Vinul pierde mușterii

Privesc spre drumul lung și ars de soare,

Cum tremură orizontul în amiază,

Nu e doar timp, e-o forță care crește,

Și-n pieptul lumii liniștea se-așază.

Se simte-n aer gust de praf și mare,

Un orizont ce-mi cere să-l străbat,

Aștept ca vara, aspră și senină

Să prindă viață-n pasul apăsat.

Hai o clipă! Nu mai sta

Sosită e primăvara 

Mugurii stau sa plesnească 

Îmbrățișați să ne găsească!

Hai o clipă! Nu mai sta

Să-ți mai adulmec privirea

In ochii tăi să ma înec 

Cu tine primăvara s-o petrec!

Plouă în mine.

Plouă mărunt.

Și numele tău sună

A timp pierdut.

Rămâi unde ești.

Eu rămân în gând.

Acolo ne-am iubit 

Si nu ne-am pierdut. 

Mi-ai zâmbit și s-a rupt din iarnă gerul,

Si mi-a-nflorit în inimă misterul

Cu pașii tăi ai colorat tăcerea

Și-ai transformat în cântec toată durerea.

Ești floarea rară ce nu se ofilește,

Un soare ce zilnic strălucește

lar eu te port ca pe o poezie,

Scrisă pe cer, cu dor și armonie.

Se dădu sfoară în țară, de la munte pân' la mare,

Că PSD-ul pleacă... își ia cortul din dotare!

„Nu mai vrem la guvernare, ne e dor de opoziție,

Și-am găsit și un tovarăș cu mai multă... intuiție!”

Grindeanu șade la masă, Simion vine cu goarna:

„Hai să dăm cu moțiunea, să le tremure și carnea!

Pe live in cor sa ii dăm sentinta

Să vadă tot Bolojan cum ne piere... indulgența!”

E un dans mai nefiresc, un tango cu strigături,

Unii-n poze la Bruxelles, alții-n live din bătături.

Trandafirul roșu, mândru, s-a vopsit puțin cu aur,

PNL-ul strigă-n urmă: „Ăsta-i bietul minotaur!”

Bolojan, cu pixu-n mână, face calcule la rece:

„Cine pleacă, cine vine, cine oare mă petrece?

Eu voiam reforme grele, ei vor poze pe TikTok,

S-a mutat guvernarea... direct în bâlci, la iarmaroc!”

Iar poporul stă și cască, uitându-se la ecrane:

„Măi, aceștia se certau, își dădeau doar ghionturi plane!

Acum stau la braț în plen, jură toți pe-o moțiune,

Parcă e un film de groază... cu final de opțiune!”

Se anunță nuntă mare, cu sarmale și cu „live”,

Între stânga cea istorică și dreapta pe „high-five”.

Dacă trece votul mâine, să vedeți voi ce mirare:

Cine-o fi premierul? Un „influencer” la soare?

Te-alung din mine

Fără resentiment

Absența ta e rană vie

Ce sângerează permanent.

Vreau doar sa uit de tine

De dorul ce zace in mine.

Vreau sa uit iubirea târzie 

Ce să doară doar știe .

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele -

Pedanţi profesori

Şi examene grele...

Şi azi mă-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele !

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare -

Azi nu mai sunt eu

Şi mintea mă doare...

Nimic nu mai vreu -

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele -

În lume m-ai dat

În vâltorile grele,

Atât de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele !

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse -

Des maîtres pedants,

Examens difficiles ...

Je frissonne maintenant

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse !

Lycée, - cimetière

Aux longs couloirs -

Je ne suis plus moi

Et l'esprit me fait mal ...

Rien je n'en veux -

Lycée, - cimetière

Au longs couloirs ...

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse -

Au monde tu m'as donné

Dans les tourbillons,

Tellement blasé ...

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse !

Sunt diferită...

Sunt diferită de cei ce mă rănesc...

Am prins curajul valului ce se îndepărtează 

Și puterea zâmbetului ce doare.. dar se afișează...

Dar sunt om, suflet și... obosesc ...

Să cred, să sper, să mă mint singură 

Deși nu vreau să-mi pierd visele, poveștile...

Mă-ncearcă foarte tare dorul și cad în neputință 

Un dor ce este al meu și îmi scrie poeziile...

Sunt diferită de când durerea nu mai are glas... doar greutate

De când mă fac bucăți și-apoi mă strâng cu mâinile goale

De când mă țin în brațe când simt că mă prăbușesc 

Sunt diferită de când am înțeles că nu merită pentru nimeni să te abandonezi.

Sunt diferită... iubesc în vise ce nu pot in realitate, dar iubesc

Și când mi-e dor citesc povestea rămasă nescrisă 

Căci te găsesc în toate.... atât de frumos și firesc

La un pahar de vin.... în acea ultimă îmbrățișare promisă.

Merg tăcută pe -acelasi drum,

Lăsând în urmă amintiri și fum.

