Un nume

Ma leagana tacerea

se scutura un vis

si cineva il plinge

dar este deja stins

aduna zile multe

arunca multe nopti

dece iti este frica

doar tu stii ca nu poti

si totusi prin durere

nu incetezi sa inoti

Te leagana tacerea

Incearca sa  sa mai poti.

Lasam sasi scuture durerea,

lasam sa plinga inecind

in lacrimi lunga sa tacere

si gindul care a mocnit

In amintirea mea traiesti
Ce des te rasfoesc prin ginduri
Macar odata sate recitesc
Apoi Sate recit in minte.

 

Pasesc pe inima cu mintea,

si ura este chiar nimic

iubirea este mai flaminda

dar trece ca un anotimp.

Si nu exista asteptare

ci este numai timp pierdut

si daca astazi omul moare

sa stii ca viata na  vurut.

Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.

Cit de mult as vrea si poate,

voi cersi nereusind

sa strabat si zi si noapte

daca si ar fi fiind.

O privire printre pagini

un cuvint inflaminzit

stiu ca este prea departe,

totusi eu am reusit.

Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus

    În noaptea asta-am să pândesc, 
    Cum dormi şi te lipeşti de mine, 
    Şi-atunci am să-ţi sărut,
    Şi buze şi înmiresmatul trup...
    
    De fiecare dată când în somn, 
    Te mişti şi-oftezi,
    Atunci probabil că visezi,
    ... Păcatul tău va fi şi-al meu.

În mod iluzoriu, spațiul se extinde și

timpul se diminuează; viziune întunecată,

dimensiune emoțională. Poate că încă mai

putem simți pulsul cosmic, atunci când viața

ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat

și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul

de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească

răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,

cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.

Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la

refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise

ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,

noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla

unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat

în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau

precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți

și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în

liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;

cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,

vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită

morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;

existență umană, care provine din praful cosmic;

devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,

un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic

sau la puterea a treia; privirea care arde totul,

în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă

sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre

sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;

ideea de sine; ideea de lepădare de sine

pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare

odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.

Se scutură frunzele, tăcute, peste noi,
Și-n șoapta lor aud trecutul dintre amândoi.
Mi-e frig fără tine, și totuși... m-obișnuiesc,
Dar undeva în mine, tăcut, încă te iubesc.

Am încercat să te uit, dar zadarnic e totul, știu,
Că numele tău îmi răsună târziu.
Și oricât aș vrea să par că mi-e bine, firesc,
În taină, sub piele, eu tot te iubesc.

Nu te chem, nu te caut, nu vreau să te doar,
Dar inima mea te știe... și te așteaptă iar.
Căci dragostea nu moare — doar se odihnește-n vers,
Și când vine toamna... știi bine — o regăsesc.

Sub lumina palidă a serii ce apune,
Îmi amintesc de zâmbetul tău ce nu se pierde niciunde.
Fiecare frunză ce cade parcă-mi șoptește de noi,
Și inima-mi tresare, ca atunci când eram doi.

Aproape și totuși departe

În suflet și totuși e noapte

Nu-i cale și totuși se zbate

Grea inima totuși mai bate

Speranțe și totuși deșarte

Curg lacrimi și totuși uscate

În brațe și totuși visate

Și totuși te simt zi și noapte

Perfectă și totuși povară

Iubire și totuși otravă

În flăcări și totuși zăpadă

Și totusi mă arde degrabă

Vorbește și totuși nu spune

Ascultă și totuși n-aude

Prezenta și totuși nici-unde

Și totuși o simt chiar de nu e

Deschisă și totuși nu-i poartă

Nu-s aripi și totuși te-nalță

Iubire și totuși mă-ngheață

Și totuși aștept fără șansă

Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,

Gândul meu ar fi val zbuciumat,

Inima ar rătăci printre ruine..

Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,

Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,

Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..

Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..