6  

În hău cu dorul

De-ar fi și cerul să cadă peste mine,

Cum se frâng tăcerile-n suspin,

Te-aș chema, iubito, să m-aline

Umbra ta rămasă în destin.

 

De-ar fi și stelele să moară-n zori,

Să-nghețe timpul între ploi,

Ți-aș desena din lacrimi flori,

Să-nflorească drumul înapoi.

 

De-ar fi și munții să se plece-n vânt,

Și șoaptele să-mi cadă greu,

Aș pune-n rugăciune orice gând

Să te păzească-n vis mereu.

 

De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,

Din piept mi-aș rupe doru-n hău,

Să nu-mi răpească glasul scris,

Să-l duc cu mine, glasul tău.


Category: Love poems

All author's poems: Florin Dumitriu poezii.online În hău cu dorul

Date of posting: 18 января

Views: 60

Log in and comment!

Poems in the same category

Spre ea!

Pe tine vreau să te-ntâlnesc,

Și chipul drag să ți-l ating,

Dar nu știu drumul să-l găsesc,

Și focul inimii să-l sting

 

Iar dacă dimineața plouă,

Aș vrea să te văd pe-nserat,

Eu zic să fie opt sau nouă,

Cănd cerul e senin și înstelat

 

Am un buchet strâns pentru tine,

De flori deosebite, albi trandafiri,

Care ție îți răscolesc, știu bine,

Frumoase și alese amintiri

 

Până să te-ntàlnesc pe tine,

Voi pune florile în apă rece,

Să fie proaspete, s-arate bine,

Nicio petală, să nu plece

 

Sper să rămână toate fresh,

Până pe seară când ne-ntâlnim,

Și să nu dau, vreun mare greș,

Că nu știu bine, cum se-ntrețin

 

În mintea mea, eu am un speach,

Cum să îți spun a mea dorință,

Și nu cumva să mă respingi,

Că asta ar cădea ca o sentință

 

De mult am vrut eu, tu să stii,

Cât de greu îmi este fără tine,

Și cât mi-am dorit tu să devii,

Soția mea, la anul care vine

 

Acum singur fiind, curaj eu am,

Dar nu pot ști cum îți voi spune,

Că ești fiinta ce mi-o doream,

Să fim noi fericiți, în astă lume

 

Și ziua cea mult visată, a sosit,

Și la-ntâlnire eu am plecat,

Eram un pic, cam ,,morcovit",

Că toate florile mi s-au uscat

 

Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,

Fără vreo floare-n mâna mea,

Am explicat ce s-antâmplat,

Ea a zâmbit frumos și m-a iertat

 

Atunci am înteles eu pe deplin,

Că nu doar florile contează,

Și mai de preț, e ceea ce iubim,

Și dragostea s-o ținem trează

 

În jur erau copaci cu flori,

Din care am cules eu câteva,

Erau frumoase, în mii de culori,

I le-am întins, făr' a rosti ceva

 

Eram ferice, tare zâmbitor,

Că flori am putut oferi,

Și cred că puțin visător,

Că nimic, nu am putut rosti

 

Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,

Ținându-ne noi strânși aproape,

Și-n fața noastră, erau doar tei,

Iar luna ne lumina, aleea-n noapte

 

Și-acum cu drag îmi amintesc,

De tot ce vouă, eu vă povestesc,

Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,

Alături de femeia, pe care o iubesc!

More ...

Nu cer

Nu cer

 

Nu cer să-mi dai ce n-ai să-mi dai,

Nici luna-n palme s-o cobori,

Nu cer un drum fără noroi,

Când pașii mei trec printre nori.

 

Nu cer să schimb ce nu pot fi,

Să mă prefac în altă umbră,

Dar dă-mi curajul de-a trăi,

Cu suflet plin, cu fruntea sumbră.

 

Nu cer nimic, doar să exist,

Să-mi port lumina-n pieptul gol,

Căci tot ce vreau, în mine-i scris,

Și-i mai frumos decât un rol.

 

Nu cer să-mi scuturi stele-n zori,

Nici să-mi deschizi un cer senin,

Când trec prin umbre sau fiori,

Eu vreau doar timpul meu deplin.

 

Nu cer cuvinte fără rost,

Nici jurăminte ce se pierd,

Doar un surâs, căci e un cost

Pe care viața nu-l dezmierd.

 

Nu cer nimic, doar să mă știi,

Un suflet simplu, un fugar,

Și să rămâi, să-mi fii, să-mi vii,

Când cerul lumii e amar.

More ...

Vinul tău

Îmi era vinul tău...a inimii culoare

Ca cerul senin după câte-o ploaie,

Tot ce-n viață am avut mai pur

Azi mi-e doar dor...un dor prea dur.

 

Și pentru asta am fost nedemnă 

M-ai frânt fără să-mi dai un semn.

Cât mi-aș dori să pot să șterg

Tot ce-a durut... înainte să pot să merg.

