Poem

Te-as fi vrut mai mult, 

Dar atâta de puțin eu te-am avut.

În vorbele tale am crezut,

Și la urmă am căzut.

Mai mult? 

Mai mult eu am suferit,

Decât am trăit și am iubit.

Mai mult,eu am dorit,

Să trăiesc cu tine pân la nesfârșit.

Îmi pare rău că mai mult eu n-am luptat,

Dar am incercat, cu vârf și îndesat.

Te-aș fi vrut mai mult,

Și totuși nu te pot avea de demult.

De-ai ști cât te iubesc,

Că în ochii tăi nu mă satur sa privesc.

Atât de mult timp a trecut,

Și eu tot mai mult te discut.

Sunt atâtea sentimente

Ce nu le pot explica,

Și mă doare sufletul

Că eu nu te pot avea.

Stau și mă gândesc la tine

Dacă te gândești la mine,

Oare ție îți e bine

Să mă vezi că nu sunt bine?

Mă complimentezi tu foarte

Și îmi spui că sunt specială,

Însă nu atât de tare

Ca tu să mă iubești iară.

Azi, ne-am întâmplat neprevăzut 

Pentru o clipă.... pe mut...

Privirea ta m-a înghețat 

Sufletul mi-a săgetat...

Am trecut cu pasul tremurând 

Ochii mi se înecau lăcrimând 

Înapoi un moment am vrut să privesc

Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.

Mi-am continuat de drum mai departe

Deși tremura totul în mine... un chin!...

O clipă simțeam că lipsește 

Să nu mă prăbușesc... să leșin.

Un văl negru mi-a-ntunecat privirea

Am simțit cum de tot mă pierd

Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,

E nevoie... să mă pierd complet.

Azi ne-am întâmplat neprevăzut 

Ca doi străini... cândva o poveste

Pentru o clipă... pe mut,

SFÂRȘIT....

Oare cine-o să m-ajute?

Inima s-o scap de lupte,

Mintea să nu fie tristă,

Corpul sa nu simtă lipsă.

Oare cine...

Să mă scape de durere,

Să o pierd s-o arunc în mare.

Promisiunile sunt goale,

Viața nu are scăpare, Oare cine...

Va veni, tristețea să o doboare

Să îmi fie alinare

Pentru al meu suflet întristat

Care rătăcește-n gol

Pierdut și neîmpăcat...

Oare cine...

Să-mi aducă iar lumină,

Să-mi aline a mea vină,

Să-mi șoptească blând, ușor,

Că nu-s singur în al meu dor...

Oare cine...

Să-mi aline nopțile reci,

Să-mi șoptească "nu mai pleci",

Sau măcar un strop de vis,

Într-un suflet stins, ucis...

Oamenii nu mor la 90 de ani,

Și nu-i de vină boala.

Oamenii mor , deschizând plicul

„Eu nu te iubesc pe tine" și el moare.

Dacă aș arăta ca o zeiță frumoasă,

Cu chipul perfect și trupul de vis,

Poate că nu m-ai mai privi cu ochi goi,

Poate că m-ai iubi, mi-ai da un sens, un abis.

Dar sunt prea urâtă, în oglindă mă văd,

Un chip fără frumusețe, fără dar,

Un suflet ce se rătăcește-n cuvinte,

Căci nu am ce ți-ar plăcea, nu am acel dar.

Mă pierd în umbra ce mă urmează,

În lumea unde frumusețea e lege,

Dar ce se întâmplă când nu ești perfect?

Când nu ai acea lumină, acea magie de eghe.

Mă uit la ele, cum zâmbesc, cum strălucesc,

Și știu că niciodată nu voi fi așa,

Căci eu sunt doar o umbră, o pată pe cer,

Un vis nerealizat, o tristețe ce nu se va șterge.

Dacă aș fi fost altfel, m-ai fi dorit,

Dar sunt doar eu, în fața ta un nimic,

Și mă las înghițită de golul ce-l simt,

Într-o lume unde frumusețea mă judecă ca pe un părinte critic.

Aș vrea să fiu ce vrei să vezi,

Dar realitatea mea mă trădează în fața oglinzii,

Și-n inima mea doar o durere mă ține,

Căci nu voi fi niciodată suficient de frumoasă, doar un vis pierdut, fără urme, fără amintiri.

Am fost trup si suflet 

Rană Și venin 

Toate au venit spre mine. 

Am amuțit. 

Am luat un zid 

L-am pus în față 

N-a mai venit

Am plecat 

Ca o noua 

Raza.

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "

Copacul nostru plin de viață 

Și voie bună pan' dimineață.

Acolo unde e verdeață 

Se numește Acasă;

Și picnicul de pe masă ne-așteaptă 

Stand toți cu rasete și dulceață

Suntem împreună  uniți și prin furtună.

Cu dragostea la vigoare, și păsările cântă. 

Florile din gradina, ne cheamă.. 

Mai se usucă 

Noi murim însetați de prea multă ură..

Simt ca e stoc epuizat, 

La săruturi dulci,  cu priviri prin geam.

Îmbrățișări, și plimbări prin parc.

Iubire și declaratii prin care am trecut cândva.

Însă mă-ntreb,

cum am putut să te iubesc

Ş--am văzut pe panoul ceresc,

Cât de mult îmi lipseşti.

Nu mai pot iubi pe nimeni 

Ce sa știi? 

Că te-am iubit puțin mai diferit. 

Tu iartă-mă ca nu am putut să-ți fiu 

Să-mi fi... 

Iartă-mă că acum sunt mai distanta 

Rece

Nu știam că dragostea din mine va trece... 

Și-n suflet  sunt doar mici firimituri de tine, 

În schimb, am risipit lacrimi și-o mie.