Știință exactă

Am încercat citind prin cărți s-arunc iubirea

Și-am reținut că de-i respinsă, e stricată

Iar despre suflet e cuvânt, dar nu există

Simțirea-i tulbure, să fie condamnată

 

Iubind corect printr-o formulă, matematic

Echilibrat să studiezi întâi valența

Dacă e liber electronul singuratic

De-i ocupat, nu e chimie, n-ai licența

 

Apoi e clar, să studiem și ADN-ul

El are X, ea are Y, nu se poate

Să calculăm pân’ la absurd strigând coleric

Drobul de sare o să cadă, ce ne facem?

 

Mă-ntreabă sufletul formulele iubirii

Ce să-i explic, că se aplică matematic?

Nici nu așteaptă să-i răspund și iute spune

Nu sunt robot, dacă te doare stoarce lacrimi

 

Oare e bine să lăsam oameni să plângă?

Poate fi simțul calculat prin matematici?

Oare iubirea te întrebă când să vină?

Să îi uităm pe-ndrăgostiții  singuratici

 

O lume tristă ce privește prea departe

Superficial aruncă ochiul gol prin tine

Mai bine fuge și te lasă-n gări uitate

Să te descurci singur cu sufletul din tine

 

Nu poate dragostea să fie calculată

Te arde inima dar nu renunți la suflet

Singuri iubind o să vărsăm sincere lacrimi

N-am reușit nepăsători roboți s-ajungem


Category: Love poems

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Știință exactă

Date of posting: 14 июня 2022

Timp de citire: ~2 min.

Views: 3022

Log in and comment!

Other poems by the author

Anotimpuri

E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă

Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun

Puțin contează când stau singur într-o gară

Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

 

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă

Iubirea zace aruncată în noroi

Sufletul umblă  părăsit, fără de șansă

Privirea caută prin ceață după zori

 

Turnănd continuu cu tăceri din abundență

Către-anotimpuri de tristețe ne topim

Orbiți de reguli ordonate în absență

Va străluci golul din suflete sublim

 

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni

Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi

Le frângem inima ce le-a bătut speranță

Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

 

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul

Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi

Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet

Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

 

Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară

Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern

Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă

Ne-ajunge iarna înghețând focul etern

More ...

Unde ești tu dragă mămică?

Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat

Liniștea-i singură pășind nedumerită

Nu se aude glasul dulce fermecat

Prin casă umblă amintirea despărțită

 

La geamuri soarele cedează ferecat

Lumina tace ascunzându-se rănită

E  întuneric fremătând îndurerat

Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică

 

În beznă scaunul așteaptă lângă pat

Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă

Aștept și eu cu întrebări dezorientat

Unde ești tu să-mi dai povață iscusită

 

Caut albumul prin sertare derutat

Acolo încă mai zâmbești dragă mămică

Pozele scutură din mine un oftat

Aveai podoaba tinereții înflorită

 

Prin curte iarba vălurește delicat

Grădina zace ofilindu-se umbrită

Copacii murmură-ntrebându-se mirat

Unde e doamna ce uda florile-n tindă

 

Ploile caută spre cer înfiorat

Lacrima curge-n rădăcina adormită

Se-aude umbra tremurând îngrijorat

Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită

 

În casa cerului degrabă te-ai mutat

Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită

Sub lespezi timpul se oprește înghețat

Poate din rai ne poți vedea dragă mămică

More ...

Elegie

Cândva am scuturat, nisip de pe picioare
S-a scurs apoi tăcut, încet, inima-n mare
Valu-a spălat trecut, la înecat în sare
Se plimbă suflet mut, stingher în așteptare

Dezbracă-te de ieri și-mbracă-te cu mine
Prinde-mi inima azi să n-o strivească mâine
Lacrima-mi ia din zbor cu rosii buze-aprinse
Topeşte-mă în brațe să mă golesc de lume

Deschide seara-n șoapte, aprinde-o-n foc de inimi
Uită de toți si toate și cautămă-n tine
Aruncă-n mine suflet, să-ți dau etern iubire
Ești peste tot și-n toate dar nu te pot cuprinde

Răsari în vis de noapte, pătrunzi până în sânge
Două cuvinte ard, se sting făr-a te-atinge
Pribege-n vânt zburate speranțe de hârtie
Împins de realitate, mă-ntorc în amintire

Soarele nu mă arde, desculț nu simt zăpada
De mai trăiesc acum tu să-mi aduci dovada
Sentința mă condamnă să te iubesc degeaba
În loc de fericire dragostea mi-e otrava

În versuri scriu poeții ce dulce e iubirea
Uitat-au oare-a spune ce-amară-i amăgirea?
Strivind cuvinte calde răsar vorbe deșarte
Tu te transformi în vis eu ma transform în șoapte

More ...

