Saruta-mi ochii

Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,

Ea,cutiuța prăfuită,

Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!

Dar oamenii nu au răbdare,

Nu vad dincolo de aparente.

Unii o îndepărtează ironic și rece

Dar nu-i așa?,totul trece..

Și durerea,și lacrima,

Speranța se transforma-n consolare,

Și uneori,când cade care-o raza de soare

Ceva straluce in interiorul cutiutei,

Că un diamant ascuns.

Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci

Pe langa cutiuța prăfuită,

Ploaia o spala cu picurii ei.

Acum e frumoasa.

Oamenii o vad și vor s-o deschidă.

Prea târziu,un lacăt greu o închide,

Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,

Diamantul din ea e acolo,

Și totuși,pentru ei el nu mai exista..

Iar mă-ngrop sub patură, tăcut,
Mama mă judecă, la fel ca la-nceput.
De tata nu mai zic, e-un gol amar,
Plecarea lui e vechiul meu calvar.

află-mă, să nu trebuiască să te caut

în joaca de-a mingea cu luna copilul

naște-mă, să pot avea moarte,

să-mi fie trebuincios sângele în viață,

vinul acela ce-l bem pârguitori de Măr

când mă vei găsi inima mi se va înjumătăți

va sta ca proasta ca un semn de întrebare

în fața semnului întrebării tale,

două semne-ale mirării față în față

Daca sorta a vrut asa  sa ma pierd in lipsa ta 

sa incerc sa ma tin de mine ca pot mai mult ca si ori cine ! 

as putea dar nu am de ce cand pentru mine nici sorele nu mai arde 

tot ce arde acum este sufletul meu care plinge pentru ca nu stie de ce eu 

traiesc aici si acum plina de frici si tu nu esti aici sa ma ridici 

inca nu stiu de ce eu sau mai bine zi de ce tu ;de ce tu ai disparut 

as fi vrut sa pierd ori ce pe lume asta mai putin pe tine frate ......

(publicat de ana maria stoica fata pierduta)

Lasă mă să visez despre tine. Să simt ca exiști,să simt ca exist. Vreau să cad în iubire și obsesie iar,dar tu deja m ai ridicat. Vreau să țip și să urlu,dar în gol mă afund iar. Durerea mea se exprimă intr un cer roșu de sânge,iar ploaia ce cade mă arde tot mai tare. Am jurat ca nu voi mai iubi,dar inima mea a căzut în recidiva. Mă gândesc la tine iar și iar si nu pot dormi  noaptea din cauza ta iar. Îmi lipsești mai mult decât orice,iar dacă aș putea,ți aș dărui inima mea înainte să ne luăm rămas bun. Nu știu ce să fac fără tine,nu știu unde să îmi pun mâinile. Am încercat să uit,dar acum alerg la 3 dimineața pe străzi,cu gândul la tine. Unii ar spune ca sunt nebună,dar obsesia e prea mare. Vreau sa te prind de mână și să fugim împreună spre lună. Acum mă uit la tine și iubirea mă orbește. Acum mă uit la tine,și nu văd nimic. Mă pierd iar în întuneric,mă pierd iar în ceață. Fiindcă durerea se exprimă în țipete,eu am ales să râd. Acum plâng iar,în mijlocul nopții mă uit la stele și îmi doresc să fiu una dintre ele. Mă uit la lună iar,și două linii de lumină o străbat. Una este sclipirea mea,cealaltă întunericul tău. Ce a fost invizibil odată acum pot vedea. Și iar la 3 dimineața îți spun ca te vreau acum,nu mai târziu. Te iubesc și dincolo de moarte,nu poate. Acum însă e greu să trăiesc când nimic nu e clar,când în capul meu explodează artificii. Să mor sau să trăiesc? Dar tu ești viața mea și moartea mea,deci m am pierdut iar…Râd și plâng,respir și ma sufoc,trăiesc și mor.Te urăsc,dar te ador. Ești obsesia mea și am încercat să îți dau drumul,dar știu ca daca voi face asta voi muri mai mult ca niciodată. Si am încercat să îți scriu numele în nori,dar sunt prea departe,așa ca ți l am scris in ocean. Îmi amintesc de nopțile în care eram în flăcări,în care ne certam si ne adoram,în care ne uram și ne iubeam,dar puneam dragostea cel mai sus,peste soare. Acum lasă mă  te rog să te visez,să te mai văd o singură dată. Să te privesc în ochi și să îți spun ca tu ești visul meu și ca te voi iubi și când voi fi moartă. Te voi iubi în toate Universurile,în toate lumile,în toate viețile. Te voi iubi cum nici nu este posibil. Atât de mult,încât voi încerca iar să îți scriu numele în nori,acolo unde voi ajunge imediat.

