Nu cer
Nu cer să-mi dai ce n-ai să-mi dai,
Nici luna-n palme s-o cobori,
Nu cer un drum fără noroi,
Când pașii mei trec printre nori.
Nu cer să schimb ce nu pot fi,
Să mă prefac în altă umbră,
Dar dă-mi curajul de-a trăi,
Cu suflet plin, cu fruntea sumbră.
Nu cer nimic, doar să exist,
Să-mi port lumina-n pieptul gol,
Căci tot ce vreau, în mine-i scris,
Și-i mai frumos decât un rol.
Nu cer să-mi scuturi stele-n zori,
Nici să-mi deschizi un cer senin,
Când trec prin umbre sau fiori,
Eu vreau doar timpul meu deplin.
Nu cer cuvinte fără rost,
Nici jurăminte ce se pierd,
Doar un surâs, căci e un cost
Pe care viața nu-l dezmierd.
Nu cer nimic, doar să mă știi,
Un suflet simplu, un fugar,
Și să rămâi, să-mi fii, să-mi vii,
Când cerul lumii e amar.
Category: Love poems
All author's poems: Andreia Aga
Date of posting: 22 января
Comments: 1
Views: 243
Comments
Poems in the same category
VIS (NE) STINS
Și parcă aseară vinul tău,
Curgea în picături pe gâtul meu
in brațe mă strângeai ușor
Și... am simţit din nou acel fior.
Râsu-ți amețitor îl auzeam în vis
De ale tale brate cu drag m-am prins,
Pe gât cu buzele usor m-ai atins.
Ce trist..un vis ce-n zori s-a stins.
Un vis de-o noapte am avut
Și-n urma lui o lacrimă mi-a căzut
Căci ești ca o himeră dintr-o altă lume
Și rece, nepăsător, distant te porți cu mine.
Și-mi las dorul și visul să curgă-n poezie
O poveste ce-a fost odată să scrie
Un final ce a fi schimbat nu se mai poate
Decât în gânduri scrise intr-o carte.
P.S
Off, babe ce dor de-un vin îmi e...
Și cât de mult să știu, aş vrea,
De-ai fi păstrat si pentru mine
Ceva bun din crama ta, pentru cândva..
Vânt în aripi, zbor de frunze
Vântul pierdut a stat demult, abia adie
Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie
Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie
Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie
De zbor uitând caut în gând prin amintire
Sângele fierbe alergând ca-ntr-o beție
Aripi întind să prindă vânt, speranța-nvie
Plutind pe-o frunză, evadând, s-ating iubire
Aleargă sufletul flămând, gonind spre tine
Zborul spre stea e doar un gând, norul mă ține
Prin ceață drumul căutând mă pierd de mine
Frunzele-mi tremură urlând în agonie
Ciudatul vânt suflă rupând aripi divine
Aruncă sufletul plăpând schimbând destine
Usucă frunzele zburând printr-e suspine
Să mă golească transformând inima-n rime
Lipsit de vânt caut pământ cu ape line
Din nor căzând devin o piatră-ntre ruine
Zboru-i o frunză tremurând de amăgire
Ajung din om un simplu gând pe o hârtie
Dragoste
Într-o seară de vară...
Răcoroasă, specială,
Noi doi ne-am întâlnit
Și destinele le-am unit
Am vorbit, ne-am plăcut ,
Și cu entuziasm am început
Planuri pentru viitor ,
În care sa existăm noi doi.
Astfel 2 luni trecuse
Și dragostea noastră crescuse,
A trebuit ca să pleci,
Dar noi doi am fost puternici .
În ciuda distantei am rezistat ,
Pentru că ne iubim cu adevărat.
Iar pe zi ce trecea
Iubirea noastră aducea:
Clipe numeroase, drăgăstoase
Frumoase și prețioase!
Multe certuri, neînțelegeri
Întotdeauna multe plângeri
La toate le facem față
Încât și eu sunt șocată....
Iubire ciobita
Tu, iubire ciobita, mă ții în lanțurile tale,
Îmi sufoci visurile sau poate le dai aripi..
Mi-e bine, dar dincolo de castel e raza de soare pe care nu o vad...
Tu, iubire ciobita, ești nisipul auriu
Ce n-a cunoscut magia valului,
Ești chitara fără corzi,
Bărcuță fără vâsle,
Fluture fara aripi,
Ești drog ce mă împiedică să văd lumina visului împlinit...
După un an...
E-o zi torida ca de vară
La meteo se-anunta ploi
Își intra-n drepturi mandra toamnă
Lăsând de frunze copacii goi.
E anotimpul când oamenii petrec
Cu el povestea vinului devine realitate
O frumoasă poveste de dragoste
Pentru suflet condiment îngeresc.
