Mesager

Dragă lună,

Dacă tot stai pe cer degeaba

ca un cerc trist,

Spune-i tu pentru mine

că mi-aș dori să pot să stau supărată,

chiar mi-aș dori,

Dacă nu mi-ar invada gândurile

ca un mic terorist.

 

Lună,

sferă misterioasă acum mesager

stresat,

Spune-i că o să mai fiu supărată puțin,

o să încerc de fapt,

Chiar dacă poate motivul i se puțin absurd,

Pentru mine este important.

 

Și dacă întreabă

când o să-mi treacă,

Spune-i de pe al tău tărâm…

că nu știu,

dar spune-i că îmi lipsește atât de mult,

că i-am lăsat înșirate poezii

pe frunze de salcâm.

 

Lună,

Spune-i că uneori iau cele mai proaste decizii,

Care îmi fac inima grea și mie,

și greu de purtat,

(cred că eu sunt cel mai mare dușman al meu)

Ca atunci când am decis să nu merg să ne vedem

înainte de așa de mult timp în care suntem departe,

Spune-i că sper să nu se fi supărat.

 

Spune-i lună rotundă și bună,

în final…

Să nu se mai uite așa din gândurile mele

la mine,

cu ochii ăia frumoși foc,

Pentru că încerc să rămân supărată încă puțin,

Dar se sfârșește poezia și cred

că nu mai pot să fiu supărată deloc.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Mesager

Date of posting: 9 апреля

Timp de citire: ~3 min.

Views: 501

Log in and comment!

Other poems by the author

Două inimi

Mă mai supăr uneori pe tine,

cum se mai supără norii pe lume,

și, fără sa ne anunțe și să ne întrebe,

ne îmbracă în ploi mărunte.

 

Mă mai supăr uneori pe tine

de atâtea ori câte petale sunt

într-o grădină cu flori,

Și nu mă supăr niciodată o singură dată pe tine,

Ci de cel puțin trei, patru, cinci ori.

 

Mă supăr pe tine fără motiv,

pentru că, dacă n-aș face-o,

Mi-aș imagina la nesfârșit cum adormi în brațele mele

În timp ce îți miros părul pentru prima dată.

 

Și atunci inima mea n-ar mai avea loc

pentru așa multă iubire câtă am pentru tine,

Ar da pe dinafară

și mi-ar crește încă una,

Nu din nevoie, doar ca să te…

Iubească mai tare.

More ...

Colțul fugar al ochilor mei

E-adevărat, eu am știut dintotdeauna

că războaiele se poartă cu emoții, nu cu arme,

dar n-am bănuit că-n mine va izbucni furtuna

când pașii tăi se vor opri atât de aproape.

 

Știu că m-am ascuns, deși n-aș fi vrut,

sub umbra ciudată a gândurilor mele;

iar când te-am zărit, m-am stins în tăcere,

pierdut în marea de emoții, doar eu și cu ele.

 

Și totuși, din colțul fugar al ochilor mei,

te-am privit ca pe-o minune.

erai acolo… atât de frumoasă

și de neatins, întreaga mea lume.

 

Am așteptat o eternitate să te văd,

și dorul mi s-a scris în fiecare apus;

iar când ai fost aproape, în inima mea

s-au aprins noi galaxii, te-am simțit… nespus.

 

Eu sper să știi că, deși n-am putut să te privesc,

Mai adânc decât lumina însăși, te-am văzut,

Mi-ai lipsit, nici nu știi

cât de mult… cât de mult!

More ...

Într-o rimă

Te ascund de lume într-o rimă. Unde?

Pe marginea unui vers, te-am așezat aproape tremurând,

De teamă că o să începi să te scuturi

Și-ai putea să te împrăștii pe pământ.

 

Când bate vântul poate apuci să vezi,

Cum în urma ta înfloresc livezi.

 

Din mere, pere și gutui

Și păsări care cântă într-una,

Femei frumoase s-au tot născut, atâtea câte stele-s pe cer,

Ca tine niciuna.

 

Nu s-a mai văzut femeie care să zboare

(C-un simț teribil de comunicare)

 

Te-am invocat din umbra ta

Fără să știu dacă o să apari, ai apărut în inima mea bătând.

Când în poeme te scriam,

Mi-ai adormit în gând.

 

Să te mai scriu aș vrea, dar dormi,

Cum aș putea să te trezesc deja

Când încă-i noapte și ador

Să mi te imaginez așa.