De-ar fi

De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi

Dar sunt amare-ndepărtările uscate

De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi

Însă distanțele tot cresc înstrăinate

 

Nu știu emoțiile din vise-a izgoni

Plutesc în gânduri amintirile frustrate

Deschide rănile cumplitul a iubi

De-ar fi uitările să vindece chemate

 

Ucid cuvintele să nu poată vorbi

Oricum rostite vor muri neascultate

Sângele-albastru-n călimară va pieri

Pe pagini albe adormind înmormântate

 

Au mai rămas doar frământările târzii

Umblând tomnatic hoinăresc necugetate

Dezleagă ploile mărunte în stihii

Lăsând să curgă fabulațiile abstracte

 

De-ar fi îndrugă fără noimă cum ar fi

Rulează filme dezlipit de realitate

Uitând că timpul alergând va risipi

Degeaba caută visând ce nu se poate

More ...

Tristețea rătăcitelor iubiri

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

 

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

 

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

 

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

 

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

 

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind

More ...

O zi de vară

Pornește-un vânt de vară

Suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte

Cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare

Ușor împinge valul

Plimbându-se în cercuri

Șoptind atinge malul

 

Prin apele sărate

Înoată-n lung delfinii

Sărind pe lângă barcă

Încântă pasagerii

Plutind fără de teamă

Se-arată pescărușii

Așteteaptă-n zbor pomană

Să prindă pufuleții

 

Din papură și trestii

Se-aude hărmălaie

Orăcăie brotacii

Tot cântă din cimpoaie

Apar și cormoranii

Egretele-s  vioaie

Ascund în cuib mezinii

Se-arată-n ceruri ploaie

 

Pe câmp rotesc ciulinii

Uscat pământul doare

Oftează mărăcinii

De apă setea-i mare

Furtuna răbufnește

În zări norii se-nfoaie

Stihia se pornește

Ne-ascundem în odaie

 

Privim de la ferestre

Spectacol de șuvoaie

Imagini de poveste

Curg apele puhoaie

Structurile terestre

Topindu-se se-nmoaie

Răsună-n cer orchestre

Prin nori lucesc văpaie

 

De-odată se oprește

Fug norii în convoaie

Apar crâmpeie-albastre

Lumina  se  înfoaie

Un soare dogorește

Cad razele greoaie

Grădina înflorește

Petale-n evantaie

Spre seară vine luna

Căldura se înmoaie

Ieșim cu toți-afară

Să facem o plimbare

Curând răsare noapte

Lumina se îndoaie

Adorm și cântăreții

E liniște-n zăvoaie

More ...

Poems in the same category

De-ai sti ce dor

De-ai ști că mi-e atât de dor 

Că am ajuns să trăiesc la-ntâmplare!

Simt cum mă arde pe interior 

Ca un pârjol, tăcut, din creștet în picioare.

 

De-ai ști că mi-e atât de dor 

C-au amorțit în mine toate

Nu pot gândi nicicum în viitor... 

Indiferentă și străină sunt de toate.

 

De-ai ști că mi-e atât de dor 

De ce-ar fi fost, de-ar fi putut să fie, 

E crunt să vezi iluzii vechi cum mor 

Neîmplinite, pe-o coală albă de hârtie.

 

De-ai ști că mi-e atât de dor

Cum inima în piept îmi zace beată...

.... cum lacrimi pe obraz în clocot 

Să-mi amintesc de noi... c-am fost odată 

 

More ...

,, Uită nostalgia" în daneză

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia!

 

Sneens tåre blandt vintergækkerne

Det har altid et formål,

Det er et ekko af vinteren, der er gået,

Hvad der ikke længere vækker en tabt drøm.

 

Glem nostalgi,

Ikke flere tårer!