E anotimpul despărțirii noastre
Romanticul și tradiția nu s-au mai îneles..
Deschid fereastră sa privesc cât mai departe
Și parca gânduri și vise tind să împletes...
As vrea doar un minut sa mai putem vorbi
Să-ti spun ce dor mi-a fost de tine
Sa innecam emotia toamnei intr-un pahar cu vin
Pahar cu vin...născut din a ta pasiune.
27.09.2024
Toamna din mine
Mi-ai lăsat în vene o toamnă
Și pleoapele grele de ploi,
În piept îmi cad frunze uscate,
Și pașii îmi sună goi.
Tu ești vara ce s-a stins devreme,
Lăsând în pământ doar noroi,
Eu sunt copacul care te-a crezut,
Și care azi moare-ntr-un foșnet vioi.
Dar toamna nu plânge, doar știe
Că iernile vin și se duc,
Și chiar de azi tremură vântul,
VIS (NE) STINS
Și parcă aseară vinul tău,
Curgea în picături pe gâtul meu
in brațe mă strângeai ușor
Și... am simţit din nou acel fior.
Râsu-ți amețitor îl auzeam în vis
De ale tale brate cu drag m-am prins,
Pe gât cu buzele usor m-ai atins.
Ce trist..un vis ce-n zori s-a stins.
Un vis de-o noapte am avut
Și-n urma lui o lacrimă mi-a căzut
Căci ești ca o himeră dintr-o altă lume
Și rece, nepăsător, distant te porți cu mine.
Și-mi las dorul și visul să curgă-n poezie
O poveste ce-a fost odată să scrie
Un final ce a fi schimbat nu se mai poate
Decât în gânduri scrise intr-o carte.
P.S
Off, babe ce dor de-un vin îmi e...
Și cât de mult să știu, aş vrea,
De-ai fi păstrat si pentru mine
Ceva bun din crama ta, pentru cândva..
Vânt în aripi, zbor de frunze
Vântul pierdut a stat demult, abia adie
Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie
Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie
Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie
De zbor uitând caut în gând prin amintire
Sângele fierbe alergând ca-ntr-o beție
Aripi întind să prindă vânt, speranța-nvie
Plutind pe-o frunză, evadând, s-ating iubire
Aleargă sufletul flămând, gonind spre tine
Zborul spre stea e doar un gând, norul mă ține
Prin ceață drumul căutând mă pierd de mine
Frunzele-mi tremură urlând în agonie
Ciudatul vânt suflă rupând aripi divine
Aruncă sufletul plăpând schimbând destine
Usucă frunzele zburând printr-e suspine
Să mă golească transformând inima-n rime
Lipsit de vânt caut pământ cu ape line
Din nor căzând devin o piatră-ntre ruine
Zboru-i o frunză tremurând de amăgire
Ajung din om un simplu gând pe o hârtie
Dragoste
Într-o seară de vară...
Răcoroasă, specială,
Noi doi ne-am întâlnit
Și destinele le-am unit
Am vorbit, ne-am plăcut ,
Și cu entuziasm am început
Planuri pentru viitor ,
În care sa existăm noi doi.
Astfel 2 luni trecuse
Și dragostea noastră crescuse,
A trebuit ca să pleci,
Dar noi doi am fost puternici .
În ciuda distantei am rezistat ,
Pentru că ne iubim cu adevărat.
Iar pe zi ce trecea
Iubirea noastră aducea:
Clipe numeroase, drăgăstoase
Frumoase și prețioase!
Multe certuri, neînțelegeri
Întotdeauna multe plângeri
La toate le facem față
Încât și eu sunt șocată....
Iubire ciobita
Tu, iubire ciobita, mă ții în lanțurile tale,
Îmi sufoci visurile sau poate le dai aripi..
Mi-e bine, dar dincolo de castel e raza de soare pe care nu o vad...
Tu, iubire ciobita, ești nisipul auriu
Ce n-a cunoscut magia valului,
Ești chitara fără corzi,
Bărcuță fără vâsle,
Fluture fara aripi,
Ești drog ce mă împiedică să văd lumina visului împlinit...
După un an...
E-o zi torida ca de vară
La meteo se-anunta ploi
Își intra-n drepturi mandra toamnă
Lăsând de frunze copacii goi.
E anotimpul când oamenii petrec
Cu el povestea vinului devine realitate
O frumoasă poveste de dragoste
Pentru suflet condiment îngeresc.
E anotimpul despărțirii noastre
Romanticul și tradiția nu s-au mai îneles..
Deschid fereastră sa privesc cât mai departe
Și parca gânduri și vise tind să împletes...
