Poems in the same category
Poem
Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale
Nu o întrebi cum e viața ei
Nici ea pe tine,
O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar
Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,
Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi.
Regretul
N-am inspirație, ci aspirație,
Vreau să trăiesc,
Vreau să incep să iubesc,
Mor încet, și nu-i bine,
Nu știu dacă mai apuc ziua de mâine.
Aceași zi, aceleași fețe,
Nu prea pare să-mi mai pese.
Suntem goi pe dinăuntru,
Și respingem un adevăr sumbru.
Nu mai știm să iubim,
Amărăciunea ne-o întărim.
Viața ne trece prin fața ochilor,
Acest adevăr noi incercam să-l ocolim.
Ține minte cât mai poți,
Regretele sunt pentru morți...
DUMNEZEU - ATOTȚIITOR
În Hristos să ne încredem
Căci El ne e Pastor,
Călăuza ce ne duce
Sus în cer la Creator.
Noi trebuie să ne smerim
Ajutor în El găsim;
S-ajutăm pe fiecare
Să ajungă la scăpare.
Pe trepte de tăcere
Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .
Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân .
Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....
În jocul visului frământ lutul vremii .
Unde vântul mä va duce .
Departe de tărâmul drag
Stau rezematä-n prag,
Și plutind în nostalgie,
Mä transform ca prin magie
Într-o pasăre ciudată
De fantezia mea creată,
Ce prinse viață, subit,
Zburând spre zări, tacit.
Unde gândul meu o duce,
Poposind la o răscruce,
Privi în urma ei cu teamă,
Se cuibări la mine-n palmă,
Proroci al meu destin,
Gläsuind in grai străin.
Pe raza Stelei călătoare
Pecetlui a mea cărare.
Închisem ușa pe -nserate;
Poate norocu mi bate,
Să mă smulg din colivie,
Să fac și un pic de terapie;
Ca să mi pot lua avântul,
Unde mă va duce vântul...
Început decsfârșit
Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.
Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.
De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.
Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
Poem
Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale
Nu o întrebi cum e viața ei
Nici ea pe tine,
O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar
Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,
Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi.
Regretul
N-am inspirație, ci aspirație,
Vreau să trăiesc,
Vreau să incep să iubesc,
Mor încet, și nu-i bine,
Nu știu dacă mai apuc ziua de mâine.
Aceași zi, aceleași fețe,
Nu prea pare să-mi mai pese.
Suntem goi pe dinăuntru,
Și respingem un adevăr sumbru.
Nu mai știm să iubim,
Amărăciunea ne-o întărim.
Viața ne trece prin fața ochilor,
Acest adevăr noi incercam să-l ocolim.
Ține minte cât mai poți,
Regretele sunt pentru morți...
DUMNEZEU - ATOTȚIITOR
În Hristos să ne încredem
Căci El ne e Pastor,
Călăuza ce ne duce
Sus în cer la Creator.
Noi trebuie să ne smerim
Ajutor în El găsim;
S-ajutăm pe fiecare
Să ajungă la scăpare.
Pe trepte de tăcere
Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .
Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân .
Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....
În jocul visului frământ lutul vremii .
Unde vântul mä va duce .
Departe de tărâmul drag
Stau rezematä-n prag,
Și plutind în nostalgie,
Mä transform ca prin magie
Într-o pasăre ciudată
De fantezia mea creată,
Ce prinse viață, subit,
Zburând spre zări, tacit.
Unde gândul meu o duce,
Poposind la o răscruce,
Privi în urma ei cu teamă,
Se cuibări la mine-n palmă,
Proroci al meu destin,
Gläsuind in grai străin.
Pe raza Stelei călătoare
Pecetlui a mea cărare.
Închisem ușa pe -nserate;
Poate norocu mi bate,
Să mă smulg din colivie,
Să fac și un pic de terapie;
Ca să mi pot lua avântul,
Unde mă va duce vântul...
Început decsfârșit
Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.
Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.
De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.
Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
Other poems by the author
Colega mea de grădiniță
Colega mea de grădiniță
Frumoasă, dulce cu codițe
Ne-an întânlit pe drumul vieții,
Te admiram,eu băiat și tu fetiță.
Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,
Vorbeai câte în lună și în stele
Eu cu drag te-am ascultat
Pe o bancă într-un parc.
Ne plimbam ținându-ne de mână
Serveam prăjituri ori înghețată
Tu erai o surioară ,eu un frățior
Dar nu vorbeam despre viitor.
Mă gândeam ades la tine,
Să te văd îmi era dor
Vorbele de duh și pline de humor
Ne făcea să râdem amândoi în cor.
Cât a ținut prietenia noastră?
N-ai bănuit nimic?
Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit
Și mi-am simțit sufletul rănit ...
Te-am întânlit pe stradă
Te-am strâns în brațe fericit
Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?
Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.
DOI OCHI CE ARD
Am tresărit când am privit
În ochi -ți mari ,întrebători
Și ca un flux m-a străbătut
Al dragostei fior.
Am înțeles de la început
Că tu esti alesul,
Dar ai plecat nepăsător
Neîncetindu-ți mersul.
Te -am urmărit cum te pierde -ai
Nepăsător și rece
Nu știi că lași în urma ta
Doi ochi arzând ...
Cu dorul te petrece!
Întânlire între vii și între morți!
Dragii noștri ,urcați la cele sfinte
Grea durere ,dor fierbinte
Ne aduce spre morminte
Chipuri pure și curate
Deși-s morți ,parcă trăiesc
Sub pământ doarme o floare
Plânge lacrima ce-o doare
Astăzi totuși e-o zi mare
Clopotele bat la porți
E întânlirea între vii și între morți!
