1  

La Ocna Sibiului!

Azi mă aflu pe la Ocna

Pe la lacuri, prin Sibiu,

Pun pe mine tot nămolul

Poate plec...cât mai târziu. 

 

Mă expun puțin la soare

Să usuce ce-am pe mine,

Și-apoi mă afund în apă

Să mă spăl cum se cuvine. 

 

Lângă mine stă o doamnă

Neagră din cap în picioare,

Care-mi spune printre dinți

Că-i în vârstă și tot..doare. 

 

Dinspre bar apare moșul

Ducând în mâini două beri,

Și-o îndeamnă pe-a lui babă

Gustă, să se ducă din dureri. 

 

Îi las să-și consume berea

Și mă-ndrept către soție,

Ce îmi zice c-ar vrea unsă

Cu ulei pentru...protecție. 

 

Lacul ne-aștepta cu sarea

Să plutim întinși pe spate,

Îndurăm sub raza soarelui

Pentru-n pic..de sănătate. 

 

Lume de pe tot pământul

Discutând pe a lor limbă,

Nimeni nu are vreo grabă

Stau la mese, mancă ciorbă. 

 

Seara se strecoară-n lac

Când pe cer răsare luna,

Obosiți pășim spre casă

Unde ne așteaptă..cina.

 

Zilnic vom pleca la lacuri

Pentru apă, sare și nămol,

Pân' se termină concediu

Și-apoi la muncă-n control!


Category: Diverse poems

All author's poems: Zugun poezii.online La Ocna Sibiului!

Date of posting: 17 July 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 622

Log in and comment!

Other poems by the author

Să fiu, să nu fiu!

Zilnic mă-nchin la tine Doamne

Și multe cer să-mi împlinești,

Uit când greșesc să cer iertare

Cu toate astea, simt că mă iubești

 

 Încerc să nu mai fiu așa de mândru

Și către cei din jur să-mi arăt omenia,

În adevăr să cred urând minciuna

Și aliatul vieții să- mi fie modestia

 

Mă străduiesc să nu fiu lacom

Să fiu corect, cinstit și cumpătat,

S-ajut fără a cere vreo răsplată

Să lupt și-apoi să spun..a meritat

 

Izvor de dragoste să- mi fie inima

Iar bunătatea să-mi biruie invidia,

Să răspândesc în jur multă lumină

Să fiu puternic să țin în frâu mânia

 

Visez că omul poate fi mai bun

Doar prin iubire și fără pic de ură,

Cuvântul dat să fie bună temelie

Pe care să clădești, având măsură

......................

Mă-ntreb de știu ce este bine

Și cum pot de rău să mă feresc,

Speranță-mi este doar la Tine

Și cu smerenie..zic mulțumesc!

 

More ...

În poala ei!

E feerie peste tot sub soare

Iar vremea, e una minunată,

Ce te îndeamnă la plimbare

La braț cu o frumoasă fată

 

Copacii sunt încărcați de flori

Ce răspândesc miros amețitor,

De sus s-aud triluri de păsări

Ce-n cor se-ntrec pe limba lor

 

M-așez pe bancă lângă soție

Și capu-mi pun pe al ei umăr,

Nu mai sunt tânăr ca altădat'

Și-n gând ușor anii mi-i număr

 

Pleoapa îmi cade peste ochi

Și-adorm căzând în poala ei,

Nu mă trezește, fredonează

Un cânt cântat de noi pe-alei

 

Nu știu dacă visez sau aiurez

Că văd in fața ochilor cărarea,

Pe care ne plimbam în Copou

Și unde i-am furat sărutarea

 

Simt cum peste noi cad flori

Din teii înfloriți în luna Mai,

Și, cum cineva ușor mă urcă

Într-o caleașcă trasă de cai

 

Mirat întreb unde ne ducem

Și-mi face semn ca să aștept,

Mă uit atent, dar nu vorbesc

Și-n liniște nedumerit accept

 

Văd cum trăsura se oprește

Și-n fața noastra-i primăria,

Cobor încet și-ncep să înțeleg

Că soți vom deveni, eu și Maria

 

Tresar și mă trezesc din somn

Și văd că-s așezat în poala ei,

Capu-mi ridic și lung privesc

Cum trec studenții pe sub tei

 

Întreb cât am dormit de mult

Și îmi răspunde cinci minute,

Îi povestesc tot ce am visat

Râde și-mi dă sărut pe frunte

 

Ne ridicăm și banca părăsim

Pentru a merge înspre casă,

Pasul grăbim să nu întârziem

C-avem copiii, invitați la masă

 

More ...