As vrea doar un minut sa mai putem vorbi
Să-ti spun ce dor mi-a fost de tine
Sa innecam emotia toamnei intr-un pahar cu vin
Pahar cu vin...născut din a ta pasiune.
27.09.2024
Toamna din mine
Mi-ai lăsat în vene o toamnă
Și pleoapele grele de ploi,
În piept îmi cad frunze uscate,
Și pașii îmi sună goi.
Tu ești vara ce s-a stins devreme,
Lăsând în pământ doar noroi,
Eu sunt copacul care te-a crezut,
Și care azi moare-ntr-un foșnet vioi.
Dar toamna nu plânge, doar știe
Că iernile vin și se duc,
Și chiar de azi tremură vântul,
Other poems by the author
Orașul gol
Orașul gol
Orașul pare mai pustiu,
De când nu-ți mai trimit ce scriu.
Străzile tac, luminile pier,
Vântul îmi șoptește stingher.
Băncile vechi îmi spun de noi,
Umbre se-ntind pe trotuare goi.
Fără cuvinte, fără avânt,
Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.
Dar dacă mâna-mi va scrie iar,
Poate va fi un alt hotar,
Unde orașul va înflori,
Și tu, din nou, vei reveni.
Dragi elevi de clasa a VIII-a
În bănci stă strălucirea anilor voștri,
Priviri curajoase, suflete maiastre,
Culegeți vise, țeseți dorințe,
Sunteți comori, pline de științe.
În voi văd speranță, văd putere, văd dor,
Esența copilăriei, al ei viitor,
Și chiar dacă anii vă vor purta departe,
În inima mea, veți rămâne aproape.
E timpul să zburați, să-nfruntați lumea mare,
Să duceți cu voi ce-i frumos, ce-i valoare,
Dar să știți că mereu, oriunde-ați pleca,
Un gând al meu bun vă va însoți undeva.
Sunteți mai mult decât elevi pe un drum,
Sunteți lumină, suflet și parfum,
Vă iubesc, dragi copii, și vă port mereu,
În colțul cel cald al sufletului meu.
A.A.✨
Supărarea..
E-un nor ce se adună-n prag de seară,
Un val ce lovește malul tot mai greu,
Un dor de liniștea pierdută iară,
Când tot ce ai în suflet e prea greu.
E-o umbră-n ochi, o flacără stinsită,
Ce-a ars cândva, dar nu mai are foc,
O vorbă care doare, nerostită,
Un vis ce s-a pierdut în colț de loc.
Supărarea-i o frunză ce se duce,
În vântul rece al unei toamne gri,
E-o teamă care sufletul apuce,
Și te oprește uneori a mai zâmbi.
Dar sub povara ei se-ascunde-o cale,
O șansă de-a-nvăța ce-nseamnă rost,
Căci supărarea, chiar dacă e mare,
Te face să înțelegi ce ai avut și nu a fost
Cu tine lumea-i mai frumoasă
Cu tine lumea-i mai frumoasă,
Lângă tine eu mă simt acasă.
Privirea ta îmi dă lumină,
Iar inima nu mai suspină.
Când ești aproape, totul cântă,
Chiar și tăcerea e mai blândă.
Tu ești răspuns la orice dor,
Tu faci din clipă viitor.
Cu tine zilele-s senine,
Iar nopțile sunt pline, pline.
De vise calde și iubire,
De pace, dor și fericire.
Cu tine lumea prinde viață,
Iar timpul parcă nu mă-ngheață.
Rămâi cu mine, viața-mi pasă,
Lângă tine eu mă simt acasă.
Între orgoliu și iubire
Decât să pierd iubirea-n vânt,
Mai bine las mândria-nfrânt.
Căci sufletul ce-i plin de dor
Se stinge-n umbra unui zbor.
Un om în deșert poate spera,
Dar deșertul din suflet nu va pleca.
Mai bine să cad și să mă ridic,
Decât să rămân un suflet mic.
Iubirea nu-i joc de mărire,
E foc ce aduce sfințire.
Decât să pierzi tot ce-ai iubit,
Mai bine fii cel ce-a zâmbit.
Căci omul nu-i deșert pustiu,
Ci râu ce-apasă spre târziu.
Să ierți, să crești, să dăruiești,
Așa iubirea o trăiești.
Ești rana închisă în inima mea
Ești rana închisă în inima mea,
O umbră ce-n taină mă cheamă mereu,
Durerea ce arde, dar nu va cădea,
Un foc ce se stinge încet, dar e-al meu.
Ești visul ce-ntoarce trecutul pierdut,
Un dor fără nume, ascuns și profund,
Ești glasul tăcut ce n-a mai durut,
Dar încă tresaltă sub cerul rotund.
