❤️

Și îmi e dor de tine în fiecare clipă 

De parcă zici că am fost blestemată 

Îmi ești chemarea mea tăcută 

Urletul meu, din inima-mi rănită.

Și îmi e dor de sufletul îmi spintec

Și nu mai știu cum să mă vindec

O-mbrățisare mi-ar prinde-atat de bine

Tăcerea însă te ține departe de mine

Mi-e dor de tine pentru totdeauna 

Lipsa ta știu... mă va măcina întruna 

Lipsă aducătoare de neputință si durere

Ce-mi fac sufletul și gândul să sufere...

Și iar mi-e dor și azi, dor imi va fi și mâine

Si-s toată un amestec de emoții 

Teamă, zâmbete, tristețe, uimire...

Și mă sufoc... din cauza intensității...

Te-am așteptat sperând cum n-am facut-o pentru nimeni

Am scris pe foi vise, emoții, îmbrățişări, in zeci de poezii.,.. 

Te-am așteptat nopți la rând dându-ţi tot sufletul din mine, 

Chiar dacă tu, plecai mai mult în fiecare zi.

Te-am așteptat în pagini pline de vise, iluzii și durere... 

În toate versurile mele, tu...vinul erați venerați

Și dupa cum se vede, continui să mai scriu poeme, 

Chiar și acum când ... să sper am abandonat.

Te-am asteptat scriind atât de mult şi intens, 

Mi-am anesteziat sufletul cu vise și "minciuni". 

Te-am așteptat cu dorul pus în fiecare vers, 

Tot încercând să umplu ale tăcerii tale... goliciuni.

Te-am așteptat și-atunci când doar mi-ai râs în faţă, 

Și-atât de crud în ochi tu m-ai privit....

Te-am așteptat naiv ca pe-o minune-n viață 

Deși, măcar o clipă, în urmă n-ai privit...

Te-am așteptat cât să n-o mai fac vreodată,

În viața asta pentru nimeni și nimic

Rămân doar să te mai scriu câteodată 

Când gându-mi scapă printre puținele, frumoase amintiri...

O ceață groasă învelește grabnic orașul 

La plimbare fiind...caut să grăbesc și eu pasul,

Fiecare neuron parcă mi te caută cu privirea

Căci în fiecare celulă din mine, respiră amintirea.

Te plimbi și tu prin mintea mea... 

....e iarăși despre tine,

Și parcă toti neuronii mei ar vrea,

Să te-ntâlnească, să facă sinapse ingenue cu tine...

Te plimbi nestingherit prin corpul meu

Și te oprești în ochi de-o vreme mai mereu,

Cum stiu?....De câte ori te am în gând și plâng,

Îți văd chipul printre lacrimi oglindind...

De te-ai plimba și tu, prin al meu suflet!

Să vezi cât dor s-a strâns, de tine...

Să-i simți durerea din al tăcerii vuiet

Când amintirea-mi vorbește despre tine...

...Te plimbi și tu, mă plimb și eu...

Pe străzi ce nu se mai doresc intersectate 

Căci drumul meu de-un an, mă duce drept,

Către-un imens deșert...prin marea de pustietate...

Să nu mă pierd, eu te mai plimb cu dor prin poezie

Să nu-mi lipsești, măcar de-aici, în nici o zi,

Un vin lipsește de pe buze dar poate...cine știe!?

Dând versurile puțin câte puțin, deoparte..mă va găsi!

Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii

Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti

Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi

In umbra unui ceas de vara intim..

Cine sunt eu când uneori te chem

Tu cine ești când taci si imi ești efemer

Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati

La fel cum sta ața-ntru-n ghem..

Eu cine-am fost când am fost doi?

Tu cine-ai fost când fost-am noi?

Ce am fost noi de astăzi "singular"

E pentru tine adjectivul necesar.

Azi cine sunt când nu mai sunt

Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt

Ce am fost noi de imi servesti tacerea?

Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.

Am scris din amintiri, cu nostalgie, cu sufletul zvâcnind de dor, 

Crezând că-s blocată... și-s doar eu, cu al meu of...

Contul tău... terapie, refugiu, neputință și vină 

Un jurnal cu de toate, scris în nopți pline de lună.

Am pus acolo gânduri, amintiri, vise și suspine, 

Șoapte pe care n-aș fi zis să le știi...

Căci niciodată n-am primit vreun semn de la tine

Să vii , să stingi tot haosul din mine... subtil.

Am rămas trăznită și ce rușine cruntă! 

Să afli așa, tot ce inima îmi cântă...

M-ai citit mereu pe-ndelete, în vers și în dor, 

Probabil te-ai amuzat... spunând că sunt "dusă de tot"?...

Și-acum ce să fac? Să fug? Să mă scuz?

Sau să sper c-ai înțeles o fărâmă din tot ce am scris? 

Nu știu... Poate-ai zâmbit, poate-ai oftat, 

Dar am scris tot ce-am simțit... cu adevărat.

A fost terapie?... A fost nebunie? 

A fost dorul meu scris... știind că nicicând vei citi...

Și-acum, dacă tot știi ce plecarea ta a lăsat în urmă 

O ultimă intrebare: S-a meritat, măcar pentru o clipă, să nu revii?

În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,

Și al tău râs îmi curge prin vene,

Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,

Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine. 

Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,

Și din iubirea ta m-am înălțat,

Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,

În suflet doar fericire mi-ai lasat.

Sunt mamă, sunt femeie și furtună,

Dar când mă cheamă glasul tău divin,

Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,

Și tot ce port în el, devine mai senin.

Deschid ochii și gândul senin îmi mângâie sufletul ..

E prima raza de soare,speranța,visare,

E cântec de privighetoare,fulg de nea,

Stea,aripa alba,cer albastru,mare..

E zeul ce-mi luminează existența..

Fara el s-ar așterne întunericul,

As fi un copac pustiit și singur,

Un vuiet trist în noapte,

Un cânt de jale,o ofilită floare..

Abia când în inima e soare incepe dimineața..

Și ceasul bate... dar sper să nu vină

Ziua în care o vei strânge de mână,

Ziua-n care alt nume vei rosti,

Uitând de noi... de tot ce-am fost cândva, copii.

Cum poți să o iubești, când eu te-am crescut

Din băiat rătăcit, în bărbatul pierdut?

Cum poți să-i promiți un viitor străin,

Când eu încă plâng sub al serii suspin?

Nunta voastră e-un blestem pe pământ,

E cântec amar, e lacrima-n vânt.

Să spui "te iubesc" și să nu simți ce spui,

Să calci pe iubirea ce-am fost amândoi.

Cu rochia albă, ea îți va zâmbi,

Dar în sufletul tău eu voi răsări.

Îți voi fi glasul ce tace-n altar,

Amintirea ce mușcă și doare amar.

Cum să uiți? Cum să lași înapoi

Ani de iubire ce au fost doar noi?

Când te va privi, vei înțelege târziu:

Eu sunt femeia ce-ți lipsește din viu.

De ce să-ți faci casă, copii și noroc,

Când trecutul te strânge ca lanțul de foc?

Când prima iubire rămâne altarul,

Iar sufletul tău îi păstrează hotarul?

Te rog, oprește-te, gândește la noi,

La mâinile noastre ce s-au strâns amândoi,

La tot ce-am trăit, la focul nestins,

Nu transforma iubirea-ntr-un ultim cuprins.

Căci nunta ta nu-i decât un regret,

Un legământ fals, un vis incomplet.

Să-ți amintești de mine, în fiecare zi,

Prima iubire nu se va risipi.

De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi

Dar sunt amare-ndepărtările uscate

De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi

Însă distanțele tot cresc înstrăinate

Nu știu emoțiile din vise-a izgoni

Plutesc în gânduri amintirile frustrate

Deschide rănile cumplitul a iubi

De-ar fi uitările să vindece chemate

Ucid cuvintele să nu poată vorbi

Oricum rostite vor muri neascultate

Sângele-albastru-n călimară va pieri

Pe pagini albe adormind înmormântate

Au mai rămas doar frământările târzii

Umblând tomnatic hoinăresc necugetate

Dezleagă ploile mărunte în stihii

Lăsând să curgă fabulațiile abstracte

De-ar fi îndrugă fără noimă cum ar fi

Rulează filme dezlipit de realitate

Uitând că timpul alergând va risipi

Degeaba caută visând ce nu se poate

    Aici sub praful acesta profund, 
    Pe hârtiile acestea,
    Am scris despre nori,
    Despre tine şi cer,
    Despre ochii tăi.
    
    S-au adunat în timp 
    Mii de cuvinte,
    Prin care-am încercat,
    Să-ţi spun, de fapt 
    Ce puteam să-ţi spun,
    În două cuvinte...
    
    Dar vorbele zboară,
    Şi peste timp,
    Rămân doar cuvintele scrise,
    Şi vreau să-ţi aduci aminte,
    Să nu uiţi, această mare,
    Acest apus, acest sărut...

Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,

Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.

Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.

De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.

De ochii pentru care ai așteptat o viață,

Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.

Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,

Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.

De cel ce te-nvelește când se face seară,

Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.

Cel ce îți face viața mai ușoară,

De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.

De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,

Și cel cu care ți ai băut cafeaua.

Cel ce a reușit să te scoată din stare,

Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.

Iar spre final când liniștea se apropie,

Și nu știi care din voi va trage cortina.

Lași doar stările să îți bântuie retina,

Căci doar iubind poți face din toate utopie.

Te cunosc dinainte să te știu,

Te-am mai zărit pe pământ într-o viață uitată,

Erai sculptată din timp călător,

Ascunsă undeva prin epoca de gheață.

Erai și cometă, și stea căzătoare,

Te prăbușeai în inima mea dintr-un foc,

Și seară de seară alte planete

Încearcă să te smulgă, să te așeze la loc.

Dar uneori le las să te poarte departe,

Lumea are nevoie de tine…

O grămadă de oameni triști,

Să te vadă blândă, cum răsfrângi lumină,

Cum răspândești bunătate doar prin simplul fapt că… exiști.

Și chiar când ești stea printre necunoscuți,

Eu știu că ești acasă în fiecare bătaie a inimii mele,

Căci tu nu aparții doar lumii,

Ci și timpului, și cerului, și spațiului

Unde lumina se naște din tăcere.

Astăzi însă, întreaga lume se oprește,

În seara asta alte stele și cu mine,

Ne așezăm în univers pentru că,

Ziua aceasta-i despre… tine.