ATUNCI

    Şi iată, cuvintele răzbunătoare-au crescut, 
    şi au căzut în mine, ca nişte ecouri, 
    stârnind adormite, albe maree 
    ce-acuma-mi sfâşie pieptul...
    
    Şi iată că, fără ruşine, 
    inima mea e smulsă afară, 
    să vadă lumea cu ochii miraţi 
    rănile din care se scurge lumina, 
    că sângele meu, nu mai e sânge,
    că-n venele mele, curge aur topit, 
    că-nsetate buzele mele, 
    oțet, au sorbit...

    Şi-am murit
    dorind câmpul cu florile 
    ...umbra pleoapelor mele 
    sub care adastă cerul cu stelele...
    şi toate visele mele,
    -n care, marea-mi susură valurile…

Alergăm. În fiecare zi, ca niște furnici, rămase fără mușuroi, mai ții minte când, copil fiind, dărâmai cu bățul un mușuroi de furnici, stricându-le agoniseala de-o viață, iar ele înnebunite dădeau buzna ca să piște agresorul?

Așa simt eu că suntem noi astăzi. Alergăm tot timpul, Doamne iartă-mă! Care-ncotro, la job-uri, după cumpărături, după plozi, să-i aducem de la școală, acasă, cu mașina, că de, le este greu mititeilor de ei... Alergând după bunăstarea noastră cea de toate zilele, uităm, să mai ridicăm privirile din pământ, și nu mai vedem albastrul cerului sau licăririle de stea...

Adunăm boabă cu boabă grâul muncilor noastre, ca mai apoi să le măcinăm pe lucruri de care n-avem nevoie, dar fără de care nu mai putem trăi... făină risipită-n vânt care nu va mai dospi în pâine, niciodată.

În aproape fiecare zi, căci mai sunt desigur și mici excepții, în drumul meu către muncă, întâlnesc aproape aceeași oameni, grăbiți, ca și mine, pasageri vremelnici al aceluiași drum cu finalitate, în mod invariabil, în opt ore rupte din viețile noastre, preț tot mai greu de plătit zilele acestea...

Întâi, în cale îmi apare "domnul cel sobru", un domn între două vârste, cu aparență de om foarte ocupat și important, îmbrăcat în aceleași haine vechi, cu un număr mai mare decât i-ar trebui, ne intersectăm, fără să ne salutăm, întrucât nu ne cunoaștem, doar ne privim cu curiozitate cu coada ochiului, trecând unul pe lângă altul, având grijă la drum...

Apoi, îmi iese în cale o "tânără doamnă", proaspăt pensionată, care, fără vreun scop lucrativ, cutreieră dis-de-dimineață străzile, încercând să-și mențină silueta și frumusețea binișor trecute, în așteptarea iubirii vieții ei, încă neaflată... Ne salutăm în treacăt, din vârful buzelor, fiindcă ne știm din vedere, dânsa fiind ușor nemulțumită că a ales același traseu care îi trădează menirea, scopul...

Cu gluga de la hanorac trasă adânc peste ochi, ghemuit pe treptele magazinului de cartier "cu de toate", savurându-și tacticos țigara și cafeaua la păhăruț de carton, își face veacul un "muțunache" de om, probabil muncitor în construcții. Nu ne salutăm, doar ne cercetăm în treacăt cu privirea, fiecare văzându-și de-ale lui: eu cu gândurile aiurea, el la cum să facă rost de bani pentru a-și plăti vreo rată la bancă...

Apoi, apare, din când în când, "domnișoara cu tupeu", să zici că-i trecută de treizeci, îmbrăcată întotdeauna fustichiu, cu o coafură neobișnuită și machiaj intens, gotic, tunsă scurt, cu cârlionți atent așezați într-o parte și de-o culoare îndoielnică, un fel de roșu-aprins înspre roz-vinețiu, rebela drumului, genul "l don't give a damn", dar căreia îi pasă de fapt de părerea celorlalți, încercând să promoveze în jur o imagine de femeie independentă, căreia nu-i pasă de convențiile sociale, dovedind în fapt contrariul prin atitudine și îmbrăcămintea nepotrivită vârstei...

