Nu știu unde e durerea

Intr-o zi cand m-am trezit,

Un mesaj eu am primit,

Si in el scria asa: -Imi pare rau, dar nu mai putem continua! 

Eu am inceput sa plang , 

De inima sa ma sting.

Voiam sa plec cat mai departe,

Dar inima mea,

Doar langa a ta bate .

Ce vie e scena vieții,

Cu râsete, vise,speranțe,

Omagiu nescris dimineții,

Dar, prinși în vâltoare, noi,bieții,

Uitam că odată, pe scena,

Lumina se stinge, și ceții 

Ramane-i-va clipa boema,

Cortina cadea-va, eternă...

Tăcerea doar fi-va...

O lacrimă-n ochi e,căci vieții

Îi suntem datori cu o moarte,

Cad stele, și valuri se zbat,

In zare, departe, e noapte..

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

Pe umerii tai lin curg insomnii

As vrea sa plâng, dar ma închin

Patez cu roșu aprins  obrajii tai blajini

Te înec in iubirea mea, totul ca un chin

Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin

Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape

Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.

Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte

Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie

Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.

Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,

A mortii ceremonie.

Inimile sunt torturate in agonie

Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.

A femeii viclenie?

A bărbatului vedenie?

A sfinților șiretenie?

A zeilor astenie?

A omenirii simfonie?

Ne modelam după a bărbatului fantezie

Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie

Ne aruncam între întodeauna și niciodată

Sa ajungem pe o foaie o poezie.

In fumul țigării,decedata,

In ochii lumii, degradata,

In paginile Bibliei, posedata

In mintea lor, substantivata.

iubirea noastra a-nceput

dintr-un foc , mai de demult

si cand ne-am revazut 

pe loc ne-am replacut

nu puteam ca sa te uit

dar chiar as fi vrut

iar atunci cand te-am vazut 

pe loc drept am si cazut 

Toți ciclopii în noapte
Râd și sar pe spate
Armură de argint sângeroasă
Cavou sfințit cu apă proastă
O sabie ce emană căldură
Scoasă dintr-un sacrificiu.

Sunt o anomalie
Gândul mi-e puternic
Iar voința slabă
Stau topindu-mă într-un sicriu făcut din cordoane ombilicale
Ce miros a mort ce nu se descompune.

Cel ce demult știa să gândească
Sunt într-o ipostază proastă
Și stări de maniac infestează amintirile
Și uit cum era să simt trăirile.

Ploaie de cuțite foarte luminoase
Într-un cimitir fără morminte
Eu sunt primul client aici în iad
Și perspectiva îmi vede corpul fericit într-un vis amar
Dar gândul mi-e pierdut
Și singura chestie pe care nu am învățat-o a fost să fug
Nemişcat stau și nu de spaimă
Simt cum un păianjen argintiu mă atinge cu o lamă.

O biserică în deal
Înfășurată într-o ceață de argint
Și plină de coșciuge de argint
Eu sunt din argint
Și nu mă mișc
De frică zâmbesc și de fericire tremur
Trebuia să omoare copilul, nu mielul.

Macabru și însângerat
Măruntaie pline de calciu în dulap
Greață de la mirosul de putrefacție
Interior fără atracție
Cezariană pentru a-mi scoate viermii din stomac
Ce credeam că sunt fluturi, dar s-au maturizat.

Uitați vor fi cei ce au plecat , bineveniți cine a rămas.

E o trădare să îngenunchezi în praf iar de la frig să rămâi ars.

Un turist neobișnuit într-o călătorie temporară

Ți-ai demonstrat lumina iar în schimb ai primit un fals dans.

Picioare lungi, să te ridici mai sus e imposibil

Atunci când accesul acolo unde îți dorești devine inadmisibil.

Acoperit de frunze , e cald afară,

Cuvântul ei a fost neverosimil.

Uitați de mulți, puțini care mai păstrează în suflet

Cuvinte dulci, dar te vor lovi mai tare decât un tunet,

Toți îți spun să fugi, ar putea să fie deja prea târziu,

Să nu mai ajungi , acolo unde ți-i predestinat acel destin.

Pfoai, o berea-ș cinsti azi
Pentru toți flăcăii ăștia breazi,
De dimineață am simțit-o, ziua-i de câcat
Am luat-o-nainte și pe lume m-am pișat.

De mers, am mers, pe străzi pustii
Pline de negre zburătoare
Liniște-ai rece, ca din sicriu
Nici nu mai știu, mă mișc eu oare?

Cu capu-n nori, și în văzduh,
De-aș avea aripi, m-aș arunca în zare
Și chair de nu, eu tot mă duc,
Sperând să văd înc-o schimbare...
Dar toată lumea știe, de la Iisus,
Nimic nu mai e nou sub soare.

Văzând cum lumea a ajuns
Cultura s-a dus, și regulile toate
Religia pentru ei, prezint-un neajuns
Că nu pot dracii să-i prindă mai ușor de capete.

Așa c-au dat dracu' iubirea,
Pervertită și neroadă
Au făcut ei mare știrea,
În curcubee, să se căsătorească, 3 băieți ș-o fată

Ei o numesc iubire și-nînțelegere
Da' numa' haos au adus,
Și normele ce le-am primit de sus
Pentru ei, de-ar dispărea n-ar fi mare pierdere.