 

Azi încă îl mai caut printre ploi

Cu buzele pline de-a lui amintire.

Îl strig, să ne aducă înapoi 

Măcar în vis înainte de-a zorilor ivire.

 

Mâine, nu stiu... poate vei reveni

În asfințitul blând, pe-o aripă de șoaptă 

Si-n brațe iar te voi simți 

Si iar va adia parfum de vin, cum adia odată.

 

More ...

IUBITA MEA

Iubita mea te-am așteptat ,

Sperând co să revii 

Să vezi cărările pustii ,

Pe care ne-am jurat odată...

O dragoste adevărată .

 

În serile când ne găseam ,

Fremătau frunzele în ram .

Raza lunii strălucea ,

Iubita mea .

 

În ochii tăi de viorele ,

Se oglindeau visele mele ,

Te adoram copil cuminte ,

Furat de calde jurăminte ,

 

Dar te-am pierdut în ceața serii ,

Și-a ruginit frunza cărării ,

O stea din cer s-a prăvălit  ,

Iubirea noastră a murit .

 

More ...

Un versificator, nu un poet

Ești un versificator, nu un poet, așa zicea, 

Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă, 

Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).

I-am dat să-mi citească de pe telefon, 

direct în franceză Je est un autre.

Am știut dintotdeauna că nu sunt poet, 

Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea

prin aer un R, et je me suis reconnu poete,

-Ce teribilă e Poezia- ! 

În timp ce limba ei împingea prin aer un R, 

Și doamna care se așezase lângă noi, 

Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani, 

Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare, 

la Starbucks, într-o zi oarecare. 

 

 

More ...

Ultimul vin

Doream un ultim vin cu tine

Si-o ultimă îmbratișare 

Să-l bem în 2, în taină 

Fără să ne vorbim...

Liniștea divină 

În 2 sa o simțim...

Voiam un ultim vin cu tine

În viitor , cândva...

Să simți și tu ca mine

Că suntem altceva.

Un ultim vin, o-mbrățisare, 

Tot ce de la tine am sperat

Dar m-ai lăsat in uitare 

Și visul... l-am abandonat.

More ...

Other poems by the author

Speranța, pâinea omului sărac

Printre miile de gânduri
Mă regăsesc pierdut,
Încerc să le-așez în rânduri,
Dar mereu o iau de la început.

Sunt prea puține acorduri
Printre-atâtea dezacorduri,
Repetate în tetracorduri,
Criptându-ne în recorduri.

Speranțele-s puține,
Iar demonii cresc în mulțime,
Distrugându-ne gândurile.
Dar cine să ne mai apere,
Când doar tăcerea ne rămâne?

În jur văd doar invidie,
Comploturi țesând fratricide,
Și vorbe scuipate, acide –
Acești perfizi... în jurul lor, doar jarul arde.

 

Mai am un singur gând:
Unde-i minte multă,
E și nebunie abundentă.
Visele, însă, zidesc
O simțire excultă.

Am și eu o speranță:
Speranța uitării absolute.
Dar poate aceasta mai e speranță?
Nu cumva e doar disperare?  

More ...

Un simplu gând

Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.

 

Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.

 

De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?

 

Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.

More ...

În umbra dorului

Lasă lumea să ardă 

De dorul focului meu,

Iar tu cu îmbrățișarea blândă,

Să-l stingi mereu...

 

Dar dorul meu renaște, 

Ca flacăra purtată-n vânt,

Când te știu undeva departe,

Într-un alt cuvânt.

 

Prin ochi străini te caut

Și-n șoapte naște dorul

Unde sunt eu acum?

Dacă-n inima ta, sunt străin...

 

Mai am al tău zâmbet,

Undeva... pierdut în timp,

Dar aproape, ca lumina,

Pe care o simt.



More ...

Prizonier al perfecțiunii

Pe când el admira sufletul ei sui-generis

Îl transforma într-o artă de nedescris,

Cu-n fel de iubire greu de ucis,

Prea puțin ușor de descris

 

Ochii i-a pictat ca un paradis

Iar sufletul, poezie de neatins.

Iar zâmbetul ei rămâne de nedescris

Căci minunea nu poți să o explici, o crezi precis.

  

Trupul tău gol, o artă divină,

Privirea mea, pensula ce desenează lumină.

Permite-mi, iubire, în tăcere să creez,

Cu ochii mei, tabloul în care te visez.



More ...

Invitație

Cu ochi pictați de paradis

Și cu-n zâmbet cald de rai,

Te invit cu drag in a mea lume,

Să-mi bați cărare de aur spre inima ta,

 

Iar în umbra nopții, sub cerul senin,

Vreau să te iubesc, cu patimă și dor divin.

Ca flăcările sălbatice, în dansul lor haotic,

Să fii focul meu, arzând într-un extaz hipnotic.             

More ...

Efect Antihalo

Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.


Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”

 

Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.

 

Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.



More ...