Iar mai apoi, pe la jumatea drumului, trec pe lângă o doamnă, "bancherița", atent îmbrăcată, chiar cochet aș putea spune, răspunzând la binețe zâmbind ușor ocupată, de la distanță, grăbită fiind să-și deschidă agenția, însuflețită de speranța unui număr cât mai mare de clienți, creditele așteaptă să fie acordate, cifrele condensate în bonități cât mai bune, analizele financiare, dobânzile, trebuiesc calculate, uf!, câtă-i mai treaba...

Mă opresc în stație, gâfâind final sfârșitul drumului. Mai departe voi ajunge cu transportul în comun, laolaltă cu oameni fără chip și identitate, o masă amorfă care se mișcă coordonat, întocmai ca un singur organism uriaș, un miriapod cu multe picioare, care se călca împleticit pe propriile-i picioare, împiedicându-se în colbul drumului, lăsând în urmă un murmur surd, o larmă inteligibilă, ca și cum și-ar drege vocile, vocea...

Câte-odată, mi-e dor de oameni, alteori, nu. Niciodată de pasagerii drumului meu către serviciu... Mai degrabă mi-e dor de altfel de oameni, oameni cunoscuți pe altfel de drumuri, drumuri deschise curiozității mele neostoite, drumuri străbătute în călătoriile mele aiurea prin lume, în care am întâlnit pasager oameni cu aceeași sete de cunoaștere ca și mine, cu același dor neostoit de frumos, oameni cu care am interacționat puțin sau deloc, fiindcă în fața frumuseților lumii nu încap prea multe cuvinte... Genul meu de oameni...

    Gânduri... 
    (Inutile) 
    
    Florile neputinţei mele 
    S-au scuturat 
    În cuvinte de bine. 
    
    Păsări... 
    (Călătoare) 
    
    Pe cerul frunţii mele 
    S-au zbătut 
    Aripi, albastre şi line. 
    
    Ploi... 
    (Trecătoare) 
    
    Cenuşa inimii mele 
    S-a topit 
    În rouă, peste frunzele fine. 
    
    Luni... 
    (Zile)
    
    Timpul vieţii mele 
    S-a scurs 
    Fecund, în brazdele pline. 
    
    Priviri... 
    (Furişate) 
    
    Umbra minţii mele 
    A crescut 
    Nimicind, dorinţe haine. 
    
    Stări... 
    (Către sori) 
    
    Palmele mâinilor mele 
    S-au instins 
    Culori, în curcubeie vecine. 
    
    Gânduri, păsări, ploi,
    Inutile, călătoare, trecătoare...
    Luni, priviri, stări,
    Zile, furişate, către sori...

    Mai îndrăgostiţi ca niciodată, 
    ne-om regăsi pe-aceeaşi stâncă-albastră, 
    şi-n jurul nostru, marea va privi, 
    cu ochi miraţi, întâii zori ce s-or ivi...
    
    Şi sunt atâtea lucruri de privit, 
    atâtea drumuri neumblate, 
    că nu ne-ajunge timpul nostru infinit, 
    şi nu-i păcat mai mare-ntre păcate …
    
    Dar cine ştie, poate că-ntr-o zi, 
    la o răscruce ne-om găsi, 
    şi, în sfârşit, odată pentru totdeauna,
    vom fi ca două jumătăţi într-una...

    În orizontul împlinit spre sângeriu amurg, 
    Cârduri de paseri repezi, lin, se scurg, 
    Dansând frenetic pe un cer fără culoare, 
    Urmând supremul razelor de soare... 
    
    De nicăieri, săgeţi întunecate le izbesc în plin, 
    Necântărind secundele-ncărcate cu venin: 
    “O, ce noroc pe mine-n astă seară, 
    Să prind câte-un lăstun în fiecare gheară!” 
    
    Într-un final străluminat în flori de soare, 
    Ce-a şters tăcerea lacrimii din zare, 
    S-a auzit, ca dintr-o mare azurie, 
    Prea-plinul cântului de ciocârlie... 
    
