Afară plouă

 

Afară plouă. Și-n mine se revarsă.
Cerul și sufletul-mi curg laolaltă.
Și-i frig în oase, în minte, în toate,
Iar viața mi se zbate, în tristețe să-noate.

 


Category: Philosophical poem

All author's poems: Sylas poezii.online Afară plouă

Date of posting: 10 ноября 2025

Comments: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 622

Log in and comment!

Comments 1

Other poems by the author

Realitate

În lumina oglindită-n ape
Din care ochii așteaptă să se adape,
Un spectacol stă să-nceapă —
Ziua, dându-și ultima suflare,
Pregătește magistrala reprezentare.

 

Ființe vestite-n ale dansului nonconformist,
Musculițe dănțuie dezinhibate de instinct,
Pe muzica vestitului vocalist, broscoiul,
Acompaniat de trupa de nechibzuiți, greierii,
Petrecăreți de seamă lecuiți de griji.

 

Iată cum natura nu discriminează:
Zburător, amfibian sau țopăitor —
Fiecare are-un rost, un dor,
Și-n ciuda ignoranței ce ne acompaniază,
Fără diversitate, reprezentația nu impresionează.

 

Dar încet, încet, cortina coboară,
Neînduplecată de mâhnirea generată
În rândurile privitorilor desfătați odinioară.
Și acum, ca farmecul hipnotizant dispare,
Tot ce ne rămâne este o întrebare:
Să fi fost asta… adevărata realitate?

More ...

Libertate

Libertatea-i garantată, crede mintea necoaptă,
Visele curg fluviu prin inimile tinere,
Imposibilul devine joc de îndrăzneală
Când simți că poți zbura fără reținere.
Oh, naivitate, cine să te înțeleagă?
Erai neclară, ca o șoaptă.

 

Libertatea-i atacată, știe mintea înțeleaptă,
De dezortori fără speranță
Captivi acum în lipsă de curaj,
Propovăduind molimă tăioasă,
Mutilând esența vie, prefăcând-o în furaj,
Sperând, zadarnic, să-și hrănească,
Prăpastia lugubră, odioasă.

 

Libertate, nu ești tu de vină,
Sufletul își cere partea.
Cum să zbori spre lumea de apoi dator
Cu aripi frânte și inima pătată?
Nu-i chin mai mare, nici fior,
Decât să știi că viața-ți trece —
Și cu regrete să rămâi, neputincios.

 

Libertate, la final, de vei ajunge cu mustrări,
Împiedicată, tăvălită prin noroi,
Nu uita! Scopul nu era menit să fie atins,
Ci să dai tot ce-ai putut, cu inima și ochii larg deschiși.

More ...

Mi-aduc aminte

Stat-am să contemplu spre ce avea să vină,
Și-n calea vieții, printre suspine,
Mi-aduc aminte, mi-aduc aminte —
Că poverile zămislite de omenire,
Puse-n drumul fericirii fictive,
Măcinat-au caractere cândva integre.

 

Și la ce bun să mă-nrobesc?
Când omul dispare, și-n locul lui apare
O mască cioplită de minți avare,
Ce nu mai caută decât bunăstare —
O figură fără formă, fără fond,
Ce nu-și mai recunoaște propria înfățișare.

 

Și totuși, mă întreb: ce mai pot face?
Când rațiunea-mi e pusă la încercare,
Iar valorile morale se frâng în disperare.
Dar în clipele rămase de luciditate,
Mi-aduc aminte, mi-aduc aminte —
Că, deși lumea mă numește
Ostil, putred, hidos,
Adevărul… a fost mereu pe dos.

More ...

Îndemn la egoism

Cu ființa subnutrită, încet, am tot chivernisit,
Cu picioarele-ngreunate, anevoios, am tot agonisit,
Cu spinarea grea de-o avuție amăgitoare,
Am încetat să mai caut o măreție înșelătoare.
Și totuși, tranșee adânci am lăsat în urma mea,
Săpate-n scop de apărare, împlinirea-mi să-mi păzească,
De-un fals profet al izbăvirii, gata să mă cotropească,
Care, cu înflăcărare, profitând de acalmie,
Șerpuiește printre șanțuri cu distinsa-i infamie,
Tânjind să-mi frângă venele fragile, să-mi subțieze esența vie.
Tactică străveche greu de suportat,
Când stomacu-mi urlă să-mi fac sufletul uitat.

