Înebunesc fără tine

Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,

Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,

Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,

În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.

Te rog să cânți,să razi și să dansezi,

Te rog,eu însă ,să mă vezi, 

Să nu treci iute și agale printre noi, 

Și să-ntorci măcar o singură privire

înapoi.

Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,

Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.

Mai da-mi un ultim trist răgaz 

Și aruncă mă te rog,în acel extaz

Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă, 

Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.

Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,

Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.

Și-n minutele acelei agonii,

Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,

Sărută-ma duios pe frunte,

Sa ne-amintim de acele zile de la munte.

O piatră de mormânt îmi este gândul,

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am construit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul,

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore

Și zilele se preschimbaseră-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani

Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit,

De întristare, m-am aruncat în mare.

Îmi sorb cafeaua amară de dimineaţă

Singură, doar cu mine,

Mă gândesc la multe...la viaţă - 

La tine!

Ieri, erai încă aici, aproape

Şi cafeaua ieri alt gust avea.

Acum eşti mult prea departe

Pierdut, pe undeva.

Am pregătit, totuşi, două ceşti de cafea,

Nu m-am obişnuit încă cu una!

Două am să fac şi mâine

Şi-ntotdeauna.

Of, singurătate...casa e atât de mare,

Sunt doar eu şi ceaşca de cafea

Mai simt încă undeva, aievea,

Prezenţa ta.

De-acum aşa vor fi dimineţile mele - 

Singură cu două ceşti de cafea

Cu suspine mii

După dragostea ta...

Stropește-mi inima cu dragoste,

Că e plină cu venin.

N-aș vrea să mă simt o pacoste,

dar îmi ești atât de străin..

Ai intrat în mine,

Si nu vrei ca să te scot,

Amintirea ta dulce devine,

O pată neagră,lipsită de zgomot.

Devii doar un biet trecător,

Distrus complet în secret,

De al meu venin dulce și nemuritor...

Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,

În al meu suflet !

A fi pare să fie doar o stare

Cum ești sau ce după cortină stă ascuns

Nu reprezintă existență-n atestare

Cu adjectiv în completare ai răspuns

Poți fii lumină strălucind în admirare

Prin viață drumul deslușind pân’ la apus

Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare

Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus

A fi o stea pare să-nsemne o valoare

Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus

Lăsând privirile greșind în așteptare

Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns

A fi iubit poate aduce încântare

Ești un perfect inegalabil juxtapus

Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare

Jucându-ți inima gonind bătăi în plus

Oare mai ești sau ce anume în uitare

Trăiești incert când amintirea te-a supus

Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare

Cărând absența un ‚a fi’ e presupus

Simt un freamăt lângă zorii apuși 

Cu al nostru destin nespus.

Simt un fior tremurător

Căci cuvintele tale

Vor un perfect apus de soare.

Vreau să te ating , acum

Să mă topesc , adanc

În sufletul tău , plăpând.

Nu mă vrei, ziceai că sunt sărac,

Nu mă vrei, credeai că nu o să-ți plac,

Nu mă vrei, și m-ai abandonat,

Dar în interior îmi e sufletul bogat.

Și sufletul îmi e gol, de tine îmi este dor,

Și stelele plâng când mă văd suspinând,

Dar tu ești departe,departe de mine,

Nu-ți pasă ce simt,nu îți pasă de mine.

Aș vrea să mă săruți fără ne-încetare,

Aș vrea să îți simt a ta suflare,

Totul e gri și culoarea dispare,

Fară tine ,totul mă doare.

Sunt rămas în trecut, încă nu pot să te uit,

Acolo voi rămâne, fiindcă mă simt mai bine,

Fă-mă, doamne, înger păzitor, 

Vreau să îi fiu alături, că îmi este dor.

Plictisit de povești pline de iubire,

plictisit de filmele pline cu crime,

plictisit de timpul fără tine,

lasă-mă un pic să-ți dăruiesc iubire.

Timpul fuge, cum fugi tu de mine,

stelele îți luminează a ta privire,

luna îmi ascunde copilul din mine,

visele mă fac nebun după tine.

Lasă-mă, Doamne, acolo în trecut,

lasă-mă, Doamne, că nu pot să o uit, 

ochii ei frumoși ca două stele,

zâmbetul ei ce îmi dădea putere.

Sunt rămas în trecut și nu pot să uit,

cum mă priveai lăcrimând,ca un înger blând,

și îmi șopteai pe rând, cuvânt cu cuvânt,

că îmi va fi alături pe acest pământ.

Nu pot  avea toate femeile din lume,

Nici toate femeile nu mă pot avea pe mine,

eu ți-am fost mereu alături,

dar tu nu m-ai ales pe mine.

Și sufletul îmi plânge și inima se sfrânge 

Și gândul îmi zboară spre tine comoară

Și în vis te voi cuprinde,în brațe te voi strânge,

Plângând te voi privi, din dinți voi scârțâi. 

Că nu îmi ești mireasă,că nu îmi ești aleasă,

Pierdute între stele sunt gândurile mele,

Te caută pe tine,crezând că vii la mine 

Dar tu te îndepărtezi, nu mai în vise înflorești.

În vise  voi rămâne,acolo lângă tine 

Să-mi spui că mă iubești,

Să-mi spui că nu m-ai pleci, 

Să-mi spui că îmi ești mireasă.

Să-mi spui că-mi ești aleasă

Și timpul trece greu ,nici tu nu mai ești la fel

Și lumea s-a schimbat, de când tu ai plecat

Și soarele e rece și luna ofilește.

În lumea mea creată, petru tine fată 

Și stau și plâng la poartă flori ca tine fată,

Și chear de-ar intra, nu mă vor mai calma

Doar tu ești împărăteasă la mine în casă.