Syng altid

Dit forår!

 

Glem nostalgi

datid,

Syng glæde

At vi mødte.

 

En gammel kærlighed efterlader minder,

Men også åbne veje til nye kærligheder.

Solen ser nogle gange smilende ud.

 

Glem nostalgi,

Tal ikke om hende

Og fra blå øjne

Tør dine tårer!

 

Glem nostalgi,

Det er et tidligere emne,

Syng glæde

At vi mødte.

 

Glem nostalgi,

Ikke flere tårer!

Syng altid

Dit forår!

 

Glem nostalgi,

Tal ikke om hende

Og fra blå øjne

Tør dine tårer!

 

Og fra blå øjne

Tør dine tårer!

 

Glem nostalgi,

Ikke flere tårer!

Syng altid

Dit forår!

 

Glem nostalgi

datid,

Syng glæde

At vi mødte.

 

Glem nostalgi!

More ...

Respect ceea ce iubesc

Mai intrebat daca te iubesc cu adevarat
Ti-am raspuns si nu am ezitat
Din tot sufletul meu te voi iubii mereu
Pentru ca tu esti totul meu

Mai bine sufar in tacere
Numai sa stiu ca tu esti bine
Ma multumesc cu ce pot
Fiinca te iubesc pe tine

Nu vreau sa ma lasi, orice ar fi
Pentru ca te iubesc si as suferii
Inima ar plange cu lacrimi de suspin
Si tu nu ai sti ca sufar pentru tine

Lucrul cel mai important
Pentru mine, este ca tu sa fi bine
Chiar daca voi suferii pt tine
Pentru ca te iubesc pe tine

Neconditionat vei simti
Iubirea mea fata de tine
Dar fara suferita si suspine
Te protejez ca sa fi tu bine

Plang uneori, fara ca tu sa sti
Ma intrebi ce am si cu zambet
Iti raspund…nu am nimic
Dar nu… respect ceea ce iubesc

Cand altii iti vor intoarce spatele
Eu voi fi langa tine
Voi merge pana in panzele albe pentru tine
Pentru ca… te respect si te iubesc

More ...

Miruna

Zambesc spre viitor cu ochii inchisi

Pentru ca nu vreau sa vad

Raul ce ne inconjoara

Visez fara sa vad sau sa ma misc

Fara sa vreau ca planul meu

Sa moara

Gandesc si aud un cantec mut

Ce imi

Strica auzul

Si vad cum lacrimi cad din nou

Tu mi ai stricat surasul

Tu lume rea ce imi gonesti visarea

Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea

Dar soarele sta sa rasara si

Fug de aici legata

Inerc sa imi simt inima n piept dar

A fost

Retezata

More ...

Scrisoare

Înaintea Ta ma predau 

Ființa mea îți dau 

Cu tot ce sunt la Tine vin 

Tot ce-mi doresc

E sa ma asculți puțin 

Tata Ceresc 

De sine ma golesc 

Sufletul mi-l smeresc 

Ajuta-ma Tata

Sa ma numesc a Ta fata

În Împărăția Cerurilor 

Unde vom canta-n vecii vecilor!

Toată povara ce o car 

E un amar pahar 

Simt ca ma scufund 

Te rog 

Inima ajuta ma,sa mi adun 

Totul pe mine se prăbușește 

Dar Domnul 

Ca vulturul ma-ntinereste 

 

Tata Ceresc 

Veșnic îți mulțumesc!

More ...

Ochi caprui si cerul greu

Si ma clatin, si ma catin

Prin ploaia noptii reci.

Ma gandesc la ochii tai,

Sperand ca o sa-mi treci.

 

Cand ma uit in sus la luna,

Cerul negru mi se arata.

Fata mi e tare uda,

Iar departe vad o pata.

 

Ti-as picta cu pensula 

Ochii cafenii ce-i ai,

Cu care m-ai fascinat 

Acum multi ani.

 

Cand te uiti la mine,

Un junghi simt in al meu piept,

Stiind ca in spatele ochilor calzi

Se ascunde un secret.

 

Dar ce sa faci cand esti confuz?

Uneori simt bucurie,

Alteori mai rau ma incurci.

Mi-e dor de tine, dar nu ca-n copilarie.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