    O, tristă vară, ai murit în frunze pale, 
    În umbra norilor ce s-au trecut agale, 
    Lăsând în urma ta acele pagini goale, 
    Măsura visurilor mele-acum banale… 
    
    Dă-mi Doamne lacrimi ca să plâng, 
    Aşa cum plânge pasărea în crâng, 
    Să îmi alin durerea şi aleanul, 
    Dă-mi Doamne zbor să îmi înec amarul...

Dăruiește-mi o stea, o lume, un fir de nisip,
Și-am să-ți cioplesc în albă marmură chip.
Dă-mi un an, o zi, o seamă de secunde
Și-am să-ți dau un gând al minții mele flămânde...

Dă-mi lumină și umbră și tăcerea din nori,
Și-am să-ți aprind în noapte o mie de sori,
Dăruiește-mi cuvinte curate ca frunzele vii,
Strivite-n săruturi pierdute în zorii de zi...

Dă-mi roua din ramuri sclipind efemer
Ca ploaia să-ți cadă pe geamul stingher,
Fără tunet, fără fulger, fără nori: doar senin,
O atingere caldă pe trupul tău lin...

Și dacă-ai să-mi dai o rază, un zâmbet, un pas,
Sub perna-ți tihnită busuioc am să-ți las.
Tu doar să-mi dărui din somnul tău calm,
Un vis, o speranță, un lied dintr-un psalm...

"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."

De ziua națională a culturii 🇹🇩

       "Inspirat de ofertă"

10 motivații 

Pentr-un milion de motive,de vieți.

10 motivatii sa poti sa te ierti 

Milion de motive sa vrei, sa poti si sa speri 

10 motivatii

Sa te ridici ...din ruine 

In credințe si vreri 

Milion de motive sa nu uiti de ieri 

10 motivatii legate de țel 

Milion de motive puse in 

Inimi ce pier.

Compozitie din litere inspirata urmare a unei oferte făcută de George Augustin Stirbat .

Florin Ristea 

15.01.2024

Demult visam la a trăi,

Acum trăiesc ca să visez,

Valuri multe; un nufăr–

Se pribegește sub curenți...

Capul iese, capul intră,

Alge, pietre și gunoaie...

Totul vine dinspre mal,

Nisipul curge, apa-i rece,

Eu tot în apă mă scald.

Uneori,oboseala

Natural,mă copleșește

Apusul,lucrului

Patriotic ,voluntar

Urcînd,cu rugăciunea

Stelar,din suflet

Suspinînd,de dorul

Antic,strămoșesc

Un vis,neprihănit

Podul,aspiraților

O Dacică,trăire

Astrul și mîndria

Țării, binecuvîntate

Estul,bucuriilor

Unic,al drepților

Nestemata ,Europei

Reverențioasă,printre stimații

Ăăă....lumii,civilizate

Simbolul,bunătății

Ăăă....idealul,pur

Realmente:Grădina,Maicii Domnului

Inelul,hărniciei

Tronul,credinței

Privești în oglindă, dar vezi doar un chip,
Ascuns în minciuni, invidie și chin,
Pe internet, te arăți fericit,
Dar sufletul tău e gol și plin de venin.

Nu ne-am născut cu ură în noi,
Dar alegem să ne-mbrăcăm în ceață,
Purtăm măști grele și nu vedem roi,
De oameni ce caută speranță.

Nu ai ales să te naști în furtună,
Dar alegi să te lupți într-un război mut,
Între iubire și ură, găsești o minciună,
Și uiți că-n adânc, toți suntem la fel născuți.

Moartea nu vine cu sicriu,

Vine când accepți că ești viu

Doar cât să porți, ca pe-un costum,

Un suflet strâmt, prea bun de drum.

Am văzut oameni drepți la față,

Dar strâmbi în tot ce nu se-arată,

Cu mâinile curate-n poză

Și pline de o viață roasă.

Nu vreau groapă pentru carne,

Carnea știe să dispară,

Vreau un loc unde să cadă

Tot ce-am mințit ca să trăiască.

Vreau o groapă pe măsură,

Nu de trup, ci de minciună,

Că prea mulți mor îmbrăcați frumos

Dar put a gol, elegant, ticălos