SAT PUSTIU!...
Într-un sat ,ferice odată
Plin de datini și bogat ,
Pe la porți am colindat,
Obicei din vechi lăsat.
Azi îmi pare a fi pustiu,
Grele lacăte la porți
Ușa caselor încuiată
Toți ai case ,oare-s morți?.
Azi nu am pe cine ura...
Plâng căsuțele pustii ,
Au rămas niște bunici ,
Stingheri și însingurați...
Cu ochii înlăcrimați !...
Poems in the same category
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în italiană
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Possiamo rivisitare l'immagine di una persona che ci ha ispirato 10 anni fa?
Sì, dobbiamo solo volerlo,
Sì, se avesse un'influenza positiva su di noi,
Sì, se ci ha motivato,
Sì, se potesse capirci (la maggior parte delle persone non può),
Sì, se potesse trasmetterci qualcosa del suo carattere, della bellezza della sua anima e delle sue passioni,
Sì, se sospiro ancora di gioia, guardando le sue foto,
Sì, se ci ha lasciato senza parole per quanto fossero uniche le sue idee (una di queste mi ha davvero sorpreso in tutto e per tutto),
Sì, se sapesse farci venire voglia di vedere il suo punto di vista,
Sì, se potesse darci un miliardesimo dei suoi doni,
Sì, se ci contagiasse con le sue risate, la sua gentilezza e i suoi auguri,
Sì, se pensi che ti abbia cambiato in meglio, che sei diventato più ricco (moralmente, eticamente, emotivamente),
Si, se non si arrendeva con te, preferiva fidarsi di te, non pensava che avrebbe perso tempo senza ottenere alcun risultato,
Sì, se anche tu non hai tradito la sua fiducia,
Sì, se sapesse instillare in noi le ambizioni e accrescerle durante tutto il periodo in cui ci siamo conosciuti,
Sì, se scopriamo che non ce n'erano molti come lei,
Sì, se avesse davvero a cuore i valori morali, come potrebbe ogni essere umano ottenere una versione migliore, più gentile, più premurosa e più piacevole di sé stesso?
Sì, se avessi sempre la stessa eccitazione ogni volta che la vedevo, non importava che fosse bagnata di acqua piovana fangosa, che avesse momenti in cui era più nervosa, che si arrabbiasse, che fosse stanca, che avevamo l'influenza e non potevamo più divertirci con gli stessi superbi tratti di carattere,
Sì, se i pensieri rivolti a Lei portassero frutto nel nostro cuore,
Sì, se non fosse un'estranea, era qualcosa di più, ti sentivi più vicino a lei, era come un'amica o una sorella maggiore,
Sì, se ogni giorno salissi uno scalino, con il suo aiuto,
Sì, se riuscisse a costruire tutto con una tale calma e passione che non puoi davvero reagire a pensarci,
Sì, se pensi che non avresti tentato invano di impressionarla,
Sì, la vecchiaia nel suo caso significava davvero bellezza, era molto più grassa da giovane, ma aveva voglia di perdere peso, aveva il tempo di correggere eventuali difetti che la disturbavano, per deliziare tutti noi a 50 anni e qualcosa ,
Sì, davvero sarebbe valsa la pena partecipare ad un reality show come "I rumeni hanno talento",
Sì, perché ho tirato fuori la parola "talento", da lei ho imparato che non esiste una cosa del genere, non riceviamo nessun talento e non lo portiamo con noi all'altro mondo, il talento che mostrava era acquisito abilità, il risultato di alcune consuete,
Sì, quando cadevo (inciampavo), sapeva come aiutarmi ad alzarmi,
Sì, se solo potessi vederla ancora sul marciapiede, al mercato, ai concerti, in municipio, allo stadio correre ai 70 anni che avrebbe oggi,
Sì, vorrei vederla ancora una volta...
Mia cara donna (e le iniziali C. P.) che per me è stata più come una sorella maggiore (circa 42 anni più grande) per 7 anni, poi anche tu dovevi andartene, stava arrivando un'altra tappa. Sei rimasta come un enigma nel mio subconscio, non so nemmeno oggi come mi avresti voluto che fossi, cosa avresti voluto di più che ti mostrassi, ma sei rimasta da qualche parte lì, nella lista delle "Donne" di 10 e di 10 uomini", come in uno spettacolo di 10° grado.
Perdona la mia goffaggine in tutto, ma non era apposta, ma sto congelando, mi batte forte il cuore, palpito, sudo a volte freddo, a volte caldo, è come se non potessi entrare abbastanza aria i miei polmoni quando ammiro la personalità, gli sforzi, tutto ciò che mi hai mostrato, ed io, considerando la mia inabilità da allora, non potrei mostrarti altro che quello che hai sempre visto.
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
Te-am căutat!
