Nu așa

Iubesc când viața te aduce neașteptat,

Și ești lângă mine clipe mai multe.

Ai observat cât de frumos cădeau fulgii de zăpadă pentru tine?

Parcă făceau piruete în zbor să te salute.

Aș vrea atât de mult să te privesc din nou.

În ochii tăi încape atâta soare,

Uneori când lipsești mă doare frumos…

Până să te văd iar, nu mai am răbdare.

Când ochii tăi se scaldă în ai mei,

simt că mă înec de atâta drag.

Ești o mare albastră

Iar eu încă nu știu cum să înot

printre miliardele de fluturii din stomac.

Cu fiecare clipă care trece,

tot mai tare aș vrea să‑ți vorbesc.

Regret că zilele aleargă prea repede

Și nu am apucat încă să-ți spun

cât de frumoasă ești când zâmbești…

Și cât de mult te iubesc.

Îmi pare atunci când îți scriu

Că mi te ascunzi pe sub gânduri uneori,

Dintre idei de când te știu

Să te prind, nu mi-a fost niciodată ușor.

Aș vrea să pot să te scriu mai complet.

Când te iubesc de departe,

Să te arăt ție așa cum te văd eu…

Dar până acum n-am reușit nici măcar pe jumătate.

(Privire ușor dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură” îmi pare,

Că dacă aș iubi pe altcineva

Poeziile mele, niște triste scrisori…

Ar fi atât de plictisitoare.

(Privire și mai dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură” că din noi

Se nasc și stele, și ploi

“Oameni și stele, și ploi nu se poate”

De ce aș minți, când în ochii tăi le-am aflat pe toate.

(Privire extraordinar de dramatică pe fereastră)

Sunt atââââât de “singură”

atunci când nu ești,

Că mă uit pe ferestre dramatic

Și-mi imaginez cum ar fi să fii aici să-mi vorbești…

(Oftat)

(Privire finală, aproape suspect de calmă)

Sunt atââââât de “singură” și îmi pare

Că te-am căutat cu privirea așa mult...

Și acum te iubesc și mai tare.

(Ton cât se poate de serios)

Și apropo, nu recomand filme de groază

După privit dramatic către natură…

Pentru că acum cu siguranță…

nu mă mai simt singură.

Pășesc pe holuri făcute din gând,

Aș vrea să pot să mă adun,

Dar nu există niciun cuvânt

Să exprime ceva ce înseamnă atât de mult.

La ora când o zi se stinge,

Și “astăzi” cade-n trecut,

Nu știu ce să-ți spun…

Ori poate te simt prea acut.

Nu știu ce să-ți scriu,

Nu știu să-ți spun nici ce însemni pentru mine,

Așa cum nu știu… nu cunosc,

Nici soarele cine-l aprinde.

Poate-ar trebui să încep cu începutul,

Să-ți spun că ești melodia mea preferată,

Și că atunci când ești aproape

Inima mea își amintește să bată.

Sau să-ți spun că nu știu ce va fi, ce urmează,

Dar viitorul să mai aștepte puțin… puțin mai mult,

Vreau doar să mă bucur că exiști,

Ca ești aici și că… te-am cunoscut.

Astăzi strălucești mai mult decât oricând,

Și dacă mă străduiesc suficient,

Pot să te văd cum luminezi

Chiar aici, la mine în piept.

Ești cea mai frumoasă ființă de pe pământ,

Și ți-aș aduce-n dar toate florile de pe pământ… numai ție

Dar mă rezum la poezie… nu pentru ca n-aș vrea,

Ci pentru nu am atâția bani și dacă încerc aș sfârși probabil într-o pușcărie.

Datorită ție lumea e mai întreagă,

Poate nu știi, dar mă faci să vreau să fiu un om mai bun, mai onest,

Exceptând ce-am zis mai sus de pușcărie… dar…

Ce bine că ești!

Ce bine că viața e-o nebunie,

Că nu sunt nebun numai eu,

Că ne-am întâlnit poate nu e o întâmplare,

Poate-i un plan misterios al lui Dumnezeu.

Nu poate fi greșit să iubești pe cineva, nu?

Oricât de complicat ar părea totul și nefiresc,

Iubirea e-un lucru bun…

Iubesc să te iubesc.

