Primul gând

M-am trezit și primul meu gând e la tine,

Părul tău dezordonat, fața ta somnoroasă,

Chiar și-n haosul dimineților timpurii,

Te văd mereu… cea mai frumoasă.

 

Te-am purtat cu mine înainte să adorm,

Și în umbrele nopții te-am simțit ca o șoaptă,

Erai acolo, în respirația tăcerii mele,

Noaptea mea întreagă… și dimineața mea preferată.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Primul gând

Date of posting: 17 ноября 2025

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 664

Log in and comment!

Other poems by the author

Două inimi

Mă mai supăr uneori pe tine,

cum se mai supără norii pe lume,

și, fără sa ne anunțe și să ne întrebe,

ne îmbracă în ploi mărunte.

 

Mă mai supăr uneori pe tine

de atâtea ori câte petale sunt

într-o grădină cu flori,

Și nu mă supăr niciodată o singură dată pe tine,

Ci de cel puțin trei, patru, cinci ori.

 

Mă supăr pe tine fără motiv,

pentru că, dacă n-aș face-o,

Mi-aș imagina la nesfârșit cum adormi în brațele mele

În timp ce îți miros părul pentru prima dată.

 

Și atunci inima mea n-ar mai avea loc

pentru așa multă iubire câtă am pentru tine,

Ar da pe dinafară

și mi-ar crește încă una,

Nu din nevoie, doar ca să te…

Iubească mai tare.

More ...

Inimă lângă inimă

Am vrut să-ți scriu aseară,
dar am zis că îmi sting înainte pleoapele doar o secundă
și acum că m-am trezit realizez că
a fost o secundă cam lungă…

Știi? Stând în preajma ta mai mult am început să cred
că nici aerul din jurul tău nu e aer normal
și chiar și atunci când faci lucruri obișnuite,
le faci să pară ceva special.

Mă straduiam să-ți memorez chipul,
te priveam cu disperarea celui care crede că iubirea poate fi păstrată în memorie,
ca apa într-o palmă,
și mă gândeam că dacă te strâng destul în priviri,
mai târziu când dorul o să îmi vină,
o să am rezerve din tine.

despre asta… nu a funcționat.

De fapt știam ca nu o să funcționeze niciodată
pentru că să reții o privire ascunsă
înseamnă cel mai adesea că o să se risipească
și o să-ți fie dor de celălalt imediat cum ieși pe ușă.

Iar tu te plimbai așa prin lume ca o furnicuță harnică desigur
și atunci îmi imaginam ceva nebunesc,
că am o radieră umană uriașă
să pot să-i șterg pe toți și lumea să rămână pentru puțin doar a noastră.

Ce frumos ar fi să avem lumea doar pentru noi,
deja îmi imaginez cum luna s-ar colora albastră,
cum copacii desfrunziți și goi ar înflori pentru noi
de teamă că nu apucăm să ne iubim cu adevărat înainte ca lumea să se sfârșească.

Partea înfricoșătoare la lumile care stau să se termine,
este că mereu te întorci și spui că vrei să te mai uiți puțin în urmă pentru ultima dată,

dar cea mai înfricoșătoare parte cu adevărat este să nu fiu lângă inima ta niciodată.

De aceea, chiar dacă lumea noastră pare că se termină,eu încă cred că putem s-o oprim pentru o clipă
doar tu și eu să fim...
inimă lângă inimă.

 

More ...

Ți-aș spune

În seara asta numai tu,

Nici cerul să nu mă asculte,

Gândindu-mă la chipul tău,

Ți-aș spune atât de multe…

 

Ți-aș spune cât de mult te ador,

Că fără tine toamna nu știe,

Că frunzele-n picajul lor,

Renasc în ochii tăi… pe vecie.

 

Ți-aș spune că ești cea mai frumoasă,

O vară, o nebunie,

Ești cea mai drăgălașă din lume

Și cea mai dragă mie.

 

Și-aș continua să-ți tot spun, 

Dar ochii-mi clipesc tot mai greu

Atât îți mai spun, tu ești locul,

Cel mai aproape de-un curcubeu.

 

Și dacă timpul s-ar duce

Și valurile vieții te-ar smulge,

Te-aș regăsi în curcubeu,

În vară, în toamnă, în frunze.

 

More ...

Timp

Rămâi cu mine când lumina doarme,

când se apleacă-n geamuri luna cenușie.

Atinge-mi chipul și lasă-l s-apună,

pe pieptul tău când lumea e pustie.

 

Vorbește-mi moale, cum o faci în vise

și nu te mai preface că nu știi ce vreau să-ți spun.

Eu stiu că lumea  are și părți triste,

dar nu aș vrea ca noi să fim așa nicicum.

 

Am înțeles că timpul cere timp,

și n-am să-l mai grăbesc, nu-l voi forța.

Rămân aici și nu vreau să insist,

Căci dragostea își știe calea sa.

 

Pe curând, dar nu ca-ntr-o despărțire,

ci ca și cum abia ne-am fi găsit.