Toamna la plimbare!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

 

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

 

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

 

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

 

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

 

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

 

 

More ...

Fii calm, nu t-enerva!

Azi mai mult ca niciodată 

De vrei șef mare să fii, 

Capul să-ți fie plecat 

Iar rușinea să n-o știi. 

 

Ia poziție de ghiocel 

Când șefu mare te ceartă, 

Că nu-i bine drept să stai 

Nici să-i sufli vorbă-n ceafă. 

 

Nu le spune c-ai dreptate 

Și-ncerca să schimbi ceva, 

Că doar ei cunosc ce-i bine 

Deci...fii calm,  nu t-enerva. 

 

Fii atent ce scoți pe gură 

Mai bine rămâi drept mut, 

Când în jur este gâlceavă 

Fă-ți din rugă,  al tău scut. 

 

Iar, când vezi prostie multă 

Și nu știi cum s-o oprești, 

Fugi cât te ține puterea 

C-altfel tu, te...molipșesti!

More ...

De vrei...!

De vrei tu lumea s-o cunoști

Întreabă vântul,

El este cel ce poartă vești

Culese de pe-ntreg pământul

 

De vrei să urci și să cobori

Atent să fii la treaptă,

Iar când poteca rătăcești

Nu dispera și luptă

 

De vrei să te cunoască omul

Nu te ascunde,

Aruncă masca, arată-ți chipul

Ca nu cumva să te confunde

 

De vrei s-atingi luna cu mâna

Te suie sus pe nor,

Și spune-i ei ce te frământă

Și cere-i sfat și ajutor

 

De vrei cuiva să-i ceri iertare

Nu amâna că timpul trece,

Și vei purta mereu povara

Celor ce-au trebuit să plece

 

De vrei în adevăr tu să trăiești

Uită minciuna,

Fii înțelept în tot ce zici

Evită bezna și caută lumina

 

De vrei să fii iubit de semeni

Iubire dăruiește,

Și sigur vei fi răsplătit

De Cel de Sus ce ne iubește

 

De vrei, nu vrei, îmbătrânești

Ca-așa-i lumea lăsată,

Și anii trec nu se opresc

Și tot mai des repeți..a fost odată!

 

 

More ...

Aniversare!



Azi, e ziua mea, când m-am născut
Și ani frumoși și, mulți s-au adunat,
Sunt fericit, că mi-ai rămas aproape
Și mulțumit, cu ce Domnul, mi-a dat.

A fost în zi de zece Mai, în primăvară
Când am scâncit, pentru întâia oară,
Și când părinții, mi-au dat prenume
Cu bucurie, că al nume, n-o să moară.

De mic, am fost crescut și îndrumat
Să port respect, celor din jurul meu,
Să nu m-abat de la dreptate, adevăr
Și-n suflet să-l port, pe Bunul D-zeu.

În viață au urmat și, școli și pregătire
Om să devin, cu o menire, în astă lume,
Să am calificări, să fiu un bun specialist
Și mai ales, prin muncă, să am...renume.

Ușor n-a fost și m-am luptat cu încercări
Ce au venit, când mai puțin, le așteptam,
De la dușmani ,,amici", ce-n viață îi avem
Cu care mă pupam și mâna le strângeam.

Pe calea vieții, iubita mea, te-am întâlnit
Ce-mi ești speranța, de-a iubi și-a fi iubit,
Formăm, în doi, perechea..de îndrăgostiți
Chiar și-n prezent, când părul...ne-a albit.

Acum, la ceas de sărbătoare și-n veselie
Ne regăsim cu toții, la masă... împreună,
Gândul îmi e la ei, la cei ce mă-nconjoară
Și-mi zic, Doamne Îți mulțumesc și-mi Fii lumină!
.......un număr...64!

.....mic...mare??....

 

Sunt prin viață, doar un călător 

Pe-ăst pământ... unde iubesc,

Mult aș vrea să fiu, nemuritor 

Însă, vine-o zi, când mă opresc!

More ...

Poems in the same category

The Demon and the Priest

Dear gentle reader,

Beneath the pale moonlight,

I have entered your dreams

and whispered softly

the legend of soul ties.

 

Slowly, you step beside me.

Hungry eyes gather in the distance.