 

Totuși, azi mă încumet

(mă  risc)

Te culeg din imensa Cale Lactee,

Ca pe-un mănunchi de vise din care ai fost creată…

La mulți ani femeie blândă, frumoasă, minunată!

 

Am vrut să te ascund de lume într-o rimă, crezând că-i ușor,

Dar rima a devenit evidentă

Și iată…

poezia te-a arătat tuturor.

 

 

 

 

 

More ...

În plin dor

M-aș pune la somn, am ochii tăi în gând

Și nu pot să mă prefac că nu te aud,

Cum mă privești din mintea mea de sus,

De parcă ai fi aici, mai mult decât eu sunt.

 

Te-ai așezat în gândurile mele,

Nici nu mai știu în ele când ai pătruns…

De fapt știu...

Când îți priveam chipul adorabil pe ascuns.

 

M-aș pune la somn, dar îmi aduc aminte

Cum ochii tăi și ai mei s-au atins în plin dor…

În preajma ta am așa multe emoții, încât,

Nu pot să-ți privesc ochii ușor.

Și orice altceva mi s-ar părea mai simplu,

Inclusiv să învăț să zbor.

 

More ...

Decembrie

Am vrut să-ți scriu ceva…

un parfum de mandarine

să se strecoare printre rânduri

și să-ți atingă gândurile,

să aline, cumva, dorul

ce-mi ține inima trează

în nopțile în care lumea

miroase a sărbătoare.

 

Papucii mi-au înghețat pe podeaua rece,

iar pe geamuri se revarsă lumini

ca zeci de stele căzute din cer

Eu și colindătorii cutreierăm gerul,

și cineva… doar eu știu cine…

crede că zâmbetul tău

merită o poezie doar pentru el.

 

Deci poezia asta va fi despre zâmbetul tău,

care poartă mai multă lumină

decât Crăciunul poate duce,

și cred că în decembrie,

ai obrajii roșii nu de la frig,

ci de la faptul că eu cred

că buzele tale au gust de

ciocolată caldă și de…

turtă dulce…

 

Vezi? M-am abătut de la subiect,

Și drept să îți spun,

Acum, după ce ți-am scris,

mi-e dorul și mai mult…

More ...

Mă întreb

Mă întreb ce faci când vara te alintă,

Când razele se-aștern pe trupul tău ușor,

Când soarele, de tine se frământă

Și noaptea te cuprinde-n vis domol.

 

Mă întreb cum dormi și dacă-n liniștea adâncă,

Te-mbrațișează stelele pe rând,

Și dacă noaptea, tăcută și blândă

Îți mângâie obrazul c-un sărut.

 

Mă întreb ce simți când gândul te atinge,

Când dorul meu te cheamă-n tainic fel,

Când cerul te veghează și te simte,

Și eu te scriu, de aici, pe-un colț de el.

 

Mă întreb ce faci când nu ai somn,

Când te asemeni cu o furtună,

Când luna îți șoptește încetișor:

“Închide ochii… noapte bună!”

More ...

Poems in the same category

Mirele meu!

Visul mi l-am trăit 

Când cu tine m-am unit

Vreau să te întreb

Îți place cum ne-am gospodărit?

 

Azi îmi par toate frumoase,

Că-s probleme, nici nu-mi pasă

Azi sufletu-mi este cald și plin

Azi, numai idei bune-mi vin.

 

Ochii tăi mă privesc cu drag,

Când mă găsesc seara în prag,

Și în inimă a înflorit

Un dor ce s-a înplinit.

 

Azi suntem la casa noastră,

Muncim cu spor și drag,

Am pus mușcate în geam

Ce mire drag și harnic am.

More ...

În camera pleoapelor tale

În camera pleoapelor tale
ziua se naște încet
ca o respirație uitată între două lumi
și se prelinge peste pielea luminii,
unde nuanțele nu mai au nume,
dar încă dor.

Tăcerea ta nu e liniște,
e o limbă străină
pe care inima mea a învățat-o fără profesori
doar din vibrația privirii tale
care, uneori
doare mai mult decât o plecare.

Fiecare pas al tău
înseamnă o ușă în plus
pe care o deschid în mine
cu teamă, cu recunoștință,
cu o sete de ceva
ce n-a fost niciodată spus.

Cuvintele au început să mă trăiască,
nu le mai scriu -
ele se așază în mine
ca pulberea fină pe bustul uitării
și cresc, și urlă, și ard
fără să ardă nimic în jur
decât ceea ce n-am avut curajul să îți ofer.

