vals amar printre umbre

mă înec în mii de amintiri,

care, cu glas vioi,

îmi strigă în gânduri

mici momente dintre noi.

 

le privesc cu duioșie

pentru a nu știu câta oară,

și simt cum, prin vene,

îmi curge iubirea de odinioară.

 

melodia noastră e pe fundal,

iar eu dansez armonios un vals amar,

plutesc pe note muzicale,

șoptind cuvinte nefolositoare.

 

împiedicată, mă prăbușesc

ca într-un somn de după-amiază

în așternuturi moi,

și încep să visez.

 

cum, într-o pădure întunecată

zbuciumată, mă trezesc,

și picături de ploaie îmi răcoresc

pielea înfierbântată, ca jarul pe rug.

 

prin ceața densă, încerc să zăresc

o urmă de lumină după care să mă ghidez,

și undeva, în depărtare,

o flacără de lumânare răsare.

 

arde neîncetat,

deși vântul șuieră nevinovat,

iar eu mă ridic grăbită

să nu cumva să o stingă.

 

cu pași repezi, mă îndrept

printre umbre fără sens

spre flacăra

pe care sper să o mai găsesc.


Category: Love poems

All author's poems: UnStropDinMine poezii.online vals amar printre umbre

Date of posting: 7 января

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 624

Log in and comment!

Other poems by the author

Tristete

tristețe

de unde vii și de ce mă îmbrățișezi de fiecare dată?

iar eu, fără ezitare, te accept și trăiesc prin tine.

 

cum de îți faci loc atât de ușor printre alte emoții?

te acomodezi, apoi nu-ți mai dorești să pleci.

ești pretutindeni, prezentă într-o formă sau alta,

ușor de identificat, greu de ignorat,

ca o durere ce ți se instaurează în corp.

 

o simți constant până când devine parte din tine

și atunci nu mai știi care e realitatea,

dacă ceea ce simți e îndreptățit

sau creierul îți joacă feste.

 

te afunzi în gânduri, analizezi,

dar în zadar — ea tot acolo rămâne

până ai s-o gonești.

însă și atunci se va mai întoarce,

căci lângă tine e bine și e cald,

iar tu îi cazi pradă repede, fără să înțelegi.

 

și atunci poate ai să realizezi

că nu doar ea e de vină,

ci și tu o primești,

îi permiți să fie acasă

chiar dacă negi.

More ...

aș vrea să-ți mai pot fi

aș vrea să-ți mai pot fi refugiu

în nopțile în care

haosul îți inundă creierul

și nimic nu mai pare a fi real.

 

aș vrea să-ți mai pot fi zâmbet

în zilele anoste,

când tristețea te copleșește

și nici măcar nu știi de ce.

 

aș vrea să-ți mai pot fi lacrima

care ți se prelinge pe chipul firav,

când iubirea e prea puternică

ca să fie spusă în cuvinte.

 

aș vrea să-ți mai pot fi îmbrățișarea

care să-ți aducă alinare,

când lumea de afară

e pur și simplu prea mult.

 

aș vrea să-ți mai pot fi

măcar încă o zi iubită,

ca să-ți pot arăta

cât de mult înseamnă pentru mine

să fac parte din lumea ta.

More ...

Poems in the same category

Liber

Mă simt liber când nu ești aici

Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi

mai zici

Liber, când soarele strălucește iar

Și când o carte citesc, dar e în zadar

 

Căci gândul meu mereu zboară

Și un tainic adevăr rostește

Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește

Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?

 

Ce-ar fi fost dacă..

Dacă noi n-am fi fost doar o joacă

Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu

Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu

 

Te-am crezut când ai spus că sunt special

Dar am știut că ești doar superficial

Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit

Însă dragul meu, eu te-am iubit.

 

Am iubit nopțile petrecute în șoaptă

Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă

Am iubit până și momentele când nu erai aici

Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.

 

Și totuși, m-am temut degeaba

Știam că iubirea se va schimba

În ceva neplăcut

Dar care totuși, liber m-a făcut.

More ...

Mima amorului

M-am săturat de versuri goale,

De rime false, de roze pale.

În cărțile-mi pline de amor,

Eu nu mai sunt, doar scrum și dor.

