the infanta's mouth.

After that a hammer is taken

and suddenly a corner of the cube crumbles.

Everyone, but absolutely everyone will say:

- What a perfect cube that would have been

if it hadn't had a broken corner!

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Possiamo rivisitare l'immagine di una persona che ci ha ispirato 10 anni fa?

Sì, dobbiamo solo volerlo,

Sì, se avesse un'influenza positiva su di noi,

Sì, se ci ha motivato,

Sì, se potesse capirci (la maggior parte delle persone non può),

Sì, se potesse trasmetterci qualcosa del suo carattere, della bellezza della sua anima e delle sue passioni,

Sì, se sospiro ancora di gioia, guardando le sue foto,

Sì, se ci ha lasciato senza parole per quanto fossero uniche le sue idee (una di queste mi ha davvero sorpreso in tutto e per tutto),

Sì, se sapesse farci venire voglia di vedere il suo punto di vista,

Sì, se potesse darci un miliardesimo dei suoi doni,

Sì, se ci contagiasse con le sue risate, la sua gentilezza e i suoi auguri,

Sì, se pensi che ti abbia cambiato in meglio, che sei diventato più ricco (moralmente, eticamente, emotivamente),

Si, se non si arrendeva con te, preferiva fidarsi di te, non pensava che avrebbe perso tempo senza ottenere alcun risultato,

Sì, se anche tu non hai tradito la sua fiducia,

Sì, se sapesse instillare in noi le ambizioni e accrescerle durante tutto il periodo in cui ci siamo conosciuti,

Sì, se scopriamo che non ce n'erano molti come lei,

Sì, se avesse davvero a cuore i valori morali, come potrebbe ogni essere umano ottenere una versione migliore, più gentile, più premurosa e più piacevole di sé stesso?

Sì, se avessi sempre la stessa eccitazione ogni volta che la vedevo, non importava che fosse bagnata di acqua piovana fangosa, che avesse momenti in cui era più nervosa, che si arrabbiasse, che fosse stanca, che avevamo l'influenza e non potevamo più divertirci con gli stessi superbi tratti di carattere,

Sì, se i pensieri rivolti a Lei portassero frutto nel nostro cuore,

Sì, se non fosse un'estranea, era qualcosa di più, ti sentivi più vicino a lei, era come un'amica o una sorella maggiore,

Sì, se ogni giorno salissi uno scalino, con il suo aiuto,

Sì, se riuscisse a costruire tutto con una tale calma e passione che non puoi davvero reagire a pensarci,

Sì, se pensi che non avresti tentato invano di impressionarla,

Sì, la vecchiaia nel suo caso significava davvero bellezza, era molto più grassa da giovane, ma aveva voglia di perdere peso, aveva il tempo di correggere eventuali difetti che la disturbavano, per deliziare tutti noi a 50 anni e qualcosa ,

Sì, davvero sarebbe valsa la pena partecipare ad un reality show come "I rumeni hanno talento",

Sì, perché ho tirato fuori la parola "talento", da lei ho imparato che non esiste una cosa del genere, non riceviamo nessun talento e non lo portiamo con noi all'altro mondo, il talento che mostrava era acquisito abilità, il risultato di alcune consuete,

Sì, quando cadevo (inciampavo), sapeva come aiutarmi ad alzarmi,

Sì, se solo potessi vederla ancora sul marciapiede, al mercato, ai concerti, in municipio, allo stadio correre ai 70 anni che avrebbe oggi,

Sì, vorrei vederla ancora una volta...

Mia cara donna (e le iniziali C. P.) che per me è stata più come una sorella maggiore (circa 42 anni più grande) per 7 anni, poi anche tu dovevi andartene, stava arrivando un'altra tappa. Sei rimasta come un enigma nel mio subconscio, non so nemmeno oggi come mi avresti voluto che fossi, cosa avresti voluto di più che ti mostrassi, ma sei rimasta da qualche parte lì, nella lista delle "Donne" di 10 e di 10 uomini", come in uno spettacolo di 10° grado.

Perdona la mia goffaggine in tutto, ma non era apposta, ma sto congelando, mi batte forte il cuore, palpito, sudo a volte freddo, a volte caldo, è come se non potessi entrare abbastanza aria i miei polmoni quando ammiro la personalità, gli sforzi, tutto ciò che mi hai mostrato, ed io, considerando la mia inabilità da allora, non potrei mostrarti altro che quello che hai sempre visto.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Barca a vela

Cara barca a vela, navighi nell'oceano apparentemente infinito,

In quali continenti andrai di nuovo questa volta,

Cosa ti aspetta alla tua prossima destinazione?

Barca a vela, barca a vela...

Perché non mi hai detto che ti piace così tanto navigare?

Perché non mi hai avvertito?

Perché, voltandoti per un attimo le spalle, hai lasciato il porto?

Come posso abituarmi al vuoto che mi hai lasciato?

Come lo riempirò?

Barca a vela, barca a vela...