Te-am căutat și te-am găsit
Cum tu în vis mi-ai apărut,
Viața în bine mi-ai schimbat
De când eu mâna ți-am cerut
Până să vii tu către mine
Și visul să fie împlinit,
Am ridicat rugă divină
Și-acum sunt mulțumit
Tu-mi ești prietena cea bună
Și dragoste-mi aduci mereu,
Cu tine eu pășesc în lume
Nimic nu mi se pare greu
Când supărări s-au mai ivit
Și ne-au adus amărăciune,
N-am dat vina unul pe altul
Și-am apelat la-nțelepciune
Acum sunt omul fericit
Lângă a mea soție,
Iubirea mi-o mărturisesc
Prin vers și rând...de poezie!
Ritmuri în minte
În nopți albe de singurătate,
În minte cu ritmuri de tango,
Vârtos simțurile sunt purtate
Pe aripi rozalii ca de flamingo.
Bătăile inimii sunt înaripate,
Iar sufletul aspiră la iubire.
Și cu un suflu plin de voluptate
Îngădui corpului avântul de trăire.
Spre dimineață când zorii apar,
Pe ritmuri de vals starea unește
Toate simțurile ca la un stupar,
Și firav imboldul vieții renaște.
Creând în cursul întregii zile
În minte ritmuri cât mai vioaie,
Și înfruntând toate vânturile
Și ploaia, cu sunete de cimpoaie.
Visând cu ochii deschiși larg
La ritmuri de jazz și blues,
Am ridicat la corabie catarg
Navigând pe ape ce-mi dau ghes.
Și mă gândesc la clipe magice
În ritmuri de muzică piano,
Primind în dar momente feerice,
Așa cum cafeaua e și capucino.
Dragoste, răbdare, vise
Visez la dragoste la tine..
Răbdare-mi zice îngerul păzitor!
Nu-i timp de zor!
Iubita ta sosește mâine
Într-o caleșcă argintie
Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase
Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,
Și va veni prin nori!
Aleasa inimii îți este,
Iar ea chiar te iubește
Un cor de îngeri va cânta
Oh Vasilica tu ești dragostea mea!
Știi bine,e imn făcut de tine...
Zise pajul...
-Da știu și știu chiar foarte bine!
Doar Vasilica-i pentru mine,
Să știe tot regatul
Iar mâine să știe-ntreg pământul!
Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese
Vor veni cu daruri la voi doi
Horia și Vasilica!
Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,
Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul
-Ei lasă, lasă,te rog să te abții
Mă emoționezi și pe mine!
*
Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,
Horia și Vasilica după nuntă
La marele palat acum ei stau
Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,
Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,
Ca îngerii au fost în bunatatea lor,
Averea toată dată a fost săracilor,
Căci au trăit în duhul lui Hristos!
*
Ca paj nici eu nu știu prea bine
Cum s-a sfârșit povestea
Știu însă că Horia și Vasilica
Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută
Aici pe-acest pământ
Și se vorbește bine
Că dragostea lor e încă vie,
Și a plecat din vise
Rodind din așteptare și răbdare
Iar astăzi e nemuritoare!
(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)
Pasărea
Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,
zboară o biată pasăre cu aripa frântă.
S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,
Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.
A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,
Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.
Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,
Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.
Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,
Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.
Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,
Si își privește aripa cu o mare vanitate.
Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?
Nici asta nu mai știe,biata mamă.
Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,
N-ar mai face ea din asta o dramă.
Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,
Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.
Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,
Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.
E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,
Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.
Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.
Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.
La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,
Bufff!!! Si pasărea nu-i...
Puiii speriați au luat-o la alergătură,
Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.
Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:
- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !
Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :
-Cui ne lași,mamă???! Cui?
Other poems by the author
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul ,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră
Dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea
Dar am văzut un chip cioplit
Și mi-a frânt aripa.
ECOUL
Coboară cerul în adâncuri
Când marea-i zbuciumată
Răsar din apă două rânduri
De valuri destrămată...
Aleargă în larg chemarea
Cu numele tău ,suspină ecoul
Sunt al tău, sunt al tău...
CUGETARE
Iarna cu zăpezi de argint are să vină,
Luna e o pată de culoare,
Stelele sunt note muzicale,
Cu contururii de cerneală
Albastră...
Un clopot bate și-l ascult
Când mă bate un vânt cărunt...
Duc în suflet dorurii ce -n veci nu adorm
Dores să le dăruiesc altcuiva ,enorm!...
NEDUMERIRE
Pentru două milioane câștig
Trag ca vita ,trag în jug
Sfredel dur în piatră dură
De la cap în jos se fură.
Dialoguri neînțelese,
Ochi mirați te țintuiesc
Când le spun că nu plătesc
Fiincă toate adunate
Trec de pensia jumate.
De înțeles ,n-am înțeles
Unde, cât mai am de dat
Să mă văd de aici scăpat
Să-am liniște la noapte?
Geaba vreau să înfrunt ursita
Că la ea nu merge mita.