The reality swallowing us whole

is nothing but a forgotten battlefield.

 

Your razor-sharp gaze is captured.

 

There, among dozens of rotting corpses,

stand two figures suspended in silence,

like the final pillars of a fallen temple.

 

The first— a broken priest.

 

Wounded, endlessly praying,

his trembling hands, his crooked fingers,

still searching for a fragment of mercy.

 

The second— a gentle demon.

 

Waves of warmth orbit around her.

Her sapphire eyes remain fixed upon the horizon,

calmly gazing into the endless dark.

 

You see them, don't you?

 

Remain still.

Obedience is the key.

 

Watch closely,

for what you are about to witness

will unsettle the deepest parts of your soul.

 

She senses the priest's sorrow

rising above the dead surrounding him.

His misery speaks louder than words.

 

"Take my hand," she whispers.

 

"Drink from my waters.

You have exhausted your strength

for far too long."

 

"My fair lady... my endless cup of hope...

How could a poor soul like mine

ever deserve to reach you?"

 

Like distant constellations,

their paths collide.

 

He drinks fiercely from the source of her light,

while she willingly holds him close,

believing compassion alone

can heal what time could not.

 

"How can this be?

Have I become blind

or simply mad?"

 

"Silence.

Ask yourself what you're truly seeing.

The truth stands before us.

It is only hidden

from those unwilling to look."

 

What feels like thousands of years pass.

 

The priest and the demon

begin studying one another.

 

One— cold as forged steel,

calculating,

entirely ruled by the mind.

 

The other— guided by razor-sharp intuition,

profound empathy,

and quiet emotional wisdom.

 

Again and again,

the priest manipulates, betrays, wounds,

engraving new scars into her soul.

Again and again,

the demon forgives.

 

Once. Twice.

 

Until—

something clicks.

 

The pattern reveals itself.

The spell dissolves.

 

She stands perfectly still,

frozen in time, calculating,

without anger, without reaction.

 

Holding every advantage,

she prepares her departure

in absolute silence.

 

She could have struck him down.

She could have carved wounds

deeper than those he had ever known.

 

But she finally understands.

This is no wounded soul.

This is a predator.

Her sapphire eyes become crystal clear.

 

And then—

she goes supernova.

 

The script shatters.

The roles reverse.

For the first time,

the priest chokes on fear.

 

He was clever.

Subtle as a serpent.

Yet painfully predictable.

She had always seen beyond the mask.

 

She understood him

better than he understood himself.

For the depth of her empathy

could only exist

because it mirrored

the depth of her own darkness.

And his downfall

would become far worse than hell.

 

"He searched for golden nectar,

yet stumbled upon an unknown creature."

 

The dead begin to vanish,

laughing into the wind.

The battlefield collapses

into an endless abyss,

opening its ancient mouth.

 

"Poor little priest...

At last,

you have shaken hands

with your karmic mirror."

More ...

Eroul din Tine

 

 

În tine e-un erou ce încă mai doarme,

Ce poate înfrunta orice răni și arme,

Ridică-ți privirea, nu sta să te pierzi,

Destinul te cheamă, e timpul să-l crezi.

 

Luptă cu viața, căci ea te învață,

Chiar și din durere, să fii plin de viață,

Nu te lăsa învins de frica amară,

Eroul din tine nu cade-ntr-o seară.

 

Fiecare vis ce pare departe,

E-un munte ce-l urci pas cu pas, mai departe,

Nu e ușor, dar drumul e-al tău,

Și steaua din suflet străluce mereu.

 

Când greul te prinde, când totul se frânge,

Amintește-ți că totul în viață se schimbă,

Nu există furtună ce nu se termină,

Și nici rană adâncă ce nu se alină.

 

Tu ești făuritorul propriei sorți,

Chiar dacă drumurile te scot încoace și-n porți,

Fii stâlpul de care te sprijini cu iubire,

Căci lumea e-a ta, cu toată sclipirea din fire.

 

În ochii tăi vezi curajul aprins,

Chiar dacă trecutul ți-a fost interzis,

Din toate piedicile ce te-au înconjurat,

Ai învățat să fii omul adevărat.

 

Așa că luptă, căci lupta-i frumoasă,

Chiar dacă te simți uneori fără casă,

Eroul din tine e gata să zboare,

Spre vise mai mari și spre a vieții splendoare.