STRĂMOȘII MEI
Cu mulți ani în urmă să fie două-trei sute de ani
prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor
era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu
a crescut oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma
lor ,omul , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre
laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .
Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .
Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,
de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .
Trashumanța de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns și prin
părțile noastre pe malul Prutului În satul acela vechi ,era o fată
orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au
făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire
i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .
Câ era fericită Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă
cântând la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele
și dorurile fetei singuratice .Povestea spune că ciobănița Ileana
în zilele călduroase se oprea la umbra sălciilor de pe malul Prutului ,
și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la
iernat ,cu promisiunea că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă
,Ileana ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng
al Prutului era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea oile lui o turnă mică .
Încă din vara trecută fusese fermecat de melodiile ce îi
mângâiau singurătatea .Începuse iar să răsune valea de cântec .
Vasile era curios să vadă cine cântă ,se apropie încet de mal și vede
cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile
în jurul ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.
Până la urmă Ileana și Vasile s-au văzut și au descoperit că deși îi desparte un
hotar de țară ei vorbesc aceiasi limbă -limba moldovenească -
In toamnă când turmele s-au retras la iernat , Vasile a trecut Prutul
cu mica lui turmă de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă
și au avut urmași și urmașii lor alți din generație în generație pănă a ajuns la
mine .ILEANA și VASILE ALEXA sunt strămoșii mei și ssunt mândră că le
cunosc povestea și că mai trăiesc cu tot neamul ALEXA
Cine ne apără?
Când asculți ce se întâmplă în lume ,
Câte manevre ,trocuri se fac !...
Somnul nopții ni-l fură
Și ne acucă pe toți plânsul
De s-ar umple si-un lac !...
Dar soluția nu-i plânsul
Diplomații nu mai au cuvântul
Nici tratate ,alianțe ,condiții
Nu ne mai pot apăra
Când cei de sus țara ți-o vrea .
Nu ne rămâne decât haiducia ,
Poate ea apăra ROMÂNIA
Colega mea de grădiniță
Colega mea de grădiniță
Frumoasă, dulce cu codițe
Ne-an întânlit pe drumul vieții,
Te admiram,eu băiat și tu fetiță.
Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,
Vorbeai câte în lună și în stele
Eu cu drag te-am ascultat
Pe o bancă într-un parc.
Ne plimbam ținându-ne de mână
Serveam prăjituri ori înghețată
Tu erai o surioară ,eu un frățior
Dar nu vorbeam despre viitor.
Mă gândeam ades la tine,
Să te văd îmi era dor
Vorbele de duh și pline de humor
Ne făcea să râdem amândoi în cor.
Cât a ținut prietenia noastră?
N-ai bănuit nimic?
Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit
Și mi-am simțit sufletul rănit ...
Te-am întânlit pe stradă
Te-am strâns în brațe fericit
Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?
Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.
DOI OCHI CE ARD
Am tresărit când am privit
În ochi -ți mari ,întrebători
Și ca un flux m-a străbătut
Al dragostei fior.
Am înțeles de la început
Că tu esti alesul,
Dar ai plecat nepăsător
Neîncetindu-ți mersul.
Te -am urmărit cum te pierde -ai
Nepăsător și rece
Nu știi că lași în urma ta
Doi ochi arzând ...
Cu dorul te petrece!
Întânlire între vii și între morți!
Dragii noștri ,urcați la cele sfinte
Grea durere ,dor fierbinte
Ne aduce spre morminte
Chipuri pure și curate
Deși-s morți ,parcă trăiesc
Sub pământ doarme o floare
Plânge lacrima ce-o doare
Astăzi totuși e-o zi mare
Clopotele bat la porți
E întânlirea între vii și între morți!
STRĂMOȘII MEI
Cu mulți ani în urmă să fie două-trei sute de ani
prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor
era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu
a crescut oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma
lor ,omul , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre
laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .
Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .
Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,
de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .
Trashumanța de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns și prin
părțile noastre pe malul Prutului În satul acela vechi ,era o fată
orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au
făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire
i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .
Câ era fericită Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă
cântând la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele
și dorurile fetei singuratice .Povestea spune că ciobănița Ileana
în zilele călduroase se oprea la umbra sălciilor de pe malul Prutului ,
și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la
iernat ,cu promisiunea că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă
,Ileana ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng
al Prutului era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea oile lui o turnă mică .
Încă din vara trecută fusese fermecat de melodiile ce îi
mângâiau singurătatea .Începuse iar să răsune valea de cântec .
Vasile era curios să vadă cine cântă ,se apropie încet de mal și vede
cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile
în jurul ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.
Până la urmă Ileana și Vasile s-au văzut și au descoperit că deși îi desparte un
hotar de țară ei vorbesc aceiasi limbă -limba moldovenească -
In toamnă când turmele s-au retras la iernat , Vasile a trecut Prutul
cu mica lui turmă de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă
și au avut urmași și urmașii lor alți din generație în generație pănă a ajuns la
mine .ILEANA și VASILE ALEXA sunt strămoșii mei și ssunt mândră că le
cunosc povestea și că mai trăiesc cu tot neamul ALEXA
Cine ne apără?
Când asculți ce se întâmplă în lume ,
Câte manevre ,trocuri se fac !...
Somnul nopții ni-l fură
Și ne acucă pe toți plânsul
De s-ar umple si-un lac !...
Dar soluția nu-i plânsul
Diplomații nu mai au cuvântul
Nici tratate ,alianțe ,condiții
Nu ne mai pot apăra
Când cei de sus țara ți-o vrea .
Nu ne rămâne decât haiducia ,
Poate ea apăra ROMÂNIA