Frustrări mă compleșesc de luni
Gândindu-mă la cei mai simpli, suferind
Ei de gând rău încă n-au dat,
Că munca-i face oameni buni.

N-au timp să fie depresivi,
Și cu credință ei se uită
Rugându-se încă o zi
S-ajungă bine după muncă

Și între timp, în lumea mare
Ordinea își ia schimbare
Și crește lucrarea Satanei
Puțini credincioși încă mai sunt.

Și cei, balcani, trecuți prin comunism
Și cei de-afară ce l-au mai văzut,
Știu bine, ăsta e neomarxism
Dă-i scroll, dăi like, și te-o corupt.

Haide! Luptă! Pentru drepturile cățelului!
Hai luptă! Dreptul să fii gras, obez!
Transfobic, fat-fobic, homofob, ce ești!
Practică printre' oi mișcarea mielului!

Că lumea, progresistă rău
De frumusețe a uitat
Să mă scârbesc la un ecran
Că la emisiuni e invitat
Un nefericit, ce s-a făcut fată din băiat.

Și oameni în costume de animale imaginate
Colorate, pe scenă dansau
Și unii, cu câcat la cur în pampers
Pe lângă copii, pedofilii, oameni buni se dau.

Și ca copil s-ajungi s-asiști la o schimbare
Să fii îndoctrinat de mic,
Cu idei de nouă ordine mondială
Dar tu oricum nu înțelegi nimic.

Ajungi tu, mai târziu o oaie,
Ca celelalte, călăuzit.
Cu steaguri false, printre flăcări și ură mare,
Cu arme, oamenii s-au ciuruit.

Majoritate prost informată
Dau din cap, și zic că da...
Terifiant să știi că mâine,
O să ți-o ia pe maică-ta.
Pe taică-tău, că s-a opus
Om cu tradiție și stare,
Pe soră-ta că i-a și-a pus
În mintea ei o întrebare.

Cum am ajuns, istoria mereu s-o repetăm
Dar nu mai este mult ș-o terminăm,
Că războaiele iar s-au adunat.
Și viața lumii au luat.

Dar nu mă deranjează, sincer
De cât să stau în lumea asta de câcat.
Aștept dreptate, de sus, de vine
Dar mi-e frică, că-ci judecata,
E aspră, nemiloasă și păcătos sunt,
Nici eu încă nu m-am iertat.

Și timp, nu este, că mâine m-oi fi dus
Și tot ce iubeam ar dispărea.
Și scârba-n ochi mi s-ar vedea,
De până-acum nu s-o și fi văzut.

Și am ajuns, la locul stabilit, să beau
Că sătul sunt, și supărat, îmi iau
O halbă și pe ei cinstesc,
Pe oamenii ce încă mai muncesc,
Pe oamenii care pe Dumnezeu, încă îl mai iubesc.
Și de tradiție și reguli încă nu se despărțesc.

Îmi pare rău...

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰

    Aici nu mai locuieşte nimeni... 
    corăbiile cuceritorilor s-au scufundat de mult, 
    catarge înalte nu vor mai atinge niciodată cerul ochilor mei...
    Doar negre epave cu ecouri grave 
    de biserici, în care moartea se roagă 
    în fum albăstrui de tămâie, 
    îşi învolbură-n-spre lumină 
    zdrenţele mării mele tulburate
    de vise, de-aşteptări, de speranţe, de nori...
    
    Aici nu mai e nimeni, 
    nici măcar eu nu mai sunt...
    Golul lunii se cască, 
    urlând spre stele 
    ce nu mai sclipesc
    visele, aşteptările,  speranţele şi norii...
    Norii mei.

Slăbim împreună și creștem,
ne naștem orbiți de ce nu știm.
Te știu, dar nu ne cunoaștem,
simțim ura și iubim…

Prin refren atingem atingerea.
Sinergia, ca o verigă slabă, zăcea,
iar ea spunea că aiurește, prostește,
naște și mișcă — ura o-nvrăjbește.

Urla pe ritm și cânta suspinând,
când, visând, mișcai, secând
scenarii pe timpi, dependent de ceas.
Strig la limbi, ghidat de compas.

Vânez, vizitiu vinovat, voalul —
alintat, volatil, precum secretul.
Sintetizat urât, purtat cu griji, slăbit,
virat, privit, realmente copleșit de zâmbit.

Forfotea în prag,

Șovăia să între 

Al vremii rămășag,

Captiv în clepsidre..

Tic tac -ul se prelinge ,

Prin crestături răzbate 

Și flacăra se stinge,

Și gândul mai departe..

Prin perdeaua -nvolburatä

Tinerețile se scurg,

Cedând locul de îndată 

Clipelor din amurg...

Se aud pașii obosiți,

Ce în jilț se adâncesc 

Din ochii încărunțiti 

Bătrânețile șoptesc...

Sub veșmânt de riduri 

Sorbea din amintire,

Cu părul nins de gânduri 

Ostenita omenire..

.