Eri leggero come un passero,

Spero che tornerai più felice di dove sei andato,

Mi rendo conto che dovevi andare

È così che ti sei sentito

Questo è quello che pensavi.

Ti avevamo costruito così bene, di legno, del timone, del ponte,

Da diverse scotte veliche,

Ho anche attaccato la tua ancora,

So che non sarà facile per te,

L'oceano ha i suoi capricci,

Non sai cosa aspettarti,

Quando si agita e ti scuote in ogni direzione,

Ti porta solo sui percorsi a lui più accessibili,

Quando sarà dura per te, quando sentirai che non avrai più modo di restare a galla,

Per favore guarda in basso, guarda l'ancora attaccata,

Pensa che da lontano, anche a migliaia di chilometri,

Veglio su di te, ti ho nel cuore,

È solo che non sei più vicino a me per dimostrartelo

Davvero, quanto significava la nostra connessione,

(In tono polemico)

Sentiti bene, lasciati andare, dimentica chi ti ha creato,

In due settimane non ci siamo nemmeno avvicinati

Se la pensi così, è una tua scelta...

Sappi solo che ci tengo a te, ecco perché ti ho costruito così bene,

Come ultimo incoraggiamento vi dico: "Non dovete lasciarvi intimidire dalle tempeste che incontrerete durante la traversata dell'oceano. Non dimenticate che dopo la tempesta arriva il bel tempo".

La nave:,,Cosa faresti? Non posso restare un giorno a Rio de Janeiro? Solo un giorno, è tutto quello che voglio, poi tornerò da te, te lo prometto!"

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

A legjobb catering szolgáltatás

(ironikusan)

Péntek este van, késő van, lusták vagyunk főzni. Mi más lenne finomabb egy Quattro Stagioni pizzánál? Megnézzük a táblagépet, a „Kosárba helyezés” gombra kattintva kiválasztjuk, kiválasztjuk a szószt és egy adag sült krumplit. Ezt követően megnyomjuk a „Megrendelés” gombot, megadjuk a címet, a telefonszámot. , a fizetési módot választjuk. Nyálcsorgatva, egyre éhesebben várjuk, nézegetjük az általuk kiállított szépségek képeit. Nagyon izgatottak vagyunk itthon, másrészt szakácstanoncok sora érkezik egy ideje az étterembe. Főzni nem tudnak, de több évtizedes tapasztalattal rendelkező szakácsoktól mentek tanulni. Bármilyen hiba megbocsátható, mert az elején van, és mert csak a hibák elkövetésével tanulnak. Egyáltalán nem mindegy, hogy hányszor hibázik, hogy esetleg leégetné a serpenyőt, a főzést, az egész konyhát vagy csak a konyhát és a fürdőszobát, amelyek egy válaszfalon keresztül kommunikálnak. Így hívás után kapunk hívást, ahol a séf elnézést kér, hogy megrepedt a forralt boros tartály, túlsült a pizza, nem hagyták eléggé megsülni, túl sokat kenődik a sajt, nem tett hozzá paradicsomot és gombát. , hogy nem tett bele fürjtojást (ez egy kicsit diétás pizza), hogy nem tzatziki szószt vettek fel az étlapra, hogy elfelejtették a citromízű Pepsi Twist adagját, hogy a citrommázas fánk nem sikerült túl jól a csokoládé és egyéb...

Megunva a sok magyarázkodást (nem is akartam magyarázatot, csak kaját akartam) szépen elmondtam az illető szakácsnak, hogy szeretném, ha este 12-re megrendelnék az ételt, este 7 körül fogom rendelni. A szakács megértette, szépen szárnyra kapta a tanoncokat, és hazaküldte, hogy rendelése van az elkészítésre.

Ily módon 23 óra 45 perc körül biciklivel érkezett egy fiú a háztömbhöz, felhív és megkérdezi, hogy otthon vagyok-e (hol máshol lehetnék ilyen késői órán?, a piacon?, a tenger mellett a sziklán?, komolyan mondom, hol máshol várhatnék egy pizzára, lefagyva vagy megégve, bármi?), mondtam neki, hogy otthon vagyok, de megkértem, hogy használja a liftet és menjen fel az emeletre. Megérkezett, fizettem, vittem a pizzát minden mással, amit kértem, és kinyitottam a dobozt.

A pizza valójában egy Quattro Stagioni Happy Meal volt, amelyhez a rendelt játékon kívül egy játék is volt. Gyerekmenüt készített, mert a diákok az összes tésztát elhasználták, hogy megtanulják a pizza készítését, és csak ennyi maradt.

A pizza jó volt, megérte a várakozás minden idegeskedés és aggodalom után, még ha gyerekadagrólis volt szó.