 

Cu mâna mea, prin cețuri dense,

Scriu poezii fără pretinse

Trăiri, ce-ar trebui să ardă-n mine –

Dar nu-i iubire, nici ruine.

 

Tu, care-ai fost al meu izvor,

M-ai părăsit și sunt un nor

Ce rătăcește-n noaptea mută,

Pe străzi pustii, de ploi bătută.

 

Îmi tremură stiloul stins,

Sub gândul tău pierdut, întins

Ca o aripă de vânt departe,

Ce frânge-n mine frunze moarte.

 

Scriu „te iubesc” de formă, sec,

Dar nu-i nimic, doar un decor veșted.

Nici un cuvânt nu-ți port în dar,

Nici un altar nu-ți fac, doar jar.

 

De-ai reveni, ai da fior

Poeziilor fără dor,

Și-ai înflori din nou în pagini

Un vis uitat, sub mii de margini.

 

Dar tu ești dus, iar eu, stingheră,

Cuvintele-mi sunt doar o povară.

Scriu despre dragoste, dar nu știu

Cum să mai simt. Tot ce-i al meu e pustiu.

 

O, întoarce-te, fă-mă vie,

Ca să-nțeleg ce-nseamnă a scrie

Din inima care, iară, bate –

Nu din ecouri, ci dintr-o șoaptă.

 

 

More ...

Lângă tine îngerul meu

Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!

More ...

Toamna in suflet

Frig, plouă... vântul bate-ntruna,

Dezordine pe străzi și-n gânduri.

Se lasa-un sumbru intuneric

....doar amintirea-mi e lumină printre rânduri...

 

Din cer cad frunze așternând covor

...Cad pentru lacrimile-amare,

Ce-au curs punând inimii zăvor 

...Ce toamnă... grea și-apăsătoare...

 

Sau poate cad că o fi timpul lor

S-aducă-n viața noastră supărare 

Se zbat în mine frunze de dor

Tăcerea... parcă-ncepe să doară...

 

Plouă întruna, e frig și-nnorat

Se face toamnă la mine-n suflet 

Ca toamna când tu ai plecat

Și mi-ai luat toată căldura din zâmbet.

........................................................

Două toamne de-atunci au trecut

Așteptând, am devenit o ruină,

Fără dorință și curaj să mai lupt

Pentru-acei ochi ce aveau cândva, căldură...

 

De-ai fi știut cum sună plânsul 

Când doar o poză il ascultă...

N-ai fi ucis din mine visul

În toamna aia rece... mută.

 

More ...

Iubirea poartă sentimente!

Cine-a iubit vreodat' în viață,

Cu ușurință poate-nțelege,

Că târgul vieții, nu este piață,

Nu e tocmeală și nici vreo lege

 

Iubirea poartă sentimente,

Și lasă urme pe unde trece,

Degeaba semnezi documente,

Când inima-ți rămâne rece

 

Nu e ușor perechea s-o găsești,

Cu care să-mparți bune și rele,

Să simți cum te îndrăgostești,

Iar el sau ea să-ți facă zilele grele

 

Spui că iubești și asta iți dorești,

Iubirea s-o împarți cu cineva,

Iar viața s-o trăiești ca în povești,

Tu făt frumos, vrăjit de zâna ta

 

Însă viața este cu dus-întors,

Fără vreo zână sau făt frumos,

Cu multe inimî ce sunt rănite,

Și care-așteaptă să fie iubite!

 

 

 

More ...

🎤 Întoarcere la copilărie

Azi e ziua pentru tine,
Pentru pruncul din suspine,
Cel ce râdea fără teamă,
Și credea că lumea-l cheamă.

 

Cu timpul l-ai făcut tăcut,
Și l-ai ascuns în dor durut,
L-ai pus să uite joc și vis,
Să pară rece și închis.

 

Te-a așteptat mereu în piept,
Cu ochii blânzi și pasul drept,
Nu cere mult, doar să-l asculți,
Când zilele te fac să uiți.

 

Azi mai oprește-te puțin,
Și fă-i loc în gând senin,
Zâmbește azi fără motiv,
Redă-i avântul lui naiv.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