Vinul pierde mușterii

Se dădu sfoară în țară, de la munte pân' la mare,

Că PSD-ul pleacă... își ia cortul din dotare!

„Nu mai vrem la guvernare, ne e dor de opoziție,

Și-am găsit și un tovarăș cu mai multă... intuiție!”

Grindeanu șade la masă, Simion vine cu goarna:

„Hai să dăm cu moțiunea, să le tremure și carnea!

Pe live in cor sa ii dăm sentinta

Să vadă tot Bolojan cum ne piere... indulgența!”

E un dans mai nefiresc, un tango cu strigături,

Unii-n poze la Bruxelles, alții-n live din bătături.

Trandafirul roșu, mândru, s-a vopsit puțin cu aur,

PNL-ul strigă-n urmă: „Ăsta-i bietul minotaur!”

Bolojan, cu pixu-n mână, face calcule la rece:

„Cine pleacă, cine vine, cine oare mă petrece?

Eu voiam reforme grele, ei vor poze pe TikTok,

S-a mutat guvernarea... direct în bâlci, la iarmaroc!”

Iar poporul stă și cască, uitându-se la ecrane:

„Măi, aceștia se certau, își dădeau doar ghionturi plane!

Acum stau la braț în plen, jură toți pe-o moțiune,

Parcă e un film de groază... cu final de opțiune!”

Se anunță nuntă mare, cu sarmale și cu „live”,

Între stânga cea istorică și dreapta pe „high-five”.

Dacă trece votul mâine, să vedeți voi ce mirare:

Cine-o fi premierul? Un „influencer” la soare?

Privesc spre drumul lung și ars de soare,

Cum tremură orizontul în amiază,

Nu e doar timp, e-o forță care crește,

Și-n pieptul lumii liniștea se-așază.

Se simte-n aer gust de praf și mare,

Un orizont ce-mi cere să-l străbat,

Aștept ca vara, aspră și senină

Să prindă viață-n pasul apăsat.

Plouă în mine.

Plouă mărunt.

Și numele tău sună

A timp pierdut.

Rămâi unde ești.

Eu rămân în gând.

Acolo ne-am iubit 

Si nu ne-am pierdut. 

Lăsați goarna, măi băieți, lăsați sapa nefolosită,

Că din poze pe TikTok, burta nu e primenită!

Ați încins o nuntă-n plen, cu tam-tam și cu sarmale,

Dar lăsați în urmă-n țară doar proiecte fracturate.

Voi numărați „view”-uri multe, eu măsor în kilometri,

Voi vorbiți de viitor, dar sunteți mereu deficitari.

Vreți ministere cadou și fotolii de mătase?

Însă țara nu-i un bâlci pentru pofte pătimașe!

V-ați vopsit în mii de fețe, ba e roșu, ba e aur,

La muncă sunteți statui, la scandal – un minotaur!

Dacă vreți la guvernare, treceți dracului la fapte,

Că nu ții un neam cu postări făcute-n noapte.

Eu rămân aici, la cifre, unde logica e clară,

Până când s-o plictisi de-atâta nuntă și o țară.

Și de-o fi să vin la centru, să vă iau la întrebări,

O să piară brusc și cheful de live-uri și filmări.

Hai o clipă! Nu mai sta

Sosită e primăvara 

Mugurii stau sa plesnească 

Îmbrățișați să ne găsească!

Hai o clipă! Nu mai sta

Să-ți mai adulmec privirea

In ochii tăi să ma înec 

Cu tine primăvara s-o petrec!

Te-alung din mine

Fără resentiment

Absența ta e rană vie

Ce sângerează permanent.

Vreau doar sa uit de tine

De dorul ce zace in mine.

Vreau sa uit iubirea târzie 

Ce să doară doar știe .

Ce-a ajuns țara acum ?

Ajungi să spui,tot e minciună,

Minciună-i vorba ce-o arunci

Spunând că viața-i mai bună.

Mai bună viața pentru cine?

Ce-a fost sătac ,sărac rămâne

Căci leafa ta doi bani nu face,

Te mustră soața apoi tace.

Și vezi vitrinele încărcate

Găsești în ele tot  ce vrei

Dar prețurile nu-s de noi

Copii flămânzi ,flămânzi și goi.

Sunt mulți ca  mine,vai de ei

Muncim din greu ,dar nu avem lei

Leii noștri n-au valoare

S-au  dus schimbați peste hotare.

Voi,ce azi cârmuiți țara

Pe unde vă petreceți vara?

De unde atâtea milioane?

Le-ați primit comisioane?

Cu lacrimi Te privesc,

Cu lacrimi Te iubesc,

Cu lacrimi Te sărut smerit 

Căci pentru mine-ai suferit.

Ajută-mi Doamne gândul meu

Smerit precum ești Tu să fie;

Să port cununa vieții 

Întreaga veșnicie.

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Gânduri peste gânduri...

se roiesc în cap,

Citesc printre rânduri 

dar din gând le scap.

Obosit de vreme

ca frunza de ploaie

sufletul mai geme

sub dorul care-l îndoaie.

Vorbele rostite

se pierd în tăcerea

șoaptelor șoptite 

dulci ca și mierea .

Mă alint cu gândul

că totul se trece

precum bate vântul 

într-o iarnă rece.

Mă împac cu gândul 

ca-n viața aceasta trecătoare 

suntem două urme clare 
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.

Nuanțele de gri sunt singurele umbre

Ce dansează sălbatic în calea ochilor,

Dorind să ascundă culorile curate,

Cerșesc grăbite atenția mea totală.

Infinitul curcubeu de nuanțe închise

Mă acaparează și mă izolează,

Creând pentru mine în abisuri

Un amestec de tristețe supremă.

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții

Cu o nuanță de gri metalizat,

Iar sălbaticul rânjet de mândrie

Mă face să cred că a reușit.

Intensitatea de gri asupra ființei mele

Îmi trezește neîmplinirile trecute

Și dorind să se sfârșească mai repede,

Îl rog să pregătească nuanța fatală.

Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor

Și izbindu-mă furios într-o fundătură,

Se năpustește exaltat din umbra griului

Spre jalnica și sumbra mea făptură.

Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,

Pătrunde în mine și curge prin sânge,

E parte din mine, îl simt peste tot,

Se face comod și așteaptă să mor.

Văd cerul senin acum când sunt mort

Și o liniște dulce mă îmbie la somn,

Din ape spre cer se ridică în zori

Frumos curcubeul plin de culori.

Pace! Cuvânt urmat de un ecou

Zâmbetul copilăriei se răsună

Imaginea de pe tablou

Când toți sunt împreună

Când vezi la Televizor, 

Cum țările se împacă

Și copii sunt pe lume în vizor, 

Ca fiind o piatră sacră

Când toți zâmbesc și dansează împreună

Cu pielea, albă, neagră sau chiar brună. 

Tradițiile vechi, cu toții le serbează

Iată Pacea pe care pe cinste o urează