Iubirea mea nu e declarație:
e o noapte întreagă fără electricitate
în care te caut după pulsațiile cerului,
în care tremurul unei frunze
e semnul că ești aproape
fără să fii.

Uneori cred că ne-am iubit
într-o altă existență
și acum doar ne amintim
prin mișcări fragile,
prin priviri care se opresc
acolo unde nu mai avem apărare.

Și totuși,
când mă gândesc la tine,
nu-mi vine să scriu,
ci să tac
așa cum tace pământul
când se pregătește de ploaie:
cu răbdare, cu gravitate,
cu sfințenie.

More ...

Poezie... te iubesc!

fragment

... 

Rimele se scurg prin vene

Și îți decorează cerul,

Cum ne picură pe gene

Ploile și curcubeul.

 ...

Fără haine, fără aripi

Ne-mbrăcăm cu îmbrățișări,

Ochii tăi din ceruri stropi

Prin ochii mei… nemuritori.

 

De mi-ai fi cum nu se poate

Ai fi eternă-n lumea mea,

Și în mintea mea prin noapte…

Pe pământ la braț cu-o stea.

 

Cum te recunosc în noapte

Așa aș vrea să te privesc…

Într-un vers de mii de șoapte,

La brațul tău să îmbătrânesc.

...

Tu… îmi ești o răsuflare

Și te scriu… și te doresc,

Îmi ești gând, îmi ești o floare,

Poezie… Te iubesc!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

More ...

O NOAPTE ROMANTICĂ

Continuare

--Robert ,nu  toți oamenii sunt sortiți să fie sfinți.Dar nu  înțeleg de unde vine arăta răutate și  lipsă de respect?

Doar  trăiesc  printre  oamemi .și văd ce-i  în jurul meu..Cred că sunt o persoană  de modă  veche.Nu înțeleg

tineretul din ziua de azi. Eatât de nestatornic,avid de bani și distracții deochiate. Am fost  doar de câteva ori

în cluburi,mereu  ăn altele, în speranța să găsesc ceva ce mi se potrivește.Am renunțat fără păreri de rău.

Nu pot înțelege acea deslănțuire de energii,dansuri africane , împrumutate de la sălbatici, dorința de extaz, de dro

guri .Oare unde merge omenirea?.Spre ce se îndreaptă?Dar nu numai la noi  se întâmplă  așa toată Terra e

bolnavă,grav bolnavă!...E adevărat că se mai găsesc și oamen cu scaun la cap. Unde lucrez eu mă simt ca  într-o

familie.Avem alte idealuri și prim plan este munca, aă fii sprijin aproapelui tău la nevoie.Eu nu mai aștept  să se

întâmple nimic bun în lume, doar cum spui tu,aștept să întânlesc îubirea adevărată, să am o familie ,să am

copii și puterea să-i țin departe de această lume deslănțuită.

--Privirea lui Robert  devine mai caldă.El  conchide: Fata aceasta merită toată admirația.Furat de gânduri, o apucă

de mână ca un semn de îmbărbătare.

--Mergi  pe drumul tău , e drumul cel bun!

More ...

Către tine

Neliniște 

 

Aș vrea să dorm ,dar nu se poate 

Gândurile nu se opresc 

Țipă din ce în ce mai tare

Liniștea mi-o amorțesc. 

 

Și caut fără încetare, un tratament 

Un diagnostic să îți pun

Să te ajut mamaia dragă 

Alături încă să îmi rămâi. 

 

De pierd această luptă contra vieții 

Măcar voi știi că am făcut 

Tot ceea ce eu am putut!

More ...

De vei pleca!

De ai să pleci cândva de lângă

mine, la cineva ce eu nu-l știu,

Am să mă rog să-ți fie bine, chiar

dacă sufletul mi-l lași pustiu. 

 

Au fost zile pline de fericire, când

ne iubeam cu patimă,

Visam frumos la nemurire și nu

credeam în plâns și lacrimă. 

 

Nu știu când ne-am îndepărtat

și-am devenit așa străini,

Că niciodată nu ne-am certat și-n

rugă am trăit ca buni creștini. 

 

Lumea ne era la picioare, iar

răutatea ei nu ne-afecta,

N-aveam habar de supărare și

chiar dușmanul ne respecta. 

 

Acum doar sper că vei rămâne și

peste supărări vom trece,

Că zilele se duc ca mâine

... așa că nu mai fi cu mine... rece!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