Și știu că faci parte din alte lumi,

Galaxii necunoscute mie în care exiști,

Dar la fel de bine știu că lumile toate din care faci parte,

Sunt mai vii doar pentru că ești.

Nu te vreau doar pentru mine… ar fi egoist,

Te vreau și pentru păsări, și pentru ploaie,

Și pentru soare, și pentru nori,

Și pentru stelele toate.

Îmi doresc ca astăzi să fii cea mai fericită,

Să-ți curgă zâmbetul dincolo de cer,

Cum zâmbesc eu când îmi apari deodată în gânduri,

Și râd, pe stradă, fără să știu de ce.

La miezul nopții, imaginează-ți că te țin de mână,

Pentru că de cealaltă parte fac la fel,

Și că-ți șoptesc în ureche…

La mulți ani, sufletul sufletului meu.

Mereu m-am întrebat dacă-ți place mai mult ziua,

Când lumina se strecoară lin printre genele tale,

Sau dacă iubești mai mult noaptea și tăcerea,

Când cerul se scaldă-n străluciri albastre.

Dacă mă întrebi ce anotimp te descrie cel mai bine,

Aș spune că eeeeești... primăvară, pură culoare,

Că oriunde ești, lumea renaște cu tine,

Dar te regăsesc să știi, și-n toamnă, în liniștea aceea născută din ploaie.

Cum îmi imaginez eu o zi perfectă pentru tine?

Te văd într-o după amiază senină cu o carte în mâini, deschisă pe jumătate,

Cu raze de soare trecându-ți prin păr…citești absorbită,

Și alături de tine o cafea… răcită, uitată.

Aș spune deci că îți place liniștea mai degrabă,

Că vezi lucruri pe care alții le pierd,

Și totuși, în spatele acestei liniști,

Nu pot să nu observ spiritul aventuros ce-ți vibrează în piept.

Am atâtea gânduri despre tine, nespuse și vii,

Și cu fiecare vers te simt mai aproape,

Ca și cum te-aș citi din tăcerile lumii,

Un compozitor incurabil, scriind din dor pe file de noapte.

Și dacă te întrebi pe prima filă ce scrie... citez:

*Contezi pentru mine mai mult decât știu,

Mai mult decât pot vreodată să scriu,

Iar adevărul, simplu și firesc,

Când mă gândesc la tine… mă topesc 🫠!*

Zorii se strecoară în privirea ta,

Tremuri blând, nepământesc,

Și din umbrele fragile,

Ochii mei te urmăresc.

Ceasuri, veacuri, clipe apuse…

Dar tu oare mai știi

Câte stele te-au sărutat pe pleoape,

De ți-s ochii atât de vii?

Privirea ta se ascunde mereu,

După nori, după mirări, după ploi,

Și totuși lumea se oprește

Când te privesc… și mă privești înapoi.

Și simt cum ne cuprinde universul,

Pe mine de-o mână, pe tine de alta, când înoptând,

Te ascunzi printre oameni și flori,

Dar cel mai mult… la mine în gând.

Ai tot căzut din vis în vis

Te țineai strâns de stele.

Până când cerul s-a deschis,

Și nicio stea n-a mai rămas,

Atunci ai căzut… direct în brațele mele.

Din îmbrățișarea noastră

Pe cerul viu și luminos se năștea

Cât nici nu putem număra:

Stea după stea.

Erai obosită de-atâtea căderi

Și-ai adormit în brațele mele,

În timp ce priveam cât de frumos dormi,

Cerul dădea pe din afară de stele.

Și-a început să plouă cu ele

Și îmi era și drag, și necaz,

Că fiecare stea ce pica…

Te săruta pe obraz.

Nu se-nclină oricărei raze,

Nu se supune niciunui vânt,

Crește departe, fără pază,

Nu-și lasă rădăcina-n rând.

Pe stânci albastre, printre ceață,

Acolo-i leagănul dintâi,

Puțini ajung, puțini o-nvață,

Puțini o smulg din al ei cui.

Dar eu, cu mâini temătoare,

M-am apropiat încet, tăcut,

Să nu-i strivesc a ei suflare,

Să n-o rănesc cu dor durut.

Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,

Că-n palme mi s-ar veșteji,

Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,

S-ar mistui, s-ar risipi.

Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,

Am înțeles ce nu știam:

Nu-i floarea mea, doar mă adună,

Și-o port în suflet... nu în ram.