Ești ploaia târzie ce cade ușor,
Pe gânduri ce-n noapte se pierd legănând,
Ești vântul ce suflă cu-al vieții fior,
Un cântec uitat, dar mereu fremătând.
Ești rana închisă în inima mea,
O taină ce doare, dar nu pot să-ți cer
Să pleci… căci iubirea, oricât ar dura,
Rămâne, tăcută, un veșnic mister.
Orașul gol
Orașul gol
Orașul pare mai pustiu,
De când nu-ți mai trimit ce scriu.
Străzile tac, luminile pier,
Vântul îmi șoptește stingher.
Băncile vechi îmi spun de noi,
Umbre se-ntind pe trotuare goi.
Fără cuvinte, fără avânt,
Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.
Dar dacă mâna-mi va scrie iar,
Poate va fi un alt hotar,
Unde orașul va înflori,
Și tu, din nou, vei reveni.
Dragi elevi de clasa a VIII-a
În bănci stă strălucirea anilor voștri,
Priviri curajoase, suflete maiastre,
Culegeți vise, țeseți dorințe,
Sunteți comori, pline de științe.
În voi văd speranță, văd putere, văd dor,
Esența copilăriei, al ei viitor,
Și chiar dacă anii vă vor purta departe,
În inima mea, veți rămâne aproape.
E timpul să zburați, să-nfruntați lumea mare,
Să duceți cu voi ce-i frumos, ce-i valoare,
Dar să știți că mereu, oriunde-ați pleca,
Un gând al meu bun vă va însoți undeva.
Sunteți mai mult decât elevi pe un drum,
Sunteți lumină, suflet și parfum,
Vă iubesc, dragi copii, și vă port mereu,
În colțul cel cald al sufletului meu.
A.A.✨
Supărarea..
E-un nor ce se adună-n prag de seară,
Un val ce lovește malul tot mai greu,
Un dor de liniștea pierdută iară,
Când tot ce ai în suflet e prea greu.
E-o umbră-n ochi, o flacără stinsită,
Ce-a ars cândva, dar nu mai are foc,
O vorbă care doare, nerostită,
Un vis ce s-a pierdut în colț de loc.
Supărarea-i o frunză ce se duce,
În vântul rece al unei toamne gri,
E-o teamă care sufletul apuce,
Și te oprește uneori a mai zâmbi.
Dar sub povara ei se-ascunde-o cale,
O șansă de-a-nvăța ce-nseamnă rost,
Căci supărarea, chiar dacă e mare,
Te face să înțelegi ce ai avut și nu a fost
Cu tine lumea-i mai frumoasă
Cu tine lumea-i mai frumoasă,
Lângă tine eu mă simt acasă.
Privirea ta îmi dă lumină,
Iar inima nu mai suspină.
Când ești aproape, totul cântă,
Chiar și tăcerea e mai blândă.
Tu ești răspuns la orice dor,
Tu faci din clipă viitor.
Cu tine zilele-s senine,
Iar nopțile sunt pline, pline.
De vise calde și iubire,
De pace, dor și fericire.
Cu tine lumea prinde viață,
Iar timpul parcă nu mă-ngheață.
Rămâi cu mine, viața-mi pasă,
Lângă tine eu mă simt acasă.
Între orgoliu și iubire
Decât să pierd iubirea-n vânt,
Mai bine las mândria-nfrânt.
Căci sufletul ce-i plin de dor
Se stinge-n umbra unui zbor.
Un om în deșert poate spera,
Dar deșertul din suflet nu va pleca.
Mai bine să cad și să mă ridic,
Decât să rămân un suflet mic.
Iubirea nu-i joc de mărire,
E foc ce aduce sfințire.
Decât să pierzi tot ce-ai iubit,
Mai bine fii cel ce-a zâmbit.
Căci omul nu-i deșert pustiu,
Ci râu ce-apasă spre târziu.
Să ierți, să crești, să dăruiești,
Așa iubirea o trăiești.
Ești rana închisă în inima mea
Ești rana închisă în inima mea,
O umbră ce-n taină mă cheamă mereu,
Durerea ce arde, dar nu va cădea,
Un foc ce se stinge încet, dar e-al meu.
Ești visul ce-ntoarce trecutul pierdut,
Un dor fără nume, ascuns și profund,
Ești glasul tăcut ce n-a mai durut,
Dar încă tresaltă sub cerul rotund.
Ești ploaia târzie ce cade ușor,
Pe gânduri ce-n noapte se pierd legănând,
Ești vântul ce suflă cu-al vieții fior,
Un cântec uitat, dar mereu fremătând.
Ești rana închisă în inima mea,
O taină ce doare, dar nu pot să-ți cer
Să pleci… căci iubirea, oricât ar dura,
Rămâne, tăcută, un veșnic mister.
Daniel Marius