 

Și-n zarva pământească de-un insistent agonizant,
Și-n liniștea spirituală de-un discret stupefiant,
Sufletul flămând l-am uitat — dar mai pot oare fi blamat?
Când, într-o zi, peste fortăreața-n care m-am baricadat,
Firavă, dar măiestuoasă, o cometă scindea văzduhul,
În divina-i inocență și-n albui nestemat, m-a zărit și-a așteptat,
Din înalta-i existență, cu modestie, permisiunea-mi căuta.
Onorat și rușinat de o astfel de cerință, cu privirea i-am îngăduit,
Moment în care, cu un zâmbet larg și diafan, m-a îmbrățișat,
Și, cu un „mulțumesc”, sufletul golaș mi-a îmbrăcat căldura ei...
Să fie oare adevărat? Încă sufletul-mi icnea? Poate fi resuscitat?

 

Acum realizez: am fost investitor de timp în acțiuni parazitare,
Devorat și risipit — câte comete-am lăsat să piară-n zare?
Simplu-a fost să fac un bine, fără eforturi colosale, doar cu-un strop de implicare.
Spune-mi, conștiință, ce te cuprinde mai blând decât înfăptuirea binelui?
„Când demonii-ți sfâșie ființa, salvarea-ți vine din zâmbetul aproapelui.”
Și din egoist materialist, hamster prins în roata visului capitalist,
În egoist sufletist am renăscut — fochist al inimii, hrănind cu vis focul altruist.

 

N-am să vânez o clipă mare, un moment de eroism,
Dar aleg, cu hotărâre, al sufletului nobil egoism.
Vă îndemn la egoism!

More ...

Interogatoriu

Este ora 4:32.
M-am trezit la auzul bastonului ce lovește gratiile celulei, dar nu sunt pereți, cătușe, lanțuri — în mintea-mi, care mă ține captiv.
Ca de fiecare dată, interogatorul își face prezența: noaptea, care se transformă în torționar.

Dar e tăcută — își urmează metodic ritualul binecunoscut.
Precum unui criminal, mi se aduc la cunoștință faptele, fiecare gând suprimat își așteaptă rândul să apară în lumina reflectorului.
Mă întreabă de ce-am ales tăcerea când trebuia să vorbesc, de ce am iubit fără curaj, de ce am privit cum zilele se scurg fără să le trăiesc, de ce nu mi-am urmat visele...
Mă apăr prost. Mă contrazic. Mă trădez.
Măcinat de tortura acutizantă, mărturisesc și ce n-am făcut — iau asupra mea totul, cu speranța că se va termina mai repede, că verdictul va fi, poate, mai puțin chinuitor.
Apoi, din disperare, încep să fantazez: mă văd realizat, înțeles, ascultat, provoc interes — într-o lume unde nu mai tremur când vine seara.

Dar noaptea râde. Știe că mint, că delirez.

Batjocoritoare, îmi retează aripile, visele.

Amorțit de durere, îmi pierd conștiința.
Este ora 8:36.

Respir.

Încă o noapte a trecut.

 

More ...

Sărăcie

Sărac nu-i cel lipsit de informație,
Ci cel ce fuge de-a cunoașterii tentație.
Nutrit cu vorbe goale, din-ndoieli fabricate,
Boceste-ți mila și împrăștie otravă,
Întreține-ți credința înainte de-a deveni epavă.
Știința-i viciată, când nu vrei să o înțelegi,
Blestemat te naști, victimă pentru eternitate,
Și te stingi uitat, fără de identitate.
Sărăcia e lipsa de curiozitate.

 

Sărac nu-i cel lipsit de trăiri fastuoase,
Ci cel ce viața-și țese din iluzii vanitoase.
Sprinter în goana după aur și coroane,
Echipat cu trufie și ochelari de cal,
Alergi pe pista-nsângerată de oseminte,
Spre linia de finish, profanând morminte.
Bețiv de sine, sorbind distilat de viclenie,
Îți sunt străine valorile de empatie și omenie.
Sărăcia e atunci când cauți doar îmbogățire.

