Iubiri

Ne-am risipit în vechi păcate,

Cu trupuri arse, vinovate,

Și ne-am hrănit cu spini și lut,

Și sânge tânăr am băut.

Pe buze șoaptele frigeau,

Iar umbre negre ne-atingeau,

Dar nu dădeam la nimeni seamă,

Și trăiam totul fără teamă.

Din oase ne creșteau corali,

Din sânge – păsări albe mari,

Și ne cărau amor în cioc...

Tu erai gheață iar eu foc.

În miezul zilei am orbit,

Din sărutări ne-am făurit,

În jurul nostru un fel de gard,

Unde eram și rai, și iad.

Pe trupul tău, ca un altar,

Am altoit câte-un lăstar,

Sub pielea ta ca un veșmânt,

Am pus și apă, și pământ.

E multă vreme de atunci,

Și toți lăstarii azi sunt lunci,

Iar noi din neanturi, fără glas,

Pământ suntem sub al lor pas.

Category: Love poems

All author's poems: Gabriel Trofin

Date of posting: 13 September 2025

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 643

Other poems by the author

Desen

Uscat de atâtea șiroaie de ploaie,

Cerul din priviri mi-l întunec,

Ascund soarele sub o șiră de paie,

Prin întuneric încet să alunec.

Galben și palid doar toamnă expir,

Îmi zgârie pielea frunze arămii,

Stoluri de păsări pe boltă înșir,

Din brațele-mi albe se înalță stihii.

Mutilat de fulgi de zăpadă,

Injecții cu primăvară îmi fac,

Scot iarna din mine pe stradă,

Și gheața în ploaie o prefac.

Urma de ieri o îngrop sub boabe de rouă,

Lumina o storc până curge întuneric,

Orb desenez cu mâinile amândouă,

Ploaia, toamna, zăpada și cerul feeric.

More ...

S-au dus prieteniile…

S-au dus prieteniile de-a valma,

S-au rupt din timp mult prea ușor,

Și sufletul mi-l ține astăzi palma,

Ce-a strâns cândva dreptate și onor.

S-au dus ca praful cel suflat de vânt,

Atâtea îmbrățișări și mici favoruri,

Și astăzi sfântul nostru legământ,

S-a dus cu-al despărțirii zboruri.

S-au stins în noi promisiuni de ieri,

Ca focul înghițit de propria cenușă,

Și ne-au rămas tăceri și întrebări,

Ce au sfârșit cu toate-n prag de ușă.

Ne-am rătăcit pe drumuri paralele,

Cu pașii grei de gânduri nerostite,

Privim acum spre vremurile acele,

Ca înspre-o carte cu file încă necitite.

Și poate chiar nu-i vina nimănui,

Că timpul ne desparte și ne schimbă,

Dar dorul poartă chipul orișicui,

Iar șoaptele chemării dorm sub limbă.

More ...

Suspin

Eu nu mai caut urme în tăcere,

Nici semne în cuvintele trecute,

Dar un suspin din veche ta durere,

În fiecare zi în mine se ascute.

Sunt tot acolo unde m-ai lăsat,

Cu spatele întors spre întâmplare,

Un om ce umblă veșnic apăsat,

De o iubire ce parcă nu mai moare.

Și dacă vei privi vreodată spre pustie,

În locul unde nimeni nu mai vine,

Vei regăsi în locul meu o poezie,

Ce-și cântă amarul zărilor străine.

Pe umeri porţi tăcerea mea de seară,

Şi nici nu ştii ce greu e să te las,

Când lăcrimez din mine numai ceară,

De sub un foc ce-n suflet mi-a rămas.

Poruncă am să dau umil la stele,

Să-ți plouă la fereastră cu lumini,

Ca tu, mirată, să privești spre ele,

Să încetezi să plângi și să suspini.

More ...

Soarta

Auzeam pescărușii la geam,

În timp ce cu soarta vorbeam,

Iar strigătul lor de extaz,

Îmi intră în trup prin obraz,

Cu marea pe aripi se înalță,

Pe mine cu apă mă încalță,

Prin focul din piept să mă plimb,

Şi dorul de moarte să-l sting.

Brațele le simt mai ușoare,

Într-un ochi îmi răsare un soare,

Din umeri oarecum nefiresc,

Două lungi aripi îmi cresc,

Şi zbor peste viață și moarte,

Ciugulind un poem de pe-o carte,

Celălalt ochi în gheare-l împlânt,

Să văd ce mai e pe pământ.

Și plutesc peste chin, nenoroc

Cu mârșava soartă în cioc,

S-o arunc undeva în genune,

Să renasc fără soartă pe lume.

More ...