    Nu plâng, doar suspin -
    Căci mi-e sufletul prea plin,
    Nu plâng, doar zâmbesc -
    Fiindcă simt când te iubesc...
    
    Nu plâng, doar zbor -
    Către-un colţ albit de nor,
    Nu plâng, doar se ştie -
    Că iubirea nu-i pustie...

Iubito,îți spun a mia oară

Tu ești poemul de amor...

Căci vorbele oricât de grele vor să pară,

Sunt goale și lipsite de putere,

Ce vor atâtea în neputința lor!

De te iubesc sau nu tu îmi vei spune,

Nu când te cuceresc ca pe-o cetate,

Cu armele ce le dețin ca scriitor,

Ci când te țin în brațe ca pe-un copil,

Ori te sărut,sărutul însuși fiind iubirea ce se vrea rostită,

Dar neputând ca să vorbească,

Te sărută....

Iar eu, al tău poet îndrăgostit pe veșnicie doar de tine,

Îți scrie dulcile cuvinte de amor,

Să-ți fiu mereu aproape cu iubire,

Acum,sau mâine în infinitul timp nemuritor!

(29 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Șaisprezece ministere,șaisprezece vampiri

Consumă din leafa poporului,

De la ordinele prim-ministrului 

O aversă mare de nemulțumiri.

El însuși la funcție 

Cu insuficientă atenție 

A sa minte necioplită 

Mai trebuie bine lustruită

Asemenea președinte mucos,

Care amestecă frazele nerespectuos.

În ale sale discursuri

Primește huiduieli cu răspunsuri.

Astfel,în țara readusă-n sărăcie 

Există numai mișelie

Cu hoția,corupția evocate 

Din adâncul istoriei însângerate. 

Cu ocazia falsificatorilor,

Populația scade-n traiul anilor

Până cei din respectivele domenii

Cedeaza cu fior în ghearele neplăcerii. 

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

The tear of the snow through the snowdrops

Always has its logic

It's an echo of the winter that is gone

That doesn't wake a lost dream anymore...

Forget the nostalgia

Don't shed any tear!

Always sing

Your spring!

Forget the nostalgia

Of the time that's gone

Sing the joy

That we've met...

An old love leaves memories

But even ways that are open for new loves

The sun appears sometimes smiling...

Forget the nostalgia

Don't talk about it

And from your blue eyes

Just wipe that tear away...

Forget the nostalgia

That's a past subject

Sing the joy

That we met...

Forget the nostalgia

Don't shed any tear!

Always sing

Your spring!

Forget the nostalgia

Don't talk about it

And from your blue eyes

Just wipe that tear away...

And from your blue eyes

Just wipe that tear away...

Forget the nostalgia

Don't shed any tear!

Always sing

Your spring!

Forget the nostalgia

Of the time that's gone

Sing the joy

That we've met...

Forget the nostalgia!

Abis , un rol de mult împachetat

In aur și mărgele

Un sentiment îngreunat

De uscat si de rele

Nu apa și îngerul blând

Nu calul și omul de rând

Nu vorbele promițând

Ci, iubitul nostru gând

Conștiința-i ca o vie fantomă

N-au destule haruri mari

Tot orașul intr-o comă

Trece praful peste ani.

Să ne amintim o vorbă

Pusă sus, in loc select

Impusă precum o normă

Închis intr-un cub discret

Păr întins ... ca un ecuator pe hartă

Figură modelată , un meșteșug , o artă

Un nor și prima plată

Pentru bărbat : “ o fată”

O fată , crește , una piere

Născut chiar din durere

Un pelin , un altul miere

Care drepturile cere ...

Ochi cu formă și culoare

Riduri nu, e doar o floare

Piele meschină , egoistă

Din nou arta este artistă.

Gropița templului modern

Rădăcina din etern

Chip sculptat după infern

Astăzi fără dor patern

Spirit liber , vremuri duse

Cauze de mult apuse

Frunze scurte și pătrunse

De ploi multe , lungi și plânse

Șase astre se îmbină

S-o descrie pe regină

Păr cu cifre presărat

Firul sumbru numărat

FRAGILĂ făptură domoală

Care acoperă c-o boală

Destainuie groapa de smoală

Mormăie câte-o vocală.