 

Sărac nu-i cel lipsit de mângâiere,
Ci cel ce-n suflet își zidește bariere.
Instruit în arta rece-a supraviețuirii,
Retezând cu bardă ascuțită rădăcina firii,
Om de piatră să ajungi, temnicer cu lanțuri vii,
Complice a sufletului înlănțuire să devii.
Spirit deținut, în celula umedă condamnat la putrezire,
Ai fost om când l-ai avut, sau acum, când l-ai pierdut?
Sărăcia este autocenzurarea sufletului.

 

More ...

Poems in the same category

O carte

O carte, te face

More ...

Dilema sufletului

 La căderea soarelui,

În liniștea întunericul,

Un suflet sângerează

Și singur se așează.

 

Și se tot gândește,

Cum de reușește,

Zilnic se trezește,

Luptă vitejește sau se amăgește?

 

Diavolu-i zâmbește

Spunându-i prietenește:

Du-te și vrăjește,

Nu iubi orbește!

 

Luna se ivește,

Ea îl liniștește și îl sfătuiește:

El te amăgește,

Tu simte și trăiește

Căldură răspândește.

 

Pe suflet îl stârnește

Și din nou iubește,

Dar se îndoiește,

Dacă-l părăsește?

 

Soarele răsare,

Îndoiala dispare

Dar am o întrebare:

Cine mă-nțelege oare?

More ...

IMAGINI SPARTE...

    E furtună pe mare, şi tună cumplit,
    Tresărind albul fulger, dispare grăbit,
    Valuri se sparg de stâncile goale,
    Vântul nebun, mătură totul în cale...
    
    Nori grei, ca plumbul, atârnă sticlos,
    Vrând parcă cerul, să-l tragă în jos,
    Ţărmul e rupt, în bucăţi sfâşiat,
    Farul clipeşte în negură, c-un ochi disperat...
    
    Munţi se ridică, târând spre genuni,
    Lotci, sfărâmate-ntr-atâtea furtuni,
    În larg marinarii, de puteri sunt sleiţi,
    Ce crud e destinul ! Să moară-s sortiţi...

More ...

Reamintire

Vino - te aștept dintotdeauna!

Șoptește-i vântului în sunet de vioară 

și fă-mă să vibrez într-una

ca liniștea surdă din fiecare seară.

 

Te simt în răcoarea vie a dimineții 

și în aburii timizi de la cafea.

Alungă-mi încet din umbrele tristeții 

și îmbracă-mă ușor cu umbra ta .

 

Mi-e dor de un dor demult uitat, 

de un Acum dincolo de timp în doi.

Și umple golul adânc înrădăcinat

Cu Adevărul sacru ce l-am pierdut in noi.

 

Vino - să transcendem timpuri,

Să ne unim în izvoare de foc

Ce-aprind în noi străine gânduri:

Caut ceva sau doar fug de-a sta pe loc?

More ...

ACTOR PE SCENA LUMII

    Perdeaua nopții se ridică încet,
    Lăsând zorii zilei să se nască în bocet,
    Ploaia îmi numără pașii, dramatic,
    Norii se-adună pe cer, fantomatic.
    
    Lumini roșii clipesc în intersecții pustii,
    Vântul dansează printre frunze moarte și vii,
    Siluete prelungi se pierd în umbre, cu noblețe,
    Călători obosiți fără nume și fețe.
    
    Printre case pierdute în aceleași tăceri,
    Pășesc pe același drum urmat ca și ieri,
    Prins în același scenariu, jucând același rol,
    Pe scena lumii, neînsemnat, sunt actor.
    
    Golit de substanță mă îndrept spre niciunde,
    Trudind să astup gura lumii flămânde,
    Dezarmat, prizonier, în lumi insensibile,
    "Trăind" online, unde toate-s posibile.
    
    Nu mai am forță să ridic pumnul greu,
    În mine nu-i nimeni, nu mai sunt eu,
    Cu timpul am deformat aceeași realitate,
    Pierzând a vieții sens și a lumii claritate.

More ...

Paradoxul meu prinde contur

Am ars fără flacără,

Am plâns fără ochi,

M-am strigat fără glas,

Și m-am pierdut fără urme.

 

Am mușcat din soare,

Mi-am înghițit propria umbră,

Și m-am trezit plângând sânge

Într-o cameră fără uși.

 

Dar nimeni nu știa 

Că eu eram deja mort

Înainte să învăț să respir.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