În copilărie vezi jucării ce ți-ar plăcea să facă parte din cele pe care le-ai avea deja, fie din rate,

Fie din alte plăți mai târziu achitate,

E normal, e vremea jucăriilor

Și a comediilor,

Unele poate ne distrează,

La altele lumea poate chiar oftează,

În pauzele publicitare vezi ce mai e nou,

Ceva ce se poate da drept cadou,

O pisică de pluș cât se poate de reală,

Are 4 kg, toarce, mănâncă, deci nici pomeneală,

Să fie că restul jucăriilor pe care le vedem,

Și cu care raftul ni-l umplem,

Ceri acea jucărie și ce răspuns crezi că primești,

Din moment ce chiar ți-o dorești?

Nu se poate!

Mai așteaptă 10 luni poate.

Poate, poate, poate, poate ...

Nu vrem poate, nu acum cel puțin,

După ce ne-am interesat, pe deplin,

Cât costă? 350 de lei, oare cât ar putea costa...

Și coletul îl luăm de la poștă,

Dar nu, nu e chip să o poți avea,

Chiar dacă nicio notă luată nu a fost rea.

(Pauză de 20 de ani.................)

Peste 20 de ani, printre blocuri vedem o pisică adevărată,

Asemeni celei de ani și ani mult visate, totuși parcă e mai dungată,

Nu contează,

Parchează.

Mergi cu pași repezi,

Treci de tufișurile umezi,

O găsești, e o pisică Nebelung adevărată, nu jucărie,

Ce ar veni la set cu vreo colivie,

O iei acasă, o speli, o periezi, o parfumezi,

Când se culcă, cu burta în sus, te distrezi.

Întorcându-ne iarăși în timp, ne întrebăm:

Dacă atunci am fi avut pisică de jucărie,

Ce importanță ar mai fi avut acum acest ghemotoc de blană cenușie și cafenie?

Am mai fi știut să apreciem la fel de mult această clipă,

Ca atunci când aleargă și, ca să te joci cu ea, te atenționează, țipă?

Nu se pot face comparații

Între aceste două situații.

(Această întâmplare arată clar faptul că, atunci când ne întrebăm de ce ceva, un anumit lucru sau oportunitate nu a avut cum să apară în viețile noastre, înseamnă că fie nu a fost pentru noi, fie noi nu eram potriviți pentru situația respectivă, pentru particularitățile ei, la fel că și cu pisica de jucărie, am fi putut ști cu exactitate ce baterie îi trebuie, de la ce firmă, câte să fie, ce perie să folosim? Nu, însă acum e mai simplu, pentru că este pisică adevărată și știm să ne ocupăm de ea)

scenă aproape pustie,

sclipiri purpurii- violet

și -un parfum de vanilie,

trezesc in spectatorul grăbit

frenezia serilor de jazz.

nimeni la clape,

nimeni la tobe,

prin balconul zugrăvit cu frezii,

un șoarece disperat

caută drumul

spre stele.//

a mai trecut o primăvară;

disonanțele s-au mai atenuat;

tot singur...

mă-ntreb

dacă sunt încă aici

sau

dacă-am plecat...

Din alba raza s-a ivit ca soarele
Si aparu de la apus se indrepta in zare
Se arata ca un strain , o stea nemuritoare
In singurul loc neumbrit, in mare.

Te l-as sa pleci, si sa apuni te las
Din inima-mi ranita o piatra a ramas
Al meu fior s-a rastignit ca-n vis
Si singura speranta s-a dus ca din-adins

    Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine... 
    Şi ochii tăi ca două perle mari, 
    îşi vor întoarce strălucirea,
    Spre alte mări, spre alte zări...
    
    O, Toamnă, tu cu frunza lină,
    Mi-ai fredonat aseară în grădină,
    Un cântec, despre vara ce-a trecut prin mine, 
    Ca un preludiu scurt, la o poveste de iubire...
    
    Dar, ştiu că Iarna va veni,
    Cu răsuflarea ei de gheaţă,
    Şi tot alaiul tău de frunze va pieri,
    În drumul meu... rămas o vreme fără viaţă...

ochiul

ghicește intenția-

în orașul inteligent

nu vezi un fir de iarbă

șiruri de păsări

dispar

într-un văitat de tilinci.

plin de flori,

socul

adumbrește

cornul de lună.

Cerul, o pânză nesfârșită întinsă peste noi, 

Cu pensule invizibile desenează zorii. 

Versuri neștiute în albastrul infinit, 

O poezie tăcută, dar vie, în fiecare răsărit. 

Norii, ca stihuri într-un dans ușor, 

Împletesc nuanțe, ca un tablou de aur. 

Cuvinte nepronunțate în alb și negru, 

În fiecare amurg, un capitol se deschide. 

Luna, poeta a nopții cu stelele-i cerne, 

Pe o foaie de întuneric, povestea ei scrie. 

O poezie ascunsă în umbrele nopții, 

Cu raze argintii deslușind misterul vieții. 

Si în tăcerea cerului, când liniștea vorbește, 

Cu vântul ca penă, cu aripile-i trece. 

Poe, ia cerului nu poate fi auzita, 

Doar simțită în suflet, într-o adâncă iubire.