In oraşul de pe Tibru,

Ploaia cade, timpul trece,

Parcă ceva prevesteşte:

Un peisaj funebru - Rece.

În oraşul cel Etern,

Cerul este înegrit.

Totul a încremenit,

În acest-nghețat infern.

În venele mele încă simt al tău venin
Pompat nebunesc de a mea inimă
Devenind acum un simplu străin
Lăsându-mă fără nici-o sărutare ultimă.

Tu poate-l numești un simplu destin,
Dar eu o văd precum o amplă crimă,
Căci acuma mor câte puțin în chin,
Iar tu, doar mă privești din umbră.

Văd în a ta privire senină și blândă
Cum este pierdută în al meu suspin.
Pășești ușor ,peste-a mea inimă,
Urandu-i o moarte frumoasă sublim

Dă-mi un semn, dacă chiar ești tu
Sau mintea mea fictiv te proiectează sublim.
Mă regăsesc în arta ta poetică ca un atu
Sau sunt efectele ale al tău puternic venin…

Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.

Te port în gând, te năzuiesc...

Mă urmăreşti ca o himeră,

Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.

Ți-am conturat din spate silueta,

Căzută-n rugăciune, pe genunchi.

Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,

Salvată într-o colecție de dulci minuni.

Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea

Unui ospăț de simțuri şi trăiri.

Setea mi-ai stins în galeşe priviri,

In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.

În preajma ta adie în arome primăvara,

Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.

Mă farmeci volatil cu note de iubire,

Până adânc în piept îți simt suflarea.

Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.

Eşti una de ajuns pentru o mie

de mântuiri si nemuriri şi vis.

Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...

cu tine.

În brațele lui lumea se oprește

Tăcerea-i plină de dorinți 

Inima-n piept îmi duduieste,

Simt cum îmi ies din minți. 

Privirea lui e-o invitatie, 

O poartă deschisă spre vis

Și vinu-i o incantatie 

Ce mă ridică din abis.

Sub flacăra ce tremură ușor,

În ochi se citesc mii de rânduri

Simt cum crește acest fior

Și se nasc zeci de  gânduri.

Lumina șemineului mă-nvelește

Pluteste-n aer un parfum de vin,

Iubirea în mine înflorește 

Atât de magic... de sublim!

Nu e iubirea stralucitoare sărbătoare?

Și ce ne pasă nouă de lumea-ntunecată care zilnic moare

De neiubire,egoism și ură,

Ori cea care pe Dumnezeu îl gonește și alungă?

Noi doar ținându-ne de mână,

Ne-am declarat iubire veșnică, nemuritoare,

Iubindu-ne clipă de clipă, zilnic

Lună de lună, ani în șir, decenii multe,

Cu Harul Domnului în frunte!

Și ce-i iubirea cea nebună

De-i plimbă pe îndrăgostiți până pe Lună,

Și mai departe în Univers dacă e cazul..

Amorul este cel care singuratatea o alungă,

Tristețea o îndepărtează dar și necazul!

Iubito, nu e iubirea noastră Carnavalul?

Dar nu acela cu samba ori alegoricele care,

Cu dansatoare aproape dezbrăcate,goale și mii de privitori veniți din lumea largă....

Iubirea noastră este sacră sărbătoare,

A ta cu mine,fără gălagiosul public și plin de zarvă colorat spectacol,

Noi doi îmbrățișați sau doar ținându-ne de mână!

(21 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Dai unei vieți culori din pastel,

Adieri de mistral spiritului,

Nuanțe profunde, clare gândului

Și-ncerci să evadezi din rastel.

Iubești tot ce-i viu și curat,

Și-aduci un omagiu-n pamflet.

Urmezi lumina din suflet

Și-ți dorești un vis adevărat. 

Ne-am cunoscut când liliecii abia înfloreau, 

Mi te amintesc flăcau, verde puștan.

Eu eram deja înrădăcinată, 

Grădina mi-era vastă.

E ciudat să te văd cu barbă acum...

Eu îți știam petalele albe, 

Poate ți le-am pigmentat prea mult, 

În acea noapte.

Când am făcut dragoste pentru prima oară

—Atunci în grădina mea; îți mai amintești?—

Floriile ne-au fost martore, 

Luna ne-a cununat discret, 

Deși eu eram a altcuiva,

Iar tu doar un bobocel. 

Nu neg greșeala făcută, 

De multe ori nici n-o regret. 

Te-am cultivat în viață 

Și în păcat drăcesc.

Astăzi, grădina mi-e ofilită, 

Liliecii au murit demult.

Tu ai cules altă floare, 

Eu încă sunt a lui?