Te prețuiesc, frumoasă strălucire,

din viețile în care ne-am iubit.

More ...

Era cândva

Era cândva un rinocer,

(unul mic, foarte mic)

care se încăpățâna

și lăsa totul pe timp.

 

Acest rinocer uită adesea că

timpul nu stă, se grăbește

și că în aceeași pădure un alt rinocer

(eu)

nu știe cum să-i spună că îl iubește.

 

Mai multe indicii despre rinocer…

poartă ochelari de vedere,

dar nu prea vede

și crede că dacă îmi zâmbește

nu mă prind că o face ca să nu mă întristeze.

 

Uneori (foarte des),

mă supără că și acum după atâta timp, atâtea ore, zile sute

pare că se teme să mă lase să-l văd cu adevărat și…

se ascunde.

 

Știu că situația lui e mai complicată

și nu-i cer decât din timpul lui prețios să-mi dăruiască,

un prilej să vorbim…

o secundă albastră.

More ...

Puțin din tine

M-ai atins blând, ca vântul serii,

Ca un fior cules din tei,

Și-n clipa aceea, printre tăceri,

Eram doar noi… cerul și ei.

 

Un colț de cer, un pas spre zori,

Un vis ce-n lume se desprinde,

O clipă fără trecători,

În care totul se aprinde.

 

Sub ochii tăi, oglinda mării

Printre comori uitate-n vreme,

Ca doi străini purtați de valuri,

Zburam pe nori, în valsul lebedei.

 

Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,

Când mâna ta s-a prins de mine,

Și-n pielea arsă de-al tău timp,

Mi-ai dăruit puțin din tine.

More ...

Poems in the same category

Și într-o lume plina de falși

Și într-o lume plină de falși

Aș vrea să-mi fi tu scapare ,

Adânc în suflet să ma lași 

Să mă înec mai tare.

 

Și într-o lume de oameni plictisitori

Aș vrea să-mi fii tu alinarea ,

Cel ce viata mi-onfiori 

Și-mi alini scăparea.

 

Și într-o lume de oameni răi

Aș vrea să-mi fii tu bunătatea,

Mergând amândoi pe cărări

Căutând dreptatea.

More ...

🎤 Scuze de la o panarămiță

Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.

 

Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.

 

Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.

 

Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.

 

Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.

 

Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.

 

Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.

 

Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.

 

Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.

 

Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.

 

Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.

 

Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.

 

Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.

 

Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.

 

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!

Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!

More ...

Haos sunt, haos rămân,

Haos sunt, haos rămân,

Umbre și doruri prin gânduri se strâng.

Știu ce-i dorul, știu cum te chem,

Dar tac și păstrez tot ce am în poem.

 

În mine furtuni, cuvinte-n tăcere,

Frânturi de lumină pierdute-n durere.

Vântul mă poartă prin visele reci,

Dar nu-ți spun taina ce-n mine petreci.

 

Haos sunt, haos rămân,

Ziduri de teamă ce-n suflet se strâng.

Știu ce-i dorul, dar las în abis

Un glas nerostit, un vis interzis.

More ...

Ultima...

Când te-am privit ultima oara

Speram c-o sa revii cât pentr-un vin

Dar ai luat cu tine lumea toată

Când trebuia sa-mi lasi atât de putin.

Si totuși atât de draga imi era privirea

Chiar dacă tu nu-mi mai zambeai

Căci te priveam cuprinsa de-amintirea

Ultimei nopți din luna mai

De-ar fi sa ne mai fim vreodată

Cred c-as opri ceasul în loc

As revarsa dorul meu tot ...

Pentr-un moment de altădată

As cere lumii sa ia foc..

More ...

RUGUL

    Am să-mi las trupul să ardă,
    Reflex auriu, adâncind izvoarele de toamnă, 
    Pe rugul iubirii - singurul rug,
    Când soarele-apune zdrenţuit de amurg.
    
    Sărută-mi ochii,  focul mă cuprinde, 
    Sărută-mi buzele, gândul se stinge:
    Mă doare arsura trupului tău,
    Mă doare adâncul adâncului tău.
    
    Topeşte-mă-n forme şi toarnă-mă-n lut; 
    Adânceşte-mă-n gânduri, prefă-mă-n sărut. 
    Dar lasă-mi iubirea, rugul arzând 
    Şi şoaptele tale prefăcute-n cuvânt.

More ...

Medicament…

Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți

Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți

Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist

Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.

 

Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine

Cu acele vechi și nesterile

cu foarfeca și bisturiul rece

ce mi face spaima-n măduva să urce.

Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi

și mânecile neastâmpărat îți sufleci

Te pregătești de acea grea și cumplită operație

care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație

Plămânii mei anoști și singuri

simt cum tu inplantezi în al meu corp firav

doar niște fioroase tuburi.

Acum tu ajutat de-o asistentă

încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă

să mi pui în acea perfuzie-obosită

un gram din acea substanță ponosită.

Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare

și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