 

Cu inima plină de foc și de viață,

Îmbrățișează destinul ce tot te învață,

Tu ești eroul, puternic și viu,

Ce-nvinge furtuna, oricât de târziu.

 

Autor:Mihut Raul Alexandru.

More ...

E timpul iertării!

Ce buni prieteni am fost odată

Când mult mai tànăr eu eram,

Încredere-am avut în oameni

Trădarea pe atunci nu o știiam

 

Ne întâlneam pentru distracții

Găsind prilejuri pentru asta,

Ce bucurie mai aveam în suflet

Când masa o-ntindea nevasta

 

În jurul mesei abia-n-căpeam

Dar se găsea loc pentru fiecare,

Gustam și un pahar de băutură

După atâtea feluri de mâncare

 

Tot timpul era o bună dispoziție

Când împreună petreceam,

Mereu trăgeam câte-o cântare

Vecinii din somn noi îi trezeam

 

Țin minte că nu era supărare

Unii cu alții mereu glumeam,

Astăzi am fost noi la butoane

Mâine e rândul vostru la bairam

 

Și cum nimic nu ține-o veșnicie

Iar timpul ne-a mușcat din ani,

După o viață lungă de prietenie

Câțiva din ei îmi sunt dușmani

 

Când te gândești din ce motive

Noi spatele ni l-am întors,

Aș spune...minte n-am avut

Când ne-am certat de la un borș

................................

Cum timpul are sens doar înainte

Și niciodată nu s-a oprit minutul,

Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce

Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!

 

 

 

More ...

Apel la 3 dimineața

Ce duh te-a scos din neantul tău sonor,
La ora-n care îngerii își spală
Aripile de zgomot și de dor,
Să-mi spargi tăcerea ca pe-o coajă goală?

 

Ce gând, ce șoaptă oarbă, ce păcat
Ți-a-nțepat degetul cu dor de taste,
De-ai îndrăznit, în ceasul vinovat,
Să mă trezești din visuri, cele caste?

 

Ai fost cumva trimis de-un ceas stricat,
Sau ești un sol al plictiselii pure,
Un cuc uscat, cu trilul ferecat
În carcasa unei lumi obscure?

 

N-ai știut, poate, că la ora trei
Până și gândul șovăie, se rupe,
Și-n casa mea nu mai intră scântei,
Decât dacă-s din stele... nu din cupe.

 

Dar tu, ecou din golul cel mai gol,
Pocnet de carne pe-un ecran păgân,
Ai sunat ca un plâns fără control,
Să-mi vinzi tăcerea ruptă de stăpân.

 

Să nu mai suni. Sau dacă suni, să fie
Să-mi spui că ai uitat cum te numești,
Și-ai rătăcit prin lume, o stafie
Ce sună doar pe cei ce nu-s firești.

 

Și poate-atunci, iertându-ți tulburarea,
Voi zice blând: „Și eu am fost cândva
Un om ce-a vrut să-nvingă nepăsarea
Sunând în noaptea altcuiva…”

More ...

Astăzi în partea de vest a țării,

Astăzi în partea de vest a țării,

Undeva în apropierea serii.

Un cutremur sa întâmplat,

A fost mic dar nimic nu a devastat.

 

La o adâncime mică a fost,

N-au fost victime de loc.

Dar sperietura a fost tare,

În Oltenia cea mare.

 

Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,

Din Mehedinţi și până în Dolj.

Oameni mulți s-au înfricat,

De cutremur ei s-au panicat.

 

Și cum era apoi de așteptat,

Unda seismică ea sa deplasat.

Și în alte judeţe acesta sa simţit,

Dar nu a făcut pagube, nimic.

 

Nu a fost de intensitate mare,

Doar cinci virgulă doi grade se pare.

Dar a fost cutremur de suprafață,

Nu a căzut vreun bloc sau casă.

 

Că de cutremurul era mai mare,

Atunci în aceste judeţe era teroare.

Erau morți, blocuri și case,

Multe de cutremur dărâmate.

 

Că în Oltenia acum se spune,

Că aceste cutremure nu sunt bune.

Dar fiindcă sunt de intensitate mică,

Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !

More ...

Strămoșii

 

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

 

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

 

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

 

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

 

                  ☆

 

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

 

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

 

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

 

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

 

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

 

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

 

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

 

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

 

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

 

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

 

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

 

                  ☆

 

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

 

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

 

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

 

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

 

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

 

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

 

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

 

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

 

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

 

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

 

                  ☆

 

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