Pomii fug,se pierd în vale,

În palmă picurănd petale.

Pe dealuri umbre se perindă,

Se lungesc,din mers să prindă 

Aripi ce plutesc în derivă.

Eu mă simt din nou captivă 

Unui destin pus în valiză,

Ce -n lume umblă fără viză.

Străbate nori încercănați,

De vânt aspru legănați,

S-ajungă pe-un tărâm uitat,

De suflete cândva visat.

Unde timpul nu clipește,

Zilele -n tolbă drămuiește.

Razele firav se strecoară;

Eu urc in balans pe scară 

Cu povara strânsă -n spate 

Și cu dorul dus departe...

Cândva pe lume am venit

Prin dragostea părinților,

Feciorul lor cel mult dorit

Ce-i deștepta în toiul nopților. 

Așa mi-a povestit mămica

Că noaptea, ziuă le-am făcut,

Dar mulțumiți erau în suflet

Că, doar eram primul născut. 

Când ochii am deschis pe lume

Era o zi de zece, în primăvară,

Iar bucuroși și fericiți părinții

Lângă nume, Cezărel...adăugară. 

Cu multă ușurință am învățat

Să mă ridic de jos și să fac pași,

Și mai apoi să scriu și să citesc

Să aflu..despre Traian...și daci. 

La școli înalte, m-a dus destinul

Să-mi fac un rost în astă viață,

Și să-mi cinstesc locul plecării

Stiind, că doar știința te înalță. 

Prin timp am mers și în armată

Să fiu sub tricolor, ostaș tanchist,

C-așa era în comunism...sentința

Țara să-ți aperi și-apoi, specialist. 

La studii mi-am întâlnit iubirea

Și Domnul ne-a unit, sub jurământ,

Să ne iubim până soarta va spune

Că s-a-ncheiat al vostru legământ. 

Din dragoste, ni s-a născut odorul

Ce este învățat, pășind pe drumul lui,

Lângă soția sa, ce i-a fost harazită

Prin binecuvantare și voia Domnului. 

De tineri am muncit și pus deoparte

S-avem când bătrânețile ne-ajung,

Iar când necazuri au mai fost în casă

Le-am depășit și chiar știut...să plâng. 

Acum când anii mulți s-au adunat

Și-i simt cum mă apasă-n spate,

Vă spun că viața-mi este împlinită

Și-s tare fericit...cu-a mea jumate!

Sunt multe clipe grele cind as da inapoi...

In melancolii ma'nnec ca-n volburate ploi...

Ma'mpiedic in greseli,desi asta e firesc,

Visez deseori la vise in care ma ratacesc...

Privesc real la viata,dar cred si in minuni..

Sinceritatea'n palme,desigur nu-i fara minciuni...

Dar cred in tot ce-i bine si bunatatea'n viata,

restul tot se trece cu zimbetul pe fata!!!

Într-o toamnă uitată de ceasuri,

Pe-o ramură șubredă, o frunză-a rămas.

Toți frații ei căzuseră-n șoapte,

Dar ea s-a prins de viață ca de-un ultim glas.

„Ce e cu tine, frunză stingheră?

De ce nu urmezi chemarea vântului mut?”

O-ntreabă codrul, cu vocea-i severă,

Dar frunza tace, neliniștea ei n-a trecut.

Ea visa nu la pământ, ci la cer,

La dansul ce-l poartă norii spre stele.

„De ce să cad într-un humus stingher,

Când pot visa infinituri rebele?”

Vântul o-mbrâncea, dar ea se-ncorda,

Ca o inimă care refuză să tacă.

„Nu sunt făcută să mor undeva,

Sunt frunza ce cerul vrea să-l prefacă.”

Timpul trecu, anotimpuri rotiră,

Frunza rămase, dar ramura ei

Se-ncovoiase sub greutatea firii,

Sub truda de-a ține visul în tei.

„Nu vezi, ești singură, frunză nebună,

Toți au căzut și pământul îi poartă!

Tu stai, dar ce-i asta? Viață? Minciună?

Răzvrătirea ta e o luptă deșartă.”

Dar frunza zâmbea, căci vântul cedase,

Ramura-i plângea, dar ea strălucea.

Ea nu voia glorie, nici să se lase,

Voia doar cerul s-o învăluie-așa.

Și-ntr-o zi, când luna părea să coboare,

Când pădurea dormea în tăcerea cea grea,

Un fulger de aur, cu raze-amăgitoare,

Răpi frunza spre stele, lăsând-o să stea.

N-a mai fost frunză, nici ram, nici pământ,

Doar o urmă de dor în al cerului cânt.

Ea a fost singura care-a sfidat

Căderea, uitarea, pământul uscat.

Și astfel se scrie o poveste nebună

Despre o frunză ce-a vrut să rămână.

Nu pentru slavă, nici pentru sfârșit,

Ci doar pentru visul ce n-a fost trăit.